Linkuri accesibilitate

„De ce percepţia internă diferă atât de mult de percepţia externă față de guvernarea pro-europeană a R. Moldova”


În dialog cu Valeriu Vasilică.

Aflat într-o scurtă vizită la Chișinău, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a calificat Moldova drept „un asociat cheie al Uniunii Europene”, dar a adăugat că mai rămân de făcut multe „pentru schimbări reale”, inclusiv în reforma justiţiei şi combaterea corupţiei, iar „criza băncilor” va trebui urmărită cu atenţie în continuare. Deși crede ca e o vizită importantă, directorul agenţiei de presă IPN de la Chişinău, Valeriu Vasilică spune că prezența demnitarilor europeni lasă anumite lucruri neclarificate în țară.

Valeriu Vasilică: „Această vizită de nivel foarte înalt oricum nu clarifică toate lucrurile care se profilează pe intern în Republica Moldova. Noi avem o situaţie suficient de incertă, neclară, în special în privinţa prestaţiei pe care o are guvernarea pro-europeană. Mă refer aici la lucrurile incerte şi neclare legate de situaţia din sistemul financiar-bancar, de raportul Kroll ş.a.m.d. În acelaşi timp europenii, cu toate remarcile pe care le fac, continuă să vină, continuă să facă declaraţii de amiciţie şi susţinere pentru Republica Moldova. Or, aceasta înseamnă amiciţie şi susţinere în primul rând pentru guvernarea pro-europeană. Pe de o parte e loc pentru nedumerire de ce percepţia internă diferă atât de mult de percepţia externă față de guvernarea pro-europeană a Republicii Moldova. Pe de altă parte lasă loc de ceva optimism că nu totul e pierdut, că europenii poate ştiu mai mult, vor mai mult şi pot mai mult în raport cu Republica Moldova vizavi de procesul ei de integrare europeană.”

Europa Liberă: Iar un guvern minoritar poate face reforme?

Valeriu Vasilică: „Noi încă nu am avut testul cel mare.”

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:12 0:00
Link direct

Europa Liberă: Care ar fi acest test mare?

Valeriu Vasilică: „Una din reformele, de exemplu, care ţine de justiţie, de Procuratură. Vom vedea cum votează partenerii neoficiali, comuniştii sau altcineva din Parlament, pentru că reformele se fac mai întâi la nivel de legi. Şi acesta este primul şi cel mai important test. Dacă partenerii actuali ai guvernului minoritar, PCRM, sau poate PL, sau poate altcineva, nu mai ştiu cine, vor susţine anumite iniţiative foarte importante pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, noi trebuie să zicem că guvernul minoritar nu este în mod iminent ceva rău, e ceva mai nesigur. Şi această nesiguranţă se va testa cu prima ocazie, atunci când se vor pune la vot anumite lucruri pe care contează europenii sau pentru care europenii ar fi gata să dea bani noi sau să continue să dea banii vechi. Testul este foarte aproape, nu poate dura prea mult şi vom vedea ce se întâmplă cu guvernul minoritar. A mai apărut o declaraţie a unui oficial înalt săptămâna această, că după alegerile locale s-ar putea reveni la discuţiile privind crearea unei majorităţi parlamentare reale. Mai degrabă se are în vedere că Partidul Liberal, cel care a ţintit scopuri legate de alegerile locale, se va clarifica dacă şi-a atins sau nu şi-a atins scopurile, nefiind la guvernare va vrea, va avea mai multă încurajare să revină la guvernare în ambele cazuri, fie că Dorin Chirtoacă câştigă primăria, fie că Dorin Chirtoacă pierde primăria. Eu zic că miza mare pe care a avut-o Partidul Liberal atunci, la negocierile de la sfârşitul anului trecut, au fost alegerile locale. Partidul Liberal nu a vrut să se asocieze cu o guvernare care nu are susţinere foarte sigură în Republica Moldova. Partidul Liberal şi-a dorit mână liberă să poată critica în campania electorală pentru alegerile locale partidele de la guvernare, să preia o parte din alegătorii PLDM şi PD. Eu zic că a fost un joc politic firesc, acum să vedem care sunt rezultatele reale.”

Europa Liberă: Liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, insistă pe ideea că vrea remanieri guvernamentale, că nu este în coaliţie cu celelalte două partide care au creat o majoritate fragilă. Ce se întâmplă?

Valeriu Vasilică: „Liderul PCRM Vladimir Voronin este un lup bătrân în politică şi se poartă suficient de firesc pentru statutul său, pentru scopurile sale, pentru că el, ca PL, nu vrea să-şi asume responsabilitatea guvernării. Pentru ce i-ar trebui în cazul în care guvernarea nu are imaginea atât de bună pe care şi-ar fi dorit-o un partid bun, puternic, mare ş.a.m.d.? Dar PCRM şi Vladimir Voronin este obligat să dea aproape zilnic sau săptămânal semnale atât guvernării că fiţi atenţi, că depindeţi de noi şi să ne satisfaceţi şi interesele noastre, altfel cade guvernul vostru și pe de altă parte dă aceste semnale propriilor alegători, susţinători pe care nu vrea să-i piardă, din contra, vrea să-i câştige. La nivel de declaraţii nu văd nimic deosebit, sunt lucruri fireşti. Ziceam, vom vedea testul cel mare la lucruri foarte importante pentru procesul de integrare europeană. Să vă amintesc că Partidul Comuniştilor, dar nici Partidul Liberal, nu a înaintat o moţiune de cenzură în legătură cu modul de aprobare a bugetului, nimeni dintre ei nu a susţinut, măcar o persoană, un deputat din PL sau PCRM nu a susţinut moţiunea înaintată de Partidul Socialiştilor. Și această moţiune nu a fost pusă în discuţie, pentru că nu a ajuns un singur vot sau două, nu ştiu cât acolo. La nivel de declaraţii poate sunt fireşti, nu trebuie să ne sperie, trebuie să putem citi printre rânduri sau nici nu e nevoie de citit printre rânduri, totul este clar. Vom vedea ceea ce se întâmplă la modul practic.”

XS
SM
MD
LG