Roman Chircă

Tendința tot mai accentuata de scădere a prețului pe piețile internaționale, trecerea sub pragul psihologic de 30 USD/ baril, desumflă sbustanțial „arma energetică” a Federației Ruse ca bâtă geopolitică, dar pune și economiile statelor din regiune în condiții noi, care vor eroda ultimile legături psiho-emoționale, culturale, politice și economice ale fostei URSS. În tot primul deceniu de după 2000, se părea că prețul pentru petrol vor rămâne constant peste 100 $/baril. Însă, de când omenirea a purces la rafinarea pentrolului pentru motorul cu ardere internă, prețurile la petrol au fost mai degrabă joase, iar prețurile înalte sunt o excepție decât regulă. Spre exemplu analiza prețurilor pentru un baril de petrol pe o perioadă cuprinsă între 1860 și 2014, demonstrează că majoritatea timpului prețul a variat în jurul valorii de 10 $ pentru baril, iar nivelurile înalte au fost atinse pe perioade relativ scurte din cauza crizei in anii 70 și multidinea de factori de globalizare care au început în anii 2000.

Creșterea economică a Chinei cu o rată de 30% anual, politicile cartelului OPEC, lipsa tehnologiilor de extragere a hydrocarburilor greu accesibile. Toate aceste precondiții de creștere a prețului la petrol sunt de domeniul trecutului. Majoritatea producătorilor de petrol s-au antrenat într-o luptă accerbă de competiție pe fundalul descreșterii cererii globale pentru petrol, și nu în ultimul rând acestei competiții i se alătură Iranul, care după o perioadă lungă de abstinență își va mări turațiile pentru a recupera piețele pierdute în ultimii ani.

În toate aceste circumstanțe, Federația Rusă mizează pe extragerea hydrocarburilor și a altor materii prime, ca unica sursă de refacere a „măreției” sale odată pierdută. Dacă tendințele de creștere a prețului pentru petrol de la începutul anilor 2000 s-ar fi întâmplat în 1985, colapsul URSS și căderea zidului de la Berlin ar fi amânată cu cel puțin 15 ani.

În Federația Rusă legislația obligă exportatorii de petrol să plătească integral sau parțial (în dependență de cotațiile internaționale) excedentul de la prețul achitat pentru petrol la anumite cotații. La prețul de 25 $, excedentul este 0 (zero), în buget nu intra nimic, buget format atâția ani în mare parte din impozitul pe excedentul prețului la petrol. În aceste condiții, par ridicole declarațiile prim-ministrului Medvedev de diminuare cu 10% a cheltuielilor publice, aceste măsuri fiind încă teoretic valabile în perioada când prețul la petrol se afla la cotația de 65-75$/baril. Pe fundalul unui colaps eminent, Federația Rusă își erodează cu încăpăținare rezervele valutare încercând să amortizeze deprecierea rublei rusești.

În relație cu R. Moldova, recesiunea Federației Ruse, ar avea câteva puncte sensibile cum ar fi diminuarea remitențelor, până la excluderea acestora din lipsa de nevoie de servicii de muncă pentru migranții moldoveni. Asta ar putea duce la pierderi între 300-800 mln. $ anual. Acest volum deja s-a micșorat cu circa 35%. Pe de altă parte, o parte de migranți își vor reorienta direcția de migrație spre țările UE, factor care va diminua din efectele negative.

În plus, în aceste condiții, relațiile bilaterale comerciale cu Federația Rusă au ajuns la cel mai jos nivel din toată perioada de la independență. După un șir întreg de embargouri, impuse de Rusia, exportatorii s-au acomodat la nivelul actual al raporturilor comerciale. În condițiile actuale, comerțul bilateral, ar trebui, firesc, să crească, pentru că deprecierea rublei stimulează exporturile rusești, și este în interesul Rusiei să intensifice schimburile comerciale inclusiv cu Republica Moldova. Pe de altă parte, exporturile agricole moldovenești fiind competitive, ar putea tempera inflația în Federația Rusă. Asta dacă ar exista rațiune și bunăvoință; în caz contrar lucrurile ar putea fi imprevizibile, așa cum au fost în toată perioada recentă.

Geopolitic vorbind, forumula pretului pentru livrarea curentului electric in Republica Moldova se bazeaza pe pozitionarea Centralei de la Cuciurgani in zona separatista necontrolata de autoritati plus sustrageri de gaze pentru generarea curentului care se contabilizează la o datorie de circa 4 mlrd. USD a “Modova-Gaz” către “Gazprom”, pentru că datoriile cum declara Sevciuk le platesc doar lasii, plus plăți pentru menținerea bugetului separatist și nu în ultimul rând interesul unor grupări oligarhice influente din Federația Rusă. În condițiile în care Centrala de la Cuciurgani a devenit principalul furnizor de energie electrică, acesta va transpune în tarif toată obscuritatea care este caracteristică ambianței de unde originează, a găurii negre de stat nerecunoscut.

Ce este Centrala de la Cuciurgani și de ce a ajuns aceasta principalul furnizor de energie electrică? Este o centrală termică de generare a curentului electric prin arderea gazului, tehnologic concepută și realizată în perioada sovietică, cu un randament redus față de tehnologiile similare contemporane, realizată în perioada când gaz natural era mult și ieftin. În condițiile aplicării unei noi politici de prețuri de către Federația Rusă, o bună majoritate a centralelor similare cu cea de la Cuciurgani din spațiul fost sovietic, au devenit necompetitive, și-au redus parțial sau integral activitatea, cum a fost evoluția CET-1 și CET-2 din Chișinău. Nu însă și în cazul centralei noastre.

Secretul “succesului comercial” provine din zona prețului pentru materia primă. Cât costă cu adevărat gazul livrat de către TiraspolTransgaz către Centrala de la Cuciurgani? Prin faptul că TiraspolTransgaz are o datorie de 4 mlrd. USD, din care o parte revine consumatorilor casnici, cu certitudine pretul nu este unul actual de 210 USM/m3, cu atât mai mult niciodată nu a fost 385 USD/m3, cât plătea R. Moldova acum câțiva ani. În ipoteza că Centrala de la Cuciurgani ar achita un preț între 100-150 USD/m3, ținând cont de prețul materiei prime, particularitățile procesului tehnologic costul direct de producție inclusiv și de volumul de producție ar varia între 1,9 și 2,8 cenți pentru 1 kWt. La care se adaugă cheltuielile administrative, profitul, taxele percepute de regimul separatist și interesul patronilor ruși, dar nu în ultimul rând și prețul pentru gaze, de circa 5 cenți SUA potrivit ANRE. După această transformare miraculoasă, prețul iese din obscuritate și ajunge pe malul stâng în zona de 6,7 cenți.

Acum să ne imaginăm că Centrala de la Cuciurgani ar fi asigurată cu gaz la prețul de piață de 210 USD/m3. Din surse deschise, fără pretenții la studii aprofundate să admitem, pentru randamentul de utilizarea a 1000 m3 de gaz pentru producerea a 3 MWt de curent electric, doar costurile gazului vor fi de 7 cenți în structura costului pentru 1 kWt. În aceste condiții, prețul de livrare ar putea fi ipotetic, fără calcule precise din lipsa de multe variabile în jur de 10 cenți. Dar cu certitudine ar urma soarta CET-urilor și ar deveni o sursă nerentabilă de producție a energiei electrice.

Care sunt alternativele fezabile de livrare a curentului către R. Moldova? Din păcate soluții imediate sunt foarte puține. După ce Ucraina a impus interdicții la exportul de curent electric, din cauza propriului deficit pe piața energetică. În asemenea condiții Centrala de la Cuciurgani, aflată în zona separatistă cu toate schemele sale netransparente este momentan unica sursă importantă, capabilă să asigure R. Moldova cu curent electric, fiind și un potențial instrument de șantaj din partea Moscovei.

În aceste condiții guvernarea vine cu o posibilă soluție de import din Federația Rusă. Cu toate că Federația Rusă exportă curent electric în Ucraina, chiar dacă este în conflict militar hibrid cu această țară, tehnic este posibil ca aceste livrări să fie făcute și pentru R. Moldova. Numai că întrebarea cheie este de ce ar face-o, de ce un turn al Kremlinului ar intra în competiție cu alt turn, de ce o companie energetică din Federația Rusă ar intra în competiție cu o schemă care are un grad sporit de control și profit, ține în șah R. Moldova și în plus oferă mijloace pentru menținerea regimului separatist. Aducerea regiunii separatiste în spațiul R. Moldova, cu siguranța ar schimba sistemul nostru energetic și ar aduce transparență în prețuri și tarife.

Livrările din România au potențial, dar nu unul imediat. Pentru realizarea acestor livrări sunt necesare investiții și ajustări tehnice, care din punctul meu de vedere trebuie începute imediat. Energia regenerabilă și programul de obținere a 20% din aceste surse până în 2020 este o poveste frumoasă, dar iarăși fără soluții imediate în plus 20% surse regenerabile nu înseamnă 20% de energie electrică, lucru care reduce rolul energiei electrice regenerabile pentru mulți ani înainte.