Linkuri accesibilitate

Dronele – un ajutor sigur pentru mortierele ucrainene


Militar ucrainean pregătind un atac cu mortiere.
Militar ucrainean pregătind un atac cu mortiere.

În timpul duelurilor de artilerie, în regiunea Donețk, dronele sunt practic singura șansă pentru soldații ucraineni să rămână în siguranță, fixând ținta de la distanță. Corespondenții postului nostru de televiziune Current Time au petrecut o zi pe linia frontului, împreună cu membrii unei unități ucrainene de mortiere.

Dronele – un ajutor sigur pentru mortierele ucrainene
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:56 0:00

O unitate ucraineană de mortiere atacă pozițiile rusești chiar și pe timp de noapte. Cele care o ajută să fixeze țintele inamice sunt dronele.

„Folosim drona Matrix pentru corectarea focului de artilerie. Drona ne trimite coordonatele mortierelor inamice și ne ajută astfel să le stabilim exact locația sau să aflăm dacă se apropie infanteria”, spune comandantul Nazarie, fost consilier al primarului din Ivano-Frankovsk. Unitatea sa face parte din faimoasa brigadă 72, care a apărat Kievul la începutul războiului.

Mortiere mai performante decât cele sovietice

Printre camarazii săi se află mai mulți localnici, precum și un fost manager de vânzări de asigurări de viață. „O coincidență simbolică”, spune bărbatul, adăugând că acum este de datoria lui să le asigure viața tuturor ucrainenilor, și face acest lucru cu ajutorul unei mortiere italiene, calibrul 82 de milimetri, primite în cadrul unui pachet de asistență militară:

„Poți să tragi de multe ori cu ea. Mortierele sovietice suportă până la 20.000 de salve. Asta însă nu are limită. Bine, nu poți ști exact niciodată. Pot fi numai două focuri, dar pot fi și 50.000 60.000.”

Dronele – un ajutor sigur pentru mortierele ucrainene
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:36 0:00

Nazarie spune și el că aceste mortiere sunt mai performante decât cele sovietice.

„Este o mortieră italiană, bună, are o rază de acțiune de 3,5 kilometri. Este mai precisă decât cele sovietice pe care le aveam înainte. E mai ușor să fixezi ținta cu ea.”

Dronele schimbă cursul războiului

Drona folosită de unitate are o rază de acțiune de până la 18 km. Este lansată atunci când există informații că inamicul se află în apropiere.

„Această dronă ne permite să rămânem în siguranță, țintind de la distanță. [Dronele] schimbă radical cursul războiului. Datorită lor, putem observa de la distanță mișcările inamicului. Le vedem mașinile, încotro se îndreaptă, sau [manevrele] infanteriei în pădure. Ne ajută foarte mult”, spune un alt membru al echipei de infanteriști.

„Ce v-ați face fără această dronă?”

„Bună întrebare. Ne bucurăm că o avem.”

Comandantul Nazarie recunoaște că va fi mai greu de luptat, în timp ce iarna-i tot mai aproape:

„Este foarte greu să lucrezi, pentru că toate mijloacele de transport pe care le-am obținut le reparăm pe cheltuiala noastră. Înțelegem că nu sunt bani în țară acum pentru a dota ne dota unitateacu vehicule și echipamente. Dar este un război pentru independență. Așa că facem tot ce putem pentru fi cât mai bine echipați.”

Cadavrele rușilor lăsate pe câmpul de luptă - tactica Moscovei

Nazarie mai spune că în zona în care luptă unitatea sa sunt multe cadavre ale soldaților ruși pe care nimeni nu le ridică, iar asta, spune el, e tactică a armatei ruse.

„Tot sperăm că rușii trimiși aici nu vor avea nicio motivație să lupte, pentru că nu au ce să caute pe pământul nostru. Însă ei trimit infanteria ca pe carne de tun. Câmpurile noastre sunt pline de cadavrele soldaților ruși pe care nimeni nu le ridică”, mai spune Nazarie, comandantul unității ucrainene de mortiere.

XS
SM
MD
LG