Netanyahu spune că Iranului i s-au aplicat „lovituri grele”
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că aproape două săptămâni de atacuri aeriene asupra Iranului au lovit crut principalele forțe armate ale țării, Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) și gruparea paramilitară Basij.
Vorbind în prima sa conferință de presă de la începutul atacurilor aeriene americano-israeliene din 28 februarie, Netanyahu a declarat că unul dintre principalele obiective ale campaniei este de a împiedica Iranul să mute în subteran proiecte de arme nucleare și balistice.
El a adăugat în conferința de presă din 12 martie că operațiunea militară are ca scop și „crearea, pentru poporul iranian, a condițiilor necesare pentru a înlătura acest regim”.
Marina Iranului a dispărut în mare parte, dar amenințarea Teheranului în Strâmtoarea Ormuz continuă. Navele din Golful Persic, hărțuite și atacate de IRGC
Statele Unite și Israelul au distrus în mare parte flota navală convențională a Iranului într-o campanie masivă de bombardamente începând cu 28 februarie.
Însă amenințarea Teheranului la adresa Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime din lume, nu s-a diminuat. Iranul a închis efectiv calea navigabilă îngustă, prin care circulă 20% din rezervele mondiale de petrol, folosind tactici de război asimetrice.
Pe lângă marina convențională a Iranului, puternicul Corp al Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), ramura de elită a forțelor armate ale țării, are propriile unități navale care continuă să hărțuiască și să atace navele din Golful Persic.
„Deși cred că Marina iraniană este în mare parte ineficientă în luptă în acest moment, marina IRGC rămâne capabilă să hărțuiască navele”, a declarat Sascha Bruchmann, analist în afaceri militare și de securitate la Institutul Internațional pentru Studii Strategice, cu sediul la Londra.
„Acest lucru menține un spectru de pericol pe care majoritatea companiilor de transport maritim civil și a asigurătorilor îl vor considera inacceptabil”, a adăugat Bruchmann.
Mojtaba Khamenei, primele declarații publice: Iranul va menține Strâmtoarea Ormuz închisă
Iranul trebuie să continue să mențină închisă o rută maritimă cheie din Golf, a declarat liderul suprem Mojtaba Khamenei, în primele sale comentarii publice de când a fost numit ca succesor al tatălui său, la câteva ore după ce mai multe nave au fost vizate de atacuri, în contextul în care Teheranul încearcă să blocheze aprovizionarea cu petrol din Orientul Mijlociu.
În declarație, care a fost citită pe 12 martie de o prezentatoare la televiziunea de stat iraniană, Khamenei afirmă că Iranul va continua să atace ținte acolo unde „inamicul are puțină experiență și va fi extrem de vulnerabil”.
Iranul a lansat atacuri aeriene și maritime asupra unor ținte din Orientul Mijlociu, ca represalii la atacurile americane și israeliene care au început pe 28 februarie, ziua în care tatăl său, ayatollahul Ali Khamenei, a fost ucis într-un astfel de bombardament.
Tânărul Khamenei ar fi fost rănit în acel atac și nu a mai fost văzut de atunci. Pe 4 martie, a fost numit lider suprem.
Khamenei a declarat că Iranul va „extrage despăgubiri” de la statele care îl atacă și, dacă acest lucru nu este posibil, „vom distruge o cantitate echivalentă din activele lor”.
Într-o încercare de a potoli nervozitatea pieței, Trump a declarat că creșterea prețurilor petrolului va fi de scurtă durată, dar încă nu a explicat cum se va încheia războiul și nici nu a prezentat un plan de redeschidere a strâmtorii blocate.
Israelul susține că a lovit o instalație nucleară iraniană
Armata israeliană a anunțat că a atacat o instalație nucleară din apropierea orașului Teheran, cunoscută sub numele de „Taleqan”.
Într-o declarație din 12 martie, armata israeliană a declarat că a „atacat” complexul Taleqan, spunând că Teheranul l-a folosit „pentru a dezvolta explozibili avansați și a efectua experimente sensibile ca parte a proiectului secret «AMAD», referindu-se la un presupus program iranian de cercetare a armelor nucleare, despre care se crede că a funcționat la începutul anilor 2000.
Situl include Taleqan-2, o clădire din complexul militar Parchin, la sud-est de Teheran.
Taleqan-2 a fost vizată în timpul războiului de 12 zile dintre SUA și Israel împotriva Iranului din iunie.
În urmă cu aproximativ o lună, Institutul pentru Știință și Securitate Internațională, cu sediul la Washington, a publicat imagini din satelit care arătau că la fața locului au avut loc noi activități de construcție.
Potrivit institutului, Iranul a consolidat straturile de beton ale instalației și apoi a acoperit cu pământ secțiuni mari ale amplasamentului Taleqan-2.
Oficialii și presa din republica islamică nu au comentat încă afirmația Israelului.