Linkuri accesibilitate

Leonid Litra

Decizia președintelui American Donald Trump de a se retrage din acordul nuclear cu Iranul este una care pune în pericol mai multe aranjamente ale SUA, dar și reputația acesteia. Donald Trump a prezentat multe argumente pentru retragere, dar a admis că nu are dovezi, ceea ce înseamnă că decizia este una mai curând personală și nu reprezintă neapărat poziția administrației sale, care l-a consiliat să rămână în acord. De altfel, și legislativul american este extrem de divizat pe subiectul retragerii din acord. Decizia președintelui american demonstrează încă o dată că Donald Trump rămâne a fi președintele electoratului său și nu al SUA. Asta pentru că 63% din populația SUA pledează pentru ca Washingtonul să rămână în acord, iar cei care sunt împotrivă reprezintă în mare parte electoratul președintelui american.

Un alt motiv care a fost urmărit de președintele Trump prin ieșirea din acord este demonstrația că este un președinte de cuvânt, care își onorează promisiunile electorale. Și chiar dacă în campania electorală candidatul Donald Trump își punea ca scop ca SUA și viitorul președinte să devină imprevizibil, atunci o dată cu punerea în practică a agendei sale electorale Donald Trump devine un președinte destul de previzibil. Însă motivul care pare a fi central în această decizie este că acordul a fost semnat de fostul președinte Obama, moștenirea căruia este demontată pas cu pas de actualul președinte.

Pe lângă consecințele asupra situației din Orientul Mijlociu și tensionarea relațiilor legate de temerile unui nou război în Golf, retragerea din acord ar putea împiedica efortul diplomatic actual destinat stopării programului nuclear al Coreei de Nord. Cea din urmă poate ridica semne de întrebare privind durabilitatea aranjamentelor cu SUA. Retragerea din acord la doar trei ani după încheierea acestuia, fără a oferi dovezi, pune la îndoială credibilitatea SUA și a promisiunilor acesteia. Mai ales că recentul exemplu al Ucrainei, care a renunțat la arsenalul său nuclear în 1994 în schimbul garanțiilor internaționale de securitate și integritate teritorială, nu ajută eforturilor de non-proliferare.

Ceea ce este foarte regretabil în această decizie este lovitura dată relațiilor transatlantice. Cooperarea dintre SUA, pe de o parte, și UE și statele membre (în special Germania), pe de altă parte, a fost una destul de dificilă de la preluarea mandatului de către președintele american. Recentele vizite ale președintelui Franței Emmanuel Macron și ale Cancelarului Germaniei Angela Merkel n-au fost capabile să influențeze decizia președintelui Donald Trump de a se retrage din acordul nuclear cu Iranul. Așa cum era de așteptat, Federica Mogherini a declarat că UE rămâne în acord, atât timp cât Iranul îl va implementa. Însă e foarte greu de conceput ce va fi cu acest acord dacă SUA va impune sancțiuni împotriva Iranului, așa cum a declarat președintele american. Și cât de puternice vor fi acele sancțiuni, dacă vor fi implementate fără participarea Uniunii Europene. Și chiar dacă unitatea transatlantică în ceea ce ține de regiunea Europei de Est și chestiunea Ucrainei încă nu este afectată, această criză are toate șansele să slăbească unitatea Vestului împotriva pericolelor orchestrate de Rusia și a provocărilor din această regiune.

La sfârșitul lunii noiembrie, liderii UE s-au întâlnit cu cele șase țări ale Parteneriatului Estic la Bruxelles pentru a evalua ceea ce s-a realizat de la ultimul lor summit, în 2015. După ce a fost un simbol al speranței, Moldova a devenit un stat care trezește tot mai multă îngrijorare.

Cu doar câțiva ani în urmă, Moldova a fost considerată o poveste de succes a Parteneriatului Estic, fondat de Uniunea Europeană în 2009, cu scopul de a aprofunda cooperarea politică și integrarea economică cu Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina. Datorită progresului moderat în privința anumitor reforme care au fost întreprinse în anii 2010-2013, Moldova a devenit favoritul UE în acest grup. Reformele au fost legate în principal de punerea în aplicare a Planului de acțiuni privind liberalizarea vizelor cu UE care prevedea o serie de îmbunătățiri în domeniul libertății, securităţii și justiției, migrației și gestionării frontierelor, drepturilor omului și combaterii corupției. Fiind o „dragoste” a UE, clasa politică a Republicii Moldova a beneficiat de sprijinul UE și, în același timp, a considerat sprijinul UE de-a gata, indiferent de ceea ce se întîmpla în Chișinău.

Cu toate acestea, Republica Moldova nu a fost niciodată o poveste de succes în termeni absoluți. În comparație cu alte ţări din regiune la acel moment, a fost cea mai avansată, adică tendințele de dezvoltare au fost cele mai pozitive. Ucraina a văzut un recul în reforme în timpul președinției lui Viktor Ianukovici, în timp ce Georgia a suferit modificări negative după ce Bidzina Ivanisvili a preluat puterea. Prin urmare, UE a numit Moldova drept o poveste de succes, în principal din lipsa altor progrese în statele Parteneriatului Estic. În 2014, un oficial de rang înalt al UE a vorbit despre ceea ce se întîmpla prin intermediul unei comparații: „Avem șase elevi în clasă, în general, toți au performanțe proaste, dar unul dintre ei se comportă mai bine decât ceilalți, așa s-a născut povestea de succes a Moldovei”.

Dezamăgire și neîncredere

Situația de astăzi este diferită. În comparație cu Ucraina și Georgia, care la fel au semnat Acordul de Asociere cu UE, progresele înregistrate de Moldova sunt încă limitate, iar grava criză bancară a creat o imagine mult mai proastă a țării. Punctul de cotitură care a provocat o neîncredere între societatea moldovenească și partenerii internaționali a fost frauda bancară care a condus la furtul de 1 miliard de dolari. În 2014, Banca de Economii și alte două bănci private au rămas vulnerabile din punct de vedere financiar din cauza gestionării incorecte și a corupției prin emiterea unor împrumuturi neperformante.

În ciuda dezamăgirii profunde a UE și a relațiilor mai reci cu Bruxelles, Moldova, alături de Georgia și Ucraina, în continuare își dorește aderarea la UE. Potrivit sondajelor de opinie, majoritatea relativă a moldovenilor sprijină integrarea în UE, iar elita politică folosește pe scară largă agenda de integrare europeană pentru a se poziționa și pentru a atrage voturi. UE este una dintre elementele-cheie ale campaniilor electorale și ale discursurilor politice, adesea susținute de politicieni din partidele pro-Europene, care au fost acuzate în mai multe rânduri de corupție, cumătrism și neprofesionalism. Cu toate acestea, UE a fost timidă în ceea ce privește utilizarea influenței sale politice, de exemplu prin exprimarea deschisă a lipsei de încredere pentru elitele politice corupte. Desigur, UE nu poate interveni în afacerile interne ale Republicii Moldova, dar are instrumente care pot influența cursul reformelor, dintre care cele mai importante sunt impunerea condițiilor pentru sprijin financiar și recunoaștere politică (legitimizarea externă).

Deficiențe democratice

Viitorul „Indice al transformării 2018” al Fundației Bertelsmann arată că situația din Moldova s-a deteriorat în continuare în domenii-cheie care stau la bază relațiilor bune cu UE, mai ales separarea puterilor, lupta cu corupția, independența sistemului judiciar, urmărirea penală a abuzurilor de serviciu, angajamentul fată de instituțiile democratice și aprobarea democrației. Cu toate acestea, înrăutățirea reformelor din aceste domenii este compensată cu o anumită stabilitate și chiar o îmbunătăţire a domeniilor legate de economia de piaţă, cum ar fi liberalizarea comerțului exterior și stabilitatea macroeconomică. Aceasta arată că elita politică actuală este capabilă să întreprindă reforme în domenii care nu subminează puterea ei sau care nu pun în pericol statutul și privilegiile actualei guvernări. Dar, în același timp, ele creează un sistem loial unor interese înguste care amenință independența sistemului judiciar și a structurilor de forță.

În viitor, UE ar trebui să testeze seriozitatea discursului de integrare europeană a Republicii Moldova prin aplicarea unei politici de reforme care să consolideze independența justiției și lupta împotrivă corupției. Acordul UE-Moldova privind asistența macrofinanciară, semnat la Bruxelles la 23 noiembrie 2017, este un prim pas pozitiv. A fost stabilită o listă de condiții între ambele părţi, care trebuie îndeplinite înainte de efectuarea plăților. Un alt pas pozitiv ar fi distanțarea totală de liderii politici care nu împărtăşesc obiectivele care stau la baza relațiilor dintre Moldova și UE.

Există o singură cale, cum ar putea elita politică din Moldova să aducă țara mai aproape de UE: urmărind o agendă de reforme care să ducă la democrație. Fără a demonstra progrese în ceea ce privește independența sistemului judiciar și lupta împotriva corupției, orice discuție privind perspectiva aderării la UE pentru Moldova devine teoretică, dacă nu chiar imposibilă.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG