Emmanuel Macron a pierdut majoritatea în parlament, prins și strâns, cum o scrie Libération, într-un clește format din extrema stânga și extrema dreaptă.
După alegerile legislative de duminică, gruparea “Ensemble” a lui Macron rămâne principala în parlament, însă nu mai are majoritatea, ba chiar, cum o spun unii comentatori, este ca și cum de fapt francezii nu au dorit o majoritate absolută.
“Coșmarul lui Macron: Franța — imposibil de guvernat” este titlul din Le Soir, la Bruxelles, care analizează consecințele intrării în parlament (l’Assemblée Nationale) a unui enorm val de deputați Rassemblement Național (RN) ai lui Marine Le Pen (89 de deputați, situație fără precedent): «S-au împlinit cele mai rele previziuni pentru Macron. Extrema dreapta obține o victorie istorică, iar stânga unită își confirmă revenirea în forță. Chiar dacă ar reuni sprijinul întregii drepte moderate, presupunând că aceasta ar fi de acord să i se alăture, Macron abia dacă va putea guverna. Criza se instalează în Franța, după o campanie dezastruoasă.»
Ar fi fost nevoie de 289 de deputați din 577 pentru ca Macron să obțină majoritatea, dar coaliția sa obține doar 245, potrivit anunțului ministerului de interne. Chiar și cu sprijinul întregii drepte, așadar (dacă ar fi să îl obțină, ceea ce este departe de a fi sigur), care rezistă cu 70 de aleși, partidul președintelui abia ar trece pragul minim. «Franța este neguvernabilă și intră în criză”, scrie Le Soir.
“Un cutremur politic”
Presa străină este unanimă în a scrie că Macron a primit o «palmă electorală». “Un cutremur politic”: pentru corespondentul lui Spiegel Online, rezultatul turului doi al alegerilor legislative, duminică, 19 iunie, va răvăși permanent peisajul politic francez. Lovitura este grea pentru Macron, scrie și Die Zeit.
Un sentiment împărtășit de întreaga presă străină. The Economist vorbește despre “o catastrofă pentru Macron” iar Corriere della Serra despre о “grea infrângere”:
„Guvernarea Franței va deveni o permanentă bătaie de cap. Macron va trebui să caute o majoritate aliindu-se cu alte partide, dar cu care?”
După un prim tur marcat de o abținere foarte puternică, așteptam să vedem dacă președintele ar putea păstra o majoritate pentru a guverna. Campania a fost marcată între cele două runde de o confruntare între extrem-stângistul Jean-Luc Mélenchon și Macron. Dar „câștigătorul alegerilor legislative franceze nu este nici Macron, nici Mélenchon, ci Le Pen”, rezumă corespondenta la Paris a Süddeutsche Zeitung pe Twitter.
Un parlament anti-european
The Washington Post notează la rândul său că „palma” primită de Macron îi va „complica” președinția „într-un moment în care Europa se confruntă cu provocări fundamentale, produse de războiul din Ucraina”.
„Pentru prima dată în douăzeci de ani, un președinte reales nu a reușit să obțină majoritatea absolută în Adunarea Națională”, scrie The New York Times. Emmanuel Macron ar trebui să poată obține să fie adoptate în continuare câteva proiecte de lege, dar partidul său, LREM, va fi mult mai dependent de aliații centriști, în special pentru a trece proiecte contestate, precum reforma pensiilor.
„Aceste alegeri au fost afectate și de o prezență foarte scăzută la vot, un semnal de alarmă pentru Macron, care a promis că va guverna cât mai aproape de popor pentru al doilea mandat”.
„Îngrijorător, rezultatul acestor alegeri legislative este rău și pentru Europa”, insistă Le Soir. „În momentul în care Franța se trezește neguvernabilă, iată că singura putere nucleară din Uniune se arată slăbită. Și ne întrebăm, evident, cum se va poziționa Franța în crizele majore actuale (războiul din Ucraina, planul de redresare economică, criza mediului înconjurător) cu un parlament divizat, care n-a fost niciodată atât de antieuropean”.
În ton cu viața de zi cu zi din Bruxelles, La Libre Belgique evocă o „seară tristă pentru Europa”. „Franța lui Macron, în contextul geostrategic pe care îl cunoaștem, ar fi trebuit să joace un rol principal alături de Germania în fața provocărilor gigantice pe care le pune europenilor invadarea Ucrainei de către Rusia. Iată-l pe Macron slăbit chiar înainte de a fi început cu adevărat”.
„Rusia are un plan pentru Ucraina. Arată ca Cecenia»
Este titlul unei mari analize în The Atlantic. În momentul în care Vladimir Putin amenință fostele republici sovietice spunându-le că sunt "parte din Rusia istorică”, analiza "strategiei" lui Putin în Ucraina, publicată în The Atlantic neliniștește prin acuratețea comparației cu ceea ce a făcut Putin în urmă cu două decenii în Cecenia: “Metoda lui Putin e simplă: orașe bombardate, un satrap instalat cu forța la putere, stăpânire prin frică.”
Scrie The Atlantic: Într-un conflict care a durat ani de zile, în urmă cu mai bine de două decenii, Putin a distrus un stat suveran și a subjugat o populație, punând în loc un tărâm al ruinei, haosului și fricii. Dacă același plan va fi aplicat și în Ucraina, o țară cu o populație de 40 de ori mai mare decât cea a Ceceniei, rezultatul ar aduce exponențial mai multă ruină.
Planul se desfășoară în câteva etape stabilite. Prima este “pacificarea”. Asta se realizează rapid acolo unde se poate și încet, prin obliterare sistematică, acolo unde nu se poate. În Cecenia, partea rapidă a avut loc în majoritatea zonelor periferice, orașele și satele care se întind pe câmpia râului Terek, cândva pitorească, pe unde forțele ruse au trecut la sfârșitul anului 1999. În cazul Ucrainei, sudul a fost ușor ocupat; terenul deschis și apărarea insuficientă au dus la puțină rezistență în fața înaintării ruse care a măturat orașe precum Melitopol și Herson în prima săptămână a ofensivei.
Care ar putea însă fi viitorul unei Ucraine cucerite de Putin? Să ne uităm din nou la Cecenia:
„Străzile aparent prospere din Groznîi și cafenelele bălțate se află într-o republică a fricii, în care militarii și ofițerii de securitate, atât în civil, cât și în uniformă, domnesc prin frică cu impunitate. Trecutul recent poate fi discutat doar în șoaptă: chiar și în jurul unei mese de familie, majoritatea cecenilor nu vor risca nici cea mai mică critică la adresa lui Ramzan Kadîrov, deoarece pot fi arestați, torturați sau mai rău.»
La treisprezece ani de la sfârșitul declarat al celui de-al doilea război cecen și de la insurgența care a urmat, regiunea continuă să producă mai mulți refugiați decât oriunde altundeva în Europa, în timp ce oamenii fug de represiunile arbitrare ale regimului, într-un număr care a fost eclipsat abia în ultimul timp de valul refugiaților. din Ucraina. În același timp, o furie tangibilă mocnește în ascuns peste tot, o ură arzătoare față de Kadîrov și aliații lui brutali. Aproape toți cecenii se așteaptă ca într-o zi să izbucnească un al treilea război – cu speranța implicită că, de data aceasta, Kadîrov va fi târât afară din palat pentru a avea un sfârșit identic cu cel al lui Muammar Gaddafi în Libia.
