Gordana Knezevic

„Studio B” este unul din cele mai populare posturi de radio din Belgrad, iar emisiunea „Bună dimineața, Belgrad” făcea partea din ritualul matinal al oricărui locuitor al capitalei. Astăzi, emisiunea a fost înlocuită de „Sputnik”, postul de radio rusesc, finanțat de stat.

Este o schimbare simbolică pentru importanța pe care Rusia o dă Serbiei și pentru eforturile Moscovei de a câștiga „mințile și inimile” sârbilor.

„Sputnik” a început să transmit în ianuartie 2015, dar a câștigat deja o mare parte din piață, mai ales datorită faptului că sunt o mulțime de ale medii rusești și ONG-uri care poartă același mesaj. Potrivit Centrului pentru Studii Euro-Atlantice, în acest moment, în Serbia sunt peste 100 de media și ONG-uri pro-rusești.

Directoarea Centrului de la Belgrad, Jelena Milic, este autoarea unui studiu intitulat „Rusificarea Serbiei”, în care explică de ce Serbia este o țintă ușoară pentru propaganda rusă.

„Serbia este cea mai mare țară slavă și ortodoxă din Europa Centrală, care încă nu este membră în Uniunea Europeană și nu vrea să devină membră în NATO”, a explică Milic. „Situația economică este precară, iar publicul este expus constant unei propagande care glorifică tradiționala prietenie ruso-sârbă”.

Jelena Milic vorbește despre „putinizarea” Serbiei, deși eforturile țării de a se integra în Uniunea Europeană ar trebui să aibă efectul contrar.

Ea a inventat și termenul de „orchestra lui Putin” pentru a descrie miriada de medii și organizații neguvernamentale, care, potrivit ei, lucrează orchestrat pentru a sumbina credibilitatea UE, pentru a încetini apropierea de Occident și a avansa interesele Rusiei.

„Apar din ce în ce mai multe dovezi că o parte din „orchestra lui Putin” este finanțată direct de Moscova”, scrie Milic în studiul despre rusificarea Serbiei.

Analistul politic Bosko Jaksic de la Belgrad nu crede că toți acești actori își coordonează acțiunile, cel puțin pentru moment. Dar nu exclude posibilitatea, în viitor.

(…) Jaksic a fost unul din primii analiști care a observant rusificarea mișcării nationaliste sârbe, care a vorbit despre influența Rusiei nu numai printre mișcările de extremă-dreapta, dar și printre partidele „tradiționale” care se află acum la guvernare. Și în sânul Bisericii Ortodoxe și a organizațiilor studențești.

„Acestea sunt țintele propagandei rusești și trebuie să recunoaștem că Moscova reușește să vorbească eficient sentimentelor cleric-naționaliste, anti-europene și anti-occidentale”, apreciază Bosko Jaksic.

(…) „Mult mai grav este faptul că Rusia promovează un anumit model politic”, continuă analistul de la Belgrad, „un model care se opune clar intereselor stategice ale Serbiei, care ar trebui să fie legate de valorile democrației liberale, promovată în Uniunea Europeană”.

Nu trebuie uitat faptul că peste 80% din investițiile străine vin din țările Uniunii Europene, iar două treimi din exporturile sârbești se duc pe piața UE.

Indiferent dacă este vorba de o „orchestră” care cântă la unison sau de soliști încă separați, actorii propagandei ruse sunt eficienți în Serbia. În august, Biroul pentru integrare europeană informa că, potrivit ultimelor date statistice, sprijinul pentru aderarea Serbiei la UE scăzuse sub 50%. Pentru prima dată.

Jelena Milic a identificat Universitatea din Belgrad drept unul din principalele centre ale propagandei ruse. Un fenomen îngrijorător, apreciază și Bosko Jaksic: „Biserica ortodoxă este cel mai eficient agitator pro-rus, dar Universitatea din Belgrad sau unii membri ai Universității nu sunt departe. Un paradox care trebuie să îngrijoreze, pentru că este vorba de tineri care se lasă recrutații de naționaliștii pro-ruși și care văd în Rusia un fel de alternativă” la o Uniunea Europeană, prezentată drept mult prea birocratică și trecând din criză în criză.

În războiul din 1992-1995, la Mostar, linia frontului mergea în lungul râului Neretva: pe un mal croații, pe celălalt musulmanii. Astăzi, nici un semn, nici o plăcuță nu indică vizitatorilor pe care mal se află dar linia de ruptură persistă în mințile și inimile oamenilor.

Linia frontului trecea și în imediata apropiere a celui mai mare liceu din oraș. Imediat după război, a primit un nume croat și era numai pentru elevi croați. Ca urmare a presiunilor internaționale, în 2003, a avut loc „reintegrarea” școlilor care nu a dus decât la o nouă formă de apartheid, de găsit astăzi în aproape toate școlile din Bosnia: elevii de diferite etnii folosesc aceeași clădire, dar au manuale diferite, programe diferite, conduceri diferite. „Două școli sub un acoperiș”.

Cel puțin, clădirea liceului a fost renovată, punând din nou în valoare o bijuterie a arhitecturii neo-maure.

Liceul, apreciază Azra Hromadzic, profesoară la Universitatea Syracuse din Statele Unite, nu este altceva decânt a reflecție a societății bosniace, profund divizată în lungul liniilor etnice. Hromadzic a fost recent la Mostar pentru lansarea cărții sale „Cetățenii unui stat fără miez”, care analizează modul cum funcționează liceul din oraș, pentru a extrapola concluziile la o mare parte din societatea bosniacă.

[...] Viața în Bosnia post-Dayton urmează ideea Constituției: două națiuni care conviețuiesc fără a intra în contact. O idee în totală contradicție cu tradiția pluralismului etnic al Bosniei.

„Nu diviziunile etnice au provocat războiul, ele sunt rezultatul războiului. Iar faptul că societatea rămâne divizată se datorează modului în care diferențele sunt exploatate” este de părere Azra Hromadzic. Ea reamintește că nu există locuri publice unde diferitele etnii se pot intâlni. Și aduce din nou exemplul liceului din Mostar: „Elevii de diferite etnii au un singur loc unde se întâlnesc, la toalete. Acolo se ascund să fumeze. Am descoperit fenomenul în timpul certetării mele, dar nu există nici un model sociologic pentru a studia comunitatea dintr-o toaletă”, spune Azra Hromadzic.

Nu numai la Mostar, peste tot în Bosnia, locurile publice sunt segregate. După școală, fiecare elev merge pe malul său al Neretvei, un ritual care se repetă în toată Bosnia. Iar din școală ies tineri care nu se mai identifică drept bosniaci, ci numai cu grupul lor etnic.

Acum doi ani, un elev al liceului a apărut într-o emisiune produsă de Europa Liberă, în care mărturisea: „Vechiul pod din Mostar este cunoscut în lumea întreagă, dar eu, care sunt născut la Mostar, nu am fost niciodată pe el. Mi-e frică”.

Ante, numele luat de tânărul licean pentru a rămâne anonim, este ilustrația perfectă a observației făcută de Azra Hromadzic: toaleta școlii este singurul loc unde se mai întâlnesc tineri de diferite etnii. Într-o țară în care democrația continuă să fie subminată de etnocrații. Întrebarea este: pentru cât timp?