Leonid Litra

Integrare prin ignorare - cam asta a fost strategia de integrare a minorităţilor etnice în Moldova. O dată în cîţiva ani, pe 31 august, mă gândesc de ce minorităţile etnice nu pot deveni parte a ceea ce numim Republica Moldova? Întrebarea e prea complicată ca să găsim un răspuns uşor, însă merită să încercăm. Că să fie limpede, atunci când vorbesc despre integrarea minorităţilor etnice, nu am în vedere să uite ei limba şi cultura lor, am în vedere că pe lângă tot ce au ei să mai ştie ceva din tot ce aparţine acestei ţări.

Despre instituţii e greu să vorbeşti. Biroul Relaţii Interetnice e lipit pământului de sărac ce este, ceea ce indică clar că minorităţile etnice nu au fost niciodată o prioritate a statului şi anume din această cauză nu am ce să le reproşez. Învăţarea limbii române de către alolingvi şi integrarea minorităţilor etnice s-a făcut mai degrabă prin organizaţii neguvernamentale cum sunt ANTEM sau altele care au grijă de acest domeniu. Dar este aproape imposibil ca ONG-urile, fără sprijinul statului, să reuşească să schimbe ceva ce a fost uitat în ultimii douăzeci şi ceva de ani.

În multe cazuri, unicul element pe care îl leagă pe cetăţean de Moldova este paşaportul. Ceea ce este şi mai rău, în unele cazuri nici măcar pasportul nu reprezintă mai mult decît o relaţie juridică dintre stat şi cetăţean. Oamenii privesc programe străine la televizor şi trăiesc într-o lume paralelă, cu emoţii străine. Iar atenţia pentru minorităţile etnice din partea statului se face mai mult prin muzică şi dansuri. Bineînţeles că dansurile nu strică, dar ele de sine statator nu sunt un model de integrare.

În Moldova există mai multe lucruri stranii legate de minorităţile etnice, inclusiv faptul că majoritatea minorităţii vorbeşte în limba rusă. Asta chiar dacă ucraineni, de exemplu, sunt mult mai mulţi decît ruşi. În fine, există şi alte probleme cum ar fi tensiunile interetnice bazate pe diferite aprecieri date unor procese integraţioniste sau istoriei. Subiectul cetăţeniei inclusive (inclusive citizenship) nu poate fi văzut ca o problema separată de contextul geopolitic şi cel istoric. În Moldova, armonia interetnică s-ar fi putut îmbunătăţi considerabil dacă nu existau temeri că minorităţile sunt folosite ca un cal troian pentru a submina statul. Evenimentele recente din Ucraina reprezintă o ilustraţie exemplară a acestui „fenomen”.

Pînă la urmă nu avem de unde alege. Statul trebuie să prezinte o nouă viziune (şi resurse) de integrare a minorităţilor etnice. Modelul prin care minorităţile au fost ignorate nu a adus rezultate. Dimpotrivă, minorităţile s-au depărtat şi mai mult. În contextul actual, dar şi pe viitor, statul are nevoie de aceste minorităţi – ele sunt parte a vieţii acestei ţări. Or, proiecte de ţară, aşa cum pretinde a fi integrearea europeană, nu pot avea loc fără ca toată societatea să participe la ele. Sunt aproape sigur că comunicarea cu minorităţile din Moldova, predarea limbii române şi ancorarea lor în procesul de luare a deciziilor, în viaţă economică, dar şi culturală, va crea o Moldova mai puternică. Iar integrarea europeană poate fi mai aproape prin integrarea minorităţilor, respectiv, de la integrare prin ingnorare trebuie să ne mişcăm spre integrare prin integrare.

Sfârşitul sesiunii parlamentare mi-a trezit interesul să scriu despre activitatea parlamentului, activitate care mă deranjează de mai mult timp. Acum cîţiva ani în urmă, în 2011-2012, împreună cu colegii de la IDIS Viitorul am monitorizat activitatea parlamentului. Deşi atunci am observat un trend alarmant în ceea ce priveşte diminuarea rolului parlamentului, am crezut că rezolvarea problemelor interne în cadrul alianţei de guvernare şi depăşirea impasului legat de alegerea preşedintelui va dinamiza procesul legislativ. Între timp, totul este şi mai rău.

Parlamentul a devenit una din instituţiile care se bucură de cea mai mică încredere din partea cetăţenilor. Dacă în 2004 aproape 42% din populaţie avea încredere în parlament, atunci în 2015 doar 11% mai au încredere, mai jos fiind doar partidele politice, care iau ceva mai mult de 10%. Respectiv, încrederea în parlament a scăzut de 4 ori iar oamenii nu mai văd Parlamentul ca o instituţie care să le reprezinte interesele. Aspectul care dezamăgeşte cel mai mult este că Parlamentul a pierdut încrederea cetăţenilor anume după ce la guvernare a venit Alianţa pentru Integrare Europeană - în Decembrie 2009 Parlamentul se bucura de încrederea a 41% din populaţie. Parlamentul RM nu a devenit altceva decât un cimitir al speranţelor schimbării şi democraţiei în Moldova.

Legislativul a jucat un rol cu adevărat remarcabil în perioada de după suveranitate şi independenţă, transformându-se treptat într-o instituţie care doar participă la competiţia politică dintre diferite ramuri ale puterii. Venirea Alianţei pentru Integrare Europeană la putere în 2009 nu a reuşit să repună Parlamentul în valoare. Dimpotrivă, excesul de putere aflat în mânile preşedintelui până în 2009 a trecut parţial la guvern, iar treptat Parlamentul a devenit o platformă pentru apărarea intereselor de partid, şi în special a celor de grup. Astăzi avem un parlament care din păcate nu mă reprezintă şi cred că mulţi se simt în aceiaşi postură.

Faptul că în ultimii ani mai multe guverne şi-au asumat răspunderea în faţa parlamentului este un indiciu că Parlamentul nu prea contează, chiar dacă în anumite cazuri prin asumarea răspunderii au fost adoptate şi unele legi care erau necesare. Totuşi, pentru mine, momentul în care Parlamentul a încetat să mai existe la modul serios a fost atunci cînd bugetul ţării a fost adoptat prin asumarea răspunderii de către guvern. Nu m-a frapat faptul că una din cele mai importante legi n-a fost dezbătută în parlament, ceea ce m-a impresionat a fost faptul că însuşi cei din parlament au cerut guvernului să-şi asume răspunderea privind legea bugetului de stat. Fiţi siguri, cei care cunosc - ştiu despre ce vorbesc. În rest, există cîţiva deputaţi care îşi fac munca onest în parlament, dar o rândunică nu face primăvară.

Aşa cum lucrează Parlamentul, aşa lucrează şi multe instituţii în ţară. Ministere pline de reprezentanţi ai unor grupuri financiare şi de interes care n-au nimic în comun cu profilul ministerului. Puţine dintre ministere, unde atît ministrul, cât şi angajaţii merg într-un pas. Unul dintre aceste ministere este cel de externe, care încă îmi trezeşte simpatia şi respectul. De fapt, faţă de acest minister am şi o datorie - o expresie care a fost înţeleasă greşit. În primul meu blog m-am întrebat dacă nu cumva Moldova a primit prea devreme regimul liberalizat de vize având în vedere corupţia la scară largă care înflorește la cele mai înalte nivele. După ce am regândit acesta întrebare, pot spune sigur că ramân pe aceiași poziție - MAEIE şi-a îndeplinit obligaţiile, uneori chiar şi în locul altor ministere. Însă întrebarea mea rămâne în vigoare, pentru că ea nu o viza pe doamna Gherman și echipa ei, care şi-a îndeplinit obligaţiile întocmai, dar acei politicieni, care sunt în parlament (unii deja în afară parlamentului) şi care acţionează împotriva interesului Moldovei și al cetățenilor. Vorba unui prieten: oare ne au de proşti? Răspunsul este ferm: fiţi siguri că da.