Analistul politic Ion Tăbârță, expert IDIS Viitorul, despre rolul contingentului militar rusesc din stânga Nistrului și a formațiunilor paramilitare transnistrene în contextul tensiunilor de securitate în jurul Ucrainei.
Reforma administrativ-teritorială nu trebuie să țină numai de voința politică, trebuie să fie „ a noastră, a tuturor”, crede Adrian Ermurachi, coordonator de programe la IPRE. Este o reformă care nu aduce rezultate în scurt timp dar poate mări eficiența modului în care se cheltuiește banul public.
Ce presupune stigmatul de "agent străin"; va fi modificată legea rusă cu privire la "agenții străini" în mass-media; poate sau nu servi drept vestă antiglonț Premiul Nobel pentru editorii de la Novaya Gazeta; când va fi înființat un tribunal internațional împotriva torturii?
Despre dreptul la apă curată, la aer pur şi la un mediu sănătos, o convorbire cu ministrul Mediului, Iuliana Cantaragiu, care a vorbit despre protecția fluviului Nistru care ar fi prioritatea Republicii Moldova în negocierile cu Ucraina, despre problemele legate de poluare.
Interviu la Europa Liberă cu europarlamentarul lituanian Petras Auštrevičius (RENEW) despre al șaselea summit al Parteneriatului Estic din 15 decembrie, de la Bruxelles.
Interviu cu președintele Comisiei de Afaceri Externe din Parlamentul European
UE trebuie să ofere o perspectivă clară de aderare R.Moldova, UE are nevoie de pro-europenismul ei, a declarat, Europei Libere, vicepreședintele Delegației la Comisia parlamentară de asociere UE-Moldova, eurodeputata română Ramona Strugariu.
Analistul politic Ion Tăbârță, expert IDIS Viitorul, despre cum a fost anul care se încheie pentru procesul reglementării transnistrene și ce ar putea urma în acest dosar în urma schimbarea puterii, la Chişinău.
Valentinei Ursu discută cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, despre bilanțul anului politic 2021 și planurile de viitor ale guvernării PAS.
Anatol Liabedzka, un membru al echipei Svetlanei Țihanovskaia, consultat al liderei opoziției din Belarus pentru reforma constituțională și cooperare parlamentară, vorbește în studioul Europei Libere, despre abuzurile regimului Lukașenka și lupta opoziției belaruse din exil.
Încarcă mai mult