Natalia Morari

Pe site-ul Academiei de Științe a Moldovei a fost publicat un apel către chișinăuieni:

«Victoria Zinaidei Greceanâi în ziua de 28 iunie ar fi a doua venire a ruşilor.

Vă îndemnăm să ieşiţi la vot; fiecare vot hotărăşte totul.

Cu Dorin Chirtoacă o să fim la noi acasă, cu Dorin Chirtoacă o să fim în Europa.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!»

Țara, în care Academia de Științe se ocupă cu agitația electorală, dezbinând societatea pe criteriul etnic, nu prea are șanse. Suntem bolnavi, profund bolnavi - și cei care fac asemenea apeluri, și cei care le aplaudă. Aceasta se referă în egala măsură și la oamenii care strigă că tot ce este românesc înseamnă fascist - avem și din aceștia, din păcate.

Ieri am discutat mult cu o cunoscută care, comparativ cu mulți alții, a încercat în ultimii ani să schimbe țara, la propriu, nu doar scriind postări pe Facebook. A făcut jurnalism social, la un moment dat a simțit nevoia de a ajuta un guvern aparent pro-european, pentru că a crezut că se poate. Destul de repede a înțeles că actualul sistem nimic nu-l mai poate schimba și doar după ce acesta se va prăbuși cu totul, în locul lui va trebui de construit un sistem nou de la zero. Acum, având contracte cu organizații internaționale, ar putea să-și permită o viață mai mult decât decentă, dar a decis să plece ca să nu se mai întoarcă. Cel puțin în următorii zece ani, până când societatea noastră nu se va lecui - dacă se va lecui.

De fiecare dată când auzeam de la încă un cunoscut că a luat și el decizia să plece din țară (în ultimul timp sunt tot mai mulți și mai mulți, cel puțin printre prietenii mei), încercam să-l conving că încă nu este totul pierdut, că în Moldova poate fi altfel. Dar, probabil, sunt o naivă.

Oamenii ambițioși și cu viziuni pleacă din Moldova nu atât din cauza drumurilor proaste sau a coaliției minoritare cu trei Vlazi în frunte, ei pleacă pentru că aerul în Moldova este otrăvit și societatea este profund bolnavă. Noi n-avem nici un drept moral să-i învinuim pe locuitorii Orheiului pentru că l-au votat pe Ilan Shor. Spuneți-mi, cu ce ei cunt mai răi decât spuma intelectuală a țării - membrii Academiei - care consideră că un stat democratic și sănătos poate fi construit pe principii de dezbinare și intoleranță față de cei care gândesc altfel?

Și pentru prima dată în opt ani m-am prins cu gândul că nu mai vreau să trăiesc într-o societate bolnavă, în care oamenii sunt divizați și - ce este mult mai grav - se autodivizează după criterii etnice, lingvistice, politice sau geopolitice. Noi idee n-avem ce înseamnă să fim uniți după un singur criteriu - cetățenesc - așa diferiți cum suntem, să construim împreună o Moldovă sănătoasă.

Moldova poate fi altfel. Dar nu cu așa cetățeni ca noi.

«Au ieșit gândacii, ca după ploaie, punându-și panglici în piept».

«Trebuie să fii naționalist ca, de Ziua Victoriei, să-i feliciți pe oameni cu Ziua Europei. Care Europa?! N-aveți nimic sfânt!»

«Douăzeci și patru de ani tot trăim, dar așa și n-am învățat cuvântul «demnitate». Tot vorbim cu veteranii în limba ocupanților. Cât trăiesc pe pământul nostru, demult puteau învăța limba română!»

«Numai unioniștii pot sa poarte tricolor de Ziua Victoriei! Măcar astăzi, din respect față de veteranii rămași, puteați să nu vă închinați în fața stăpânilor voștri de peste Prut!»

***

Cu mici excepții, aproximativ așa arăta fiecare al treilea statut pe Facebook în ziua de 9 mai. „Patrioții” îi urau pe așa numiții „colorado” (pentru că purtau panglici negru-oranj) și îi mai numeau „gândaci”. Alții îi urau pe cei care, de 9 mai, îi felicitau pe toți cu ocazia Zilei Europei, numindu-i naționaliști. Și iata așa, scuipând, urând unii pe alții, dar cu simțul de mândrie, am trăit ziua de 9 mai.

Știți ce e cel mai trist? Suntem mândri, dar proști. În afară de ură, nu mai putem naște nimic. Ne este mai ușor să urâm un vorbitor de rusă sau un unionist, un vecin sau un politician, un ziarist sau un șofer de microbuz. Dacă toată energia, pe care noi o cheltuim pe ura colectivă, am canaliza-o macar o dată în ceva simplu, dar în folosul comunității, cred că am începe trăi mai bine.

Atâta timp cât rușii din Moldova nu vor înțelege că vorbitorii de româna au motive de supărare (nu pe ei personal, ci pe sistemul sovietic, care făcea din limba rusă un instrument obligatoriu de creștere socială, iar în paralel, distrugea codul cultural român), atâta timp cât românii din Moldova nu vor înțelege ca necunoașterea limbii române nu-l face pe un găgăuz sau ucrainean cetățean de o calitate mai proastă, atâta timp cât nu vom înțelege că n-avem cum să fim la fel și trebuie să învățăm să ne acceptăm cu toate aceste diferențe, atâta timp cât nu ne vom învăța să ne unim în jurul unui viitor comun (așa diferiți cum suntem), nu vom reuși ca societatea. Toți avem supărări - rușii, românii, moldovenii, găgăuzii, săracii, medicii, polițiștii, judecătorii, învățătorii - dar ura nu este o soluție. Este o soluție simplă, dar nu și bună.

Chiar mi se pare interesant câți dintre cei, care, de Ziua Victoriei sau de Ziua Europei (numiți-o cum doriți voi, una nu exclude alta), îi urau pe dușmanii lor ideologici, în afară de a pune un like sau a face un share pe Facebook, au făcut în ultimul an măcar un lucru din următoarea listă:

- Au colectat bani pentru un proiect din comunitate sau o casă de copii.
- Au participat la ședinta Asociației Locatarilor și au rezolvat, de exemplu, problema gunoiului din scară.
- Au susținut vreo asociație obștească, care luptă împotriva construcțiilor ilegale/gheretelor sau pentru drepturile animalelor (puteți adauga orice activitate aici).
- La adunarea părintească au ridicat întrebarea legată de plăți ilegale la școli/grădinițe.

- Au ajutat un pensionar singuratic din bloc și i-au cumpărat produse alimentare.
- Au refuzat, principial, să plătească o șpagă medicului/polițistului/profesorului, chiar dacă aceasta ar rezolva problema mult mai repede.
- Au chemat poliția rutieră când a văzut o mașină parcată ilegal pe trotuar.

Sau suntem buni numai de like-uri, share-uri și ură?