Leonid Litra

Ştirile de joi m-au amuzat puţin. Unele din ele aveau titlul următor: „Parlamentarii au votat pentru neutralitatea permanentă a Republicii Moldova”, de parcă pînă acum Moldova era membru NATO sau a unei alte alianţe militare şi avea planuri mari de acţiuni militare în regiune.

Indiferent de banalitatea declaraţiei de neutralitate, totuşi, momentul ne-a oferit un prilej în plus să discutăm chestiunea securităţii RM. Mai ales că avem în regiune conflictul dintre Rusia şi Ucraina, dezgheţarea parţială a conflictului din Karabah, dar şi o declaraţie recentă a fostului preşedinte al României Traian Băsescu, care sugerează necesitatea renunţării la statutul de neutralitate al Republicii Moldova.

Declaraţia preşedintelui Traian Băsescu porneşte de la o idee foarte clară pentru mine – care-i scopul apărării statutului de neutralitate dacă neutralitate nu există? Într-adevăr, mai rar putem vedea ţări neutre cu trupe de ocupaţie străine ilegale pe teritoriul lor. Respectiv, admit că preşedintele Băsescu are dreptate atunci cînd justifică propunerea sa, nu cred însă că o renunţare teoretică la neutralitate ar rezolva ceva la modul practic. Lucrurile se schimbă prin acţiuni concrete, nu prin declaraţii. Probabil vă amintiţi bine cum jongla Ucraina în faţa Rusiei prin adoptarea statutului non-bloc (care nu este unul de neutralitate dar este foarte aproape) pentru a descuraja pretenţiile Rusiei faţă de Kiev. Din păcate, Kievul a cedat tot ce a putut ceda în acel moment – prelungirea termenului de staţionare a flotei ruse în Crimea, renunţarea la integrarea în NATO şi UE, etc. Rezultatul îl vedem azi. Aşa poate se poate întîmpla şi cu Moldova, în cazul în care renunţă la neutralitate fără a se pregăti pentru ea. Mai mult că atît, Dl Băsescu probabil neglijează riscurile interne. Indiferent de corectitudinea argumentului de la care porneşte idea renunţării la neutralitate, în Moldova există grupuri bine organizate, uneori cu concursul Moscovei, de „gardieni” ai neutralităţii, iar atacurile preventive nu sunt străine pentru Rusia. Anume din acest motiv, dacă se decide renunţarea la neutralitate, ea trebuie pregătită corespunzător cîţiva ani la rînd, că să minimizeze riscurile care pot apărea odată cu această mişcare. Altfel, renunţarea la neutralitate va adăuga doar riscuri nejustificate fără a schimba în mod practic situaţia pe teren.

Revenind la declaraţia adoptată de Parlament. Probabil aceasta este una de consum intern (pentru electoratul celor care au votat), ca o contrabalanţă a marşului unionist, şi de demonstrare a loialităţii faţă Rusia, altfel nu-mi explic lipsa în declaraţie a unei cereri de retragere a trupelor ruse de pe teritoriul RM. Şi mai deranjantă este intenţia de a-i pedepsi pe cei care îşi doresc revizuirea neutralităţii. Pe lîngă faptul că mi se pare că este un atac la un drept constituţional – cel de liberă exprimare, poate fi şi o încercare de a limita dreptul de schimbare a Constituţiei, or anume cetăţenii pot schimba anumite prevederi atunci cînd acestea nu mai au sprijin în societate.

Dar, dacă admitem teoretic că va exista o continuare a acestei declaraţii şi vor fi introduse sancţiuni pentru cei care neagă neutralitatea, independenţa şi suveranitatea RM, atunci acest lucru trebuie să fie corect faţă de toate părţile care au păreri diferite. De exemplu, pe lîngă pedepsirea celor care vor renunţarea la neutralitate, să fie sancţionaţi şi cei care nu recunosc trupele ruse din regiunea Transnistreană ca trupe de ocupaţie, avînd în vedere că acestea încalcă principiul neutralităţii. Altfel, riscăm să avem o neutralitate „cu adjective”. O neutralitate ireală, angajată, părtinitoare…

Deschid să citesc ştirile pe un news feed. Prima ştire din listă spune că fiecare al optulea moldovean este înfometat. A doua ştire este că Vlad Filat a primit $250 milioane şpagă de la Ilan Shor. Deşi ştirile sunt diferite, sunt foarte legate între ele. În Moldova nu prea găseşti pe cineva la mijloc, majoritatea trăiesc în extreme, cei mulţi în sărăcie, cei puţini în milioane.

Cei mulţi au întrebat unde-i miliardul? Doar puţini s-au bucurat că au aflat (probabil) unde-i acel miliard. Aşteptările erau că Vlad Plahotniuc a băgat mîna în buzunarul BEM, dar se pare că nu e cazul. Probabil o fi băgat-o în multe alte buzunare, dar aşteptăm măcar un denunţ de talia celui pe care l-a făcut Ilan Shor în raport cu Vlad Filat.

Fireşte, arestarea unui fost prim-ministru este o noutate pentru Moldova. Am opinia mea despre această arestare, dar nu vreau să dau aprecieri dacă este justiţie selectivă sau nu. Vreau doar să spun că opinia mea este similară cu cea a lui Dan Dungaciu în acest caz. Dan spune că orice arest al unui politician poate fi tratat ca justiţie selectivă, dar vom afla acest lucru cu adevărat atunci cînd vom vedea ce va urmă după. Aşa a fost în România. Vor mai fi arestări şi/sau anchetări ale altor oficiali asupra cărora planează suspiciuni? Şi nu mă refer doar la Ilan Shor, Victor Dragutan sau Corneliu Gurin.

Pentru mine, adevărata descoperire pe care o face arestul lui Vlad Filat este că în Moldova politicienii vor trebui sa înceteze să pretindă că sunt altceva decît sunt. Exact că în bancul sovietic: noi pretindem să lucrăm – statul pretinde să ne plătească. Arestul lui Vlad Filat a arătat mai clar cine şi ce vrea. De exemplu Renato Usatai spunea că vine în politică că să-l bage la dubă pe Vlad Filat. Scopul declarat a lui Usatai a fost aproape îndeplinit. Credeţi că Usatai se va retrage din politică? Nu, pentru că arestarea lui Vlad Filat a fost doar un PR politic pentru a ajunge la putere. Alt exemplu, Platforma DA. Scopul major declarat e să afle unde-i miliardul. Acum după ce au aflat (dacă se confirmă că într-adevăr Filat se face vinovat?) şi-au reînnoit scopul principal. Vor, pe bună dreptate, demisia procurorului. etc., dar de fapt vor arestul lui Vlad Plahotniuc. Dar să ştiţi că chiar dacă procurorul e demis şi anchetat si Vlad Palhotniuc arestat, DA o să mai găsească ceva (Moldova nu duce lipsa de probleme şi corupţie), pentru că DA este un proiect politic si ei vor să vină la putere, nu să facă dreptate. Alt exemplu, Plahotniuc pretinde că pleacă din politică şi spaţiul public şi cedează influenţa pe care o are asupra instituţiilor de stat. De fapt, eu nu cred că el pleacă şi m-ar miră dacă cineva ar crede unei astfel de poveşti. Încă un exemplu, Igor Dodon pretinde că vrea alegeri anticipate. Dar de fapt nu le vrea pentru că Renato Usatai o să-i ia locul şi o să fie el şef pe stânga. Valeriu Streleţ pretinde că cere demisia şefului CNA pentru că indicele de percepţie a corupţiei a crescut. No comment – chiar alte argumente nu se găseau? De fapt este o acţiune de retaliere împotriva lui Vlad Plathotniuc. PLDM pretinde că pune condiţii alianţei de guvernare pentru a păstra alianţa. Dar de fapt dacă iese din alianţă şi se declanşează alegeri anticipate, m-ar mira să ajungă în parlament cu un astfel de scandal în spate. Rusia pretinde că vrea stabilitate în Moldova dar de fapt aşteaptă alegerile. Am multe exemple dar îl dau pe ultimul. PCRM si PL… PCRM si PL nu mai pretind. Pentru toţi e clar ce fac ei.

Vreau să mai punctez un aspect. UE s-a jucat în “oligarhi buni” (Filat) şi “oligarhi răi” (Plahotniuc) din 2010 pînă în 2014. Acum nu se mai joacă şi bine face – toţi sunt oligarhi răi. Iar dacă cineva crede că UE va pune piciorul în uşa ca să-l apere cumva pe Vlad Filat şi să spună că e justiţie selectivă, atunci, am impresia, nu e cazul. Experienţa pe care a avut-o UE în Ucraina în cazul Iuliei Timoshenko este una extrem de valoroasă. Fapt demonstart uleterior de cazul dosarului împotriva lui Saakashivili, care nu a fost, pe bună dreptate, “apărat” de UE.

În fine. Mă bucur că lupta cu corupţia poate avea efectul unui bulgare de zăpadă, în care se vor turna unii pe alţii. Vom asista la o lume a lui Hobbes – un război al fiecărui împotriva tutror. Şi aici trebuie să spun că mai am o speranţa legată de Vlad Filat – onorarea promisiunii sale de a face publice acele informaţii care vor arunca politica moldovenească în aer.