Leonid Litra

Chiar dacă anul încă nu s-a terminat, putem spune cu voce tare că 2016 a fost unul plin de provocări şi şocuri politice. Un an care a demarat sezonul cu referendumul din Olanda privind Acordul de Asociere UE-Ucraina, urmat de Brexit-ul britanic şi, bineînţeles, de alegerile din SUA. În toate aceste trei evenimente politice de mare însemnătate există o legătură – în toate trei populismul a cîştigat în faţa raţiunii, vorbind mai simplu - „urechile au învins asupra creierului”, iertată să-mi fie generalizarea.

Dar între cele trei evenimente politice mai există o axă care pare a fi destul de importantă în contextul scrutinului care urmează să aibă loc duminică în Moldova. În Olanda, Regatul Unit şi SUA, în toate trei cazuri sondajele au arătat un alt rezultat decît cel real. În Olanda participarea era estimată sub 30% - respectiv referendumul era să fie invalidat. În Regatul Unit susţinătorii Brexit-ului pierdeau, conform sondajelor. Iar în SUA, Clinton era favorită. Staff-ul ei de campanie a pregătit chiar şi focuri de artificii pentru a sărbători victoria.

În toate cele trei cazuri de mai sus cifrele au arătat un alt rezultat pentru că există un grup de suporteri taciţi (silent supporters), care preferă să nu-şi declare opţiunea politică, dar să meargă la vot. Respectiv, experienţa acumulată în urma celor trei evenimente trebuie să motiveze susţinătorii Maiei Sandu să participe la vot, şi să nu se lase influenţaţi de estimările opiniei publice. Pînă la urmă, poţi să ai dreptate şi să pierzi, pentru că cîştigă acel care participa, nu neapărat acel care are dreptate.

În fine, atît alegerea lui Trump, referendumul din Olanda cît şi Brexit-ul au avut loc pentru că mulţi oameni nu credeau niciodată că ceea ce s-a întîmplat poate avea loc. Ei nu-şi puteau imagina că ceea ce pare absurd se poate întîmpla cu adevărat. Acum, mulţi regretă că n-au participat şi simt că ţara lor a avut de pierdut în urma neparticipării lor la vot. Cineva spunea că sunt două forţe care unesc oamenii – frica şi interesul. În cazul scrutinului de duminică avem interesul să participăm, altfel s-ar putea să ne fie frică de ceea ce ne rezervă viitorul.

Îmi permit destul de rar să scriu pe teme în care nu mă prea pricep. Recunosc că sunt un amator în ale urbanismului. Dar şi amatorii au opinii. De altfel, că să înţelegi că lucrurile stau prost în Chişinău, nu trebuie să fii profesionist – se vede şi cu un ochi de amator. Mai ales că acel amator care vine o dată în două luni acasă, în Chişinău, sesizează mult mai bine schimbările. Schimbări, care de ceva timp, transformă Chişinăul, ca în lozinca de altă dată a partidului Liberal, „pînă la capăt”. Sau chiar pun capăt Chişinăului de altă dată.

De mult mă tot porneam să scriu despre Chişinău, şi iată că acel „film” de la primărie m-a urnit din loc. Cum a ajuns Chişinăul să arate aşa cum arată astăzi? Dezbaterea e una destul de veche. Pe scurt şi fără multe detalii, fie în CMC consilierii îşi fac parte singuri, fie prin intermediul primăriei şi a justiţiei. De obicei se identifica un teren care se doreşte a fi închiriat de către o companie, şi după ce CMC nu răspunde acestei cereri, compania obţine acest drept prin judecată. Primăria rareori contestă decizia Curţii. Şi pînă la urmă, de ce ar contesta o prevedere legală? Ulterior, companiile construiesc un imobil pe acel teren şi îl privatizează la un preţ de cîteva ori mai mic decît cel de pe piaţă, şi încă fără licitaţie. După, se iau şi terenurile aferente, şi multe alte lucrurui urîte se întîmplă, care pot fi citite în investigaţiile jurnalistice. Cum apar aceste construcţii şi înstrăinarea unor terenuri ştiau toţi, iar fimuletul doar a confirmat ceea ce era une fel de „common sense” în Chişinău.

Dezvoltarea acestui oraş, care se vrea capitală europeană, a fost umplută de istorie, la propriu şi la figurat, în ultimul deceniu. Unii spun, ce vreţi voi de la acest primar, dacă primăria nu are bani?! După aceasta, apare edilul şi adaugă, că Odesa are un buget de zece ori mai mare, că Bucureştiul are un buget cît întreagă Moldova, etc. Păi iată atunci cînd n-ai bani, sau mai corect, cînd n-ai mulţi bani, tot poţi face multe lucruri, mai ales în ultimul mandat. Aţi văzut vreodată să fie primarul memulţumit de înstrăinarea vreunui teren atît de mult încît să facă apel către chişinăueni să iasă la protest? Să nu faci mai rău tot e un lucru care poate fi admirat pe timp de „criză”.

Chişinăul a suferit serios de cel puţin trei ori. O dată de război cînd a fost distrus în măsură de ~70%, altădată de regimul sovietic, care pe lîngă faptul că a făcut oraşul accesibil şi a creat o anumită infrastructură, a brutalizat felul în care acest oraş arată. Iar a treia oară se întîmplă chair acum. Dar de această dată, nu e vorba nici de război, nici de sovietici. Este vorba de incompetenţă şi corupţie, rezultatele cărora sunt şi mai şi decît cele ale războiul. Un război hibrid împotriva oraşului, am spune noi, în termeni politici.

Acum, Dorin Chirtoacă, care a fost mereu un colac de salvare pentru Partidul Liberal va fi o ancoră pentru el. Unica lui şansă pe această sută de metri rămasă, este să iasă de sub influenţa acelor cărora dom Primar le face un serviciu. Dacă poate. Deşi nu prea cred. Vorba ţăranului, Dă Doamne, dar nu cred.