Traian Ungureanu

Vorbind în faţa parlamentarilor ucraineni, înainte de ratificarea Acordului, Preşedintele ucrainian Poroșenko a insistat dramatic asupra coerenţei din angajamentul Ucrainei. În fond, a spus Poroșenko, Acordul nu a suferit nici o modificare. Ucraina şi Uniunea Europeană revin asupra unui Acord din care nu s-a clintit nici o virgulă. Altfel spus, Poroșenko încearcă să promoveze ideea după care Ucraina a reuşit, cu sacrificii enorme, să facă pasul pe care l-a dorit de la bun început. Într-adevăr, Acordul e acelaşi. Însă restul s-a schimbat. Nici Ucraina, nici Uniunea Europeană, nici raporturile de forţe cu Rusia nu mai sînt aceleaşi. Acordul de Asociere e, practic, mai puţin important decît contextul de care e condiţionat. Mai întîi pentru că Ucraina nu mai e statul care a pornit negocierile cu Uniunea Europeană. Zonele de Est ale ţării nu mai sînt controlate de administraţia de la Kiev. Mai mult, aşa zisele Republici Populare proclamate de rebelii înarmaţi de Rusia nu mai sînt o fantezie fără conţinut legal.

În ziua în care a ratificat Acordul cu UE, Parlamentul ucrainean a aprobat, la propunerea Preşedintelui Poroșenko, două proiecte de legi care acordă un statut special provinciilor ocupate din est, permit formarea de forţe de ordine şi admit jurisdicţia instanţelor locale. Liderii insurecţiei rebele sînt amnistiaţi, cu excepţia vagă a celor vionovaţi de crime majore. Măsurile cuprinse în legile adoptate de Parlamentul ucrainean echivalează cu recunoaşterea de facto a regimurilor cu forţa în Est. Aşadar, în ziua în care a adus Acordul de Asociere în faţa Parlamentului, Preşedintele Poroșenko a cerut şi diminuarea suveranităţii de stat a Ucrainei. Acceptînd semnătura depusă, în aceste condiţii, de Ucraina pe acrodul de Asociere, Uniunea Europeană a făcut un pas înapoi şi a admis o nouă realitate creată în Ucraina prin forţă şi angajament militar rus. Acordul semnat de Ucraina e diluat încă mai mult de prevederea care stabileşte că implementarea integrală va avea loc abia peste 15 luni.

Însumînd, Ucraina a reuşit să semneze un acord neschimbat, aşa cum susţine Preşedintele Poroșenko, dar numai după ce a acceptat, la schimb, să cedeze teritorii şi să amîne intrarea în vigoare a Acordului. În traducere, Ucraina a fost pusă în situaţia de a semna un Acord aproape egal cu o hîrtie goală, după ce a pierdut sprijinul politic extern. Uniunea Eupeană şi Statele Unite au refuzat să sprijine pînă la capăt Ucraina şi au dat înapoi din faţa unui conflict major cu Rusia. Marele cîştigător e, bineînţeles, Rusia, care obţine exact ce şi-a propus. Pentru cine cunoaşte cît de cît modul de operare rus, e clar că lucruile nu se vor opri aici. După un tipar deja activ în alte părţi, noile zone autonome vor fi transformate în zone de conflict îngheţat. Ele vor fi administrate şi subvenţionate direct de Moscova şi vor funcţiona ca avanposturi militare de control. Noua frontieră a Ucrainei va fi dată de linia de demarcaţie stabilită prin armistiţiu. Angajamentul occidental se soldează, astfel, cu un semi-eşec de moment care poate uşor deveni un eşec permanent. Teatrul strategic est-european rămîne în dispută şi vulnerabil la presiunile pe care Rusia le va aplica ori de cîte ori va dori să dicteze sau să influenţeze deciziile politice din zonă. Acordul de de Asociere conţine premizele unui viitor Acord de Disociere de Uniunea Europeană.

Pe hîrtie, Ucraina a făcut un pas mare spre Europa. Joi 16 septembrie, Parlamentul European şi Parlamentul Ucrainian au ratificat simultan, televizat şi entuziast un Acord de Asociere care înlătură barierele politice, economice şi comerciale între Uraina şi Uniunea Europeană. E vorba, desigur, de acel Acord pe care Ucraina urma să îl semneze în noiembrie 2013, la Vilnius. Atunci, însă, echilibrul s-a rupt în ultimul moment şi istoria a explodat. În următoarele zece luni, Ucraina a trecut printr-o rebeliune internă care a măturat administraţia Ianucovici şi, mai departe, printr-un război civil provocat de intervenţia nedeclarată a Rusiei.

Crimeea a fost anexată oficial de Federaţia Rusă, iar zone rusofone din Estul Ucrainei au rupt violent legătura cu Kievul şi au intrat de facto sub administraţie rusească. Pe 17 iulie, forţe rebele din regiunea Donetk au doborît un avion de pasageri malaezian cu 283 de persoane la bord, folosind armament balistic rusesc. Şocul a provocat o criză internaţională. Uniunea Europeană şi Statele Unite au lansat mai multe valuri de sancţiuni împotriva Rusiei şi şi-au declarat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei. A urmat o a doua ofensivă a forţelor pro-ruseşti care şi-au lărgit zona de ocupaţie în est. Contraofensiva ucraineană a blocat avansul fără a recupera centrele cheie. Un armistiţiu ulterior a stabilit, practic, o linie de demarcaţie care desparte cele două fronturi. Aşa arată situaţia din teren în momentul în care Ucraina şi Uniunea Europeană au semnat documentul care a declanşat evenimentele ultimelor zece luni. Între timp, 3000 de persoane au fost ucise. Alte cîteva sute de mii s-au refugiat. Distrugerile materiale sînt greu de calculat, dar au trecut deja de cota de război. Rezultatele evenimentelor declanşate de problema Acordului de Asociere sînt mult mai serioase şi mai numeroase decît problema Acordului de Asociere. După zece luni, Ucraina nu mai e totuna cu statul care urma să semneze Acordul în noimebrie 2013 şi să facă, astfel, pasul decisiv spre Europa.