Tu: Dar spune o dată ce-i cu turnurile acelea?
Eu: Apăi să vezi, nişte turnuri colosal de nalte, să aibă vreo sută şi ceva de metri, cu nişte guri de furnal negre, să aibă în diametru vreo douăzeci de metri, dar sus mai înguste, negre, negre ca smoala, puse unul în faţa celuilalt, pe ambele părţi ale bulevardului central Ştefan cel Mare şi Sfânt...
Tu: Da, am mai auzit până la asta de Academia de Poliţie Ştefan cel Mare, acuma de... bulevardul Ştefan cel Mare, ce-i cu metropola asta? Numai Ştefan cel Mare şi Ştefan cel Mare?
Eu: Da, pentru că există şi un monument Ştefan cel Mare. Şi în genere metropola numai pe Ştefan cel Mare se ţine. Pe ce s-ar putea ea ţine, dacă nu pe Ştefan cel Mare?
Tu: Hai, dă-i mai departe. Zi ce-i cu subiectul acesta – cu turnurile?
Eu: Turnurile... Am aflat eu umblând prin oraş, ceva mai înainte, că... aceste două turnuri secrete au fost plasate aici... Mai exact, nu plasate, ci ridicate la suprafaţă din adâncuri, unde fuseseră ascunse o dată cu începerea restructurării şi pornirea mişcării de renaştere şi eliberare naţională, ele fuseseră coborâte în adânc, dosite prin hrubele acelea despre care vorbeam în subiectul nr. 1 şi... acolo au zăcut ele întreaga perioadă a tranziţiei noastre nefericite, asasinată până la urmă, şi au fost în 2001 scoase cu scripete, cu macarale şi tot felul de măiesterii şi schelării, scoase la suprafaţă... şi acuma ele, turnurile acestea lucrează zi şi noapte, zi şi noapte... funcţionează zi şi noapte ca nişte furnale!
Tu: Ce fel de fur-nale?
Eu: Furnale pentru reciclarea conştiinţei naţionale, a conştiinţei publice.
Tu: Cum adică: reciclarea?
Eu: Păi, da! Ce credeai? De ce-a fost asasinată tranziţia? Pentru că această tranziţie nu a făcut decât să altereze conştiinţa populaţiei şi o chema naiba ştie încotro, în nişte direcţii absolut streine, aberante, aşa cum au decis şi le-au calificat diriguitorii de astăzi: conştiinţa populaţiei se cere de urgenţă refăcută, întoarsă înapoi! Şi cum ai s-o întorci tu înapoi decât numai prin reciclare. Dar cea mai bună metodă este să... aceste turnuri, în care sunt aduse conştiinţele din toate părţile, din toate judeţele, pardon, raioanele, că judeţe nu mai avem, au fost abolite... Din toate raioanele sunt aduse coloane întregi de populaţie, de la mic la mare, tânăr şi bătrân – toţi mânaţi şi băgaţi în cuptoarele acestea, ale căror coşuri înalte le vezi, aici reciclate şi pe urmă întoarse înapoi, prin raioanele lor, pe la primăriile lor, pe la casele lor... De aici şi fumul negru – ai văzut ce fum negru? Doamne, cum era cât pe ce să ne pierdem în el amândoi cu minunata mea Libelulă! În acest fum... Cum de-am scăpat nereciclat, Doamne, Doamne...
Tu: Da, interesant. Foarte interesant. Buuun, pare interesant subiectul acesta din proiect – cu reciclarea, cu turnurile care fumegă zi şi noapte în centrul metropolei... Da... Şi – al patrulea subiect care este? Pare-se că vorbeai de un cerşetor?
Eu: Da. Al patrulea: Cerşetorul enigmatic.
Tu: Nu cumva, stimabile, ai încercat şi această meserie?... Umilitoare?
Eu: Hm! Crezi că este: umilitoare? Din contra, dacă ai să stai să mă asculţi ai să vezi că este una din cele mai nobile!
Tu: Ooo! Dar eşti original!
Eu: Dar mai întâi aş vrea să expun anumite consideraţii/reflecţii de ordin teoretic...
Tu: Le-ai fixat şi pe acestea în proiectul d-tale pe care l-ai propus la... cele două instanţe: la editură şi la Fundaţia SPONSOROS MOLDOVA?
Eu: Ai şi născut un calambur! Sponsoros? Original!
Tu: Credeai că eşti singurul care deţine monopolul asupra originalităţii? Dar dă-i drumul să auzim ce consideraţii/reflecţii ai privitor la...
Eu: Mai întâi aş vrea să-ţi aminteşti ce e aceea genul epic. Nu e aşa că orice naraţiune este proiectată în trecut şi începe cu: a fost o dată, era o dată, s-a întâmplat o dată. Sau în epicul mai recent: la ora cutare în ziua cutare exelenţa sa a ieşit din palat etc. etc. Inovaţia mea în acest domeniu, revoluţia mea este că eu, în acest subiect care se numeşte Cerşetorul enigmatic, dar şi în cel de-al cincilea, ultimul, procedez exact invers. Naraţiunea mea este proiectată nu în trecut ci în viitor.
Tu: Aoleu! Dar aici miroase a... mioritism!
EU:Ce vrei să spui cu asta?
Tu: Dar ştiu că în anii d-tale de intense preocupări literar filozofice ai făcut descoperirea precum că singura creaţie epică folclorică a poporului român, în singura aceasta creaţie lucrurile se derulează nu într-un trecut ce a avut loc ci într-un viitor ipotetic...
Eu: Şi pe asta o ştii!
Tu: Sigur. Am emarcat-o şi am reţinut-o.
Eu: Şi să vezi că... teoria mea, descoperirea mea a avut efecte de lungă durată. Anume recent, la vârsta aceasta matură şi mai mult ca atât, m-am decis să încerc acest experiment.
Tu: Şi anume la subiectele despre care vorbeai?
Eu: Exact. Şi, prin tangenţă, să dezmint acea formulă/acuză aadusă spiritului nostru că am fi nişte mioritici.
Tu: Ba unii mai spun: miorlăitici!
Eu: Ba eu aş spune: umo-ri-ti-ci sau: umo-ri-i-ti-ci, ca să mă arăt şi eu scornitor de calambururi.
Tu: În fine, ai făcut acest preambul, acum dă-i drumul cu subiectul propriu zis. Ce-ai scris în proiectul d-tale? Şi de la ce ai pornit?
