Linkuri accesibilitate

Încălcarea consensului anti-totalitar


Sediul fostei Stasi din Berlin.
Sediul fostei Stasi din Berlin.

Un lanţ de scandaluri politice şi sexuale umbresc procesul de reconsiderare critică a perioadei comuniste din fosta RDG.

Directorul Oficiului pentru administrarea arhivelor fostei securităţi est-germane, Stasi, Roland Jahn, a demisionat astăzi din Asociaţia de sprijinire şi de susţinere (Förderverein) a Memorialului din fosta închisoare politică Berlin-Hohenschönhausen. Purtătoarea de cuvînt a Oficiului a explicat presei decizia lui Jahn, afirmînd că fostul disident din Germania răsăriteană demisionează fiindcă în cadrul Memorialului a fost încălcat principiul consensului anti-totalitar.

Încălcarea consensului anti-totalitar
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:11 0:00
Link direct


În conformitate cu acest principiu nescris, partidele şi organizaţiile din Germania nu acceptă bagatelizarea sistemelor totalitare care au existat pe teritoriul ţării şi resping toate formele de negaţionism sau elogiere a regimurilor dictatoriale.

În cursul ultimelor luni, presa germană a relatat pe larg despre nesocotirea acestei principiu de către asociaţia amintită şi despre o apropiere de partidul naţionalist-autoritar, xenofob şi eurosceptic Alternativa pentru Germania (AfD). Din cauza aceasta, peste 20 de persoane au părăsit deja asociaţia. În iunie, mass-media a dezvăluit că preşedintele Asociaţiei, Jörg Kürschner, întreţine legături cu Alternativa pentru Germania. Totodată, i s-a reproşat că publică în săptămînalul naţionalist-ultraconservator, „Junge Freiheit”.

Tot astă vară s-a aflat de scandalul provocat de fostul deţinut politic şi scriitor est-german Siegmar Faust. În calitate de ghid, acesta conducea vizitatorii Memorialului Hohenschönhausen, oferindu-le explicaţii despre condiţiile din fosta puşcărie şi despre regimul comunist din Republica Democrată Germană. În acest context, fostul disident a negat numărul victimelor Holocaustului şi şi-a manifestat simpatiile pentru Alternativa pentru Germania, făcînd chiar publicitate pentru această organizaţie a dreptei radicale. În urma acestui, scandal i-a fost suspendată activitatea ca ghid.

Faust, însă, a atras deja atenţia opiniei publice critice în anii 1990 prin manifestări publice în care a vehiculat teza revizionistă minimalizantă a punerii semnului egalităţii între comunism şi naţional-socialism. În 1993, Faust a mers şi mai departe, prezentînd-o pe o fostă gardiană din lagărul nazist de concentrare Ravensbrück, Margot Pietzner, drept o victimă a justiţiei staliniste. Pietzner a fost condamnată după război, din cauza activităţii în cadrul echipelor de pază SS din lagărul de concentrare amintit. Datorită intervenţiei lui Siegmar Faust, Pietzner a obţinut statutul de victimă a regimului comunist şi a primit o despăgubire de 64.350 de mărci. Pentru a-şi exprima recunoştinţa, ex-deţinuta i-a dăruit lui Faust 7.000 de mărci. (Alte detalii despre acest caz, cît şi despre altele expuse şi analizate, pe larg, pot fi citite într-un eseu despre politica memoriei, semnat de istoricul Karsten Krampitz.)

Pe lîngă ecourile produse în urma acestor fapte, legate de Memorialul Hohenschönhausen, dedicat victimelor represiunilor politice din Germania de est, un scandal de proporţii s-a produs luna trecută cînd s-a aflat că directorul Memorialului Stasi şi adjunctul său ar fi implicaţi în acţiuni de hărţuire sexuală a unor femei. Dezvăluirile legate de aceste incidente s-au soldat cu concedierea adjunctului şi apoi cu suspendarea directorului, Hubertus Knabe (care în mai 2013 devenise şi membru al Consiliului ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, IICCMER, din Bucureşti).

Ca directoare interimară a Memorialului, de care răspunde secretarul de stat pentru cultură din guvernul federal şi senatorul pentru cultură al landului Berlin, a fost numită fosta disidentă est-germană Marianne Birthler. (În 1990, Birthler a deţinut postul de ministru al educaţiei în guvernul landului estic Brandenburg şi a demisionat în 1992, după ce s-a aflat că premierul Stolpe fusese agent Stasi. Între anii 2000 şi 2011 a fost directoarea Oficiului care administrează arhiva Stasi, fiind considerată una din cele mai credibile personalităţi politice ale spectrului democratic german.)

Cu prilejul aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea Fundaţiei federale care se ocupă de reconsiderarea trecutului comunist din Germania, mai mulţi istorici şi politicieni s-au pronunţat zilele trecute pentru o profesionalizare a procesului de reconsiderare şi pentru lărgirea perspectivei asupra perioadei comuniste.

XS
SM
MD
LG