Linkuri accesibilitate

Ştiri

Consiliul prezidențial pentru drepturile omului din Rusia cere procurorilor să renunțe la cazul jurnalistei Svetlana Prokopieva

Jurnalista Svetlana Prokopieva
Jurnalista Svetlana Prokopieva

Consiliul prezidențial pentru drepturile omului din Rusia a emis o declarație în care cere procurorului regiunii Pskov să renunțe la procedurile penale împotriva jurnalistei Svetlana Prokopieva, care ar putea fi condamnată la 7 ani de închisoare pentru presupuse acțiuni de „justificare a terorismului” într-un articol analitic publicat anul trecut. Organizații pentru apărarea libertății de expresie și pentru apărarea jurnaliștilor, ca și organizații media, printre care și postul nostru de radio, au publicat o scrisoare deschisa în sprijinul jurnalistei, notând că acuzațiile care i se aduc reprezintă „o crimă împotriva libertății de expresie”. Jurnalista scria la Echo Moskvî și era freelancer pentru serviciul în limba rusa al postului nostru de radio, Svoboda.

În scrisoarea jurnalistei, publicată acum două zile, ea neagă acuzațiile care i se aduc, considerându-le „simplă răzbunare” a agențiilor de securitate ruşi.

Vezi ultimele știri

Moldovenii aflați ilegal în Marea Britanie vor fi întorși acasă

R. Moldova și Marea Britanie au semnat miercuri, 20 noiembrie, un acord pentru returnarea în siguranță a moldovenilor aflați ilegal în Marea Britanie, respectând standardele internaționale.

Șeful diplomației moldovene, Mihai Popșoi, a spus în cadrul unei conferințe de presă comune că acordul privind readmisia, aprobat și în ședința de Guvern din dimineața aceleași zile, nu îi va afecta pe moldovenii care muncesc și trăiesc legal în Marea Britanie.

Oficialul a afirmat că prevederile vor viza strict cazurile de ședere ilegală ale cetățenilor moldoveni în Marea Britanie, care conform statisticilor oficiale sunt foarte puține.

Totodată, Chișinăul și Londra au semnat și un parteneriat pentru apărare și securitate, care va servi drept bază pentru consolidarea cooperării pe subiecte ce țin de securitate regională, consolidarea rezilienței în fața amenințărilor hibride și fortificarea cooperării la nivel operațional.

Semnarea celor două documente a avut loc în cadrul vizitei la Chișinău a miniștrilor de externe ai Marii Britanii, David Lammy și României, Luminița Odobescu.

Ministrul britanic al Afacerilor Externe, David Lammy, a mai anunțat că Londra va oferi Chișinăului 5 milioane de euro pentru protecția refugiaților din Ucraina și a familiilor vulnerabile și alte 2 milioane de euro asistență financiară pentru consolidarea securității cibernetice.

Oficialul britanic a reconfirmat angajamentul de a accelera negocierile pentru semnarea Acordului privind recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere. Textul documentului a fost agreat de ambele părți și urmează să treacă printr-o consultare publică în Regatul Unit, urmată de aprobarea parlamentară.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Încă o „premieră” ucraineană pe adresa lui Putin: rachete britanice Storm Shadow, trase înspre Rusia

O rachetă britanică la expoziția de tehnică militară de la Paris, din iunie 2023
O rachetă britanică la expoziția de tehnică militară de la Paris, din iunie 2023

Ucraina a lansat pentru prima dată rachete britanice cu rază lungă de acțiune Storm Shadow pe teritoriul Rusiei, a relatat miercuri serviciul de știri Bloomberg, citând un oficial occidental anonim.

Un purtător de cuvânt al prim-ministrului britanic Keir Starmer a declarat că biroul său nu va comenta relatările sau aspectele operaționale, informează Reuters.

Marea Britanie a declarat anterior că Ucraina ar putea utiliza rachetele de croazieră Storm Shadow pe teritoriul ucrainean, iar guvernul de la Londra face de mai multe luni presiuni asupra Statelor Unite pentru a încuviința această permisiune.

Nu a fost imediat limpede la ce anume a folosit Ucraina rachetele Storm Shadow. Guardian a scris că imagini neconfirmate distribuite pe Telegram păreau să arate fragmente ale rachetei într-o locație din regiunea Kursk. Un expert în armament, Trevor Ball, fost membru al armatei americane, a declarat că imaginile care circulă arată într-adevăr fragmente din Storm Shadow, deși nu a putut stabili dacă acestea sunt imagini actuale sau vechi.

Știrea despre rachetele britanice țintite împotriva Rusiei vine după ce președintele american Joe Biden a schimbat săptămâna aceasta politica de până acum a Washingtonului pentru a permite Ucrainei să utilizeze arme din SUA pentru lovituri „în profunzime” în Rusia.

Rusia a confirmat că regiunea sa Briansk a fost lovită săptămâna aceasta de rachete americane ATACMS, pentru prima dată.

Și mai nou, miercuri, administrația democrată de la Washington a confirmat că va permite Ucrainei să utilizeze mine antipersonal furnizate de americani pentru a încetini progresul Rusiei pe câmpul de luptă în război. Confirmarea a fost făcută de secretarul american al apărării, Lloyd Austin, care a declarat că schimbarea politicii Washingtonului privind minele antipersonal pentru Ucraina este urmarea schimbării tacticii rușilor, relatează Associated Press.

Trupele terestre ruse par să aibă întâietate pe câmpul de luptă, mai degrabă decât forțele mai protejate în transportoare blindate, astfel încât Ucraina are „nevoie de lucruri care pot ajuta la încetinirea acestui efort din partea rușilor”, a declarat Austin în timpul unei călătorii în Laos.

Minele antipersonal sunt criticate de organizațiile caritabile și de activiști deoarece reprezintă o amenințare persistentă pentru civili. Austin a contracarat miercuri acest argument.

„Minele terestre pe care am dori să le furnizăm ar fi mine terestre care nu sunt persistente, știți, putem controla momentul în care se vor autoactiva, se vor autodetona și acest lucru le face mult mai sigure în cele din urmă decât lucrurile pe care le creează singuri”, a declarat Austin.

Rusia a folosit deja mine terestre în Ucraina.

Războiul a căpătat o dimensiune internațională mai mare - notează AP - odată cu sosirea trupelor nord-coreene pentru a ajuta Rusia pe câmpul de luptă - o evoluție care, potrivit oficialilor americani, a determinat schimbarea politicii lui Biden privind rachetele cu rază lungă de acțiune și care a înfuriat Kremlinul.

Ulterior, președintele rus Vladimir Putin a redus pragul pentru utilizarea arsenalului său nuclear, noua doctrină anunțată marți permițând un potențial răspuns nuclear din partea Moscovei chiar și în cazul unui atac convențional asupra Rusiei din partea oricărei națiuni care este susținută de o putere nucleară.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Dosarul expulzării profesorilor turci a fost trimis înapoi la Curtea de Apel

Vasile Botnari, reprezentare grafică din sala de judecată
Vasile Botnari, reprezentare grafică din sala de judecată

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a trimis la rejudecare marți, 19 noiembrie, dosarul ex-directorului SIS, Vasile Botnari, care în 2020 a fost găsit vinovat de abuz de putere în cazul expulzării profesorilor turci din rețeaua liceelor „Orizont”.

Decizia instanței supreme vine în urma contestațiilor depuse de procurorul Vladislav Harțî și de Galina Țufekci, una dintre victime, reprezentată de avocatul Vadim Vieru.

CSJ a confirmat că restabilirea statutului de victimă pentru Galina Țufekci de către Curtea de Apel Chișinău a fost o decizie corectă, dar a remarcat că instanța de apel trebuia să ia în considerare și solicitarea acesteia de a înăspri pedeapsa aplicată lui Botnari, singura persoană sancționată în acest dosar.

Decizia instanței din 2020 a stabilit o pedeapsă sub formă de amendă în sumă de 88 de mii de lei și restituirea cheltuielilor suportate de stat pentru expulzarea profesorilor turci.

Magistrații Curții de Apel Chișinău trebuie să decidă de această dată dacă această sancțiune reflectă gravitatea faptelor comise și să clarifice contradicțiile din declarațiile lui Botnari. Judecătorii mai trebuie să stabilească și dacă pedeapsa aplicată acestuia în urmă cu patru ani este una proporțională infracțiunii pentru care a fost găsit vinovat.

Avocatul Vadim Vieru a spus Europei Libere că decizia instanței supreme este crucială, subliniind că dosarul profesorilor turci se află sub monitorizarea atentă a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.

Juristul a reamintit că autorităților moldovenești nu au condamnat public expulzarea ilegală a profesorilor, așa cum a cerut anterior organizația internațională.

În 2018, șapte profesori turci au fost expulzați ilegal din Republica Moldova, deși mulți dintre ei locuiau aici de peste 20 de ani și solicitaseră azil. Ulterior, aceștia au fost condamnați la pedepse grele în Turcia, fiind acuzați de legături cu opozantul politic Fethullah Gülen.

În anul 2019, CEDO a condamnat R. Moldova pentru încălcarea drepturilor profesorilor turci și a obligat guvernul să achite câte 25.000 de euro fiecărei familii.

Vezi știrea integrală în limba rusă aici.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

În liceele din R.Moldova va fi introdus profilul general de studii

Majoritatea elevilor care au absolvit clasa a IX-a și au mers la liceu în anul de studii 2024-2025 au optat pentru profilul umanist.
Majoritatea elevilor care au absolvit clasa a IX-a și au mers la liceu în anul de studii 2024-2025 au optat pentru profilul umanist.

Ministerul Educației și Cercetării intenționează să introducă profilul general în liceele din R. Moldova, pe lângă cel umanist și real. Despre aceasta a anunțat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, la ședința Guvernului din 20 noiembrie.

Potrivit oficialului, aproximativ o treime din liceele din R. Moldova au o singură clasă de liceu, iar acest fapt limitează elevii care vor să învețe mai multă matematică, fizică, chimie, biologie și ulterior să studieze la universități cu proful tehnic.

„Noi avem nevoie cu siguranță de ingineri, biologi, chimiști, fizicieni. Respectiv o să propunem acest nou profil pentru școlile cu o singură clasă care să aibă o distribuție mai echilibrată a orelor, între cele umaniste și cele realiste. Vor avea o gamă mai largă de posibilități și absolvenții vor putea să facă față unui program de IT sau inginerie la Universitatea Tehnică”, a spus Perciun.

Secretara de stat a ministerului Educației și Cercetării, Valentina Olaru, a spus Europei Libere că urmează discuții cu directorii instituțiilor de învățământ, iar cel mai probabil „profilul general” în licee va fi introdus de anul viitor. Schimbările vor fi făcute la solicitarea rectorilor universităților.

„Rectorii universităților au atenționat în repetate rânduri despre faptul că unii tinerii care au studiat la profil umanist la liceu optează pentru specialități tehnice și vin total nepregătiți. Atunci când vor susține examenul de bacalaureat tinerii vor decide ce examene vor alege”, susține Valentina Olaru.

În anul de studii 2024/2025, peste 10.000 de elevi care au absolvit clasa a IX-a au fost admiși la liceu, majoritatea au optat pentru profilul umanist.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Gazprom a oprit livrările spre Austria. „Așa-i când faci afaceri cu Gazprom!”, spune ministrul austriac de Externe

Depozitul de gaze Haidach, lângă Strasswalchen, Austria, într-o imagine de arhivă.
Depozitul de gaze Haidach, lângă Strasswalchen, Austria, într-o imagine de arhivă.

Ministrul austriac de Externe, Alexander Schallenberg, a declarat că decizia concernului Gazprom, controlat de Kremlin, de a întrerupe aprovizionarea către firma OMV din Austria a arătat cât de slab este statul de drept în Rusia și a trimis un mesaj firmelor din întreaga lume.

„Dacă un contract nu este pe placul lor, îl opresc”, a declarat Schallenberg la o conferință de presă miercuri, alături de omologul său ucrainean, Andrii Sibiha, informează Reuters.

„Acesta este, probabil, un mesaj pentru toți cei de pe planetă care fac afaceri cu Rusia. Și ar trebui să fie un avertisment pentru orice om de afaceri care crede că ne putem întoarce la status quo în această chestiune”, a mai spus Schallenberg.

El a adăugat că tranzitul de gaze nu a fost un subiect al discuțiilor cu Sibiha.

Gazprom a întrerupt furnizarea către OMV sâmbătă, din cauza unei dispute contractuale, a declarat compania cu sediul la Viena, în timp ce Gazprom nu a comentat.

Nu este clar unde au fost redirecționate volumele de gaz destinate OMV.

Compania slovacă de stat SPP a declarat că încă primește gaz din Rusia și a sugerat că alții cumpără mai mult, deoarece există încă un „interes mare" pentru gazul rusesc în Europa.

Gazprom a declarat că va trimite 42.4 milioane de metri cubi de gaz către Europa prin Ucraina miercuri, același volum ca marți.

Nominalizările, sau cererile, pentru fluxuri către Austria din Slovacia au fost stabile față de nivelurile de marți, cu aproximativ 13% sub nivelurile înregistrate înainte ca Rusia să oprească livrările de gaz către OMV. Nominalizările către Republica Cehă dinspre Slovacia au fost în conformitate cu nivelurile înregistrate în această lună, precizează Reuters.

Austria este sprijinită în actuala dispută cu Gazprom de Uniunea Europeană.

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a declarat că președintele rus Vladimir Putin încearcă să „șantajeze" Austria și blocul comunitar.

Austria, alături de Ungaria, Slovacia și Republica Cehă, este încă puternic dependentă de Rusia pentru gaz. Viena a declarat că are stocuri suficiente pentru a acoperi deficitul. OMV a declarat săptămâna trecută că stocul intern de gaze a depășit 90%.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

update

Ambasade occidentale la Kiev, închise de teama unui atac aerian. Ucraina spune că este un „fake” rusesc

Imagine de arhivă: ambasada SUA în Ucraina, în mai 2022.
Imagine de arhivă: ambasada SUA în Ucraina, în mai 2022.

Ambasada SUA la Kiev a anunțat miercuri dimineață că a primit „informații specifice” despre un posibil atac aerian rusesc asupra capitalei ucrainene și a decis să-și suspende activitatea pe 20 noiembrie.

Ambasada și-a îndemnat angajații, dar și cetățenii americani din Kiev, să se adăpostească imediat în cazul în care va fi anunțată o alertă de raid aerian în capitala ucraineană.

„Din precauție, ambasada va fi închisă, iar angajații ambasadei sunt instruiți să se adăpostească pe loc”, arată un comunicat al misiunii diplomatice, fără a oferi detalii despre posibilul atac.

O alertă de raid aerian a fost emisă pentru mai multe regiuni ucrainene, inclusiv Kiev, în dimineața zilei de 20 noiembrie, din cauza iminenței unui nou atac aerian provenit din Rusia.

După SUA, a anunțat că-și închid pe azi ambasadele de la Kiev și alte țări, ca Spania, Italia sau Grecia.

R. Moldova a spus că ambasada ei activează în regim de „alertă maximă” și își va suspenda activitatea dacă va fi nevoie.

Răspunzând unei solicitări de informație de la Europa Liberă, MAE de la Chișinău a spus că „ministrul Mihai Popșoi a luat personal legătura cu Ambasadorul să se asigure ca toți membrii misiunii sunt bine și a fost informat ca misiunea lucrează în regim normal cu toate măsurile de precauție care se impun.”

Ministerul de Externe al României a transmis, într-un comunicat, că ambasada României de la Kiev a luat măsuri suplimentare de protecție a personalului, „activitatea fiind limitată la acțiuni cu caracter de urgență”. Franța a dat o declarație asemănătoare.

Serviciul de informații ucrainean: Știre falsă, răspândită de ruși

„Rusia a organizat „un atac informațional-psihologic masiv împotriva Ucrainei prin difuzarea unui avertisment fals, pretins a fi din partea serviciilor de informații militare ucrainene, cu privire la un atac aerian în masă iminent”, a declarat miercuri principalul serviciu de informații de la Kiev, citat de Reuters.

„Un mesaj este răspândit prin intermediul mesageriei și al rețelelor de socializare (...) cu privire la amenințarea unui atac deosebit de masiv cu rachete și bombe asupra orașelor ucrainene astăzi”, a afirmat Direcția Principală de Informații într-o declarație. „Acest mesaj este un fals, conține erori gramaticale tipice operațiunilor informaționale și psihologice rusești”.

Rusia a avertizat marți că va răspunde după ce Ucraina a lansat rachete americane cu rază mai lungă de acțiune asupra teritoriului său.

Un oficial ucrainean a declarat pentru AFP că un atac asupra regiunii Briansk din Rusia marți „a fost efectuat de rachete ATACMS”.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că atacul arată că țările occidentale doresc să „escaladeze” conflictul.

Miercuri dimineața, autoritățile militare din Rusia au transmis că apărarea aeriană a doborât 50 de drone ucrainene în timpul nopții și dimineață, în special în regiunile de la granița cu Ucraina, scrie Reuters.

Sistemele rusești „au distrus sau interceptat 44 de drone aeriene ucrainene”, potrivit unui comunicat al Ministerului rus al Apărării.

Majoritatea au fost neutralizate în regiunea Novgorod, potrivit ministerului.

Alte drone ar fi fost doborâte în Kursk, Belgorod și Briansk, precum și deasupra regiunii Moscovei.

Șase drone ucrainene au fost doborâte miercuri dimineață deasupra râului Samara, a transmis, la rândul lui, guvernatorului regional.

Știre preluată de la Europa Liberă România.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Rușii, mai aproape de a fi pedepsiți prin lege dacă spun că e OK să nu faci copii

Valentina Matvienko, președinta Consiliului Federației, joacă un rol cheie în adoptarea de politici sociale conservatoare în Rusia.
Valentina Matvienko, președinta Consiliului Federației, joacă un rol cheie în adoptarea de politici sociale conservatoare în Rusia.

Parlamentarii din camera superioară a parlamentului rus au aprobat în unanimitate, miercuri, legislația care interzice „propaganda fără copii”, într-o nouă escaladare a ceea ce Kremlinul consideră a fi lupta sa cu „decăderea” occidentală.

Proiectul legislativ interzice oricărei persoane, organizații sau oficial guvernamental să promoveze un stil de viață „fără copii” sau să încurajeze oamenii să nu aibă copii, atât în public, cât și online.

Oficialii speră că această măsură va contribui la stoparea declinului ratei natalității într-o țară afectată de provocări demografice de la căderea Uniunii Sovietice.

Senatorii din Consiliul Federației au aprobat legislația în unanimitate miercuri, după ce deputații din camera inferioară, Duma de Stat, au aprobat-o la începutul acestei luni.

Legea va fi acum trimisă președintelui rus Vladimir Putin pentru a fi promulgată.

Încălcările vor fi pedepsite cu amenzi de până la 400.000 de ruble (4.000 de dolari) pentru persoane fizice și de până la cinci milioane de ruble pentru întreprinderi, în timp ce străinii care încalcă legea pot fi deportați.

Președinta Consiliului Federației, Valentina Matvienko, a declarat că este conștientă de „preocupările” cu privire la modul în care va fi interpretată legislația, dar a subliniat că legile nu vor încălca dreptul persoanelor de a nu avea copii.

„Atunci când apare un nou fenomen periculos, legiuitorul, cred eu, este obligat să ofere protecție împotriva acestuia, atât pentru societate, cât și pentru cetățean”, a spus ea.

De la lansarea ofensivei sale în Ucraina în 2022, Moscova și-a accelerat campania de promovare a „valorilor tradiționale”, interzicând ceea ce ea descrie drept „ideologii dăunătoare” promovate de Occident.

În 2022, Rusia a scos complet în afara legii ceea ce numește „propaganda LGBT” în rândul adulților (după o interdicție luată cu zece ani înainte, în rândul minorilor), iar în 2023 a interzis total schimbarea de gen, o măsură condamnată de grupurile pentru drepturile omului.

În viitor - scrie AFP - Rusia intenționează să interzică „quadrobics”, o formă de fitness prin care oamenii imită mișcările animalelor.

Măsura de a interzice stilul de viață „fără copii” vine în contextul în care Rusia se confruntă cu îmbătrânirea populației și cu cea mai scăzută rată a natalității din ultimii 17 ani, o tendință pe care Kremlinul a numit-o „dezastruoasă pentru viitorul națiunii”.

Populația țării nu și-a revenit din perioada sovietică, în ciuda faptului că guvernul lui Putin a oferit plăți generoase și subvenții ipotecare familiilor numeroase.

Printre problemele demografice recente se numără numărul mare de decese cauzate de Covid, sute de mii de bărbați care părăsesc țara pentru a nu fi mobilizați să lupte în Ucraina și migrația în scădere spre Rusia, care a atins un minim al ultimilor 10 ani în 2023.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

În ce condiții va putea fi folosit telefonul mobil la ore. Ce spune ministrul Educației

Autoritățile din educație se așteaptă ca legea care va interzice folosirea telefoanelor mobile la ore să intre în vigoare oficial în luna decembrie, după ce va fi aprobată și de Parlament.
Autoritățile din educație se așteaptă ca legea care va interzice folosirea telefoanelor mobile la ore să intre în vigoare oficial în luna decembrie, după ce va fi aprobată și de Parlament.

Interzicerea telefoanelor mobile în școli a fost aprobată în ședința Guvernului din 20 noiembrie. Proiectul prevede modificarea Codului Educației cu un articol, privind limitarea utilizării telefoanelor mobile și a altor dispozitive după practicile mai multor țări europene.

Potrivit documentului, elevii vor putea folosi telefoanele mobile în pauze, în scop educațional, stabilit de către cadrele didactice sau în situații de urgență. Cum ar fi o problemă de sănătate - în cazul necesității monitorizării permanente cu diverse echipamente ajutătoare, a sănătății elevilor cu dizabilități sau boli cronice severe.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a spus că în curând va fi publicat întreg regulamentul procedural, care va explica cum se va întâmpla la modul practic acest lucru.

Perciun susține că în multe școli deja există aceste practici, iar acum totul se va face la nivelul legislativ. Modificarea a fost făcută la solicitarea părinților și profesorilor, de asemenea a fost făcut un sondaj pe un eșantion de circa 7.000 de persoane, majoritatea s-au pronunțat pentru interzicerea telefoanelor mobile la ore.

Contactă de Europa Liberă, directoarea liceului „Vasile Alecsandri” din Chișinău, Daniela Vacarciuc, a spus că așteaptă ca proiectul să fie publicat în Monitorul Oficial pentru ca să intre în vigoare. Ei au suplinit numărul de boxe pentru păstrarea dispozitivelor, întrucât unii profesori deja limitau folosirea gadgeturilor la ore.

„Eu, dar și întreg colectivul de profesori salutăm interzicerea telefoanelor mobile la ore pentru că acest fapt distrăgea atenția elevilor, noi am dori să limităm folosirea lor și în pauze, urmează să discutăm acest lucru”, a spus Daniela Vacarciuc.

Autoritățile din educație se așteaptă ca legea să intre în vigoare oficial în luna decembrie, după ce va fi aprobată și de Parlament.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Procurorii și judecătorii vor primi compensații pentru transport și chirie

Guvernul a aprobat în ședința din 20 noiembrie extinderea garanțiilor sociale oferite judecătorilor și procurorilor. După modelul medicilor și pedagogilor, aceștia vor primi compensații pentru transport și închirierea locuinței.

Propus de Ministerul Justiției, proiectul de lege avizat de Guvern stabilește acordarea compensației pentru chiria locuinței doar în cazul în care distanța dintre localitatea în care lucrează procurorul sau judecătorul și cea în care își are domiciliul va fi mai mare de 20 de km. Cuantumul compensației nu va depăși 4.500 de lei, iar aceasta se va acorda pe baza contractului de chirie.

Un judecător sau procuror care va primi compensație pentru chirie, nu va putea primi și pentru transport și viceversa. Formula de calcul a compensațiilor urmează să fie stabilită printr-o altă hotărâre de Guvern.

Reprezentanți ai ministerului Justiției au spus Europei Libere că aceste compensații sunt similare cu cele acordate altor categorii de bugetari, ca medicii și cadrele didactice.

Datele autorităților arată că în categoria potențialilor beneficiari ai compensațiilor pentru transport sau chirie se încadrează 189 de judecători și procurori.

Ministerul Justiției spune că măsura vine să stimuleze angajarea procurorilor și judecătorilor în posturi din afara Chișinăului, unde există deficit de cadre.

În seara zilei de luni, 18 noiembrie, premierul Dorin Recean a anunțat că Guvernul va propune „o listă de garanții de securitate și garanții financiare” pentru procurorii și judecătorii „care își vor asuma dosare dificile”.

Prim-ministrul nu a dat detalii și nu este limpede dacă beneficiile noi aprobate de guvern pe 20 noiembrie fac parte din lista promisă.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

SUA vor furniza Ucrainei mine antipersonal, pentru prima dată de la începutul războiului

Un semn pe care scrie „Mine” este amplasat pe marginea drumului din satul Kamianka, la periferia orașului Izium, Ucraina, 19 februarie 2023. Fotografie de arhivă
Un semn pe care scrie „Mine” este amplasat pe marginea drumului din satul Kamianka, la periferia orașului Izium, Ucraina, 19 februarie 2023. Fotografie de arhivă

Statele Unite vor furniza în curând Ucrainei mine terestre antipersonal pentru a o ajuta să își consolideze apărarea împotriva forțelor rusești, relatează agențiile de presă occidentale.

Decizia, deocamdată neconfirmată oficial, este parte a eforturilor administrației Joe Biden de a sprijini efortul de război al Ucrainei în ultimele două luni ale administrației sale, în condițiile în care e încă neclar care va fi politica viitorului președinte al SUA, Donald Trump, în privința războiului din Ucraina.

Administrația Biden a solicitat angajamente din partea Ucrainei că va folosi minele antipersonal numai pe propriul teritoriu și numai în zonele nepopulate, pentru a reduce riscul pe care îl reprezintă pentru civili.

Minele sunt cunoscute ca fiind „nepersistente”. Ele devin inactive după o anumită perioadă de timp, aproximativ 2 săptămâni, când bateria lor se epuizează.

Rusia a desfășurat mine terestre încă de la începutul invaziei sale la scară largă a Ucrainei, în februarie 2022. Minele antipersonal sunt un echipament militar controversat și criticat de organizațiile umanitare, pentru că reprezintă un risc major pentru civili. A fost unul dintre motivele principale pentru care administrația Biden nu a fost de acord până acum să le ofere Ucrainei, scrie BBC.

Washingtonul a furnizat deja mine antitanc Ucrainei. Minele terestre antipersonal sunt însă concepute pentru a atenua avansurile forțelor terestre, o situație cu care Ucraina se confruntă în Kursk, dar și în estul țării.

Decizia de a oferi Ucrainei mine terestre antipersonal vine la puțin timp după ce s-a confirmat că rachete americane ATACMS, cu rază de acțiune de aproximativ 300 de kilometri, au fost folosite în premieră de armata ucraineană pentru a lovi ținte militare de pe teritoriul Rusiei.

Ministerul rus al Apărării a declarat marți dimineață că atacul a vizat regiunea Briansk, care se învecinează cu Ucraina la nord.

Cinci rachete au fost doborâte și una a provocat pagube, fragmentele sale declanșând un incendiu într-o instalație militară, au transmis autoritățile ruse.

Doi oficiali americani au declarat însă pentru BBC că indiciile inițiale sugerează că Rusia a interceptat doar două rachete din cele aproximativ opt lansate de Ucraina. Niciuna dintre aceste cifre nu au putut fi verificate independent.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a acuzat Washingtonul că încearcă să escaladeze conflictul și a spus că Rusia va răspunde acestui atac cu rachete americane.

Noile evoluții vin, de asemenea, după ce președintele rus Vladimir Putin a aprobat modificări ale doctrinei nucleare a Rusiei care stabilește noi condiții în care țara se consideră îndreptățită să folosească o lovitură nucleară de descurajare.

În noua versiune, doctrina consideră că un atac din partea unui stat non-nuclear, dacă este susținut de o putere nucleară, va fi tratat ca un atac comun asupra Rusiei.

Comentând schimbările, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller, a declarat că „de la începutul războiului său de agresiune împotriva Ucrainei, [Rusia] a încercat să constrângă și să intimideze atât Ucraina, cât și alte țări din întreaga lume prin retorică și comportament nuclear iresponsabil”.

Știre preluată de la Europa Liberă România.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Kievul a folosit deja rachete americane ATACMS pentru lovituri spre Rusia (surse)

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski decorând soldați la Kupiansk, în regiunea Harkov, la 18 noiembrie.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski decorând soldați la Kupiansk, în regiunea Harkov, la 18 noiembrie.

Surse oficiale ucrainene au confirmat marți pentru AFP și Reuters sub condiția anonimatului că Kievul a folosit rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune furnizate de SUA pentru a lovi în interiorul teritoriului rus.

„Atacul asupra regiunii Briansk a fost efectuat cu rachete ATACMS”, a declarat o sursă pentru AFP, fără a adăuga detalii.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a refuzat să comenteze în timpul unei conferințe de presă la Kiev informațiile despre această premieră. El a spus însă că Ucraina are rachete americane ATACMS, ca și propriile rachete, și nu va ezita să le folosească.

Rusia a declarat marți că utilizarea armelor americane a început și marchează „o nouă fază” în război.

„Faptul că ATACMS au fost folosite în mod repetat împotriva regiunii Briansk noaptea trecută este un semnal clar că se dorește o escaladare”, a declarat ministrul rus de Externe Serghei Lavrov în cadrul unei conferințe de presă la Rio de Janeiro.

Știrea vine după ce presa americană a relatat că președintele SUA, Joe Biden, a ridicat restricțiile asupra folosirii armelor donate Ucrainei pentru lovituri în „adâncime” în Rusia.

La conferința lui de presă de marți de la Kiev, președintele ucrainean a spus că Germania ar trebui acum să ajute Ucraina să se apere de Rusia prin lovituri cu rachete cu rază lungă de acțiune - o aluzie transparentă la ezitările Berlinului de a-i trimite rachete Taurus.

Zelenski a spus că asemenea decizii ar fi firești după ce președintele rus Vladimir Putin a redefinit într-o strategie aprobată marți condițiile în care Moscova poate recurge la arma atomică.

În reacția sa de la Rio, șeful diplomației ruse, Lavrov, a spus că este foarte posibil ca rachetele americane din Ucraina să fie „însoțite” de specialiști americani - dar nu a dat dovezi. Rusia repetă mereu că în Ucraina s-ar afla soldați și experți NATO, lădându-și propria reținere în ceea ce numește o nouă fază a războiului, în care Occidentul s-ar implica direct.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Ministerul Educației spune că profesorii din capitală își vor primi salariile, după disputa cu Primăria Chișinău

Ministrul Educației contrazice primăria capitalii și spune că toți profesorii din Chișinău își vor primi salariile.
Ministrul Educației contrazice primăria capitalii și spune că toți profesorii din Chișinău își vor primi salariile.

Ministrul Educației, Dan Perciun, a asigurat că angajații din sistemul educațional din Chișinău își vor primi salariile pentru luna decembrie. Potrivit ministrului, reprezentanții primăriei capitalei au creat intenționat o criză artificială.

Dan Perciun susține că primăria ar avea în rezervă circa 138 de milioane de lei, economisiți pe serviciile comunale, bani ce putea fi redirecționați pentru salariile angajaților din educație.

„Am avut azi o ședință cu reprezentanții primăriei, discuția a fost constructivă. Ei acum evaluează ce ar putea aloca pentru achitarea salariilor. Bani sunt, dar ei trebuie alocați de unde sunt economii: energie, alimentație, utilități”, a spus ministrul Educației la o conferință de presă din 19 noiembrie.

Perciun spune că toți profesorii își vor primi salariile și nu sunt motive de îngrijorare. „Eu nu văd nicio problemă ce ține de salarii pentru anul acesta sau anul viitor, cum nu am avut-o și nici nu vom avea”, susține Perciun.

Pe 18 noiembrie, în cadrul ședinței operative a primăriei, șeful direcției educație, Andrei Pavaloi a spus că circa 7.000 de angajați din 167 de instituții din sistemul educațional municipal riscă să rămână în ajun de sărbătorile de iarnă fără prime și salarii din cauza deficitului bugetar.

Primăria susține că proiectul privind rectificarea legii bugetului de stat pentru anul 2024, aflat încă la etapa consultărilor publice, prevede că Guvernul va transfera Primăriei doar 36,9 milioane de lei pentru salariile angajaților din învățământ sau cu 164 de milioane de lei mai puțin decât este necesar.

Directoarea liceului, „Mihail Berezovschi”, Ana Eremei-Berezovschi a spus Europei Libere că instituția dispune de suficiente resurse financiare pentru a achita salariile angajaților, iar bugetul a fost planificat în așa fel încât să le ajungă pentru toate cheltuielile.

Bugetul pentru educație al Chișinăului în 2024 se ridică, în prezent, la 4,14 miliarde de lei, din care Guvernul alocă 3,51 miliarde de lei, iar Primăria s-a angajat să contribuie cu 612 milioane de lei.

Ministrul Educației a invitat la discuții pentru joi, 21 noiembrie, și directorii de școli din municipiul Chișinău pentru a aborda acest subiect, iar vineri se vor întâlni repetat cu reprezentanții primăriei și ministerului Finanțelor.

În municipiul Chișinău sunt 150 de școli și 126 de grădinițe.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

R. Moldova, condamnată la CEDO într-un caz de violență domestică soldat cu decesul unei femei

Judecătorii CEDO au concluzionat că autoritățile moldovene nu au investigat eficient cazul de violență domestică, nu l-au pedepsit pe agresor la timp și nici nu au clarificat circumstanțele în care a decedat femeia.
Judecătorii CEDO au concluzionat că autoritățile moldovene nu au investigat eficient cazul de violență domestică, nu l-au pedepsit pe agresor la timp și nici nu au clarificat circumstanțele în care a decedat femeia.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat și obligat R. Moldova să plătească 20.000 de euro familiei unei femei care a decedat după ce a fost victima violenței domestice. Magistrații de la Strasbourg au stabilit că autoritățile nu au luat măsuri eficiente pentru a o proteja.

Decizia a fost pronunțată de judecători în cauza „Vieru contra Moldovei” la 19 noiembrie. Cazul vizează nu doar violența fizică, ci și cea psihologică și economică.

Potrivit dosarului, în 2014, femeia a solicitat un ordin de protecție împotriva fostului său soț, care să-i interzică acestuia să se apropie de ea și de cei doi copii, de 14 și 5 ani. Deși instanța a emis ordinul, bărbatul nu l-a respectat și a continuat să o hărțuiască, pătrunzând în casă, insultând-o și atacând-o. Periodic era solicitată intervenția Poliției de către femeie, vecini și organele de protecție a drepturilor copilului.

Între 2014 și 2016, instanțele judecătorești au emis șase ordine de protecție, care la fel au fost însă ignorate de bărbat.

Pe 8 august 2016, judecătorii au respins cererea femeii pentru un nou ordin, susținând că ea nu a adus dovezi suficiente care să ateste că a fost supusă violenței. Două săptămâni mai târziu, femeia a revenit cu o plângere, susținând că fostul soț a atacat-o în noaptea de 22 spre 23 august și a bătut-o în fața locuinței și apoi în bucătărie. În urma actelor de violență, ea a căzut de la etajul cinci.

Ulterior, femeia a raportat că se simte vulnerabilă, deoarece fostul soț și mama acestuia o amenințau chiar și în spital. În cele din urmă, instanța a emis un nou ordin de protecție, însă femeia a decedat la scurt timp.

Vezi și reportajul despre Nicoleta Cojocari care a trecut prin opt operații și încă are nevoie de tratament și reabilitare, după ce soțul său a stropit-o cu acid sulfuric.
Supraviețuitoare a violenței domestice: „Nu am voie să mă dau bătută acum, când am scăpat din ghearele morții”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:36 0:00

Urmărirea penală - eșuată

Autoritățile au intentat trei dosare penale pe numele bărbatului, care a fost acuzat de violență domestică și nerespectarea ordinelor de protecție. În 2016, instanța l-a găsit vinovat, dar l-a condamnat doar la trei ani cu suspendare.

Un an mai târziu, Curtea de Apel i-a aplicat o pedeapsă de doi ani de închisoare, însă Curtea Supremă de Justiție a trimis cauza spre rejudecare. Între timp, schimbările la nivelul legislației au transformat acțiunile bărbatului din infracțiuni penale în contravenții. Astfel, în noiembrie 2017, magistrații Curții de Apel l-au eliberat de orice pedeapsă, motivând că a intervenit termenul de prescripție.

În paralel, în 2016, a fost deschis un dosar pentru „determinare la suicid”, dar cauza a fost clasată după doi ani, din lipsa probelor clare care să stabilească circumstanțele în care a căzut femeia. Autoritățile au motivat că ea nu și-a amintit exact cum a căzut, în timp ce doi martori au susținut că ea era singură în bucătărie înainte de cădere.

Decizia CEDO

Judecătorii CEDO au concluzionat că autoritățile moldovene nu au investigat eficient cazul de violență domestică, nu l-au pedepsit pe agresor la timp și nici nu au clarificat circumstanțele în care a decedat femeia. Deși nu s-au pronunțat asupra cauzei decesului - accident, suicid sau omor cu motivație de gen - ei au analizat cazul în baza articolului 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzice tratamentele inumane și degradante.

CEDO a subliniat că bărbatul nu a primit o pedeapsă reală pentru violența domestică și a criticat reîncadrarea faptelor acestuia ca fiind contravenții. Magistrații au evidențiat că procurorii nu au luat în calcul gravitatea violenței psihologice, ceea ce ar fi permis tratarea cazului ca infracțiune penală.

„Acest caz arată în mod clar că sistemul nu a reușit să facă față violenței domestice pe termen lung (...) care a continuat după ce făptuitorul și victima au divorțat și nu au mai trăit împreună”, au menționat judecătorii CEDO în decizia lor.

De asemenea, instanța de la Strasbourg a remarcat că autoritățile cunoșteau despre numeroasele incidente de violență, dar nu au prevenit repetarea acestuia. Deși poliția a răspuns la cele 15 apeluri ale victimei, eficiența acestor intervenții a fost pusă sub semnul întrebării.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Chișinăul și Tiraspolul au reluat discuțiile. Problema fermierilor și taxele vamale, pe agendă

Imagine de la întâlnirea vicepremierului Oleg Serebrian cu reprezentanta specială a UE în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, Dorota Dlouchy-Suliga
Imagine de la întâlnirea vicepremierului Oleg Serebrian cu reprezentanta specială a UE în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, Dorota Dlouchy-Suliga

Reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului, Oleg Serebrian și Vitali Ignatiev, au purtat discuții la Tighina, în formatul „1+1”. Vicepremierul moldovean a adus în discuție problemele fermierilor din Dubăsari, obligați să plătească „taxe” Tiraspolului pentru a-și culege roada.

La deschiderea negocierilor, Serebrian a mai menționat și problema activității școlilor cu predare în limba română din stânga Nistrului, care se confruntă cu taxe majorate din primăvară.

Vicepremierul moldovean a relevat situația complicată a drepturilor omului din regiune, în particular, cazurile individuale de încălcare a drepturilor fundamentale.

De cealaltă parte, reprezentantul Tiraspolului, Vitali Ignatiev, a reamintit despre inițiativa sa anterioară de a semna o declarație comună, prin care Chișinăul și Tiraspolul „își asumă responsabilitatea de a rezolva conflictul transnistrean pe cale pașnică”.

Așa-zisul ministrul de externe de la Tiraspol a mai enumerat „daunele” care, în opinia sa, ar fi fost provocate agenților economici transnistreni care sunt obligați, din 2024, să plătească taxe vamale în bugetul R. Moldova, și nu în cel al regiunii. Ignatiev a spus că autoritățile de la Tiraspol „au pierdut” circa 9,5 milioane de dolari din această cauză, scrie presa locală.

Potrivit Biroului politici pentru reintegrare, la discuții asistă delegați ai participanților din cadrul formatului de negocieri „5+2”, suspendat după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina.

Tot astăzi, subiectele de pe agenda reglementării transnistrene au fost discutate de vicepremierul Oleg Serebrian cu reprezentata specială a UE în procesul de negocieri, Dorota Dlouchy-Suliga.

Cei doi oficiali au vorbit despre eforturile de integrare europeană a R. Moldova și au stabilit că autoritățile de la Chișinău și Bruxelles vor purta consultări cu privire la pașii de parcurs pentru pregătirea raioanelor de est pentru aderarea întregii țări la UE.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Poliția anunță că a descoperit o dronă în Chișinău

Săptămâna trecută, la 12 noiembrie, oamenii legii au depistat o dronă căzută în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, aflată la circa 26 de km de Chișinău.
Săptămâna trecută, la 12 noiembrie, oamenii legii au depistat o dronă căzută în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, aflată la circa 26 de km de Chișinău.

Poliția moldoveană anunță că a depistat o dronă în Chișinău, după ce a fost sesizată de un cetățean. Obiectul zburător a fost găsit la sol în perimetrul Port Mall și Arena Chișinău, în jurul orei 11:20.

Autoritățile spun că la fața locului se află experții secției tehnico-explozivă a Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP pentru examinarea complexă a obiectului de zbor.

Un alt caz de depistare a unei drone pe teritoriul R. Moldova a avut loc la 12 noiembrie. Atunci, oamenii legii au depistat o dronă căzută în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, aflată la circa 26 de km de Chișinău.

În urma primelor examinări, Poliția a stabilit că este vorba despre un aparat de zbor de însoțire a dronelor de tip „Shahed” de origine rusească, care nu avea atașat explozibil.

Alte două drone au fost depistate la 10 noiembrie în localități din raioanele Căușeni și Rîșcani. Și acestea nu purtau explozibil și nu reprezentau un pericol imediat pentru cetățeni, a spus Poliția.

Autoritățile moldovene au spus că acestea au fost lansate de Federația Rusă și i-au înmânat la 12 noiembrie o notă de protest ambasadorului rus la Chișinău, Oleg Ozerov, în legătură cu acest fapt.

De la începutul invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina, pe teritoriul R. Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, au avut loc peste 15 incidente care au implicat dronele.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

update

Zelenski la 1000 de zile de război: „Putin nu se va opri de bunăvoie”

Membri ai Parlamentului European aplaudând un discurs video al președintelui Ucrainei, Bruxelles, 19 noiembrie 2024.
Membri ai Parlamentului European aplaudând un discurs video al președintelui Ucrainei, Bruxelles, 19 noiembrie 2024.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a îndemnat marți Europa să preseze și mai mult Moscova spre ceea ce el a descris ca fiind „o pace justă”, într-un discurs adresat Parlamentului European pentru a marca 1.000 de zile de la începutul invaziei ruse.

„Putin se concentrează pe câștigarea acestui război, nu se va opri de bunăvoie”, a declarat Zelenski în fața deputaților europeni într-un discurs video. „Cu cât are mai mult timp la dispoziție, cu atât condițiile devin mai rele. Rusia trebuie presată și mai mult în fiecare zi”.

Zelenski a mai spus că Kievul ar putea fi nevoit să aștepte sfârșitul guvernării lui Vladimir Putin în Rusia pentru a-și revendica întregul teritoriu recunoscut internațional.

„Poate că Ucraina va trebui să reziste mai mult decât cineva la Moscova pentru a-și atinge toate obiectivele... Poate pentru a restabili integritatea deplină a statului", a declarat Zelenski, citat de AFP.

În aceeași adresare către legislativul Uniunii Europene, președintele ucrainean a spus că numărul trupelor nord-coreene staționate în Rusia ar putea crește până la 100 000.

Kievul și aliații săi occidentali spun că regimul totalitar din Coreea de Nord a furnizat Rusiei armament și trupe pentru a-și susține invazia pe scară largă a Ucrainei.

„Putin a adus până acum 11.000 de soldați nord-coreeni la granițele Ucrainei. Acest contingent poate crește până la 100 000”, a declarat Zelenski.

Serviciile de informații din Coreea de Sud au declarat săptămâna trecută că trupele nord-coreene s-au angajat deja în operațiuni de luptă împotriva forțelor ucrainene. Președintele rus Vladimir Putin a promulgat luna aceasta un tratat de parteneriat strategic cu Coreea de Nord, care include o dispoziție de apărare reciprocă.

Documentar | Masacrul de la Bucea - Vânătoarea unui civil ucrainean de către militarii ruși
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:29:05 0:00

La sfârșitul săptămânii, presa din SUA a relatat că președintele Joe Biden a renunțat la restricțiile privind folosirea rachetelor americane furnizate Ucrainei - dar că Kievul ar avea voie să lovească cu ele deocamdată regiunea Kursk, acolo unde se crede că sunt desfășurați soldații nord-coreeni.

Prezența lor acolo a fost numită de mulți oficiali occidentali și de NATO ca o escaladare a conflictului, și ar putea justifica măsuri noi din partea aliaților occidentali ai Kievului.

Urmările atacului rusesc cu dronă din orașul ucrainean Hluhiv, din noaptea de luni spre marți.
Urmările atacului rusesc cu dronă din orașul ucrainean Hluhiv, din noaptea de luni spre marți.

Adresarea lui Zelenski către Parlamentul European vine pe fondul unor atacuri și mai feroce ale rușilor asupra infrastructurii energetice și a unor zone rezidențiale din orașe ucrainene.

Șase persoane, inclusiv un copil, au fost ucise și alte 12 rănite în urma unui atac nocturn al Rusiei asupra orașului Hluhiv, din regiunea ucraineană Sumî, în nord-estul țării, a transmis administrația militară regională.

„Pe 18 noiembrie, seara târziu, inamicul a atacat unul dintre căminele din Hluhiv, direcționând două UAV-uri (drone) de atac de tip Shahed asupra civililor”, arată o postare a administrației militare ucrainene de pe rețeaua Telegram.

Operațiunile de salvare de urgență sunt în curs de desfășurare și e posibil să existe încă oameni sub dărâmături.

„Fiecare nouă lovitură rusească nu face decât să confirme adevăratele intenții ale lui Putin. Vrea ca războiul să continue, nu este interesat să vorbească despre pace”, a declarat președintele Volodimir Zelenski după atacul de marți.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Putin actualizează doctrina nucleară a Rusiei, coborând pragul răspunsului nuclear

Test rusesc cu rachetă intercontinentală Yars la 29 octombrie 2024, la poligonul Plesețk, într-o fotografie distribuită de Ministerul rus al Apărării.
Test rusesc cu rachetă intercontinentală Yars la 29 octombrie 2024, la poligonul Plesețk, într-o fotografie distribuită de Ministerul rus al Apărării.

Președintele rus, Vladimir Putin, a semnat marți o doctrină nucleară revizuită, care declară că un atac convențional asupra Rusiei din partea oricărei țări care este susținută de o putere nucleară va fi considerat un atac „comun” asupra țării sale.

Associated Press notează că aprobarea de către Putin a noii politici de descurajare nucleară are loc în a 1 000-a zi de la trimiterea trupelor ruse în Ucraina, la 24 februarie 2022.

Revizuirea urmează, de asemenea, deciziei președintelui american Joe Biden, relatată în presă, de a permite Ucrainei să lovească ținte din interiorul Rusiei cu rachete cu rază lungă de acțiune furnizate de SUA.

Semnarea doctrinei, care prevede că orice atac aerian masiv asupra Rusiei ar putea declanșa un răspuns nuclear, reflectă disponibilitatea lui Putin de a amenința cu utilizarea arsenalului nuclear al țării pentru a forța Occidentul să dea îndărăt în tensiunile create de războiul din Ucraina, scrie AP.

Întrebat dacă doctrina actualizată a fost publicată în mod deliberat în urma deciziei SUA de a reduce restricțiile privind utilizarea de către Ucraina a rachetelor sale cu rază lungă de acțiune pentru a lovi Rusia, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că documentul a fost publicat „în timp util” și că Putin a instruit guvernul să o actualizeze la începutul acestui an, astfel încât să fie „în conformitate cu situația actuală”.

O variantă mai detaliată, dar nu chiar limpede

Putin a anunțat pentru prima dată schimbări în doctrina nucleară în septembrie.

Noua versiune a documentului afirmă că un atac împotriva țării sale din partea unei puteri nenucleare cu „participarea sau sprijinul unei puteri nucleare” va fi văzut ca un „atac comun asupra Federației Ruse”.

Nu se specifică dacă un astfel de atac ar declanșa în mod necesar un răspuns nuclear. Printre principiile-cheie ale descurajării nucleare se menționează „incertitudinea privind amploarea, momentul și locul posibilei utilizări a descurajării nucleare”.

În același timp, noua variantă a doctrinei prezintă condițiile de utilizare a armelor nucleare mai detaliat în comparație cu versiunea anterioară, menționând că acestea ar putea fi utilizate în cazul unui atac aerian masiv care implică rachete balistice și de croazieră, aeronave, drone și alte „vehicule zburătoare”.

Formularea vagă pare să lărgească în mod semnificativ factorii declanșatori ai unei posibile utilizări a armelor nucleare în comparație cu versiunea anterioară a documentului, care menționa că Rusia și-ar putea utiliza arsenalul atomic în cazul în care „se primesc informații fiabile cu privire la lansarea de rachete balistice care vizează teritoriul Rusiei sau al aliaților săi”.

Doctrina revizuită prevede că Rusia ar putea utiliza arme nucleare ca răspuns la agresiunea împotriva aliatului său Belarus.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

ASP a anunțat noi reguli pentru susținerea examenelor auto

În ultimii trei ani, au fost procurate 76 de autovehicule noi destinate examinării auto.
În ultimii trei ani, au fost procurate 76 de autovehicule noi destinate examinării auto.

Agenția Servicii Publice (ASP) a anunțat luni, 18 noiembrie, noi reguli pentru susținerea examenelor auto, dar și o extindere a procesului de digitalizare în acest domeniu.

Printre principalele schimbări anunțate de conducerea ASP în conferința de presă de luni este și prevederea că absolvenții școlilor auto vor avea la dispoziție un an de zile de la data absolvirii pentru a susține întregul proces de examinare, atât partea teoretică, cât și cea practică.

În cazul în care candidatul nu se va încadra în termenul de un an de zile, el va fi obligat să facă cursuri suplimentare la școala auto. Dacă în aceeași perioadă nu va susține proba teoretică, acesta va fi nevoit să facă cursuri suplimentare de teorie și să reia procesul din nou.

În situația în care nu va susține proba practică, candidatul va trebui să facă cursuri suplimentare de practică și să reia procesul din nou.

O altă schimbare prevede că persoanele care dețin permis de conducere pentru categoria B, vor obține automat dreptul de a conduce vehicule din subcategoriile AM, adică motoretă sau scooter. În cazul în care persoanele dețin același permis de cel puțin 24 de luni, acestea vor putea obține dreptul de a conduce vehicule din subcategoria A1/motocicletă ușoară, cu condiția absolvirii unui curs deplin de instruire practică în conducerea vehiculului din această subcategorie.

O altă modificare îi vizează pe candidații care dețin dreptul de a conduce un vehicul cu transmisie mecanică, la categoria B sau C. Astfel, dacă aceștia își vor dori obțină o categorie superioară, cum ar fi categoria C sau D, vor susține proba practică pe un autovehicul cu transmisie semiautomată.

Directorul ASP, Mircea Eșanu, a mai anunțat că instituția pe care o conduce a completat parcul auto destinat examinării cu vehicule noi. Potrivit lui, în ultimii trei ani, au fost procurate 76 de autovehicule noi (automobile, camioane, autobuze, microbuze și motociclete) în sumă totală de circa 70 de milioane de lei.

Totodată, din a doua jumătate a lunii decembrie, ASP va prezenta cetățenilor serviciul electronic de preschimbare online a permiselor de conducere.

La mijlocul lunii septembrie, Guvernul a aprobat noi tarife pentru serviciile de eliberare a permiselor de conducere auto, dar și posibilitatea ca acestea, de rând cu certificatul de înmatriculare provizoriu și permisul de conducere provizoriu să fie generate în format digital.

Astfel, pentru eliberarea, preschimbarea sau restabilirea permisului de conducere, șoferii vor trebui să scoată din buzunare cu 80 de lei mai mult. Sumele vor varia de la 400 la peste 2.000 de lei, în funcție de termenul ales pentru eliberare.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Summitul G20 de la Rio abordează marți schimbările climaterice, după ce a cerut pace în Liban și Gaza

„Fotografie de familie” la summitul G20 de la Rio de Janeiro, 18 noiembrie 2024.
„Fotografie de familie” la summitul G20 de la Rio de Janeiro, 18 noiembrie 2024.

Liderii Grupului celor 20 de economii majore ale globului se întâlnesc marți în Brazilia pentru a discuta despre dezvoltarea durabilă și tranziția către o energie mai curată, cu scopul de a crește șansele unui acord de succes la discuțiile ONU privind clima din Azerbaidjan, aflate în desfășurare.

Cu o zi înainte, gazda summitului COP29 privind schimbările climatice de la Baku a făcut apel la țările G20 să transmită un semnal pozitiv cu privire la necesitatea de a aborda schimbările climatice și să ofere mandate clare pentru a contribui la salvarea discuțiilor care s-au împotmolit în Azerbaidjan.

Având în vedere că lumea este pe cale să înregistreze cel mai cald an din istorie, liderii încearcă să consolideze eforturile de abordare a schimbărilor climatice înainte ca Donald Trump să preia din nou președinția SUA în ianuarie. Sunt semnale că el se pregătește să iasă din Acordul de la Paris privind schimbările climatice și să „relaxeze” politica SUA privind încălzirea globală.

Într-o declarație comună emisă la sfârșitul zilei de luni, la Rio de Janeiro, liderii G20 au solicitat „creșterea rapidă și substanțială a finanțării pentru climă de la miliarde la trilioane - din toate sursele” pentru a plăti pentru răspunsul la schimbările climatice.

În aceeași declarație, liderii G20 au făcut apel la o încetare a focului „cuprinzătoare" atât în Gaza, cât și în Liban.

Președintele rus Vladimir Putin, a cărui țară face parte din acest grup, nu a mers la Rio. Pe numele lui există un mandat de arestare internațional din cauza crimelor de război din Ucraina, așa că el călătorește puțin. Dar Moscova a fost reprezentată, totuși, de ministrul de Externe Serghei Lavrov.

Mai mulți bani de la bogați

Liderii G20 au fost de acord că negociatorii COP29 trebuie să ajungă la un acord cu privire la un nou obiectiv financiar pentru sumele pe care națiunile bogate trebuie să le ofere națiunilor în curs de dezvoltare mai sărace pentru finanțarea combaterii schimbărilor climatice.

Cu toate acestea, nu se precizează vreo soluție pe care să o poată prelua „de-a gata” reuniunea COP29 de la Baku.

Economiștii sugerează că obiectivul ar trebui să fie de cel puțin 1.000 de miliarde de dolari pe an.

Țările dezvoltate, inclusiv din Europa, susțin că baza de contribuabili trebuie extinsă pentru a include țările în curs de dezvoltare mai bogate, precum China, dar și țările bogate din Orientul Mijlociu, pentru a se ajunge la un acord ambițios.

Țările în curs de dezvoltare, precum Brazilia, gazda G20, au respins însă ideea, insistând că țările dezvoltate sunt principalele vinovate pentru provocarea schimbărilor climatice.

Duminică, surse apropiate negocierilor G20 au declarat că a fost prezentat un text care sugera că țările în curs de dezvoltare ar putea contribui în mod voluntar, însă o astfel de formulare nu a fost inclusă în acordul final.

Luni, în deschiderea summitului anual de la Rio de Janeiro, președintele Luiz Inacio Lula da Silva a declarat că impactul schimbărilor climatice este evident peste tot în lume și trebuie abordat urgent.

Țările G20 sunt considerate vitale pentru formularea răspunsului la încălzirea globală, deoarece controlează 85% din economia mondială și sunt, de asemenea, responsabile pentru mai mult de trei sferturi din emisiile care provoacă încălzirea climei.

G20 s-a angajat, de asemenea, să ajungă la un acord cu privire la un tratat obligatoriu din punct de vedere juridic pentru limitarea poluării cu plastic până la sfârșitul anului 2024, discuțiile pe această temă urmând să fie reluate săptămâna viitoare, într-o încercare de a finaliza în sfârșit doi ani de negocieri.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Noii miniștri din Guvernul Recean au depus jurământul

De la stânga la dreapta: Vladimir Bolea, Ludmila Catlabuga, Daniella Misail-Nichitin sunt noii miniștri în Guvernul Recean.
De la stânga la dreapta: Vladimir Bolea, Ludmila Catlabuga, Daniella Misail-Nichitin sunt noii miniștri în Guvernul Recean.

Cei trei miniștri noi din Guvernul moldovean au depus jurământul de învestire, pe 19 noiembrie, în fața președintei Maia Sandu și a premierului Dorin Recean.

Este vorba de noua ministră a Afacerilor Interne, fosta secretară de stat a ministerului, Daniella Misail-Nichitin, despre care premierul Recean a spus că va trebui să asigure „o mai bună sinergie” între unitățile instituției, iar în timpul negocierilor de aderare la UE, care urmează să înceapă în 2025, să „valorifice mai mult” sprijin european pentru securitate și ordine publică.

La ceremonia de învestire, președinta Sandu a cerut noii ministre să activeze astfel încât cetățenii „să fie și să se simtă în siguranță”.

Misail are studii medicale și juridice, are experiență în domeniul drepturilor omului, prevenirii și combaterii violenței în bază de gen, violenței în familie și contracarării abuzului și exploatării sexuale comerciale a copiilor.

Un nou nume în Cabinetul de Miniștri este și cel al Ludmilei Catlabuga, o antreprenoare care deține o fermă de vaci de rasă în localitatea Visoca, în raionul Soroca.

Premierul Recean a mai spus că numirea ei în locul lui Vladimir Bolea, a fost discutată cu asociații agricole de profil, iar prioritatea noii ministre va fi ceea ce Recean a numit „industrializarea” în sectorul agricol.

La învestire, președinta Sandu a spus că rolul Ludmilei Catlabuga este să „continue schimbările importante începute” de predecesorul său, Bolea. Totodată, Sandu a subliniat că noua ministră va trebui să conducă „un domeniu cu multe probleme”, care ar fi fost ignorate de guvernările anterioare.

La ceremonie a fost prezent și fostul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, care a fost numit în funcția de ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în locul lui Andrei Spînu. Premierul Recean a descris mutarea lui Bolea drept o decizie „logică”. Acesta a pus în aplicare o „agendă foarte dificilă, complexă, dar utilă” în domeniul agriculturii, iar acum urmează să preia un sector „la fel de important”, a spus șeful guvernului.

La rândul său, în marginea evenimentului de învestire, Maia Sandu i-a mulțumit lui Bolea pentru „schimbările începute în agricultură” și a spus că are încredere că Bolea va reuși să implementeze proiectele existente la ministerul Infrastructurii cu „viteză și calitate”.

Ceremonia de învestire a noilor miniștri a avut loc la președinție, în prezența Maiei Sandu și a premierului Dorin Recean.
Ceremonia de învestire a noilor miniștri a avut loc la președinție, în prezența Maiei Sandu și a premierului Dorin Recean.

Noii membri ai Cabinetului de Miniștri de la Chișinău au fost anunțați de premierul Dorin Recean în seara zilei de luni, 18 noiembrie, după ce a promis anterior că va veni cu propuneri de schimbări la nivel de echipă și politici.

Deși remanierile au fost văzute mai puțin ample decât au fost anunțate, Recean a declarat că „discuțiile și schimbările vor continua”, dar nu este limpede dacă a vorbit de alte schimbări de miniștri.

Schimbările din Guvern au fost anunțate după ce puterea pro-europeană a obținut o victorie la limită în referendumul privind aderarea R. Moldova la UE, pe 20 octombrie, iar președinta Sandu, deși a câștigat un nou mandat pe 3 noiembrie, în turul doi de scrutin al prezidențialelor, a pierdut votul în țară, în fața candidatului pro-rus, Alexandr Stoianoglo, câștigând numai datorită sprijinului din diaspora.

În urma campaniei, Sandu a spus că a auzit și vocile alegătorilor nemulțumiți, promițând să accelereze reforma justiției, o restanță din primul mandat.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Tbilisi: Poliția „lichidează” corturile protestatarilor împotriva fraudării alegerilor parlamentare

Poliția arestează protestatarii de pe bulevardul Melikișvili din Tbilisi.
Poliția arestează protestatarii de pe bulevardul Melikișvili din Tbilisi.

Marți dimineață au avut loc ciocniri în capitala Georgiei, Tbilisi, între poliție și protestatarii care acuză fraudarea alegerilor parlamentare din 26 octombrie. Polițiștii au eliberat cu forța zona din apropierea Universității de Stat din Tbilisi, blocată din 17 noiembrie de protestatari.

În zona Universității din Tbilisi, protestatarii au ridicat pe 17 noiembrie corturi și au blocat circulația, transmite Serviciul Georgian al RFE/RL.

Forțele de poliție au sosit în jurul orei șapte dimineața, pe 19 noiembrie. Ministerul de Interne din Georgia a declarat că legea cu privire la întruniri și manifestări nu permite blocarea carosabilului decât dacă acest lucru este impus de numărul mare al participanților la adunare.

Ciocniri între poliție și manifestanți la Tbilisi
Așteptați
Ciocniri între poliție și manifestanți la Tbilisi

Nici o sursă media

0:00 0:00:52 0:00

Ministerul de Interne a mai transmis că participanților la adunare li s-a acordat suficient timp pentru a-și exprima opinia și a protesta, astfel încât protestatarii sunt îndemnați să elibereze teritoriul pentru a se restabili traficul, a normaliza serviciile de utilități și a asigura ritmul obișnuit de viață al cetățenilor.

Liderii opoziției au refuzat să oprească protestul.

Poliția a confiscat corturile ridicate de protestatari și i-a scos cu forța pe manifestanți din piață. A existat o confruntare între forțele de ordine și demonstranții din zonă, transmite Serviciul Georgian al RFE/RL. Ofițerii de poliție au arestat aproximativ zece participanți la miting.

O organizație pentru drepturile omului, Asociația Tinerilor Avocați din Georgia, a cerut public ministerului de Interne să nu permită detenția ilegală a protestatarilor.

„Orice demonstrație într-un loc public poate duce la o încălcare a unui anumit nivel al vieții obișnuite, inclusiv întreruperea traficului. Acest fapt în sine nu justifică ingerința în dreptul la libertatea de întrunire, deoarece este important ca autoritățile publice să dea dovadă de toleranță. Mai ales când adunarea este complet pașnică”, a transmis organizația.

Asociația mai cere ministerului e Interne să asigure dreptul de întrunire și exprimare al cetățenilor și să oprească dispersarea protestatarilor pașnici de către forțele de poliție.

Știre preluată de la Europa Liberă România.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Cine sunt noii miniștri propuși de premierul Dorin Recean

Remanierile anunțate de premierul Dorin Recean urmează a fi confirmate de președinta Maia Sandu la 19 noiembrie
Remanierile anunțate de premierul Dorin Recean urmează a fi confirmate de președinta Maia Sandu la 19 noiembrie

Premierul Dorin Recean a anunțat că vrea să-l mute pe Vladimir Bolea de la șefia Ministerului Agriculturii la cea a Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și să pună șefe noi la ministerele Agriculturii și de Interne, în cadrul unei remanieri promise în urma recentelor alegeri.

Dar remanierea anunțată de premier într-o declarație de presă în seara de 18 noiembrie, urmând să fie aprobată pe 19 noiembrie de președinta Maia Sandu, este mai puțin amplă decât speculase presa și nu va afecta ministere ca cel al Justiției sau al Sănătății. Recean a declarat că „discuțiile și schimbările vor continua”, dar nu este limpede dacă a vorbi de alte schimbări de miniștri.

Cine sunt noile venite

Planul primului ministru prevede că ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, va fi înlocuit de Daniella Misail-Nichitin, care este acum secretar de stat în cadrul ministerului. Efros își anunțase demisia pe Facebook ceva mai devreme, fără să spună motivele. Dar plecarea sa era așteptată după ce liderii guvernării au spus că, în campania electorală recentă, a existat o amplă operațiune de cumpărare de voturi cu bani rusești, iar poliția nu a prevenit-o.

Premierul Recean a spus că viitoarea ministră va trebui să asigure „o mai bune sinergie” între unitățile Ministerului de Interne, iar în timpul negocierilor de aderare la UE, care urmează să înceapă în 2025, să „valorifice mai mult” sprijinul european pentru securitate și ordine publică.

Misail are studii medicale și juridice, are experiență în domeniul drepturilor omului, prevenirii și combaterii violenței în bază de gen, violenței în familie și contracarării abuzului și exploatării sexuale comerciale a copiilor.

Daniella Misail-Nichitin, nominalizată la conducerea ministerului Afacerilor Interne
Daniella Misail-Nichitin, nominalizată la conducerea ministerului Afacerilor Interne

Șefia Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare urmează să fie preluată de Ludmila Catlabuga, o antreprenoare care deține o fermă de vaci de rasă în localitatea Visoca, în raionul Soroca.

Premierul Recean a mai spus că numirea ei, în locul lui Vasile Bolea, a fost discutată cu asociații agricole de profil, iar prioritatea noii ministre va fi ceea ce Recean a numit „industrializarea” în sectorul agricol.

Bolea, în locul lui Spînu - o mutare „logică”

Transferul lui Vladimir Bolea de la Agricultură la Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale are loc după demisia anunțată de Andrei Spînu pe 11 noiembrie. Până recent om de bază în guvern și în partidul de guvernământ, PAS, Spînu s-a retras din ambele structuri, după ce opoziția l-a acuzat de presupuse ilegalități, pe care el le dezminte.

Premierul Recean a descris mutarea lui Bolea drept o decizie „logică”. Acesta a pus în aplicare o „agendă foarte dificilă, complexă, dar utilă” în domeniul agriculturii, iar acum urmează să preia un sector „la fel de important”, a spus șeful guvernului.

Dar Bolea a fost și criticat ca ministru al Agriculturii de asociații de fermieri, care au cerut un sprijin mai mare din partea statului în urma unor crize cauzate de secetă sau alte intemperii.

Ce schimbări anticipate nu au mai venit

Premierul Recean a spus, pe 6 noiembrie, că va face remanieri, după ce puterea pro-europeană a obținut o victorie la limită în referendumul despre aderarea R. Moldova la UE, pe 20 octombrie, iar președinta Maia Sandu, deși a câștigat un nou mandat pe 3 noiembrie, în turul doi de scrutin al prezidențialelor a pierdut votul în țară în fața candidatului pro-rus, Alexandr Stoianoglo, câștigând numai datorită sprijinului din diasporă.

În urma campaniei, Sandu a spus că a auzit și vocile alegătorilor nemulțumiți, promițând să accelereze reforma justiției, o restanță din primul său mandat.

Presa a anticipat înlocuirea ministrei Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, după cum au cerut și câteva partide extraparlamentare. Dar premierul Recean a spus pe 18 noiembrie că „are încredere” că ministra actuală va „putea duce la îndeplinire” partea reformei care depinde de ea. El a chemat la un efort mai mare al întregului sistem și a promis o „listă de garanții de securitate și garanții financiare pentru procurorii și judecătorii care își vor asuma dosarele dificile” de corupție.

Președinta Maia Sandu nu a comentat, deocamdată, public propunerile premierului Recean, dar se așteaptă că le va aproba la 19 noiembrie.

Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Usatîi va fi judecat în absență în Rusia pentru că ar fi scos ilegal din țară 175 de miliarde de ruble

Conform acuzațiilor, Usatîi ar fi coordonat transferul a 175 de miliarde de ruble din băncile rusești către conturi din cadrul Moldindconbank.
Conform acuzațiilor, Usatîi ar fi coordonat transferul a 175 de miliarde de ruble din băncile rusești către conturi din cadrul Moldindconbank.

Procurorii ruși au anunțat că au trimis în judecată dosarul intentat pe numele politicianului moldovean Renato Usatîi, în care este acuzat că, în complicitate cu omul de afaceri Veaceslav Platon și oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc, a transferat ilegal din Federația Rusă 175 miliarde de ruble.

Potrivit unui comunicat din 18 noiembrie al Procuraturii Generale a Rusiei, în 2013, Usatîi ar fi devenit membru al unui grup infracțional fondat de Platon, Plahotniuc și fostul acționar al Victoriabank, Alexandr Korkin.

Conform acuzațiilor înaintate de procurorii ruși, Usatîi ar fi coordonat transferul a 175 de miliarde de ruble (circa 3,5 miliarde de euro la cursul din 2014) din băncile rusești către conturi din Moldindconbank, o bancă moldovenească condusă la acea vreme de controversatul om de afaceri Veaceslav Platon. Se presupune că transferurile s-au realizat cu utilizarea unor documente false.

Procuratura rusă spune că a încercat să obțină extrădarea lui Usatîi, însă autoritățile de la Chișinău au respins această cerere. Din acest motiv, politicianul va fi judecat în absență.

În alte episoade legate de acest caz, pedepse cu închisoarea au fost pronunțate în absență pentru Veaceslav Platon, sora acestuia, Elena, care conducea trezoreria Moldindconbank, și bancherii ruși Alexandr Grigoriev și Oleg Kuzmin. Toți au fost acuzați de spălare de bani prin schema denumită generic „Laundromat”.

Usatîi a negat în repetate rânduri implicarea sa în schema „Laundromat”, calificând dosarul penal drept „fabricat”. Potrivit lui, procurorii ruși nu au dovezi care să demonstreze că el ar fi transferat ilegal „nici măcar 100 de dolari”.

Schema „Laundromat” a fost un mecanism de spălare a banilor din Rusia, care a fost pus în aplicare între 2011 și 2014. Aceasta funcționa în modul următor: două companii străine încheiau contracte de împrumut, iar garanții acestora erau unele companii rusești și mai mulți moldoveni, de obicei, din sate mici. Ulterior, una dintre companii se adresa unei instanțe moldovenești pentru recuperarea banilor și îi cerea de la garanți. Astfel, banii din Rusia ajungeau la Moldindconbank și de acolo erau transferați în alte țări. Potrivit datelor oficiale, aproximativ 22 de miliarde de dolari au fost retrași din Rusia prin această schemă.

Usatîi a locuit în Rusia între 2016 și 2018, perioadă în care spunea că în R. Moldova i-au fost fabricate mai multe dosare penale. În 2018, a părăsit Federația Rusă, susținând că era persecutat și acolo.

A revenit în R. Moldova în vara lui 2019, după ce oligarhul Vladimir Plahotniuc a fost îndepărtat de la putere. La scurt timp, procurorii moldoveni i-au închis dosarele penale.

În 2023, Usatîi i-a adresat o scrisoare președintelui Rusiei, Vladimir Putin, în care declara că renunță la cetățenia rusă, pe care o obținuse în 2018. Politicianul a spus atunci că nu dorește să fie cetățean al unei țări „care a început un terorism deschis împotriva cetățenilor săi”.

Într-un interviu din toamna lui 2024, Usatîi a menționat că încă nu știe dacă a fost lipsit de cetățenia rusă.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

10 morți la Odesa după un nou atac rusesc cu rachete, luni

Urmările atacului rusesc de la Odesa din 18 noiembrie.
Urmările atacului rusesc de la Odesa din 18 noiembrie.

Un atac cu rachete rusești a ucis luni cel puțin 10 persoane și a rănit cel puțin 44 în portul ucrainean Odesa de la Marea Neagră, au declarat guvernatorul local Oleh Kiper și poliția ucraineană.

Patru copii s-au numărat printre răniți, iar mai multe persoane sunt în stare gravă, a declarat Kiper pe rețele.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat luni la prânz că o rachetă balistică rusească a lovit un cartier rezidențial și că un bloc de apartamente, o clădire universitară și o clădire administrativă au fost avariate la Odesa.

„Acestea nu sunt lovituri aleatorii - acestea sunt lovituri de spectacol. După convorbiri și întâlniri cu Putin, după toate bârfele false din mass-media despre presupusa „abținere” de la lovituri. Rusia arată ce o interesează cu adevărat: doar războiul", a spus el.

Rusia a declanșat duminică cel mai mare atac cu rachete asupra Ucrainei din ultimele aproape trei luni, cu 120 de rachete și 90 de drone, omorând șapte persoane și afectând și mai mult un sistem energetic deja avariat.

O rachetă rusească a lovit o clădire rezidențială din regiunea Sumî, omorând 11 persoane, inclusiv un copil.

Salvatorii au evacuat peste 400 de locuitori și continuă să caute supraviețuitori. Atacul a lăsat centrul administrativ din Sumî fără curent electric, a declarat ministrul ucrainean de interne Ihor Klimenko, adăugând că „fiecare viață distrusă de Rusia este o mare tragedie".

Zeci de ucraineni morți și răniți după un atac rusesc asupra orașului Sumî
Așteptați
Zeci de ucraineni morți și răniți după un atac rusesc asupra orașului Sumî

Nici o sursă media

0:00 0:00:51 0:00

Cu câteva ore înainte de noul bombardament asupra Odesei, operatorul rețelei naționale Ukrenergo și cea mai mare companie privată de energie din Ucraina, DTEK, au declarat că inginerii încă reparau instalațiile avariate din Odesa în urma ultimului baraj de rachete și drone al Rusiei de duminică.

DTEK a declarat că 400.000 de familii din mai multe regiuni au fost reconectate, însă aproximativ 321.000 de abonați din regiunea Odesa au rămas fără curent electric, iar alții din regiunea Mării Negre nu aveau încălzire sau alimentare cu apă. Ukrenergo a declarat că a sporit importurile de energie electrică din țările europene vecine pentru a compensa deficitul.

Ultimele atacuri rusești vin pe fondul informațiilor din presa americană, neconfirmate oficial, că Statele Unite vor permite Ucrainei să lovească cu rachetele primite de la ele ținte mai adânc în teritoriul Rusiei.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Voucherele culturale, la doi ani de la lansare: Cărțile și concertele, în topul preferințelor tinerilor

Majoritatea tinerilor, care au beneficiat de voucherul cultural, l-au folosit pentru a procura cărți.
Majoritatea tinerilor, care au beneficiat de voucherul cultural, l-au folosit pentru a procura cărți.

Ministerul Culturii anunță că în jur de 7.200 de tineri au folosit voucherele culturale în cei doi ani de la lansare. În acest scop, statul a cheltuit 6,5 milioane de lei din cele peste 10 milioane alocate în această perioadă.

În acest an, numărul beneficiarilor a ajuns la 3.616, cu 95 mai mulți față de anul trecut.

Datele autorităților relevă că majoritatea beneficiarilor au procurat cărți, cele mai solicitate titluri fiind „Arta manipulării”, „Atomic Habits”, „Limba română, Teste pentru examenul de BAC profil real” și mai multe cărți de geografie.

Dintre evenimente, beneficiarii au ales să meargă mai degrabă la concerte și la cinema decât la spectacole de teatru, spun reprezentanții Ministerului Culturii în comunicatul din 17 noiembrie.

Lansat în urmă cu doi ani, scopul programului este să faciliteze accesul tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani la produse și servicii culturale.

Pentru a obține voucher-ul cultural, tinerii trebuie să dețină semnătură digitală, care este folosită pentru autentificare. Pentru a o obține, trebuie să se adreseze la operatorii de telefonie mobilă cu buletinul de identitate, sau prin aplicația Mobisign.

Valoarea voucherului este de 1.000 de lei, bani cu care posesorii pot cumpăra bilete la concerte, spectacole de teatru sau la cinema și să-și cumpere cărți, până la epuizarea sumei, în decurs de un an.

Ministerul Culturii a anunțat în comunicat că examinează și posibilitatea extinderii programului în rândul pensionarilor, inițiativă aflată încă la etapa discuțiilor.

Programul a fost inițiat și dezvoltat după modelul țărilor europene. Aceste tichete culturale funcționează în Italia, care oferă tinerilor vouchere culturale în valoare de 500 de euro, Germania - 200 de euro, Spania - 400 de euro, iar Franța - 300 de euro, care oferă vouchere în valoare de aproximativ 30 de euro și pentru tinerii de 15 - 17 ani.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG