Linkuri accesibilitate

Gordana Knezevic

sâmbătă 23 aprilie 2016

Calendar
aprilie 2016
Lun Mar Mie Joi Vin Sâm Dum
28 29 30 31 1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 1
Gordana Knezevic bw - blog
Gordana Knezevic bw - blog

În Serbia au loc duminică, 24 aprilie, alegeri generale în care „spectrul lui Milosevic” joacă din nou un rol impotrant.

Serbia , martie 2016
Serbia , martie 2016

Pentru cei din afara Serbiei, Slobodan Milosevic rămâne „călăul Balcanilor”, liderul acuzat de genocid și alte crime împotriva umanității în timpul războaielor din fost Iugoslavie.

În Serbia, situația este mai complicată. Printre mulți votanți, Milosevic este un personaj pozitiv, chiar inocent atâta timp cât nu a fost condmnat (pentru că a muirt înainte de pronunțarea verdictului) . Au fost mulâi ani în care Partidul Socialist al lui Milosevic a încercat să facă uitate legăturile cu fostul său lider.

Anul acesta însă,în campania electorală, numele Milosevic a fost din nou prezent în primele rânduri: nepotul lui , Marko în vârstă de 17 ani și nora lui Milica au fost invitații de onoare ai congresului socialist.

Președintele partidului Ivica Dacic, care este și ministru de externe, a țintu însă să precizeze că prezența membrilor familiei Milosevic nu înseamnă că partidul este de acord și cu politca dusă de fostul lider sârb la începutu anilor 90.

O declarație care nu a convins pe multă lume. Nici pe caricaturistul Predag Koraksic.

Ivica Dacic și Slobodan Milosevic, caricatură de Predrag Koraksic Corax
Ivica Dacic și Slobodan Milosevic, caricatură de Predrag Koraksic Corax

Fatul că Dacic apelează la figura lui Milosevic arată poate în ce situație limită se află liderul socialist. Într-un interviu cu Europa Libere, pe 16 aprilie, Dacic declara că va demisiona dacă partidul ia sub 10% la alegerile generale. Întrebat despre relația partidului cu familia Milosevic și cum judecă rolul lui Sloboda Milosevic, Dacic s-a complăcut în ambiguități: „Nu avem de ce să-l acuzăm, pentru că nu a fost niciodată condamnat. Și chiar dacă ar fi fost condamant, ce vină are nepotul lui. Mai mult, a fost președintele Partidului Socialist și face parte din istoria partidului. Așa că poziția mea este delicată: dacă nu-l pomenesc pe Milosevic , sunt acuzat că mă distanțez de el. Iar dacă vorbesc de el, sunt acuzat că-l folosec în scopuri electorale”.

Dacic este un reprezentant tipic al ambiguităților din politica Serbie. Este pro-european dar și pro-rus.

Ultimele sondaje indică o victorie a partidului de guvernământ al Progresului în alegerile din 24 aprilie dar va f interest de văzut ce „forță electorală” mai are Milosevic și cât de departe își poate duce partidul

Un extras din comentariul ziaristei Gordana Knezevic:

„Drum bun Europa, nu ne aștepta” - cânta faimosul interpret sârb Djordje Balasevic la începutul anilor 90, când fosta Iugoslavie se afunda cu fiecare zi mai mult în războaie. Este o confesiune simplă și cinstită, într-un cântec cu titlul „Noi suntem de vină” – care spune numai că sârbii care tac sunt și ei vinovați de crimele comise de Slobodan Milosevic în țările vecine. [...]

Iar refrenul vorbește despre un vis pe cale de a se destrăma, visul că fosta Iugoslavie făcea parte din Europa și mai are un viitor în Uniunea Europeană. [...]

Am fost recent la Bruxelles, imediat după atentatele teroriste, și mi-am reamintit de cântecul lui Balasevic. Este greu să înțelegi toate prescurtările cu care operează Uniunea Europeană, diversele centre de putere și luptele interne care se duc între ale, este greu să-ți găsești drumul prin toate birourile - repede te simți nu numai dezorientat, dar și străin de această „contrucție”.

Două zile am ascultat argumentele pentru, dar mai ales împotriva continuării extiderii Uniunii Europene, și am ajuns la concluzia că și astăzi Balasevic are dreptate. Uniunea Europeană rămâne un vis îndepărtat pentru Balcanii de vest. De data aceasta, însă, nu războaiele împiedică integrarea europeană, ci suspiciunile și neîncrederea, schimbările prea frecvente de direcție politică și „cântecul de sirenă” al Moscovei - o Rusie mult mai ofensivă pe scena internațională și cu un discurs pronunțat anti-occidental. [...]

Scade entuziasmul UE pentru continuare extinderii, pe fundalul crizei financiare, a crizei refugiaților și a profundelor diviziuni între vechii și noii membri. Dar scade și entuziasmul sârbilor, pe măsură ce propaganda Rusiei împotriva integrării euro-atlantice devine mai eficientă. Este o propagandă directă și lipsită de sofisticare, care folosește, însă, toate mijlocele noilor medii. Și funcționează.

Unui prieten i s-a oferit să lucreze la postul de radio rusesc „Sputnik” de la Belgrad. L-au sigurat că se va bucura de toată liberatea editorială, că va putea scrie despre orice. Atâta timp cât va respecta o regulă de bază: ridică-l în slăvi pe Putin și critică Uniunea Europeană, ori de câte ori se ivește ocazia. Simplu și brutal, dar eficient.

Potrivit celor mai recente sondaje de opinie făcute la Belgrad, numai 11% din sârbi sprijină integrarea euro-atlantică a țării, 55% sunt de părere că Serbia trebuie să rămână aliata Rusiei.

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Serbia în ianuarie 2014, dar de atunci nu s-a mai făcut nimic: nu se negociază nici unul din cele 35 de capitole din aquis-ul comunitar, nu s-a stabilit nici un plan de acțiune. [...]

În aceste condiții, este greu de prevăzut unde merge trenul european sau dacă Serbia și restul Balcanilor de vest vor mai prinde acest tren.

*Ziarista Gordana Knezevic semnează blogul „Balcani fără frontiere” la Radio Europa Liberă. Una din cele mai cunoscute jurnaliste ale cotidianului de la Sarajevo „Oslobodjenje”, Gordana Knezevic a condus între 2008-2016 redacția sud-slavică a Europei Libere.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG