Linkuri accesibilitate

Germania: Conservatorul Friedrich Merz obține votul parlamentului pentru guvernul său, din a doua încercare


Friedrich Merz, liderul conservator desemnat al Germaniei, este aplaudat după a doua rundă de vot în Bundestag, la 6 mai 2025, când a fost ales cancelar al Germaniei.
Friedrich Merz, liderul conservator desemnat al Germaniei, este aplaudat după a doua rundă de vot în Bundestag, la 6 mai 2025, când a fost ales cancelar al Germaniei.

Conservatorul german Friedrich Merz a reușit, din a doua încercare, pe 6 mai, să obțină votul parlamentului pentru guvernul său. După ore întregi de incertitudine în Bundestag, într-un al doilea vot, Merz a obținut 325 de voturi pentru, cu nouă mai mult decât cele necesare.

Eșec la prima încercare

Cu câteva ore mai devreme, într-o primă încercare, Merz nu a reușit să obțină votul parlamentului. Coaliția conservatorilor CDU/CSU și social-democraților (SPD) a obținut cu 6 voturi mai puțin decât era necesar.

Merz avea nevoie de 316 de voturi ale parlamentului cu 630 de locuri, iar înainte de votul secret toate previziunile sugerau că nu va avea probleme. Partidele coaliției de guvernare trebuie să se regrupeze acum și să discute pașii următori, dar nu este limpede cât poate dura acest proces.

Moment critic

Merz preia frâiele puterii într-un moment critic: economia Germaniei trece prin cea mai lungă recesiune din ultimele decenii, relațiile cu principalul aliat în domeniul securității, Statele Unite, se deteriorează, iar extrema dreaptă câștigă teren.

Există așteptări uriașe ca Merz să dea dovadă de viziune și leadership în cea mai mare economie a UE, după ce coaliția precedentă s-a prăbușit din cauza neînțelegerilor privind politicile economice și fiscale.

„Lumea cere de mult timp ca Germania să-și asume conducerea, iar acum nu mai este loc de ezitare”, a spus într-o analiza agenției Reuters Sudha David-Wilp de la German Marshall Fund din SUA, înainte de rezultatul surpriză al votului de pe 6 mai, din parlamentul de la Berlin.

„Tot ceea pe ce s-a sprijinit Germania postbelică în ultimele opt decenii nu mai este valabil, fie că vorbim despre piețe deschise și comerț liber, fie despre prezența militară americană în Europa”, a mai spus analistul.

Turbulențele din economia globală cauzate de tarifele vamale masive impuse de președintele american Donald Trump amenință să prelungească pentru al treilea an recesiunea din cea mai mare economie a Europei.

Germania se confruntă deja cu efectele economice ale invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022, inclusiv nevoie de a-și găsi noi resurse energetice, dar și cu o concurență tot mai acerbă cu China.

Pe acest fundal, trebuie să facă investiții mai mari în apărare, în urma semnalelor date de administrația Trump despre micșorarea angajamentului american în Europa.

Acordul de guvernare al coaliției conservatorilor cu social democrații prevede măsuri pentru relansarea economiei, reducerea impozitului pe profit, scăderea prețurilor la energie, dar și angajamente ferme de sprijin pentru Ucraina și creșterea cheltuielilor militare.

Cancelarul german în funcție, Olaf Scholz (centru), se închină la o ceremonie militară (Grosser Zapfenstreich) pe 5 mai, luându-și rămas bun la final de mandat, find aplaudat de ministrul Apărării, Boris Pistorius (stânga) și inspectorul general al armatei, Carsten Breuer.
Cancelarul german în funcție, Olaf Scholz (centru), se închină la o ceremonie militară (Grosser Zapfenstreich) pe 5 mai, luându-și rămas bun la final de mandat, find aplaudat de ministrul Apărării, Boris Pistorius (stânga) și inspectorul general al armatei, Carsten Breuer.

Cine este Merz: politician versat, dar fără experiență guvernamentală

Deși Merz este un politician cu experiență, care și-a început cariera ca europarlamentar în anii 1980, el nu a deținut niciodată o funcție executivă în guvern.

După ce a pierdut o luptă pentru putere cu rivala sa din partid, Angela Merkel, în 2002, Merz a petrecut peste un deceniu în sectorul privat, înainte de a reveni în marea politică.

Jurist de formație, originar din vestul Germaniei, este pasionat de aviație și a fost președinte al filialei germane a gigantului financiar BlackRock. Catolic, Merz este considerat de mulți opusul lui Merkel, atât ca stil, cât și ca viziune politică.

Dacă Merkel era o pragmatică echilibrată, care a adus conservatorii mai spre centru, Merz este un adept al măsurilor liberale în economie și a readus blocul politic CDU/CSU spre dreapta.

Cei care îl laudă, subliniază faptul că Merz, prin acordul de coaliție, a reușit deja să obțină un pachet bugetar imens pentru investiții în infrastructură și apărare, chiar înainte de a prelua oficial funcția.

Cei care îl critică, arată spre decizia controversată a lui Merz de a coopera cu partidul Alternativa pentru Germania (AfD) la adoptarea unei moțiuni anti-migrație cu, încălcând un tabu din politica germană privind cooperarea cu extrema dreaptă.

Tocmai această decizie ar fi dus la creșterea sprijinului electoral atât pentru AfD, cât și pentru partidul de extremă stânga Die Linke.

După DPA, Reuters și AP

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG