Leonid Litra

Pe străzile Kievului mă întîlnesc cu unul din bunii mei prieteni, protestatar desăvîrşit, unul din protestatarii şi apărătorii EuroMaidanului din prima pînă în ultima zi. Mă întreabă ce se întîmplă în Chişinău? Îi explic contextul, motivele, etc, la care el îmi spune: если это Майдан, то я вам сочувствую (dacă e vorba de Maidan, atunci va compătimesc).

Exemplul nu este întîmplător, pentru că în Moldova unii vorbesc despre Maidan, dar au în cap, uneori pe bună dreptate, noţiuni extrem de diferite faţă de acest cuvînt. E greu să dai o definiţie Maidanului, mai ales în Ucraina. Deoarece pentru mulţi oameni Maidan înseamnă lucruri diferite, depinde de experienţele fiecărui, de poziţia politică şi de starea economică de pînă la Maidan şi de după şi de multe alte criterii. Însă un element care uneşte majoritatea opinilor este că Maidanul înseamnă revoluţie.

Şi atunci cînd în Ucraina eşti întrebat dacă în Moldova este Maidan sau nu, asta înseamnă că întrebarea adevărată este: în Moldova este revoluţie sau nu? Mai mult că atît, maidanul are şi o dimensiune legată de valori, pentru că la fel că şi alte valori, nu-l poţi învaţă sau simţi doar din internet sau ziare – trebuie să-l trăieşti. De exemplu, la fel că prietenia – ea nu se învaţă, ea se trăieşte. Anume din această cauza, cei care au trăit Maidanul şi cei care l-au studiat de la distanţă au deseori opinii diferite şi cel din urmă nu înţelege din prima ce are în vedere cel dintîi.

Dacă tot am trasat linii paralele dintre protestul de la Chişinău şi cel din Ucraina, în mod firesc, e nevoie de o comparaţie dintre cele două. Asemănările sunt cîteva, dintre care cea mai importantă este faptul că atît în Moldova cît şi în Ucraina protestul a fost generat de nemulţumirea populaţiei faţă de sistem, corupţia extrem de răspîndită şi un simt al injustiţiei ireconciliabil cu pasivitatea: cum se spune în popor – a ajuns cuţitul la os. Mai sunt şi elemente tehnice: încercarea de a ţine protestul în regim non-stop, crearea unei infrastructuri locale pentru asigurarea necesităţilor, oridinii, etc. Şi mai important îmi pare, atît în Ucraina, cît şi în Moldova, incercrea de a ţine protestul în afară politicului şi împărţirea oligarhilor în cei buni şi cei răi.

Deosebirile sunt însă esenţiale, ceea ce ne permite să trasăm o linie între aceste două. Ceea ce iese în faţă în primul rînd, sunt cerinţele nerealiste înaintate de platformă. Demisia preşedintelui, a primului-ministru, dizolvarea Parlamentului, etc. sunt cerinţe la care trebuie să ajungi treptat. Bineînţeles că putem cere demisia tuturor, de la preşedinte pînă la bucătarul de la bufetul Parlamentului, dar atunci cînd le pui toate odată şi nu treptat – pari rupt de realitate. În Ucraina s-a mers ca pe o scară în înaintarea cerinţelor, ceea ce a dat un sens realist şi un ritm protestului. Bineînţeles că există diferenţe dintre situaţia din Ucraina şi Moldova. În Ucraina, Ianukovici concentra toată puterea, în Moldova avem doi oligarhi şi jumătate care controlează sistemul.

Menţinerea protestului în afară politicului va duce la ineficienţă (ceea se întîmpla în Kiev), pentru că oamenii au nevoie de lideri cu sprijin, capabili să convertească şi să transpună în realitate ideile mulţimii. Teoretic vorbind, ce se întîmplă dacă are loc o revoluţie, cine le ia locul actualilor? Refuz să cred că printre ei vor fi anumiţi lideri ai platformei. Anume din cauza că în afară de Oazu Nantoi, Igor Boțan şi încă vreo 2-3 persoane care a propos nu şi-au exprimat deocamdată intenţia să-şi asume un rol activ în politică, ceilalţi sunt nişte profitori. Nişte profitori care vor dauna mişcării civice, pentru că în pofida faptului că mulţimea sprijină protestul împotriva corupţiei şi a statului capturat, ei nu vor că acest protest să se termine cu înlăturarea unor oligarhi şi plasarea altor oligarhi. Anume prin acesta optică sunt priviţi cîţiva lideri dintre cei mai vocali ai acestei platofrme. Ceea ce trebuie să asigure acum platforma, pentru a permite ca protestul să se extindă este să le spună goodbye dubioşilor din „prezidiu”, iar cei care n-au probleme cu integritatea să-şi asume un rol mai activ, inclusiv politic.

Acum protestul sună mai mult după definiţia lui Aron – pacea imposibilă, războiul improbabil (peace impossible, war unlikely). Pacea imposibilă pentru că societatea n-a primit nimic din revendicările realiste – demiterea şefilor CNA, PG şi BNM. Iar războiul este improbabil pentru că planează prea multe dubii asupra intenţiilor unor lideri ai platofrmei care nu au sprijin politic. Respectiv, ajung iarăşi la o idee mai veche – protestul ar putea deveni Maidan dacă guvernarea nu va reacţiona adecvat la cerinţele societăţii. În locul lor, n-aş ezita nici o clipă în a demite şefii instituţiilor menţionate mai sus şi aş facilita o anchetă transparenţă şi eficientă pe dosarul devalizării băncilor si a concesionarii aeroportului. Iar dacă vor continua să pretindă că fac ceva dar în realitate nimic, atunci deschid cutia Pandorei şi s-ar putea să comparăm în alt mod protestul cu Maidanul. Recent, Dan Dungaciu scria că cîştigătorii unei eventuale revoluţii nu sunt în Moldova. Eu aş adaugă şi aş spune că cîştigătorii sunt în Moldova, dar beneficiarii deocamdată nu. Şi aici nu mă refer doar la Rusia.

Plăcut impresionat de protestul de ieri. Nu-mi prea aduc aminte de proteste cu o participare atît de mare. Şi dublu impresionat de faptul că aceşti oameni au venit singuri, nesiliţi de nimeni (cel puţin aşa ştiu eu).

Cu toate că leadershipul mişcării civice deranjează prin prezenţa cîtorva persoane nu tocmai binevenite, avînd în vedere trecutul lor nu tocami curat, totuşi idea acestui protest e mai importantă decît prezenţa acelor inşi printre liderii mişcării, deocamdată. Asta în cazul în care mişcarea nu se va transforma în partid politic. Dacă totuşi există intenţia de a crea un partid politic pe baza mişcării civice, asta înseamnă că majoritatea celor care susţineau acest protest se vor dezamăgi, inclusiv eu. Chiar sper că cei din fruntea mişcării încă n-au reuşit să creadă că particpantii la protest îi sprijină anume pe ei şi că îi vor urma în orice circumstanţe. Lumea a ieşit în stradă din cauza condiţiilor de viaţă tot mai rele, din cauza furtului acelui miliard, din cauza scumpirilor care au avut loc, din cauza că cei care se află la guvernare au pierdut simţul realităţii, din cauza… din multe alte cauze.

Însă ceea ce mi se pare mai important acum este altceva. Mă întreb cît de orbi pot fi cei de la guvenare şi de ce nu pot înţelege cît de grave sunt problemele existente? Protestul de azi mi-a adus aminte în mod natural de protestul din Ucraina, de EuroMaidan. Atunci cînd pe 21 noiembrie 2013 în Kiev au început protestele, cerinţele protestatarilor au fost foarte simple şi realiste – semnarea Acordului de Asociere cu UE. După primul asalt al protestatarilor de către forețele de ordine, cerinţele s-au extins – pe lângă Acordul de Asociere se mai cerea demisia prim-ministrului şi a ministrului de interne. Iar după ce protestatarii erau urmăriţi, hărţuiţi şi nimic nu se schimba în bine, s-a cerut demisia lui Ianukovici, care nu era gata să meargă în întîmpinarea protestatarilor. În februarie 2014 Ianukovici era gata să ofere totul, guvern nou, alegeri anticipate, acord de asociere, bani, etc, însă societatea nu mai accepta nimic – vroiau capul lui Moţoc.

Revenind la Moldova, acum cei de la guvernare şi cei din umbra ei trebuie să îndeplinească cerinţele protestatarilor, nu să declare cît de mult îi înţeleg şi cît de mult le respectă dreptul de a protesta. Miliardul furat trebuie să fie întors şi cei care se fac vinovaţi să fie traşi la răspundere. Toţi spun că miliardul e pierdut, însă nimeni nu a încercat cu adevărat să-l întoarcă. Pe lista principală mai sunt aeroportul, justiţia şi multe altele. Ei, cei aflaţi la guvernare, trebuie să înţeleagă că acum pot întoarce ce-au luat şi ţara ar putea reveni la normal, posibil. Pe urmă s-ar putea întîmpla să fie gata să dea totul, dar va fi prea tîrziu.

E greu să scapi de oligarhi imediat. Din păcate, îi dai jos pe unii şi îi pui sus pe alţii. Sper că de această dată nu se va întîmpla aşa, deși recunosc că realitatea din jur îmi taie din speranţă. Vrea să-mi iau ţara înapoi şi să nu mi-o mai ia nimeni. Asta vreau.