Linkuri accesibilitate

Cu buzunarele goale


Expertul financiar Vladimir Frolov spune că Rusia va trece anul 2016 „târându-se pe brânci”, iar apoi, în 2017, banii se vor termina.

„Anul 2016 Rusia în va trece târându-se pe brânci. Viața se va înrăutăți, dar nu principial. În 2017 banii din fondul de rezervă al țării se vor termina. Nu vor mai fi resurse pentru acoperirea găurilor. Economia va începe să cadă brusc. Iată de ce reprezentanții mediului de afaceri trebuie să-și taie drastic din cheltuieli, să nu-și extindă businessul dacă acest lucru necesită investiții mari și în niciun caz să nu se împrumute. Afacerile trebuie să fie orientate către segmentul de jos al păturii de mijloc al populației. Sectorul apărării și militarii trăiesc acum în lux. Nu se va schimba nimic principial în 2016. Însă în 2017 cred că și ei vor trebui să-și mai strângă centurile. Pentru toată lumea este recomandabil să pună bani de-o parte și să-și creeze o pernă de siguranță pentru perioada când economia va cădea și va avea o aterizare dură. Bineînțeles, rezervele să fie în dolari. Și, cel mai bine, în cutia de la hârtia de xerox. E bine dacă există o afacere în străinătate. Aceasta va constitui o anumită garanție a veniturilor pentru perioada de criză. Sau măcar niște mijloace financiare depozitate mai departe de Patria mult-iubită. Poate, în conformitate cu dorințele fierbinți ale cinovnicilor noștri, petrolul se va scumpi și viața va deveni mai ușoară. Nu sunt expert în acest domeniu – dacă se va scumpi, vom trece târâș mai ușor pe acest câmp minat de criză. Dar nu aș miza prea mult pe acest factor. Sfatul meu pentru oameni este să ducă un mod sănătos de viață. Pentru aceste vremuri grele va fi nevoie de o sănătate de fier”. Aceasta este prognoza pe care a da-o pe pagina sa de Facebook matematicianul, expertul financiar și, în trecutul recent, bancherul Vladimir Frolov. După vânzarea către Alfa-Bank a băncii „Severnaia Kazna”, Vladimir Frolov s-a ocupat de proiectul bancar „InBank”, apoi a fost membru al consiliului de directori ai „Bank24.ru”. Acum se ocupă de lansarea unui sistem de plată în baza tehnologiei Blockchain.

Dmitri Volcek, redactor la Radio Svoboda, a discutat cu Vladimir Frolov despre viziunea acestuia asupra perspectivelor situației economice în Rusia.

Vladimir Frolov
Vladimir Frolov

Vladimir Frolov: „Sunt economist de profesie și ține de meseria mea să fac prognoze pentru situația economică. De exemplu, prognoza cu privire la prăbușirea economiei ruse din 1998 am făcut-o în martie în acel an. Mai mult, am dat atunci un interviu la televiziune și am numit și data când rubla se va prăbuși. În martie sau aprilie 1998 am spus că rubla se va prăbuși pe 24 august. Aceasta s-a prăbușit pe 17 august; am greșit cu exact o săptămână.

Multă lume mă întreba atunci cum de am știut când se va întâmpla. Atunci funcționa sistemul piramidal al obligațiunilor de stat pe termen scurt; acest sistem e unul artificial, controlat de decidenți și pentru că împrumuturile erau în ruble, sistemul putea fi prăbușit în orice moment în care ar fi vrut puterea. Și pentru

„Deocamdată mai sunt bani pentru necesitățile sociale prioritare, dar în 2017 nici pentru asta nu vor fi bani…...

că toți oamenii importanți pleacă în concedii, iar între 15 și 30 august revin acasă, era previzibil că își vor lua vreo săptămână ca să reintre în ritm, după care piramida va fi lăsată să se prăbușească. Dar aceasta a fost prăbușită puțin mai devreme, fără să le dea timp de răgaz. Am greșit cu doar o săptămână.”

RFERL: Care este prognoza Dvs. pentru anul 2016? Cu ce valoare a rublei îl vom încheia?

Vladimir Frolov: „Nu știu cu ce valoare a rublei îl vom încheia, pentru că acest lucru depinde în primul rând de petrol; rubla este strâns legată de prețul petrolului. Și nu sunt specialist în petrol. Dacă petrolul va continua să scadă, este evident că rubla va începe din nou să slăbească. Eu vorbesc despre altceva, despre faptul că bugetul pentru 2017 deja nu va mai putea fi acoperit”.

Acum, încă se mai pot face rectificări la buget – cel puțin pentru a plăti pensiile, indemnizațiile și așa mai departe. Pentru că mai sunt bani cel puțin pentru necesitățile sociale primordiale. Însă în 2017 pentru asta nu vor mai fi bani.

Da, acum mai sunt ceva bani, din fondurile de rezervă. Dar, după toate calculele, la nivelul prețurilor la petrol care există acum, acestea vor fi epuizate către începutul anului 2017 și în această situație nu vor mai fi resurse pentru a acoperi găurile. Evident că atunci când se vor termina banii stocați în anii precedenți, vor fi dificultăți foarte mari la punerea cap la cap a bugetului. Este vorba despre aritmetică. Nici măcar de „prognoză” – de genul „am avut o viziune, m-am gândit că s-ar putea întâmpla, am avut impresia”. Nu, sunt lucruri triviale, un calcul, un simplu calcul primitiv.”

RFERL: Ce să facă omul de rând? Ce să facă pensionarul care ascultă acum discuția noastră? Cum să se salveze?

Vladimir Frolov: „Ce să facă omul de rând? Să respire adânc. Buzunarul lui va fi tot mai mic și mai mic – bani poate că vor fi mai mulți, dar aceștia se vor deprecia. În această situație puterea de cumpărare bineînțeles că va scădea și viața va fi grea. Dar în postarea mea de pe

„Ce să facă omul de rând? Să respire adânc. Buzunarul lui va fi tot mai mic și mai mic…...

Facebook accentul este pus nu pe omul de rând, ci pe businessul mic și mijlociu. În această perioadă de criză este contraindicat să extinzi afacerea pe bani împrumutați. Adică, dacă știi să obții profit chiar și în aceste vremuri – foarte bine, ai undă verde să continui. Dacă nu reușești, atunci în niciun caz nu trebuie să te împrumuți, pentru că rentabilitatea afacerilor va scădea și nu vei avea cu ce întoarce creditele, și nici dobânda.”

RFERL: Încă un sfat pe care l-ați formulat spune că banii nu trebuie păstrați în ruble. Trebuie convertit totul urgent în dolari?

Vladimir Frolov: „În dolari sau în aur. Deși, în Rusia nu este foarte rentabil să transformi banii în aur; sunt multe complicații. Prima ar fi taxa pe valoare adăugată. Dacă ai cumpărat aurul la un preț, iar apoi vrei să-l vinzi la bancă, trebuie să achiți 18% din valoare. În plus, în Rusia există impozit pentru reevaluarea metalelor prețioase. Adică, dacă ați cumpărat aurul ieftin, iar acesta ulterior s-a scumpit și ați decis să-l vindeți, atunci veți plăti un impozit. Din acest motiv aurul nu este rentabil în Rusia. În alte țări – da, dar nu și în Rusia. Și de-aia ar fi absurd să sfătuiești oamenii să convertească banii în aur în Rusia.”

RFERL: Așadar, dolarul rămâne singura protecție?

Vladimir Frolov: „Dolarul rămâne dolar, atâta timp cât nu are un concurent eficient. Moneda euro nu este un concurent pentru dolar. Economia Statelor Unite ale Americii este totuși una mai puternică decât cea a Europei; iată de ce, bineînțeles, dolarul este de preferat monedei euro.”

RFERL: Care au fost, de fapt, cauzele actualelor eșecuri din economie? Să fie doar prețul la petrol?

Vladimir Frolov: „Dacă problemele din economie ar fi fost abordate la timp și corect, atunci Rusiei i-ar fi fost absolut indiferente prețurile la petrol. Dacă ar fi existat o politică economică corectă, la noi s-ar fi dezvoltat un business mic și mijlociu foarte puternic și s-ar fi dezvoltat și direcțiile inovaționale.

Acum, situația este următoarea: copiii prietenilor mei au terminat școli matematice, cele mai prestigioase universități de la Moscova, au câștigat la o mulțime de concursuri și olimpiade, și pleacă direct peste hotare. În Occident ei sunt așteptați cu brațele deschise și sunt mai bine plătiți. Și cauza nu este atât în faptul că în Rusia ei sunt plătiți mai puțin, cât în faptul că dacă la noi s-ar dezvolta o afacere de inovație puternică, care ar deveni importantă din punct de vedere economic, actuala putere din păcate va organiza cu plăcere un atac raider asupra acestei afaceri. Am fost și eu ținta unor atacuri raider, așa că știu despre ce vorbesc.

RFERL: Dar pe lângă prețurile la petrol mai sunt și sancțiunile…

Vladimir Frolov: „Dacă economia ar fi fost bazată pe principii corecte, Rusiei i-ar fi indiferente aceste sancțiuni. De exemplu, Rusia introduce acum sancțiuni împotriva Europei și Americii. Iar America și Europa nu simt nici nici cald, nici rece de la asta, pentru că economiile acolo sunt mai sănătoase decât în Rusia.”

XS
SM
MD
LG