Candidați - schiță de portret

Vârstă: 41 de ani

Funcţii deţinute: prim-vicepremier, ministru al economiei şi comerţului (31 martie 2008 - 25 septembrie 2009); ministru al economiei şi comerţului (18 septembrie 2006 - 31 martie 2008); viceministru al economiei (18 mai 2005 - 18 septembrie 2006); deputat (29 iulie 2009 - prezent); preşedinte al Bursei Universale de Mărfuri (septembrie 2002 – 18 mai 2005); preşedinte al consiliului director al Depozitarului Naţional de Valori Mobiliare (noiembrie 2001- 18 mai 2005).

Igor Dodon are reputaţia unuia dintre cei mai cinici politicieni care a ştiut să se muleze pe opţiunile ce l-au avantajat. Astfel îl descriu foşti colegi de partid, dar şi oponenţii politici care afirmă că liderul socialiştilor s-ar fi simţit la fel de confortabil în tabăra pro-europenilor dacă i-ar fi reuşit să devină liderul acesteia. Aşa s-ar explica flexibilitatea sa politică, dovadă fiind compatibilitatea sa cu guvernarea pro-europeană în 2008, dar şi cu cea din 2012 în cadrul căreia pleda obiectivul diametral opus de aderare la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.

Dodon tratează cu flexibilitate şi rigorile autoidentificării, scrie presa, invocând următorul exemplu: deşi declară categoric şi ostentativ că limba vorbită în Republica Moldova este „moldoveneasca”, iar în şcoală trebuie să fie predată „Istoria Moldovei”, şi nu „Istoria românilor”, iar curentul unionist trebui interzis prin lege, Dodon şi-a înscris copii la unul dintre cele mai pro-româneşti licee din Chişinău, mama sa predă limba română la Sadova, Călăraşi, iar mai mulţi colegi de partid deţin cetăţenia română.

Blagoslovit de Vladimir Putin şi patriarhul Kiril

„Moldova are viitor în prietenie cu Federaţia Rusă”, „Apărarea ortodoxiei şi bunele relaţii cu Federaţia Rusă”, „Igor Dodon este singurul lider politic în care Rusia are încredere” sunt câteva dintre sloganele definitorii ale socialiştilor. În speranţa să îmbuneze şi parte din electoratul adversarilor politici, Dodon promite să organizeze un referendum în chestiunea vectorului de politică externă şi să înlăture „regimul oligarhic” de la putere.

În toamna lui 2014, Dodon şi-a promovat formațiunea cu poze în care apărea alături de președintele Rusiei Vladimir Putin. De unde i s-a tras şi eticheta de „omul Moscovei”. În campania pentru prezidenţiale a apărut alături de patriarhul Rusiei Kiril, declarându-se apărătorul ortodoxiei care se angajează să stăvilească ceea ce el numeşte "invazia valorilor europene nocive".

Liderul Partidului Socialiştilor spune că va „obține garanţii internaționale pentru neutralitatea Republicii Moldova” şi că pledează pentru federalizarea ţării, singura cale de a readuce Transnistria în componenţa Republicii Moldova.

În materialele promoţionale editate de socialişti, Igor Dodon este prezentat drept „unul dintre cei mai de succes miniştri ai economiei care ştie cum să relanseze economia”. Promite majorarea pensiilor de două ori pe an şi mai multe gratuități în medicina şi asistenţă socială, fără a preciza cum are de gând asigure şi fondurile necesare pentru promisa generozitate. De asemenea, afirmă că va intervenii pentru a limita majorarea preţurilor la produse de primă necesitate.

„A liberalizat economia” şi a promovat legalizarea capitalului şi amnistia fiscală

Igor Dodon a făcut carieră în perioada guvernării comuniste, avansând constant în ierarhia puterii. Din 2002 până în 2005 a fost preşedinte al Bursei Universale de Mărfuri, după care a ajuns viceministru al economiei, ca peste un an, după ce a fost mazilit Valeriu Lazăr, să fie promovat în funcţia de ministru.

Din aceste posturi Igor Dodon s-a ocupat de liberalizarea economiei, debirocratizarea şi simplificare procedurile legate de activitatea antreprenorială, a patronat procesul de privatizare şi pus în practică Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS).

Una dintre iniţiativele lui au fost excluderea treptată a activităților desfășurate în bază de patentă. „Patenta este o gaură neagră în buget şi un mod de eschivare de la plata impozitelor”, declara el, pe 26 aprilie 2006. Peste câţiva ani însă s-a răzgândit, pozând în avocatul deţinătorilor de patentă.

Nu este singura decizie revăzută sau trecută cu tăcerea peste ani. Fiind în opoziţie, deputatul Igor Dodon a criticat programul de optimizare a şcolilor. Unii oponenți politici şi jurnalişti i-au amintit că în 2007-2008 când era la guvernare chiar el a fost cel care a elaborat planul de reducere a cheltuielilor bugetare care prevedea inclusiv „optimizare reţelei instituţilor preuniversitare”.

Guvernul din care a făcut parte Igor Dodon îşi dorea semnarea Acordului de Asociere cu UE, care să ofere inclusiv perspectivă de integrare europeană, potrivit fostului ziar guvernamental „Moldova suverană” (2008). În acea perioadă, Igor Dodon era preocupat de creşterea exporturilor spre ţările comunitare şi de atragerea investiţiilor străine.

Alături de colegii de guvernare, a promovat aşa-zisele reforme liberale ale președintelui Vladimir Voronin - modificarea sistemului de impozitare a veniturilor, legalizare a capitalului şi amnistia fiscală – care ar fi trebuit să se încununeze cu un „boom investiţional”, cum spunea atunci preşedintele comunist. Pe 20 aprilie 2007, Igor Dodon declara în legislativ că aceste legi au ca scop „lupta împotriva corupţiei şi a economiei tenebre”. Mai mulţi experţi şi politicieni au acuzat atunci guvernarea comunistă că ar fi promovat o lege cu dedicaţie, de facilităţi urmând să beneficieze companii „din clanul comunist” (Valeriu Cosarciuc), „corupţioneri şi oligarhi” (Iurie Bolboceanu).

Repezentanţi ai opoziţiei au acuzat guvernarea comunistă, inclusiv pe prim-vicepremierul Igor Dodon, că nu au fost în stare să amortizeze efectele crizei economice mondiale din 2008. În loc să fie prudenţi în cheltuirea banilor publici au operat mai multe majorări în ajunul campaniei din 2009 fără acoperire financiară, care au dus la un deficit de circa opt miliarde de lei spre sfârșitul anului.

Legăturile cu Plahotniuc

După dispariţia a circa un miliard de dolari din sistemul bancar şi spalarea a peste 20 de miliarde de dolari din Rusia prin Republica Moldova, fostul ministru al finanţelor Veaceslav Negruţa explica ce rol a avut, în opinia sa, zisele reforme liberale „cu caracter revoluţionar” din 2007.

„Culmea modificărilor legale a fost eliminarea impozitului pe venitul persoanelor juridice. Şi aici intră în joc un alt important discipol al lui Reidman – noul ministru al economiei Igor Dodon. Impozitul pe venit a fost eliminat pentru a ascunde şi a nu lăsa urme în sistemul de raportare financiară şi fiscală în urma tranzacţiilor cu mijloace financiare de provenienţă dubioasă”, este de părere Negruţa.

Despre fostul consilier prezidenţial Oleg Reidman foşti colegi de partid au spus că ar fi un apropiat al controversatului politician şi om de afaceri Vladimir Plahotniuc.

Din punct de vedere al impactului, „reformele liberale” ar fi dus, potrivit lui Negruţa la „iertarea datorii de patru miliarde de lei”. „Din legalizarea capitalului, în loc de miliardele promise de Dodon, au venit vreo 30-40 milioane de lei”, a mai afirmat aacsta în mai 2009.

De-a lungul anilor, lui Dodon i s-a reproşat că ar fi organizat privatizări dubioase, printre care cea a hotelului Naţional (2006) şi a complexului hotelier Codru (2008), ambele au ajuns în proprietatea lui Plahotniuc.

Tot din acea perioadă, jurnaliştii de investigaţii îi reproşau că ministrul Dodon „acoperea” intermediarii sau firmele căpuşă de la importul de energie electrică din Ucraina.

În replică Dodon a spus că aceste acuzaţii ar fi sterile şi nefondate. Cât despre hotelul Codru, el a afirmat recent că ar fi trimis o scrisoare secretă la preşedinţie în care ar fi cerut să nu fie privatizat acest hotel. „Eu nu-mi aduc aminte de aşa scrisoare”, a declarat Igor Grigoriev, fost subaltern şi apropiat lui Dodon, fost director al Agenţiei Proprietăți Publice, instituţie ce gestionează procesul de privatizare.

Pe aceste cazuri oamenii legii au iniţiat după 2009 anchete penale, dar nu au găsit nereguli, prin urmare privatizările au respectat procedurile legale, a menţionat Grigoriev. Acesta a mai spus că el şi Dodon îl cunoșteau pe Plahotniuc din 2006.

Presa moldovenă a scris în 2009 că Igor Dodon ar fi fost implicat în scheme de monopolizare a pieţei de carne. „În urma spălărilor de bani şi a evaziunile fiscale din importul de carne, bugetul este prejudiciat anual cu cel puţin 2 miliarde de lei”, scria în septembrie 2009 ziarul „Timpul”, adăugând că acest monopol pentru doar câteva firme off shore fusese instituit în 2006. „Cel care elibera autorizaţii de import a fost fratele lui Igor Dodon, Alexandru, iar, potrivit importatorilor citaţi de ziar, capul piramidei era Vladimir Plahotniuc, susțineau ziariștii de la „Timpul”. Despre monopolizarea exporturilor de vinuri, importului de carne şi peşte de către oamenii de afaceri Ignatenco și Plahotniuc, „care fac parte din curtea domnească a lui Voronin”, a vorbit în campania electorală pentru anticipatele din iulie 2009 şi fostul comunist, actualul lider al PD Marian Lupu.

În 2008, comisia care elibera autorizaţiii pentru importul de carne a fost trecută din subordinea Ministerului Agriculturii la Ministerul Economiei condus de Igor Dodon, iar directorul adjunct al Agenţiei Sanitar-Veterinare, implicată în eliberarea licenţelor, a fost numit fratele lui Igor Dodon, Alexandru.

Igor Dodon a confirmat, de o manieră ambiguă, starea de monopolizare a importului de carne, reproşându-i noii guvernări că a preluat schemele.

Potrivit „Ziarului de Gardă”, la două săptămâni după alegerile din noiembrie 2010, când Vladimir Plahotniuc a apărut în premieră pe lista electorală a democraților, Igor Dodon alături de Vladimir Voronin şi Iurie Muntean au fost invitaţi de vază la un campionat de K-1 organizat de apropiaţii lui Plahotniuc.

Portalul Omega, pe data de 8 octombrie 2016, a relatat că Igor Dodon poate fi văzut „în pauzele dintre luptele cu oligarhii” în cluburile de luptă apropiate lui Plahotniuc. Despre ultima escapadă, Dodon a spus că a mers să vadă show-ul pentru a-l susţine pe un anumit sportiv.

De la Partidul Comuniştilor la cel al socialiştilor

După ce a susţinut ani de zile că este tehnocrat, în 2010 Igor Dodon a aderat la PCRM când formaţiunea trecuse în opoziție. Numele lui a figurat printre posibilii succesori a lui Vladimir Voronin la conducerea partidului.

În iunie 2011, Dodon a fost candidatul PCRM pentru Primăria Chişinău, dar a fost învins la limită de liberalul Dorin Chirtoacă. Ca şi în cazul lui Marian Lupu, înainte de a părăsi barca comuniștilor, fostul ministru al economiei a spus că ar fi vrut „să modernizeze PCRM”, să schimbe programul şi denumirea formaţiunii, sugerând că liderul comunist nu are suficientă intuiție politică ca să evite intrarea formaţiunii în derivă. „Igor Dodon n-are dreptul să ceară rebrandingul PCRM, pentru că e membru al acestui partid de doar un an“, spunea Vladimir Voronin.

În noiembrie 2011 Igor Dodon a părăsit fracţiunea parlamentară a PCRM împreună cu Zinaida Greceanîi şi Veronica Abramciuc, acuzându-și foştii colegi că resping modernizarea. Din acea perioadă de căutări datează, potrivit presei, declaraţia că „este o utopie să pretinzi că Republica Moldova poate adera la Uniunea Vamală”, în primul rând pentru că nu are hotar comun cu niciun stat din așa-zisa uniune, declaraţie pe care o va nega ulterior.

​La 18 decembrie 2011 a fost ales președinte al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), până atunci o formațiune satelit a Partidului Comuniştilor fără pretenţia de a-i face concurenţă în relaţia cu Moscova.

La 16 martie 2012, cei trei foşti comunişti au acceptat să se alăture grupului de deputaţi hotărâţi să voteze pentru alegerea președintelui Nicolae Timofti, astfel punând capăt lanţului de alegeri anticipate provocate de imposibilitatea de aduna suficiente voturi în sprijinul şefului de stat. Dodon declara atunci următoarele: „Ne asumăm criticile care vor fi. Noi am vrut să împărțim responsabilitatea și cu PCRM, însă ei au renunțat să facă politică și au ales să meargă să lupte în stradă, o cale neeficientă. (…) Un președinte pașnic este mai bun pentru țară decât alegeri anticipate războinice.”

Dodon a mai spus că nu a cerut funcții sau garanții în schimbul acelui vot decisiv. Unele voci, inclusiv fostul preşedinte Vladimir Voronin şi colegul de baricade Renato Usatîi au vorbit însă despre „cumpărarea” lui Dodon, fie de către Vlad Filat, fie de către Vlad Plahotniuc.

Fondaţia „Soluţia” şi finanţarea partidului

În septembrie 2011, înainte de a pleca din PCRM, Dodon şi Grecianâi au anunţat crearea Fundaţiei „Soluţia”, care ar fi fost finanţată de oameni din Rusia, aşa cum au dat de înţeles unii politicieni.

Între primele sale acţiuni au fost promovarea „istoriei şi statalităţii moldoveneneşti” desprinsă din manualele sovietice, inițiativa organizării unui referendum pentru înlocuirea tricolorului cu un drapel bicolor roşu-albastru despre care a pretins că ar fi fost al lui Ştefan cel Mare etc.

În aprilie 2011, Igor Dodon, potrivit „Ziarul de Gardă”, locuia deja într-o vilă pe care nu o declarase la CEC. A trecut-o pe numele său abia peste doi ani, declarând că a luat un împrumut de la Victoriabank, „banca prim-vicepreşedintelui Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc”, nota publicaţia. În plus, între timp şi-ar fi achiziţionat un automobil nou de lux. „A fost norocos să obţină un credit cu dobandă sub cea de piaţă”, a comentat mai târziu unul dintre contracandidați săi la prezidenţiale Maia Sandu.

Cu un credit la bancă pentru casa achiziţionată, fără afaceri declarate şi singurul angajat din familiei la acea vreme, Dodon nu era capabil să finanţeze un partid, susțineau jurnaliştii de la „Ziarul de Gardă”, care au încercat să afle de unde vin banii în formaţiunea pro-rusă a lui Dodon. Mai ales că între timp, acesta a organizat marşuri pentru aderarea la Uniunea Vamală, unde au fost fluturate drapele ruseşti şi unde au cântat artişti ruşi.

Concluzia ziariştilor de „Ziarul de Gardă” este că, deşi în actele contabile membrii simpli contribuie la bugetul partidului, printre „sponsorii” PSRM s-a aflat și Ilan Shor, actualul primar de Orhei care e figură-cheie în dosarul devalizării celor trei bănci, conform raportulului Kroll. Shor ar fi finanţat socialiştii prin intermediul lui Viorel Melnic, ex-membru al Biroului Politic Executiv al PSRM, fost şef al Serviciului Vamal în perioada comunistă şi ex-preşedintele Consiliului de Administraţie al Unibank, controlată Shor.

În contextul scandalului legat de dispariția a circa un miliard de dolari din sistemul bancar, Ilan Shor i-a şi amintit lui Dodon că l-a ajutat financiar în campania electorală pentru localele din 2011.

Tot atunci, potrivit lui Igor Grigoriev, fost apropiat al lui Dodon şi Shor, l-ar fi ajutat financiar şi controversatul om de afaceri Veaceslav Platon.

„Ziarul de gardă” a presupus că banii intră în ţară prin intermediul firmelor lui Corneliu Furculiţă, un apropiat al lui Dodon, care deţine prin intermediul firmei Exclusiv Media, la care este angajată şi soţia lui Dodon, ziarele „Argumentî i factî”, „Socialiştii” şi licenţa de retransmitere pe teritoriul Republicii Moldova a postul de televiziune apropriat Kremlinului NTV. În decembrie 2015, CCA a acordat licenţă de retransmisie firmei lui Furculiță în detrimentul companiei lui Chiril Lucinschi, care până atunci prelua programul de la Moscova.

Despre CCA s-a scris, inclusiv pe pagina electronică a PCRM, că ar fi controlat de Vlad Plahotniuc, sugerându-se o înţelegere a lui Dodon cu „oligarhul” împotriva căruia ar lupta.

Jurnaliştii de la RISE Moldova au presupus că finanțatorii PSRM ar fi adus bani în ţară din zone off shore. Ar fi vorba despre o finanţare indirectă de peste hotare, iar Igor Dodon ar trebui exclus din cursa electorală, crede Maia Sandu, care s-a referit la un împrumut din Bahamas către firma fondată de Furculiță. Una dintre clauzele contractului face trimite la legislația rusă, de unde a apărut şi ipoteza că banii ar putea proveni din Federaţia Rusă.

Schema este simplă: compania din Bahamas împrumută bani unei companii din Republica Moldova; compania moldovenească împrumută bani, fără dobândă, unor persoane fizice; aceste persoane fizice donează ulterior bani PSRM, susține Maia Sandu.

Administratorul companiei a declarat că banii au mers in dotarea postului NTV. Iar Dodon a spus în repetate rânduri că nu fost finanțat din străinătate.

Excepţii la embargo şi liste de migranţi întocmite de PSRM

Portalul NewsMaker.md a scris că august 2014 Kremlinul şi-a stabilit un nou partener politic în Republica Moldova – Partidul Socialiştilor – după ce Vladimir Voronin nu ar fi apărut la o întâlnire cu miliardarul rus Oleg Boiko, venit special la Chişinău pentru a stabili condiţiile unui nou suport politic şi financiar.

Până la scrutinul parlamentar din noiembrie 2014, şi după ce s-a deplasat de mai multe ori la Moscova, Igor Dodon a afirmat că doar el va rezolva problemele migranților moldoveni din Rusia și că va ridica embargourile produsele moldoveneşti. Ceea ce s-a şi întâmplat în scurt timp, doar că beneficiarii erau aleşi de liderul socialist. Rând pe rând, autorităţile ruse au acceptat câteva liste de firme din regiunea găgăuză sau raioanele de nord, zone considerate fiefurile electorale ale socialiştilor, cărora le-au permis intrarea pe piaţa rusească. Totodată, liderul socialist a devenit interfaţa procesări de dosare depuse de migranților moldoveni care primise interdicție de intrare în Rusia.

Democratul Andrian Candu, actualul preşedinte al parlamentului, a spus în august 2014 că Dodon şi Şelin „sunt cei care au stat la baza impunerii sancţiunilor Moscovei împotriva cetăţenilor Moldovei, şi au vândut informaţii despre care ar fi punctele vulnerabile pentru cetăţenii ţării lor”.

În corturi şi în opoziţie faţă de protestatari

Liderul socialiştilor s-a alăturat demonstraţiilor la 25 septembrie 2015, la două săptămâni după ce Platforma „Demnitate şi Adevăr” protesta non-stop în faţa guvernului. S-a spus atunci că el urmărea preluarea spiritului protestatar pentru a-l direcţiona politic spre condamnarea iremediabilă a cursului pro-european al guvernării eşuate.

În iarna lui 2016, împreună cu formaţiunea condusă de Renato Usatâi, a făcut front comun cu şi Platforma „Demnitate şi Adevăr”, entitatea ce se declara pro-europeană. Contrar divergenţelor stategice, socialiştii acceptaseră să pună umărul la zădărnicirea înscăunării unui guvern condus de Plahotniuc sau de apropiaţii lui. În scurt timp drumurile celor trei s-au despărţit.

Foştii colegi de proteste Renato Usatâi şi Andrei Năstase l-au acuzat pe Dodon că ar fi în cârdășie cu Vladimir Plahotniuc, mai ales după decizia Curţii Consituţionale din 4 martie 2016, care a declarat neconstituțională amendarea Legii Supreme din anul 2000 şi, prin urmare, a decis revenirea la alegerea directă a şefului statului. Usatâi era deranjat de faptul că judecătorii constituționali ar fi modificat cu de la sine putere censul de vârstă, el fiind scos astfel din cărţi deşi avea o cotă de popularitate peste cea a liderului socialiştilor. „Dodon are sarcina de a fi un fel de «cheiță» cu care Plahotniuc vrea să-și deschidă calea spre cercurile politice din Rusia”, crede Usatâi.

Igor Dodon s-a poziționat în opoziţie faţă de protestatarii care au manifestat de Ziua Independenţei, considerând gestul lor „o profanare a acestui simbol”. Încă o dovadă că Dodon ar face jocul lui Plahotniuc, a fost reacţia lui Andrei Năstase.

Într-un interviu pentru Europa Liberă, liderul socialiştilor a spus că toate presupusele legături cu Plahotniuc sunt „murdării lansate de contracandidații” săi.

„Interesul naţional al Republicii Moldova acum este restabilirea relaţiilor economice cu Federaţia Rusă. Şi trebuie să lăsăm geopolitica într-o parte şi să ne rezolvăm problemele noastre. Trebuie să revenim urgent pe piaţa Rusiei. Trebuie urgent să rezolvăm problemele pe care el au migranţii noştri în Federaţia Rusă şi cei care stau cu interdicţii… Eu voi pleda şi cred că ne va reuşi să începem un dialog în format trilateral cu Federaţia Rusă şi Uniunea Europeană pentru a restabili exporturile pe piaţa Federaţiei Ruse”, astfel a ierarhizat Dodon priorităţile viitorului şef de stat.

„Republica Moldova are nevoie de un Lukaşenko, de un Putin în fruntea statului”, declara Dodon într-un alt interviu pentru Europa Liberă.

Are sloganurile: Moldova are viitor/ Pentru patrie, pentru popor!

Vârstă: 44 de ani

Funcţii deţinute: ministru al educaţiei (24 iulie 2012 - 30 iulie 2015); consilier al directorului executiv al Băncii Mondiale (2010-2012); director al Direcţiei generale politici macroeconomice şi programe de dezvoltare de la Ministerul Economiei (18 august 2005 – 30 iunie 2006).

Maia Sandu pedalează avantajele sale de a fi un preşedinte integru, neşantajabil, care va lupta cu corupția şi va scăpa ţara „de clanurile mafiotice care au capturat-o”.

Criticii ei, inclusiv foşti colegi de guvernare, îi reproşează că a făcut parte din cabinetele de miniştri care vor intra în istorie pentru deciziile controvesate şi netransparente adoptate în cazul dispariției a circa un miliard de dolari din sistemul bancar şi a concesionării Aeroportului Chişinău şi că, fiind la putere, ar fi tolerat fărădelegile despre care vorbeşte de când s-a situat în opoziţie intransigentă.

Maia Sandu a lucrat la Ministerul Economiei în perioadele 1994-1998 şi 2005-2006, ultima funcţie deţinută a fost cea de director al Direcţiei generale politici macroeconomice şi programe de dezvoltare. În 1998-1999 a fost consultant la oficiul Băncii Mondiale din Republica Moldova, după care a avut colaborări sau a fost angajată pe perioade scurte de timp la organizațiile internaționale UNICEF, PNUD şi Banca Mondială. Potrivit unei investigaţii RISE Moldova, CV-ul oficial al preşedintei Partidului Acţiune şi Solidaritate ar conţine câteva inexactităţi sau exagerări deliberate.

RISE notează că Maia Sandu pretinde că a fost angajată pe post de economist la Oficiul Băncii Mondiale din 1998 până în 2005, ceea ce nu ar fi corespunde adevărului.

În 2009-2010, Maia Sandu a făcut un master în administrație publică la Harvard Kennedy School of Government, după care a fost angajată la Banca Mondială, sediul central din Washington, unde a activat timp de doi ani în calitate de consilier al directorului executiv.

Efectul camerelor de la Bacalaureat

Maia Sandu a general valuri de critici chiar din primele zile de aflare în funcţie. Fosta angajată a Băncii Mondiale a explicat că a preluat de la predecesorii săi reforma în ceea ce priveşte reducerea cheltuielilor alocate învățământului şi a optimizării reţelei de şcoli. De cealaltă parte, i s-a reproşat că închiderea școlilor în unele sate va duce la dispariţia lor şi că „reforma s-a făcut fără consultarea populației (și fără consultări publice generale), într-un mod autoritar, arbitrar și chiar arogant”.

Instalarea camerelor video în centrele de Bacalaureat pentru a fi prevenite tentativele de copiat şi eventuale fraudări ale examenelor cu ajutorul profesorilor mituiţi, o altă iniţiativă a lui Sandu, a fost intens dezbătută. Rezultatele primei sesiuni susţinute în condiţii de supraveghere electronică, în 2013, au fost ca un cutremur pentru elevi şi părinţi - 42% din absolvenți au picat Bacalaureatul (32% după sesiunea suplimentară). Rezultate similare s-au înregistrat şi în următorii ani: 2014 (56%), 2015 (46%), 2016 (44%).

Această mică revoluţie a provocat deopotrivă laude şi critici, inclusiv din partea unor actori politici. „Niciodată în istoria Bacalaureatului, rezultatele examenelor n-au fost la fel de proaste. Ele denotă eşecul Ministerului Educaţiei şi, nemijlocit, al Maiei Sandu“, a spus comunista Ina Şupac atunci când PCRM a depus prima moţiune împotriva ministrei educației.

La nici un an de aflare în funcţie, nu doar comuniştii doreau retragerea Maiei Sandu de la Ministerul Educaţiei, dar şi liberalii. „Are gândire comunistă, pedepsește funcţionarii după placul ei, nu după regulament. De unde să avem copii sănătoşi când asupra lui stau camerele de luat vederi”, a declarat preşedinte PL, Mihai Ghimpu, în aprilie 2013.

„Nu ştiu ce are în vedere domnul Ghimpu. Din punct de vedere profesional, eu m-am format în Occident şi îmi este mai greu să fac comparaţie cu sistemul comunist“, a fost replica Maiei Sandu.

Codul Educaţiei promovat din a treia încercare

Lupta cu corupția din învățământ a vizat inclusiv funcţionari de la minister care ar fi comis fărădelegi, a scris presa. Unele persoane au figurat în anchete penale şi au fost destituite, dar au fost repuse în funcţie prin decizii de judecată. Ţinta reformelor au fost şi directorii de gimnazii şi licee, mai ales acei care fuseseră numiţi pe termen nelimitat fără să treacă printr-un concurs de selecţie, circa o treime din total. Lichidarea acestui privilegiu a fost prevăzută în Codul Educaţiei, adoptat în vara lui 2014, dar care a fost suspendată peste un an, după ce conducerea Ministerului Învățământului a fost schimbată.

Promovarea Codului Educaţiei a fost o provocare nu doar pentru ministra Maia Sandu. Guvernele anterioare elaboraseră alte două versiuni (2008 şi 2010), dar au renunţat la ele fără prea multe explicaţii. Potrivit unei declaraţii a ex-preşedintelui parlamentului Marian Lupu din 2007, adoptarea Codului Educației era una dintre restanţele Republicii Moldova rezultate din angajamentele asumate faţă de Consiliul Europei.

Între timp în învăţământ s-au acumulat multe probleme de care nimeni nu avea curajul să se apuce, deoarece se impuneau remedii extrem de nepopulare, spuneau experţi neangajaţi politic. După părerea lor, inițiativele Maiei Sandu se distingeau pe fundalul unei stagnări generale în materie de reforme. Aşa a apărut eticheta, folosită de o parte a presei, de „cel mai reformator ministru”.

Intențiile ministrei Maia Sandu au trezit critici în toate taberele: unii îi reproşau că aceste reforme nu au atins nivelul universitar, mai ales facultățile cu profil pedagogic, unde studiile lasă de dorit, iar înainte de a evalua cu stricteţe elevii trebuiau să se preocupe de cunoștințele dascălilor; la fel, nemulţumiţi erau profesorii care au cerut salarii adecvate şi dotarea cu materiale didactice; cerințe au înaintat şi unii părinţi care s-au întrebat de ce nu este curmat fenomenul plăților neformale.

Ministra Maia Sandu a spus că aceste probleme urmau să fie soluţionate în următoarea perioadă. „Nimeni nu spune că toate reformele au fost ideale, învățăm”, a spus ea la Moldova 1 deja după părăsirea fotoliului ministerial.

La un pas de a deveni premier

Din februarie 2015, Maia Sandu a făcut parte din guvernul minoritar condus de Chiril Gaburici, votat cu sprijinul comuniștilor. În ciuda acestui fapt, reprezentanţii PCRM au continuat s-o critice. „Ce a făcut Maia Sandu? Discreditează pedagogii, instituţiile de învăţământ, directorii de şcoli. Cum poţi să impui un director de şcoală să dea examene, când el are o experienţă de 20 de ani în calitate de conducător al instituţiei de învăţământ şi a atins vârsta de 60 de ani? Acoperindu-se cu paravanul aşa-ziselor reforme, Maia Sandu face prostii”, a declarat liderul comuniştilor Vladimir Voronin.

La începutul lunii aprilie 2015, experţii companiei americane Kroll au prezentat autorităţilor o anchetă preliminară în cazul dispariţiei banilor din cele trei bănci devalizate - Banca de Economii, Banca Socială și Unibank. Publicarea raportului Kroll a fost un subiect intens dezbătut de presă. În acest context, o voce distinctă a fost ministra educaţiei, care a cerut ca BNM să distribuie raportul membrilor guvernului şi ulterior să-l facă public, au mai relatat mass-media moldovene.

La 23 aprilie 2015, Maia Sandu a declarat, la emisiunea Interpol de la TV 7, că regretă că face parte dintr-un guvern votat de comuniști şi că, în opinia sa, Republica Moldova ar fi capturată de anumiţi politicieni. Ea a afirmat că a rămas în guvern pentru că a vrut să continue reformele din educaţie.

În luna iulie 2015, urmare a demisiei lui Chiril Gaburici, candidatura Maiei Sandu pentru şefia guvernului părea să fie foarte potrivită. Presa a scris că ea a cerut o întâlnire cu liderii celor trei partide din coaliţia de guvernare, în prezenţa reprezentanților partenerilor de dezvoltare, şi că a avut câteva condiţii: schimbarea guvernatorului BNM şi a procurorului general, lucru inacceptabil pentru democraţii, care ar fi trebuit să renunţe la presupusul control politic al celor două instituţii.

​Democratul Marian Lupu a spus că nici PLDM nu a insistat prea tare cu candidatura Maiei Sandu, iar unii analişti au admis că tentativa de a o desemna pe Sandu a fost doar o încercare a fruntaşilor PLDM de a-şi spăla imaginea.

Maia Sandu era la acea vreme, potrivit portalului NewsMaker.md, ţinta multor critici din partea oponenților politici, dar şi persoana care putea restabili încrederea în guvernare, „bucurându-se de o reputaţie ireproșabilă”. „Ea nu a figurat în scandaluri de corupţie şi era sprijinită de partenerii de dezvoltare”, potrivit aceleași surse.

În luna octombrie 2015, Maia Sandu a declarat că ar fi interesată de funcţia de preşedinte şi că ar participa la un eventual scrutin prezidențial la care cetăţenii să aleagă şeful statului, dar respingea ideea de-a fonda un partid.

La sfârşitul anului 2015, fosta ministră a educaţiei a anunţat că lansează o mişcare politică „care să demoleze sistemul corupt, să aducă o clasă politică nouă promovată în baza meritocrației”. „Pentru adepţii aderării Republicii Moldova la UE, decizia Maiei Sandu a fost unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale anului”, a notat ziarul de limba rusă „Panorama”.

În iarna anului 2016, Maia Sandu s-a alăturat protestelor organizate de Platforma Demnitate şi Adevăr, Partidul Socialiștilor şi formaţiunea lui Renato Usatâi, care şi-au declarat nemulţumirea faţă de „capturarea statului, corupţia la nivel înalt şi justiţie selectivă” şi pledau pentru organizarea anticipatelor. Activiştii din anturajul său, la fel ca şi cei din Platforma DA, încercau să se delimiteze de scopurile strategice ale socialiştilor şi ale formaţiunii conduse de Renato Usatâi.

La 15 mai 2016 a fost aleasă preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS).

Ca şi Andrei Năstase, liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Maia Sandu s-a pronunţat pentru desemnarea unui candidat unic din partea formațiunilor de opoziţie de dreapta, fiind convinsă că doar astfel există şanse ca reprezentantul opoziţiei pro-europene să ajungă în turul doi. Ei negociază de câteva luni această chestiune şi au spus că vor lua o decizie în urma unor sondaje.

Cum o văd oponenții politici

Mai multe portaluri de limba rusă, mai ales cele care-i simpatizează pe socialiști şi pe Renato Usatâi, au scris constant că Maia Sandu ar fi „proiectul Statelor Unite”.

Socialistul Igor Dodon, fostul şef al Maiei Sandu în 2005-2006 la Ministerul Economiei, consideră că „sunt multe întrebări care ne fac să fim sceptici cu privire la integritatea ei de moralistă sfântă pe care și-o atribuie”. El i-a reamintit Maiei Sandu că a lucrat în cabinetele ex-premierilor Vasile Tarlev şi Zinaida Grecianâi, în diferite proiecte, după care a stat „alături de Plahotniuc şi Filat”, „iar acum se dă mare reformistă”.

Fruntaşul democraţilor Vladimir Plahotniuc afirmă că fosta colegă de guvernare a început să-şi schimbe părerea despre liderii PD doar după ce nu a fost promovată prim-ministru.

Ex-premierul Iurie Leancă îi reproşează acelaşi lucru, acuzând-o că pozează în „sfânta politicii moldovenești” şi că ar face-o pe „disidenta”.

Sociologul şi activistul Vitalie Sprânceană a afirmat că este surprins cum Maia Sandu în mai puţin de un an „s-a spălat de orice legătură negativă cu guvernarea precedentă, s-a re-creat ca un politician din afara sistemului, și-a inventat o legendă despre un fel de opoziție activă pe care ar fi făcut-o în cadrul guvernelor Filat și Leancă şi și-a construit o imagine de om «nou» în politică, capabil să schimbe sistemul”. Un lucru care, după părerea sa, ar trebui să pună pe gânduri.

La fel jurnaliştii de la portalul Noi.md au scris că ministra Maia Sandu ar fi votat fără să comenteze oferirea banilor din rezervele BNM băncilor problematice şi pentru concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău. În cel de-al doilea caz, ei se referă la prima şedinţă a guvernului, din 29 mai 2013, decizie care a fost suspendată în septembrie de Curtea Constituţională şi reconfirmată în luna octombrie 2013. Deja a doua oară, lidera PAS, după presupuse consultări cu partenerii străini, s-ar abţinut de la vot, potrivit aceleași surse.

Lidera Partidului Acţiune şi Solidaritate a precizat în repetate rânduri că la data adoptării primei garanţii a guvernului în cazul creditelor de 9,4 miliarde de lei oferite băncilor devalizate din rezervele valutare nu se afla în ţară. A votat doar pentru cea de-a doua din martie 2015, de peste 5 miliarde de lei, dând curs motivaţiei că „doar așa a fost posibil ca deponenții să-și primească banii de la cele trei bănci”. Ea a infirmat însă informațiile ca ar fi ridicat mâna pentru concesionarea aeroportului.

Într-un interviu pentru Anticorupţie.md, Maia Sandu a spus că a aflat din presă despre preluarea Băncii de Economii de către grupul de companii condus de Ilan Shor. „Am formulat și eu odată o întrebare prim-ministrului dacă e adevărat ce se scrie în presă despre BEM, ce se întâmplă acolo, putem să discutăm? A fost o discuţie când deja se vorbea în oraș despre aceste lucruri și mi s-a spus că totul este bine, că lucrurile se rezolvă acum. După care în 2014, imediat după alegeri, am auzit despre faptul că la cele trei bănci a fost introdusă supravegherea din partea Băncii Naționale”, a menţionat Maia Sandu.

În colimatorul presei au intrat şi declaraţiile președintei Partidului Acțiune și Solidaritate referitoare la unirea cu România. Ea a spus că deţine cetăţenie română şi dacă o asemenea chestiune ar fi scoasă la referendum, ar vota „pentru”. În acelaşi timp a lăsat să se înţeleagă că nu acceptă specularea politică a acestui deziderat, subliniind că va opta pentru integrarea realizabilă pe diverse paliere. „Unirea va avea loc atunci când poporul va dori acest lucru”.

La capitolul avere, a declarat că deţine un apartament în Chişinău, o maşină şi aproape 75 de mii de dolari în conturi. Faţă de declarațiile pe venit din 2012, rezervele politicianei s-au redus în jumătate, au constatat unii jurnalişti.

Are sloganul: Am ales să înving sărăcia, corupţia, oligarhii