Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor recomandă moldovenilor să nu se avânte să cumpere fructe şi legume vândute în condiţii îndoielnice, pe marginea străzii. Acestea nu trec nici o verificare de laborator, astfel riscurile de intoxicaţie sunt mari, susţin reprezentanţii Agenţiei. Dar nici comerţul în piaţă nu este mai sigur. Deşi, teoretic, toate fructele şi legumele înainte de a ajunge pe tejghea ar trebui să treacă controlul de laborator pentru a stabili norma de nitraţi, în realitate, lucrurile stau altfel. Detalii are Alla Ceapai:
Ca să ajungă pe o tarabă din piaţă, un produs agricol trebuie, teoretic, să treacă mai multe verificări. Mai întâi la un laborator care să măsoare cantitatea de pesticide şi fertilizanţi. Apoi intră în rol Agenţia naţională pentru siguranţa alimentelor care va confirma sau nu rezultatele laboratorului. O ultimă verificare este efectuată de un inspector sanitar care funcţionează în fiecare piaţă. Numai că de cele mai multe ori agricultorii ocolesc procedura legală, observă reprezentantul Agenţiei naţionale pentru siguranţa alimentelor, Ion Codreanu:
„Este aşa o proprietate a moldovenilor de a evita toate regulile oficiale şi de a ieşi din situaţie. Eu nu exclud că sunt falsificate şi documentele respective. Poate să fie vorba şi despre producţia de import, care nu exclud că e adusă şi prin contrabandă. În orice caz, consumatorul final are dreptul să decidă dacă cumpăra sau nu un produs sau altul.”
Până la sfârşitul acestui an Agenţia urmează să fie dotată cu utilaj performant care va stabili dacă legumele sau fructele au fost prelucrate cu pesticide periculoase. Prin urmare, Ion Codreanu spune că vor depista mai uşor acei producători agricoli care obţin certificate îndoielnice în laboratoare private. Deşi inspectorii Agenţiei verifică la vamă produsele de pesticidele şi fertilizanţii care sunt importate în Moldova şeful direcţiei de resort de la Agenţie Mihai Negrescu îndeamnă agricultorii să fie precauţi atunci când le procură:
„Dacă într-un magazin agricol vedem produse de uz fitosanitar etichetate în altă limbă decât cea de stat, adică în engleză, rusă, chineze, poloneză, depinde de furnizori, deja este o contravenţie. Putem spune că a avut loc un import neautorizat.”
Mihai Negrescu reaminteşte că începând cu acest an toţi producătorii agricoli trebuie să dispună de un certificat de respectare a utilizării de pesticide şi fertilizanţi, indiferent dacă îşi propun să comercializeze tone sau câteva kilograme de fructe şi legume:
„Cât de infimă nu ar fi cantitatea care urmează să ajungă pe piaţă trebuie să se conformeze. Vrei să comercializezi, să obţii un profit din recolta pe care vrei să o vinzi, fii bun şi îndeplineşte acest certificat, chiar şi la piaţă, aşa e stipulat în lege. Cât de mic nu ar fi producătorul, el trebuie să păstreze acest certificat de respectare a regulilor. ”
Mihai Negrescu îndeamnă producătorii agricoli să păstreze facturile fiscale sau bonurile de plată când cumpără pesticidele pentru a putea solicita de la Agenţie aceste certificate. Iar cetăţenii sunt îndemnaţi să solicite fără jenă de la comercianţii agricoli documente care confirmă inofensivitatea fructelor şi legumelor înainte de a le procura.