Gordana Knezevic

Joia trecută (30 martie) se lansa la Sarajevo o inițiativă lingvistică de „bun simț”, care ar urma să confirme faptul că sârbii, croații, bosniacii și muntenegrenii vorbesc toți dialecte ale aceleași limbi. Nimic controversat dacă ne reamintim că, până acum 20 de ani, toți trăiau și în aceeași țară.

Cu toate acestea, inițiativa a provocat o ploaie de critici și proteste vehemente: unii văd aici încercarea de a reânvia spiritul fostei Iugoslavii, a cărei limbă oficială era sârbo-croata, dar care astăzi are denumiri diferite în fiecare stat succesor.

De la destrămarea Iugoslaviei și războaiele inter-etnice care au urmat, problema identității joacă un rol major în toată regiunea. Iar „limba oficială” este un element cheie.

Ofensiva a fost lansată de Croația în 1990 care, într-un stil pur orwellian, a început să purifice limba de orice cuvinte de origine sârbă sau străină pentru a le înlocui cu cuvinte „pur croate”. Bosnia a mărit numărul cuvintele de origină turcă în timp ce Muntenegru a introdus chiar o nouă literă.

Politica de purificare a limbii a provocat reacția unor intelectuali: un grup de scriitori, lingviști, actori, regizori, artiști din regiune a început să dezbată relația dintre limba de stat sau oficială și naționalism.

Și totul a culminat cu așa-numita „Declarație de la Sarajevo” care nu face altceva decât să constate ceea ce toată lumea știe: sârbii, croații, bosniacii si muntenegrenii vorbesc variante ale aceleași limbi, se înțeleg fără traducător. Autorii „Declarației” nu promovează „sârbo-croata”, nu contestă faptul că variante ale aceleași limbi pot avea denumiri diferite în diferite țări. Numai că această constatare de bun simți este deja pentru unii o erezie, un act de trădare.

Unul din autorii „Declarației”, scriitorul sârb Vladimir Arsenijevic, declară că scopul întregii acțiuni este de a neutraliza „răul provocat de naționalismul identitar”. Cel mai dramatic exemplu este sistemul școlar din Bosnia „unde avem cel puțin două școli funcționând în paralel”, în care copii de etnii diferite învață în „limbi diferite” și istorii diferite. Acest „sistem segregat”, avertizează Arsenijevic, „nu poate produce decât vrajbă”.

Miro Lompar, profesor de literatură sârbă la universitatea din Belgrad se opune „Declarației de la Sarajevo”, argumentând că nu încearcă decât să anihileze sentimentul de apartenență la Serbia a sârbilor din Bosnia sau Muntenegru. „Părerea mea este că această inițiativă cvasi-iugoslavă nu este decât încă o încercare de deznaționalizare a sârbilor din Bosnia și Muntenegru” declară profesorul Lompar. În timp ce agenția rusă „Sputnik” din Serbia punea următorul titlu dramatic la interviul cu Lompar: „Esperanto balcanic menit să distrugă limba sârbă”.

[...] „Declarația de la Sarajevo” se vrea un protest, puternic, împotriva oricărei încercări de a folosi limba pentru a justifica o politică de segregare (cum este cazul școlilor din Bosnia) și împotriva manipulării politice sub pretextul „purității” lingvistice. De pe 1 aprilie, „Declarația de la Sarajevo” este oficial pe internet și deschisă semnăturilor de sprijin.

În Serbia, timpul politic are ritmul său. Bombardamentele NATO împotriva Serbiei au avut loc acum 18 ani, dar cine citeşte presa de la Belgrad ar putea să creadă că totul s-a întâmplat ieri. Aici, trecutul este prezent.

Iar majoritatea sârbilor crede şi astăzi că bombardamentele au fost nedrepte şi nejustificate, uitând că intervenţia a fost forţată de campania armatei şi poliţiei sârbe de epurare etnică în Kosovo, de o brutanlitate asemănătoare cu a celor conduse de fostul preşedinte iugoslav Slobodan Milosevic în Croaţia şi Bosnia.

„Occidentul nu ne vrea” este refrenul reluat insistent la Belgrad, iar acest mit este întărit de medii precum postul rus de radio „Sputnik”, care transmite în Serbia din 2015. S-ar spune că țelul acestui post de radio este să le reamintească mereu sârbilor cine este „adevărarul inamic”, prin extensie, cine este „adevăratul prieten”.

Între timp, Kosovo și-a câștigat independența în 2008 și este recunoscut de 114 țări, desigur nu de Serbia care încearcă să blocheze drumul noii națiuni unde și cum poate. Iar în Constituția Serbiei, Kosovo este o regiune a țării.

Venirea lui Donald Trump la Casa Albă a dat naștere speranței că Serbia va recupera Kosovo. Raționamentul naționaliștilor sîrbi este simplu: președintele Trump pare să dorească relații bune cu Rusia lui Putin, ceea ce ar putea fi în sprijinul agendei lor.

Unii sîrbi nu se feresc chiar să vadă în Trump un „ginere al Balcanilor” pentru că actuala soție a președintelui american, Melania, este orginară din Slovenia.

Așa că mulți au fost șocați să realizeze că politica americană în Balcani nu se schimbă. Prima dezamăgire a venit când noua administrație a decis să continue sancțiunile impuse lui Milorad Dodic, președintele entitătii sârbe din Bosnia, pentru încălcarea acordurilor de la Dayton, cele care au pus capăt războiului inter-etnic din Bosnia în anii '90 ai secolului trecut [...].

Presa din Serbia a fost alarmată și de declarația noului ministru american al apărării, James Mattis, în timpul audierilor de confirmare din Senat. Cu această ocazei, Mattis a declarat că reducerea prezenței militare americane în Kosovo va fi posibilă numai în momentul în care Kosovo se poate apăra singură, declarație interpretată la Belgrad drept un sprijin pentru crearea unei armate kosovare. [...]

S-a adăugat declarația ambsadoarei americane la ONU, Nikki Haley, care a afirmat că și Kosovo trebuie să fie un membru plin al Națiunilor Unite. [...]

În noiembrie anul trecut, încă, unii sperau că administrația Trump va reda Kosovo Serbiei. Speranță pripită, care însă se pare că a influențat și luarea unor decizii politice, cum ar fi înghețarea dialogului dintre Belgrad și Pristina, mediat de Uniunea Europeană.

Și a dat naștere unui video aparte, în seria umoristică europeană „America prima dar țara mea a doua?”, un video în care, plecând de la admirația Serbiei, dar și a noului președinte american pentru Vladimir Putin, Trump este îndemnat să pună „Rusia pe primul loc... și Serbia pe primul loc, după aceea”.

Sunt puține șanse ca aceste vise să devină realitate, dar mulți sîrbi cred în continuare că țara lor ar putea profita de pe urma unei „mari înțelegeri” între America lui Trump și Rusia lui Putin.

[Fragmente în traducerea și adaptarea Ilenei Giurchescu]