Întreprinderea de stat Termoelectrica cere, din nou, majorarea tarifelor la agentul termic furnizat în Chișinău și la energia electrică pe care o produce, după ce acestea au crescut cu circa 25%, la 1 octombrie 2022.
Pașaportul diplomatic este oferit, de regulă, slujitorilor statului, pentru a fi folosit în misiuni diplomatice sau la îndeplinirea unor funcții oficiale peste hotare, dar printre beneficiari sunt și fețe bisericești.
Prezența președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Washington, pe 21 decembrie, pune într-o lumină dramatică cel mai recent anunț al administrației Biden privind ajutorul militar acordat acestei națiuni devastate de război.
Aproape toți cetățenii R. Moldova care luptă în Ucraina sunt mercenari. Legea spune că unii sunt infractori, iar alții - nu. În acest articol răspundem la câteva întrebări: De ce e legal să lupți de partea Ucrainei și ilegal - împotriva ei? În ce cazuri se consideră legal să lupți pentru Rusia?
Trimiterea sistemului de apărare aeriană Patriot în Ucraina înseamnă nu doar înzestrarea Ucrainei cu o armă eficientă, ci și un gest cu o mare încărcătură simbolică.
După ce Moldovagaz a transferat o parte din plata în avans, concernul rus Gazprom s-a răzgândit și nu va reduce livrările de gaze naturale prin intermediul gazoductului Sudja.
De peste trei săptămâni, Republica Moldova cumpără din România circa 80% din necesarul de energie electrică, dar curentul românesc parcurge până la consumatorii moldoveni o cale riscantă: vine printr-o singură linie de înaltă tensiune, care trece prin sudul Ucrainei și prin regiunea transnistreană.
Judecătoria Chișinău (Ciocana), a admis joi, 17 noiembrie, demersul procurorilor și a autorizat finalizarea urmăririi penale în lipsa învinuitului Vlad Plahotniuc în dosarul „frauda bancară”, în care este acuzat de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani.
Acordul pentru exporturile vitale de cereale din porturile din sudul Ucrainei de la Marea Neagră, înțelegere care urma să expire pe 19 noiembrie, a fost prelungit joi cu încă 120 de zile.
La doi ani după ce președintele Statelor Unite Joe Biden a ajuns la putere în urma unuia din cele mai intense scrutinuri la care a asistat vreodată Washingtonul, toți ochii sunt acum pe următorul proces electoral național, alegerile la jumătate de mandat care au loc marți 8 noiembrie.
Cu o industrie și un sistem de încălzire puternic dependente de gaze, regiunea separatistă transnistreană are o singură soluție, să raționalizeze consumul, după ce concernul rus Gazprom a decis să livreze Republicii Moldova în noiembrie doar 51% din volumul de gaze contractat.
Încarcă mai mult
Un episod nou în fiecare vineri
Săptămânal, în zi de joi
Un episod nou în fiecare luni
Odată la două săptămâni, marțea
De patru ori pe săptămână: luni, marți, miercuri și joi