Reprezentanții celor trei asociații principale de fermieri au discutat luni, 5 septembrie, cu ministrul agriculturii, Vladimir Bolea, despre criza din acest sector, cauzată de secetă și de embargoul rusesc, însă fără a ajunge la un numitor comun.
În ultimele luni de război, Rusia și-a concentrat eforturile în regiunea Donbas din estul Ucrainei. Sudul țării și vecinătatea sa cu Transnistria au scăpat de avansul armatei ruse, iar sprijinul liderilor occidentali pentru Moldova pare să rămână insuficient în cazul extinderii conflictului.
Agricultorii din satele aflate sub jurisdicție moldovenească din raionul Dubăsari au primit cu circumspecție anunțul autorităților de la Chișinău că Tiraspolul a acceptat să le permită, până la 31 decembrie 2022, accesul la terenurile lor agricole de după șoseaua Camenca-Tiraspol.
Președinta Maia Sandu întreprinde vineri, 2 septembrie, o vizită la Comrat, unde are întrevederi cu reprezentanți ai conducerii autonomiei găgăuze, cu primari, studenți și profesori.
În ultimele zile ale verii, pe scena politică s-a dat startul pregătirilor de campania electorală pentru alegeri locale generale de anul viitor, cu cel puțin două formațiuni politice mizând pe o scădere de popularitate a partidului de guvernământ PAS și pe preluarea electoratului dezamăgit.
În discursul de Ziua Independenței, președinta Maia Sandu și-a îndemnat concetățenii să creadă în forțele proprii și să nu se oprească „la mijloc de drum”, așa încât să le poată lăsa copiilor „o țară liberă, în care să își croiască viitorul”.
La 31 de ani de independență a Republicii Moldova, populația ei este estimată la 2,6 milioane de oameni, după ce sute de mii au ales să plece din țară, inclusiv din cauza sărăciei.
La începutul campaniei de recoltare a strugurilor, autoritățile din agricultură estimează că roada va fi anul acesta mai mare și mai calitativă decât în 2021, iar producătorii o vor putea vinde mai bine, cel puțin în cazul soiurilor de masă.
„Supremația documentelor digitale asupra celor eliberate pe suport de hârtie sau principiul „digital first” trebuie să fie prioritar”, spune, cu privire la viitoarea Strategie de transformare digitală a Republicii Moldova pentru anii 2023-2030, Victor Guzun, unul dintre autorii documentului.
Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme de presă au suscitat cel mai mare interes pe rețele? Aflați dimineața la Europa Liberă.
Mai multe site-uri blocate de Serviciul de Informații și Securitate (SIS), pe motiv că publicau știri false și informații ce incită la ură și război, pot fi în continuare accesate de publicul larg.
Încarcă mai mult
Un episod nou în fiecare vineri
Săptămânal, în zi de joi
Un episod nou în fiecare luni
Odată la două săptămâni, marțea
De patru ori pe săptămână: luni, marți, miercuri și joi