În anii 1937-1938, în plin dezmăț al marilor epurări staliniste, o serie de diplomați sovietici, inclusiv mai mulți ambasadori din țările europene, au decis să evadeze în lumea capitalistă, refuzând să se supună ordinelor Comisariatului de Externe de rechemare. Fenomenul este cunoscut în istoria sovietică drept „nereturnare” („Hевозвращенствa”), iar persoanele care refuzau să se întoarcă în URSS după ce primise acceptul să călătorească sau să activeze în exterior erau numiți „nereturnați” („Невозвраще́нцы”). Denumirea sa oficială din URSS în anii 1930 era „Evadare în timpul aflării în străinătate”, „nereturnarea” fiind însă o formă de evadare de-a lungul istoriei Rusiei.

Pe plan legislativ, definiția „nereturnării” în URSS a fost formulată în 1929 în legătură cu adoptarea decretului Prezidiului Comitetului Executiv Central al URSS „Despre declararea în afara legii a funcționarilor - cetățeni ai URSS în străinătate care au fugit în tabăra inamicilor clasei muncitoare și a țărănimii și refuză să se întoarcă în URSS”. Persoana care a refuzat să se întoarcă era scoasă în afara legii. Recunoașterea unei persoane în afara legii în conformitate cu art. 4 din această decizie era făcută de Curtea Supremă a URSS și presupunea confiscarea averii și executarea în 24 de ore. Această lege a avut efect retroactiv (art. 6), adică s-a extins și la toți acei oficiali - cetățeni ai URSS care nu s-au întors în URSS din străinătate și înainte de adoptarea legii.

Printre cei trecuți de autoritățile sovietice în lista „nereturnaților” s-a aflat și Fiodor Butenko, însărcinatul cu afaceri sovietic la București, care în februarie 1938 a dispărut din România și și-a anunțat apariția la Roma. Scriam în articolele precedente că pe parcursul existenței sale până la cedarea Basarabiei, Legația URSS la București a avut o viată destul de zbuciumată, dar numai un singur șef de misiune - pe Mihail Ostrovski, acreditat în decembrie 1934, care la începutul anului 1938, a fost rechemat la Moscova, arestat și condamnat pentru spionaj în favoarea puterilor străine. În locul său a rămas, șef ad interim al misiunii diplomatice la București, însărcinatul cu afaceri Fiodor Butenko. La 7 februarie 1938, funcționarii sovietici au reclamat Ministerului Afacerilor Străine al României și Comisariatului Sovietic de Externe dispariția acestuia. Ulterior, Butenko și-a făcut apariția la Roma, declarând ca fugise de teama să nu fie rechemat la Moscova și executat.

Fiodor Butenko nu era unicul caz de acest gen din anii Marilor Epurări. La începutul anului 1937, Alexandr Barmin, ambasadorul sovietic la Atena, a petrecut câteva luni la Moscova, unde a aflat despre modul în care au fost fabricate procesele deschise împotriva opoziției. Întorcându-se în Grecia, a împărtășit cu unii dintre colegii săi îndoielile cu privire la autenticitatea acuzațiilor împotriva acestor persoane. Curând Barmin a devenit conștient de intenția superiorilor săi de a-l rechema din Atena înapoi la Moscova. După ce a informat prin telegramă Comisariatul pentru Afaceri Externe că a decis să ia o vacanță, Barmin a evadat la 18 iulie 1937 în Franța, apoi în Statele Unite, unde a devenit un aprig contestatar al regimului sovietic. Un alt diplomat sovietic, Fiodor Raskolnikov, atașatul sovietic în Bulgaria, după ce aflat despre arestarea și executarea ambasadorului sovietic din Turcia Lev Karahan, a decis să evadeze în Franța, schimbând trenul ce-l ducea spre Moscova cu altul care-l va duce la Paris.

Istoria lui Fiodor Butenko este deosebit de interesantă și puțin cunoscută în spațiul românesc, iar pentru a o face relevantă cititorilor noștri vom da publicității Notei Serviciului Secret Român, către Ministerul Afacerilor Străine, privind cazul diplomatului Butenko din 15 februarie 1938. În Notă se arată că de la Fiodor Butenko, fostul însărcinat cu afaceri al URSS la București, s-au primit următoarele documente:

1. Scrisoarea către Majestatea Sa regele;

2. Motivele plecării mele din București;

3. Organizarea Legației Sovietice și caracterizarea membrilor legației;

4. Problema Basarabiei, care se anexează, în original, însoțite de traducere.

Așadar, un document istoric inedit, care ne va edifica asupra mai multor aspecte controversate ale istoriei noastre, inclusiv, dar poate mai ales cu referire la istoria Basarabiei. În ceea ce urmează, vom lăsa ambasadorul sovietic să se destăinuie suveranului României, regelui Ferdinand I:

„ MAJESTĂȚII SALE REGELUI

SIRE,

Părăsind granițele țării, destinele căreia sunt încredințate Augustelor Voastre mâini, sunt profund fericit că numai pe teritoriul ei m-am deșteptat din apăsătorul vis rău bolșevic ce-mi sfâșia inima de mulți ani. Sunt profund mișcat de purtarea umanitară față de mine a colaboratorilor și funcționarilor Majestății Voastre, care mi-au dat un inimos și cald sprijin, dându-mi posibilitatea să mă conving profund de marile principii omenești ale echității și civilizației păzite de Coroana Majestății Voastre.

În activitatea mea viitoare şi în calitate de intelectual ucrainean, doritor de fericire pentru acest popor martir, aș fi foarte fericit dacă aș putea să aduc cel mai mic serviciu Majestății Voastre, încredințat fiind că între Ucraina dezrobită de bolșevici şi Regatul Majestății Voastre se vor stabili legături de strânsă prietenie şi de înțelegere reciprocă. Primiți, Majestate, asigurarea simțămintelor a celei mai profunde recunoștințe, sinceritate şi atașament.

ss, F. BUTENKO

București

MAJESTĂȚII SALE REGELUI

SIRE,

La 6 februarie, ora 7.00 seara, eu, șeful misiunii sovietice din București, am părăsit pentru totdeauna clădirea legației URSS, pentru a cădea la Augustele Voastre picioare, rugând pe Majestatea Voastră să-mi acorde refugiul și aducându-Vă spovedania mea din care se va vedea cum eu, cetățean rus, în vârstă de 33 de ani, am fost târât pe calea infernală a bolșevismului, cât și motivele care m-au determinat să mă rup pe vecie de ei.

PERSOANA MEA

Încredințând integral și fără nicio rezervă soarta mea în mâinile Majestății Voastre, voi expune pe scurt istoria vieții mele. Sunt născut în 1905, în Ucraina și în 1919, pe când aveam 14 ani, am fost – prin desfășurarea evenimentelor - târât în războiul civil din Rusia. Eram în clasa a IV-a de gimnaziu, când, înflăcărat de sentimental patriotic și naționalist, am intrat în Armata Albă. Finele anului 1919 şi tot anul 1920 până la ocuparea Crimeei de către bolșevici l-am petrecut în Peninsula Crimeea asediată de bolșevici. Atunci am fost făcut prizonier de cavaleria lui BUDIONNÎI și apoi trimis în Rusia bolșevică.

De la moarte m-a scăpat numai vârsta mea prea tânără, precum și împrejurarea că în comuna natală nu se știa motivul absenței mele (intrasem în Armata Albă plecând din orașul Bahmut departe de satul meu, la 100 km, unde se credea că eu continui să învăț la liceu). Anii ulteriori acestui episod petrecuți în Rusia Sovietică au fost fatal consacrați adaptării la regimul sovietic. Am absolvit cursul secundar şi universitar, am devenit ziarist şi critic şi apoi am intrat în cariera diplomatică în anii de grea încercare a Rusiei, când țara era încătușată în lanțurile regimului STALIN-EJOV. În suflet niciodată nu am fost bolșevic şi totdeauna cu o tragică durere în inimă îmi dădeam seama de grozăviile regimului stalinian.

Pentru bolșevici eu am fost totdeauna un element suspect şi numai criza excepțională şi extremă de oameni – după executarea aproape a tuturor diplomaților - au forțat Sovietele determinându-le să mă trimită la București cu o misiune diplomatică importantă. Însă și aici s-au luat toate măsurile de asigurare şi de precauție. Soția și copilul n-au fost lăsați să plece din Leningrad şi să vină la mine. Personal am fost înconjurat de un lanț de supraveghere de către organele GPU (Glavnoe Politiceskoe Upravlenie – Direcția Politică Centrală, organ al NKVD, responsabil cu spionajul extern – n.a.) la București. În sfârșit, cu începere de la 3 februarie 1938, s-a întreprins la București o vânătoare sălbatică din partea GPU, cu scopul de a mă suprima sau a mă răpi viu și trimite la Moscova, unde să fiu executat.

Cauzele generatoare ale acestei prigoane au fost două:

• La Moscova făcându-se investigații, au reușit să-mi stabilească adevărata biografie, aflând că am luptat în rândurile Armatei Albe și, a doua,

• Au aflat despre relațiile prietenești dintre mine și Ostrovski.

În ziua de 3 februarie 1938 a sosit la București din Viena, potrivit instrucțiunilor lui Ejov (șeful NKVD – n.a.), un agent GPU, specialist în asasinare și care în prezent domiciliază la Legația Sovietică, având următoarele două însărcinări: 1. Suprimarea sau răpirea mea (așa cum s-a întâmplat și cu generalul Miller); recrutarea pentru GPU a unui important personagiu militar român sau german.

Cele narate mai sus m-au silit să mă despart definitiv de Legația Sovietică și să fac apel la simțămintele umanitare ale Majestății Voastre, rugând să mi se acorde apărare și protecție”.

(Va continua)

Mulțumiri dnului Vadim Guzun pentru oferirea lucrării Complimente de la Tanti Haritina. Spionaj sovietic în România, 1924-1944 (Cluj-Napoca: Argonaut, 2018), folosită în elaborarea acestei serii de publicații.

Printre lucrările cu caracter propagandistic găsite în arhiva ridicată de la fosta Legație Sovietică, după 22 iunie 1941, menționăm următoarele:

1. Manifest comunist răspândit camuflat sub coperta cărții dlui mareșal ION ANTONESCU intitulată Dragii mei copii. Manifestul a fost redactat în limba rusă de Legația Sovietică și semnat „Comitetul Executiv al Partidului Comunist din România”, pentru a lăsa impresia că este opera acestuia;

2. Manifestul comunist intitulat De la regimul legionar la dictatura militară (răspândit disimulat sub coperta cărții În umbra marelui Führer a Conducătorului Statului). Manifestul este semnat „Comitetul Central al Partidului Comunist din România”, pentru a lăsa impresia că este opera acestuia;

3. Manifestul comunist intitulat Punctul nostru de vedere şi lansat acoperit sub coperta lucrării Strigoii, a părintelui MOȚA. Manifestul este semnat de „Partidul Comunist din România”, pentru a se acredita, ca și în cele precedente, opinia că este opera acestui organ;

4. Un manifest al unui grup de muncitori de la șantierul Legației URSS scris cu ocazia zilei de 7 Noiembrie, aniversarea „Marii Revoluții” comuniste. Nu poate fi nicio îndoială că manifestul în speță a fost inspirat de Legația Sovietică, dacă nu redactat chiar de ea;

5. Manifest antigerman din 20.06.1940, prin care se recomandă prudență contra germanilor, care vor „să distrugă întreaga lume”.

6. O adresă a primului secretar de legație KUKOLEV către Secția a 2-a Occidentală NKVD, prin care, înaintând „două scrisori primite de la un grup de evrei și nemți din România” ascultători ai radiodifuziunilor postului Moscova, cere ca ele să fie trimise Direcției Radiodifuziunii, pentru ,, luarea unor măsuri în vederea înlăturării înăbușirii posturilor noastre (sovietice) de alte posturi europene” (în special postul Radio Chişinău, primul post de radio din Basarabia, deschis la 8 octombrie 1939);

7. O scrisoare a unui „grup de radioascultători nemți ai emisiunilor din România” pentru a fi înaintată prin Legația Sovietică Centralei Radiofonice din Moscova, prin care aduce mulțumiri acesteia pentru „frumoasele emisiuni” ce au ascultat. Totodată, comunică trimiterea statisticilor privitoare la „mortalitatea” în România din cauza tuberculozei şi a altor boli, pentru a se putea demonstra la postul de radio amintit „starea de sărăcie din România;

8. O scrisoare a numitului I. DRAGNEV, intitulată Dragi camarazi, prin care răspunde scrisorii trimise la 8 ianuarie 1941 de câțiva membri ai PCR, cărora le recomandă „crearea unei mari forțe organizate, a unui front popular în jurul clasei muncitorești unite”, dacă muncitorii nu voiesc „ca țara să fie atrasă război şi doresc eliberarea”;

9. Un proiect privind scopul organizației Grupul Informativ al Tineretului, adresat „tovarășului” DONSKOI și semnat de ZAGORODNÎI, șeful Secției a III-a Speciale a UGB, NKVD al URSS (Siguranța Statului a Rep. Ucrainene);

10. Un model de obligație pe care și-o lua cel chemat să activeze pentru URSS în România, intitulat Obligație socialistă;

11. Fotocopia unui raport întocmit de un agent străin şi procurat şi de Legația Sovietică, în care se arată punctul de vedere al Sovietelor cu privire la situația din Balcani și politica internațională;

12. Numeroase pelicule găsite nedevelopate în camera blindată a Legației Sovietice, cuprinzând informații asupra trupelor germane din România.

13. Un studiu intitulat Informații despre organizațiile naționale ucrainene din străinătate, purtând mențiunea ,,Strict Secret” , în care se arată lupta dusă de Germania pentru dezlipirea Ucrainei de Rusia;

14. O listă a fondatorilor societății Prietenii Uniunii Sovietelor din România, care au publicat un „apel” de înscriere în societate în ziarul Cuvântul Liber din 24 iulie 1934.

15. Programul Cercului de Studii asupra României, în cadrul căruia trebuiau să se trateze următoarele subiecte de către următorii membri ai legației:

a) Scurt istoric asupra României (ŞAROV); b) Geografia României moderne (SAMARIN); c) Compoziția României pe naționalități şi clase sociale. Sistemul de stat. Partidele politice existente în prezent (ŞUTOV); d) Scurt istoric asupra economiei române (KOLESNIKOV); e) Industria petrolului în România (ERIOMIN); f) Industria metalurgică, textilă şi chimică (ABRAMOV); g) Transportul pe căile de comunicații române (MIHAILOV); h) Bugetul statului. Impozite. Datoria publică internă și externă (KRÎMOV); i) Agricultura și silvicultura (FEODOROV); j) Comerțul exterior al României (FINOGHENOV); i) Cultura României. Analfabetismul (ISADCENKO).

Referitor la propaganda efectuată prin film, studiul Asupra filmului sovietic în România, făcând o comparație între filmul francez și american în România și filmul sovietic în aceeași țară, caută să demonstreze că valoarea acestuia este mult superioară prin subiectele abordate (din domeniul filosofic, social etc.) celorlalte, dar el nu se poate impune cu aceeași intensitate ca primele două datorită „mutilării” la care-l supune cenzura statului și criticii defavorabile pe care i-o face presa.

Pentru a fi rulate în forma lor inițială și a-și atinge scopul propagandistic urmărit și pe această cale, legația prezenta filmele fie într-o sală de cinematograf bucureșteană, fie în clădirea legației, sub masca reprezentațiilor de gală și a invitațiilor.

Privitor la activitatea propagandistică prin presă, celor chemați să activeze în acest sector li se dădeau următoarele instrucțiuni:

- dimineața să citească jurnalele din Capitală și cele mai mari organe de presă ale provinciei, în primul rând jurnalele presei minoritare (ungare, germane, evreiești etc.) și să rețină:

1. tot ceea ce ar putea fi concentrat ca „material” susceptibil de a fi trimis agenției reprezentate și

2. ceea ce ar putea fi păstrat în „dosare” cu titlul de ,,documente”, cum ar fi, de pildă, discursuri, comunicate oficiale, statistici, articolele personajelor importante tratând probleme de actualitate, noi brevete sau fotografii susceptibile de a fi întrebuințate ca material pentru articolele apropiate etc.

„Materialul” menționat la punctul 1) nu va constitui decât o sursă de informații care va trebui controlată şi completată. De exemplu, am citit într-un jurnal că exportul petrolului a fost oprit în Grecia și Turcia. Dau un telefon ,,omului” de la legația acestor țări cu care sunt amic şi îi cer să-mi spună dacă:

- cunoaște părerea oficială a țării lor în această chestiune;

- ar putea fi vorba de represalii din partea guvernului grec și turc și legația a primit instrucțiile de la Atena, respectiv Ankara, pentru a face un demers pe lângă Guvernul din București.

Când aceste informații nu sunt complete, vizitez autoritatea care se ocupă cu exportul petrolului, procur statisticile necesare, consult raportul comercial între România și cele două țări respective, exportul român în aceste state, procentajul exportului cu care România figurează în balanța comercială a celor două țări etc. Acest „material”, controlat de mai multe ori, poate fi trimis jurnalului sau agenției, pentru că în el se oglindește imaginea completă a situației.

A doua parte a lucrului este „o ochire prin oraș”. Fac vizite ministerelor legate de evenimentele care intră în sfera mea de activitate. De pildă, dacă faptul culminant al zilei are un caracter politic, merg la Ministerul Afacerilor Străine; dacă acest eveniment are caracter economic, merg la Ministerul Economiei Naționale, unde consult secretarul general, directorii și chiar ministrul, cu care întrețin relații cordiale și care datorită acestora este dispus să-mi dea lămuririle necesare fără rezerve.

După aceea vizitez „informatorii particulari". De exemplu, directorul unei case de expediție, acela al unei exploatări forestiere, unul sau doi politicieni sau personaje influente, având relații cu alte persoane, la care eu n-aș avea acces. Discut cu ei noutățile zilei, caut să obțin ceea ce mă interesează, ceea ce gândesc ei sau cei cu care ei au relații. Dacă în timpul discuției obțin detalii pe care le-aş putea considera ca „material", trebuie să le controlez la rândul lor.

A treia parte a lucrului urmează „după-amiază", când trebuie să prelucrezi materialul adunat. Dacă în timpul lucrului descopăr unele lacune, trebuie să le completez prin informații suplimentare. În arhiva ridicată de la Legația Sovietică s-au găsit pe lângă fișele „politice” menționate și numeroase fișe ale cotidianelor bucureștene şi ale unora dintre ziariști lor mai de seamă. Printre fișele ziarelor găsim pe acelea ale următoarelor cotidiane:

- Universul, caracterizat ca ziar naționalist, reacționar și adversari neînduplecat al URSS.

- Curentul, caracterizat ca ziar ultranaționalist. Susținător permanent al „nazismului" şi „fascismului" și adversar vehement al comunismului;

- Ordinea, considerat ziar oportunist, fără nuanță determinată;

- Timpul, socotit ziar de informație, fără atitudine precisă, cu o ușoară înclinație democratică;

- Porunca Vremii, caracterizată ca ziar șantagist și cu atitudine vădită contra Sovietelor;

• Seara, caracterizat ca ziar şantagist, lipsit de orice atitudine și concepție politică;

• Capitala, socotit „ziar-revolver", fără nicio nuanță;

• Argus, ziar de specialitate economică, financiară și industrial, cu atitudine net capitalisto-burgheză;

- L'Indépendance Roumanie, considerat ca ziar de calitate mediocră şi subvenționat de stat;

• Neamul Românesc, caracterizat ca ziar de factură şi ținută mediocră și de moralitate abjectă şi

- România, considerat ca ziar lipsit de tiraj, factură și de priză în opinia publică.

Printre fișele ziariștilor găsim pe acelea ale următorilor: STELIAN POPESCU, ION LUGOJANU, MIRCEA GRIGORESCU, DAŞCOVICI și ION JOLDEA RĂDULESCU

Mulțumiri dnului Vadim Guzun pentru oferirea lucrării Complimente de la Tanti Haritina. Spionaj sovietic în România, 1924-1944 (Cluj-Napoca: Argonaut, 2018), folosită în elaborarea acestei serii de publicații.