Materialul găsit în arhiva ridicată de la Legația Sovietică – material care în majoritate a fost ars în momentul plecării Misiunii în URSS - demonstrează cu prisosință că întreaga mișcare comunistă din România era condusă din interiorul legației.

Organul prin care Legația își realiza practic programul său de infiltrare a comunismului în clasele sociale și mai ales în pătura muncitoare românească, pentru crearea unei atmosfere prielnice dezvoltării bolșevismului și acreditării opiniei că această formă de organizare socială este cea mai bună, era Partidul Comunist Român și foarte numeroasele grupări camuflate sub forma societăților culturale, sportive sau de binefacere. Acestui instrument legația îi dădea directive de modul cum trebuie să acționeze obiectivele pe care trebuie să le urmărească, precum și personajele din societatea românească pe care trebuie să le câștige cauzei comuniste.

Domeniile de interes ale Legației Sovietice

Toate domeniile de manifestare românească sunt analizate, se fac studii, se trag concluzii și se fixează programul de urmat pentru specularea tuturor lacunelor găsite, în profitul infiltrării ideilor comuniste, abil prezentate ca generatoare de mulțumire socială generală.

De asemenea, toți exponenții societății românești, foști și actuali guvernanți, toți aceia care reprezintă viața politică, culturală, socială, gazetărească, industrială, comercială, artistică, sportivă etc., precum şi toți aceia care prin funcția pe care o exercită ar putea fi utilizați cauzei comuniste, fac obiectul unor minuțioase cercetări, concretizate în fişe biografice.

1. Activitatea ocultă a legației din punct de vedere politic

Această acțiune se realiza prin Secția Informațiilor și Secția Diplomatică (din Serviciul Cancelariei legației), Secția Informațiilor și Secția Fișelor și Arhivei (din Serviciul Consular al legației) și Secția Informații (din Serviciul Agenției Telegrafice TASS), care urmăreau în totalitatea lor: strângerea informațiilor politice în legătură cu Statul Român, membrii Guvernului, șefii partidelor politice etc., culegerea informațiilor cu privire specială la emigrația rusă și străină şi colectarea materialului informativ de natură politică prin informatori, colaboratorii legației, prin materialul ce apărea în presă, prin Partidul Comunist Român şi foarte numeroasele grupări camuflate sub forma societăților culturale, sportive sau de binefacere (cum erau, de pildă, Amicii URSS, Mutualitatea, Asociația Pro Bird-Birdjan, Organizația Antifascistă și Antimilitaristă etc.).

Rezultatele acestei activități erau concretizate în studii și fişe biografice, al căror rol era acela de a avea în permanență o oglindă fidelă vieții politice românești şi acelora care sunt pro sau contra comunismului. Astfel, cu ocazia ridicării arhivei fostei Legații Sovietice au fost găsite următoarele studii:

1. „Satul românesc” este un studiu în care, pe baza datelor furnizate de lucrările anumitor autori români mai mult sau mai puțin competenți, se arată situația satului românesc, trăgându-se concluzia că:

- satul românesc este stăpânit de analfabetism;

- majoritatea locuitorilor lui mor din cauza alcoolismului și tuberculozei;

- pământul este împărțit nedrept, majoritatea lui fiind stăpânit de moșieri;

- în general, satul românesc prezintă un tablou de extremă părăsire și sărăcie.

2. Date cu privire la componența populației României din punct de vedere al claselor și națiunilor, în care, după ce se arată că, potrivit Jurnalului Gospodăriei Mondiale, populația României în anul 1930 însuma singură cifra de 12.981.000 locuitori (iar cu minorități cifra de 18.053.000 locuitori), se trage concluzia că sporul populației românești se datorește faptului că Oficiul de Statistică Românesc a cuprins în cifra populației române și pe „moldoveni", al căror număr a mărit considerabil cifra globală a populației romanești.

3. „O lecție sângeroasă" cuprinde o sinteză incompletă asupra educației legionare a tineretului universitar și secundar, care a condus, în bună parte, la rebeliunea din ianuarie 1941.

4. „Garda de Fier şi clasa muncitorească din România" cuprinde un istoric al Gărzii de Fier în care se insistă mai ales asupra insucceselor pe care le-a avut această organizație în clasa muncitorească, unde nu avea aderenți decât 1%.

5. „Revista presei române", care se întocmea lunar și cuprindea un rezumat al articolelor semnificative din presa română, care interesa raporturile URSS cu celelalte state în general și cu România în special.

6. „Despre compoziția națională a populației din România”, în care se trag următoarele concluzii:

- majoritatea populației române o formează țăranii;

- clasa muncitoare nu este mare;

- majoritatea burgheziei o formează moșierii și comercianții;

- burghezia din industrie nu este numeroasă;

- în ultimii 10 ani s-a observat o tendință spre industrializare, mai ales în industria textilă și metalurgică, ceea ce va mări clasa muncitoare;

- după 1940 se poate presupune că burghezia s-a mărit aproape la sută în proporție cu numărul țăranilor, muncitorilor și funcționarilor care au rămas în Bucovina și Basarabia.

Printre fișele biografice au fost găsite acelea ale d-lor mareșal ION ANTONESCU, prof. MIHAI ANTONESCU, IPSS Patriarhul NICODIM MUNTEANU;

- ale miniștrilor: prof. PETRE IONESCU, general DUMITRU POPESCU, AURELIAN PANĂ, general CONSTANTIN PANTAZI, general GHEORGHE JIENESCU, general GHEORGHE DOBRE, amiral NICOLAE PĂIŞ, prof. ION SANDU și prof. MIRCEA VULCĂNESCU;

- ale secretarilor generali: prof. OVIDIU VLĂDESCU și prof. ALEXANDRU BĂDĂUȚĂ;

- ale foștilor miniștri: prof. MIHAI MANOILESCU, ing. ION GIGURTU, prof. NICHIFOR CRAINIC, prof. VICTOR SLĂVESCU, VASILE BÂRCĂ, ing. 1ON BUJOIU, general IOSIF IACOBICI, general GRIGORE GEORGESCU, general NICOLAE STOENESCU. General ION STOICESCU, general GHEORGHE POTOPEANU, prof. CONSTANTIN GIURESCU, lt.col. NICOLAE GR. DRAGOMIR, ing. TOMA GHIȚULESCU, general JAK POPESCU, avocat ALEXANDRU CONSTANT, contra-amiral GHEORGHE EM. KOSLINSKY, ALEXANDRU RIOŞEANU și prof. ENRIC OTETELIŞANU;

- ale foștilor secretari generali EMIL MARIAN, ALEXANDRU CRETZIANU și CONSTANTIN PAUL IACOBESCU;

- ale șefilor fostelor partide politice: CONSTANTIN-DINU I.C. BRĂTIANU, prof. GHEORGHE BRĂTIANU și ION MIHALACHE;

- ale diferiților demnitari români: prof. HORIA HULUBEI, rectorul Universității, prof. CONSTANTIN ANGELESCU, președintele Ateneului Român, prof. ION SIMIONESCU, președintele Academiei Române, general CRISTESCU-OREZEANU, directorul general al CFR, LIVIU REBREANU, directorul general al Teatrelor, ION CANTACUZINO, directorul Cinematografiei din Ministerul Propagandei Naționale, OSCAR CIZEK, directorul Presei din același departament, ION MINULESCU, director în Ministerul Culturii Naționale și prof. ALEXANDRU OTETELEŞANU, fost rector al Universității din București;

- și, în sfârșit, fișele inginerului NICOLAE MALAXA, creatorul uzinelor metalurgice cu același nume și GEORGE VALENTIN BIBESCU, fost președinte al Federației Internaționale Aviatice.

II. Activitatea ocultă a legației din punct de vedere propagandistic

Se realiza prin Secția Legăturilor Culturale, Secția Presei și Secția Studiilor și a Bibliotecii (din Serviciul Cancelariei), Secția Informații și Secția Presei Române și Interpretări (din Agenția Telegrafică TASS), reprezentanța Inturist și aceia a Trustului Filmelor Sovietice-Cinematografice, care urmăreau în totalitatea lor:

- Organizarea de asociații (cum erau Amicii URSS, Amiciția Româno-Sovietică), aducerea de artiști sovietici în țară, organizarea de concerte, conferințe;

- Urmărirea presei locale și străine în ceea ce aceasta ar scrie relativ la URSS și interesele ce aceasta ar avea. De asemenea, pentru a se comunica ziarelor materialul informativ necesar;

- Adunarea și păstrarea cărților, revistelor, hărților, diagramelor, statisticilor etc., care conțineau material informativ la România;

- Colectarea materialului informativ de natură politică, economică și militară ce apărea în presă

- Traducerea articolelor din presa română și întocmirea rapoartelor săptămânale, lunare și anuale;

- Organizarea excursiilor colective și individuale în URSS în folosul propagandei sovietice;

- Importarea filmelor de propagandă sovietică și rularea acestora în cinematografele bucureștene și provinciale și

- Răspândirea presei și literaturii sovietice în București și provincie, mai ales în Basarabia.

Mulțumiri dnului Vadim Guzun pentru oferirea lucrării Complimente de la Tanti Haritina. Spionaj sovietic în România, 1924-1944 (Cluj-Napoca: Argonaut, 2018), folosită în elaborarea acestei serii de publicații.

În continuarea articolului anterior, prezentăm structura și organizarea Legației Sovietice din București. Reprezentanța Comercială sau Torgpredstvo (Torgovoe Predstavitelstvo – n.a. ) se împărțea în șapte secțiuni:

a) Secția informații avea în obligații strângerea informațiilor de natură economică, financiară etc. În acest scop a colaborat cu serviciul de informații al Cancelariei legației și al Agenției Telegrafice TASS;

b) Cancelaria avea în competența sa corespondența privitoare la Torgpredstvo și legătura cu instituțiile de stat și firmele comerciale, cooperativele și comercianții diverși din România;

c) Secția Studiilor se ocupa cu examinarea și clasarea materialului ce i se comunica de Secția de Informații;

d) Secția de Legături cu Străinătate avea în atribuțiile sale legătura cu reprezentanțele comerciale ale URSS din străinătate;

e) Secția Operațiuni Bancare păstra legături cu Banca Națională a României, Banca Anglo-Ceho-Slovacă și Gosbank din Moscova, referitor la importul și exportul sovieto - român;

f) Secția Contabilității contabiliza totalitatea operațiunilor Torgpredstvo;

g) Arhiva păstra corespondența și fișele comerciale.

Agenția Telegrafică TASS era condusă de un atașat de presă și se compunea din 3 secții:

a) Secția Informații în competența căreia intra colectarea materialului informativ de natură politică, economică și militară, ce apărea în presă sau care era adus de diverși informatori;

b) Secția Presei Române și Interpretă traducea articolele din presa română și întocmea rapoarte

săptămânale, lunare și anuale;

c) Cancelaria, avea în atribuțiile sale corespondența, primirea și expedierea rapoartelor, telegramelor etc. pentru Moscova, precum și contabilitatea agenției telegrafice. Trebuie subliniat faptul că Legația Sovietică nu era condusă personal de ministru, ci de un „Colegiu”, compus din șefii celor 5 servicii ale legației:1) Șeful Cancelariei Legației; 2) Șeful Serviciului Consular; 3) Șeful Serviciului Komendaturii; 4) Șeful Agenției TASS; 5) Atașatul comercial și prezidat de Polpred.

Personalul Legației Sovetice

Personalul diplomatic, consular, comercial și de presă a fost selecționat dintre personalele de încredere aparținând Kominternului sau OGPU (NKVD), dându-se acestei reprezentanțe caracterul cu totul deosebit decât al misiunilor similare străine, caracter adaptat, de altfel, tuturor reprezentanțelor diplomatice sovietice. Aceasta explică și numărul mare al personalului Legației Sovietice, care nu poate fi comparat cu acela al altor Legații.

Astfel, în perioada de timp dintre anii 1934-1936 numărul acestuia însuma 8 funcționari, în care se cuprindea atât personalul superior, cât și cel inferior, pe când înainte de închiderea Legației Sovietice numărul acestuia era de 63 funcționari. O altă particularitate a compunerii reprezentanței diplomatice sovietice era lipsa atașatului militar. Misiunea acestuia era îndeplinită fie personal de Polpred, ca în cazul ministrului MIHAIL OSTROVSKI, fie de un alt membru al reprezentanței diplomatice.

De asemenea, „colaboratorii” legației nu aveau o competență definită, ci se aflau la dispoziția Polpredului, care le dădea misiuni speciale. Rolul personalului Legației Sovietice nu era acela obișnuit unei reprezentanțe diplomatice, ci la adăpostul acesteia îndeplinea misiunea unui aparat special de propagandă și spionaj sovietic în forma Internaționalei comuniste și a Guvernului Sovietic de la Moscova, conform instrucțiunilor pe care le primea de la Polpred.

Dosarul Ministrului Mihail Ostrovski

Înainte de a fi trimis în misiune pe lângă o reprezentanță diplomatică sovietică, personalul era pregătit atent și minuțios în cadrele NKVD. Pentru a arăta criteriile care hotărau trimiterea unui reprezentant diplomatic, redăm biografia primului Polpred numit la București, după reluarea raporturilor diplomatice dintre România și URSS:

„OSTROVSKI MIHAIL, originar din Fastov (Ucraina), membru al Partidului Comunist Rus de la 1916, agent acoperit al Sovietelor la Paris (între anii 1932-1934), unde sub această mască a lucrat din ordinul Kominternului la revoluționarea și sovietizarea Spaniei în general și în special la pregătirea izbucnirii mișcării comuniste în provincia Asturia din Spania. La data de 21 decembrie 1934 a fost numit ministru plenipotențiar al URSS la București. Numitul în anul 1918 a fost unul dintre comandanții detașamentelor lucrătorilor revoluționari în timpul revoluției bolșevice la Petrograd care au luat cu asalt centrala stației telefonice și Poșta din oraș.

De asemenea, OSTROVSKI a ocupat postul de comisar politic (politruk - politiceskii rukovoditeli- n.a.) de la grupul de cavalerie roșie comandat de BUDIONNÎI SEMION, pe Frontul de Sud în timpul Războiului Civil în Rusia, la 1919-1920, activând contra armatelor anti-bolșevice comandate de generalii ruși DENIKIN şi WRANGHEL. Mai târziu, în timpul războiului polono-sovietic din 1921, MIHAIL OSTROVSKI a activat pe lângă Armata Roșie în calitatea de comisar politic. Atunci numitul s-a împrietenit cu VOROŞILOV KLEMENTII şi BUDIONÎI SEMION. În lipsa unui atașat militar sovietic în România, MIHAIL OSTROVSKI primise și misiunea de a urmări şi raporta personal lui VOROŞILOV KLEMENTII (Comisar al Apărării din URSS) chestiunile ce priveau latura militară - politică din România.

OSTROVSKI MIHAIL posedă două decorații sovietice: Ordinul Steagul Roșu, cu care a fost distins de Guvernul URSS pentru, meritele sale militare „în timpul Războiului Civil” şi Steaua Roșie, pentru servicii aduse în Statul Sovietic în timp de pace”. Toate aceste merite nu l-au salvat însă pe OSTROVSKI – în anul 1938, în contextul Marei Epurări staliniste, acesta a fost învinuit de apartenență la gruparea troțkistă, acuzat de spionaj în favoarea Franței, condamnat la 15 ani de GULAG, unde a decedat în 1952.

Printre membrii misiunii diplomatice din România care erau agenți ai Kominternului menționăm pe următorii:

- OSTROVSKI MIHAIL, fost ministru plenipotențiar;

- GURVICI EFREM, fost atașat comercial;

- BAAR HANSEVICI IVAN, fost casier a legației.

Printre angajații Legației, care erau agenți ai OGPU (NKVD), sunt citați: BODROV VLADIMIR, fost atașat de presă și șef al Agenției TASS; TANIN ALEXANDR, fost secretar al reprezentanței comerciale; VLADIMIROV VLADIMIR, fost colaborator al legației şi fost șef al Secției Consulare; ANDREICIUK FEODOR, fost colaborator al legației; IVANOVA ELENA, fostă colaboratoare a legației; GOLUBEI ALEXANDR, fost colaborator al legației; FURMIN TROFIM, fost colaborator al legației; PEREMÎŞEV IVAN, fost colaborator al legației; TELIAKOV ILIA, fost colaborator al legației; PERELMAN SOFIA, fostă colaboratoare a legației; GRIKMAN FEODOR, fost consul; DETESTOV ALEXANDR, fost secretar al legației; ILIN NIKOLAI, fost atașat comercial; VOLODIN ALEXANDR, fost șef al Serviciului Intendenței și RADCENKO S., fost viceconsul.

Activitatea desfășurată Legație Sovietică

Activitatea desfășurată de Legația Sovietică îmbrățișa două aspecte: unul oficial și altul ocult. Activitatea oficială a legației se mărginea la ceea ce este chemată să facă în mod obișnuit orice legație. Să caute adâncirea și completarea raporturilor diplomatice dintre URSS și țara unde funcționa. Să întrețină raporturi cu toate misiunile diplomatice din țara respectivă. Să protejeze interesele supușilor țării sale și să facă acte de administrație care sunt legate de funcționarea unei legații. Activitatea ocultă a legației se desfășura la adăpostul acelei oficiale, paralel cu ea și mai intens.

În vederea creării unui centru de spionaj sovietic în România prin organizarea și conducerea mișcării comuniste din țară, nimic din ceea ce reprezenta manifestarea politică, militară, economică, socială, etc. nu scăpa diplomaților sovietici. Fiecare din domeniile de manifestare menționate formau obiectul unor minuțioase studii, trăgându-se toate consecințele și stabilindu-se programul de infiltrare și acaparare a domeniului respectiv de către comunism.

De asemenea, exponenții autorizați ai domeniilor de manifestare enunțate făceau obiectul unei atenții deosebite din partea Legației Sovietice, pentru a le câștiga simpatia sau convingerea pentru comunism și a fi utilizați ca prețioase auxiliare întru opera de comunizare a domeniului pe care-l reprezenta. Pentru realizarea acestor obiective, Legația Sovietică acționa indirect, prin mijlocirea mișcărilor comuniste existente în țările respective, fie sub forma legală (cum era la noi înainte Partidul Comunist Român), fie camuflate sub o denumire oarecare, cărora le dădea directive de modul cum trebuie să activeze pentru atingerea scopurilor urmărite.

Trebuie subliniat că partea principală a activității secrete o constituia Biroul Cifrului, instalat într-o cameră specială, în care nu intrau decât ministrul, primul secretar de legație, reprezentantul comercial și cifratorii. Corespondența primită și expediată la Moscova se păstra la Biroul Cifrului, într-o casă specială de oțel, în care nu umblau decât ministrul și primul secretar de legație.

În afară de aceasta, pe lângă legație se mai aflau Agentura Comisariatului de Interne, Rezidentura Serviciului de Spionaj Militar (Razvedupr) și organe ale Kominternului însărcinate cu misiuni speciale. Rezidenții erau camuflați prin titlul de consuli, deoarece aceștia aveau posibilitatea să primească diferiți vizitatori fără a trezi bănuiala cuiva asupra adevăratei lor misiuni. Rezidentura se compunea din trei secții speciale: spionajul politic, spionajul economic și supravegherea personalului de legație, inclusiv ministrul. În plus, în statele limitrofe cu Rusia Sovietică, în mod obligatoriu, în organizarea Rezidenturii mai intra și o secție de contrainformații pentru supravegherea specială a grupărilor emigranților ruși. Fiecare din secțiile menționate poseda câte o rețea proprie. Pe lângă aceasta, în fiecare stat se mai afla un agent special de legătură cu organizațiile camuflate ale OGPU din statele respective.

De asemenea, Legația Sovietică mai avea camuflată o rezidentură a Kominternului, camuflată prin titlul de viceconsul sau secretar de consul. Această rezidentură avea, în mod obligatoriu, unul sau mai mulți agenți de legătură, cu centrul din străinătate al Kominternului.

*** Mulțumiri dnului Vadim Guzun pentru oferirea lucrării Complimente de la Tanti Haritina. Spionaj sovietic în România, 1924-1944 (Cluj-Napoca: Argonaut, 2018), folosită în elaborarea acestei serii de publicații.