Linkuri accesibilitate

Vladimir Beşleagă

luni 3 februarie 2025

Calendar
februarie 2025
Lun Mar Mie Joi Vin Sâm Dum
27 28 29 30 31 1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 1 2

În care e pomenit cerşetorul enigmatic


Tu: Dar spune o dată ce-i cu turnurile acelea?
Eu: Apăi să vezi, nişte turnuri colosal de nalte, să aibă vreo sută şi ceva de metri, cu nişte guri de furnal negre, să aibă în diametru vreo douăzeci de metri, dar sus mai înguste, negre, negre ca smoala, puse unul în faţa celuilalt, pe ambele părţi ale bulevardului central Ştefan cel Mare şi Sfânt...
Tu: Da, am mai auzit până la asta de Academia de Poliţie Ştefan cel Mare, acuma de... bulevardul Ştefan cel Mare, ce-i cu metropola asta? Numai Ştefan cel Mare şi Ştefan cel Mare?
Eu: Da, pentru că există şi un monument Ştefan cel Mare. Şi în genere metropola numai pe Ştefan cel Mare se ţine. Pe ce s-ar putea ea ţine, dacă nu pe Ştefan cel Mare?
Tu: Hai, dă-i mai departe. Zi ce-i cu subiectul acesta – cu turnurile?
Eu: Turnurile... Am aflat eu umblând prin oraş, ceva mai înainte, că... aceste două turnuri secrete au fost plasate aici... Mai exact, nu plasate, ci ridicate la suprafaţă din adâncuri, unde fuseseră ascunse o dată cu începerea restructurării şi pornirea mişcării de renaştere şi eliberare naţională, ele fuseseră coborâte în adânc, dosite prin hrubele acelea despre care vorbeam în subiectul nr. 1 şi... acolo au zăcut ele întreaga perioadă a tranziţiei noastre nefericite, asasinată până la urmă, şi au fost în 2001 scoase cu scripete, cu macarale şi tot felul de măiesterii şi schelării, scoase la suprafaţă... şi acuma ele, turnurile acestea lucrează zi şi noapte, zi şi noapte... funcţionează zi şi noapte ca nişte furnale!
Tu: Ce fel de fur-nale?
Eu: Furnale pentru reciclarea conştiinţei naţionale, a conştiinţei publice.
Tu: Cum adică: reciclarea?
Eu: Păi, da! Ce credeai? De ce-a fost asasinată tranziţia? Pentru că această tranziţie nu a făcut decât să altereze conştiinţa populaţiei şi o chema naiba ştie încotro, în nişte direcţii absolut streine, aberante, aşa cum au decis şi le-au calificat diriguitorii de astăzi: conştiinţa populaţiei se cere de urgenţă refăcută, întoarsă înapoi! Şi cum ai s-o întorci tu înapoi decât numai prin reciclare. Dar cea mai bună metodă este să... aceste turnuri, în care sunt aduse conştiinţele din toate părţile, din toate judeţele, pardon, raioanele, că judeţe nu mai avem, au fost abolite... Din toate raioanele sunt aduse coloane întregi de populaţie, de la mic la mare, tânăr şi bătrân – toţi mânaţi şi băgaţi în cuptoarele acestea, ale căror coşuri înalte le vezi, aici reciclate şi pe urmă întoarse înapoi, prin raioanele lor, pe la primăriile lor, pe la casele lor... De aici şi fumul negru – ai văzut ce fum negru? Doamne, cum era cât pe ce să ne pierdem în el amândoi cu minunata mea Libelulă! În acest fum... Cum de-am scăpat nereciclat, Doamne, Doamne...
Tu: Da, interesant. Foarte interesant. Buuun, pare interesant subiectul acesta din proiect – cu reciclarea, cu turnurile care fumegă zi şi noapte în centrul metropolei... Da... Şi – al patrulea subiect care este? Pare-se că vorbeai de un cerşetor?
Eu: Da. Al patrulea: Cerşetorul enigmatic.
Tu: Nu cumva, stimabile, ai încercat şi această meserie?... Umilitoare?
Eu: Hm! Crezi că este: umilitoare? Din contra, dacă ai să stai să mă asculţi ai să vezi că este una din cele mai nobile!
Tu: Ooo! Dar eşti original!
Eu: Dar mai întâi aş vrea să expun anumite consideraţii/reflecţii de ordin teoretic...
Tu: Le-ai fixat şi pe acestea în proiectul d-tale pe care l-ai propus la... cele două instanţe: la editură şi la Fundaţia SPONSOROS MOLDOVA?
Eu: Ai şi născut un calambur! Sponsoros? Original!
Tu: Credeai că eşti singurul care deţine monopolul asupra originalităţii? Dar dă-i drumul să auzim ce consideraţii/reflecţii ai privitor la...
Eu: Mai întâi aş vrea să-ţi aminteşti ce e aceea genul epic. Nu e aşa că orice naraţiune este proiectată în trecut şi începe cu: a fost o dată, era o dată, s-a întâmplat o dată. Sau în epicul mai recent: la ora cutare în ziua cutare exelenţa sa a ieşit din palat etc. etc. Inovaţia mea în acest domeniu, revoluţia mea este că eu, în acest subiect care se numeşte Cerşetorul enigmatic, dar şi în cel de-al cincilea, ultimul, procedez exact invers. Naraţiunea mea este proiectată nu în trecut ci în viitor.
Tu: Aoleu! Dar aici miroase a... mioritism!
EU:Ce vrei să spui cu asta?
Tu: Dar ştiu că în anii d-tale de intense preocupări literar filozofice ai făcut descoperirea precum că singura creaţie epică folclorică a poporului român, în singura aceasta creaţie lucrurile se derulează nu într-un trecut ce a avut loc ci într-un viitor ipotetic...
Eu: Şi pe asta o ştii!
Tu: Sigur. Am emarcat-o şi am reţinut-o.
Eu: Şi să vezi că... teoria mea, descoperirea mea a avut efecte de lungă durată. Anume recent, la vârsta aceasta matură şi mai mult ca atât, m-am decis să încerc acest experiment.
Tu: Şi anume la subiectele despre care vorbeai?
Eu: Exact. Şi, prin tangenţă, să dezmint acea formulă/acuză aadusă spiritului nostru că am fi nişte mioritici.
Tu: Ba unii mai spun: miorlăitici!
Eu: Ba eu aş spune: umo-ri-ti-ci sau: umo-ri-i-ti-ci, ca să mă arăt şi eu scornitor de calambururi.
Tu: În fine, ai făcut acest preambul, acum dă-i drumul cu subiectul propriu zis. Ce-ai scris în proiectul d-tale? Şi de la ce ai pornit?

Acum câteva zile – săptămâni aveam o întâlnire cu un amic. Unde? În centrul oraşului. Desigur, la Monumentul Domnitorului.
Vin. Aştept.
Când mă uit mai bine, văd foindu-se pe lângă soclu , cu trepiedurile lor, dar şi fără, mai mulţi televizionişti. Nu apuc să-l trag de limbă pe vreunul: ”Dar ce, pe cine aşteptaţi?”, când aud, din celălalt capăt al Pieţei MAN , nişte voci scandând:
---Eu sânt moldo-van!
Măi, să fie! ”El îi moldovan!”
--Eu sânt moldovan! răsună iar strigătul, dar de acuma a mai multor voci.Tot atunci văd venind într-acoace un grup de tineri, purtând nişte... le-aş zice drapele, dar nu—erau steaguri, şi încă de culoare galbenă, iar pe ele se undoia capul de...bour. Iar alţi câţiva, vreo şase purtau întinsă între ei o pânză roşie, ca de vreo trei pe cinci metri, pe care, când s-au mai apropiat, am văzut că scria ceva.
---Eu sânt moldo-van!
Bun, sunteţi moldovani. Dar aş vrea să ştiu: ce vreţi să spuneţi cu asta? Şi de ce aţi venit la Monumentul Domnitorului?
Încep să zbârnâie camerele tele, filmează cu febrilitate, iar eu încerc să mă dumiresc: ”Ce e cu aceşti manifestanţi? Ce vor?” Şi, cum tocmai cei şase inşi se apucară să întindă pe un sul de zăpadă proşenia lor aşternută pe pânza roşie la picioarele Domnitorului, citesc cu greu cuvintele scrise cu buchii bizare, întortocheate, sucite, crăcănate... După un oarecare efort, descifrez , în semicerc , aceelaşi slogan, pe care-l auzisem anterior: ”Eu sânt ...” , dar de acuma „moldo-vin!”, ceea ce mă contrariază teribil.
--Cum vine asta? Tot strigaţi că sunteţi—eşti MOLDOVAN, iar acuma scrieţi că „SÂNT MOLDOVIN”?
Am întrebat, dar nimeni nu m-a auzit. Citesc în continuare inscripţia de pe celălalt semicerc al pânzei: ”EU GRĂIESC MOLDO—VINEŞTE!” Hai că-i bună şi asta: odată ce eşti moldo-vin, cum ai putea să grăieşti decât... moldo –vineşte?! Dar stai, că mai este o sintagmă, în centru pânzei. Dezghioc buchiile arhaico-glagolice şi... să vezi şi să... nu crezi!
„ A CINCEA REPUBLICĂ MOLDOVENEASCĂ!”
De ce: A CINCEA? Aici miroase a ...politică! Aceşti tineri au sosit la Ştefan să ceară sau să... proclame... Ce să proclame? A CINCEA REPUBLICĂ! Dar care-s cele PATRU?
Mă dumiresc imediat: Prima—Republica Democratică Moldovenească( 1917-1918); a doua: Republica Autonomă SS Moldovenească (1924-1940); a treia: Republica SS Moldovenească (1940-1991) ; a patra – REPUBLICA MOLDOVA , în care ne ducem noi, cu toţii, veacul .. Dar iată că ei, aceşti tineri moldo-vini, care grăiesc moldo-vineşte , vor o A CINCEA REPUBLICĂ MOLDOVENEASCĂ! Pentru asta au venit la picioarele Domnitorului cu... proşenia lor.
Şi, pentru confirmare, mă adresez celui mai reprezentativ dintre ei, cel care dirija toată procesiunea, un vlăjgan înalt, foarte autoritar, care tocmai ajusta pânza roşie trăgând-o de un colţ, ca s-o vadă mai bine , de sus, viteazul Domnitor:
---Spune, te rog, dar ce aveţi în vedere cu... această a CINCEA REPUBLICĂ MOLDOVENEASCĂ?
La care a răsunat, ca din cerurile imense ale spaţiului euro-asiatic, răspunsul:
---Слушай! Давай в сторону!
(Adică, translat din limba lui Petru cel Mare: ”Hei tu! Fereşte, nu ne încurca!”)

28 ianuarie 2013

P.S. Ulterior, din presă, am aflat că respectivul spectacol a fost realizat de aşa-zisa mişcare a moldovenilor, care, graţie inspiratorilor ei au apărut ca ... moldo-vini. Iar şi mai exact li s-ar zice MOLDO-IVANI!
P.P.S. Tot din presă am aflat că manifestanţii respectivi, care visează la cea de-a CINCEA REPUBLICĂ, chipurile, au marcat un număr de ani de la victoria lui Ştefan asupra TURCILOR, la Podul Înalt (1475), doar că au încurcat luna.
Aţi văzut ce mari „patrioţi” sunt moldo-ivanii noştri? Dar şi foarte practici: pentru o laudă cer o REPUBLICĂ!
V.B.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG