Jurnalul fotografic al unei călătorii dedicate impactului regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est asupra trecutului și prezentului țărilor din această regiune, la 30 de ani după căderea Zidului Berlinului.
Invitații emisiunii „Punct și de la Capăt”, moderată de Vasile Botnaru, sunt scriitoarea Larisa Turea și profesorul universitar Dumitru Borțun.
Lucrări expuse la București de artiștii moldoveni Ghenadie Popescu și Mark Verlan în cadrul expoziției organizate de Asociația ARBOR în parteneriat cu Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Expo Art.
Basil W. Nikas locuiește și lucrează în R. Moldova în ultimii trei ani. Institutul pentru creștere economică și reforme legale, pe care îl reprezintă, susține dezvoltarea economică a celor două maluri ale Nistrului. El spune că cea mai mare problemă este exodul masiv al populației.
Vox populi pe străzile din Chișinău.
„Zilele Americii” au ajuns și la Tiraspol
Fostul ministru adjunct al Justiției, Nicolae Eșanu, în dialog cu Natalia Morari, moderatoarea ediției de astăzi a emisiunii „Punct și de la capăt”.
Ambasada Statelor Unite în R. Moldova organizează, în premieră, America Days, pentru a marca inclusiv relațiile bilaterale moldo-americane. Pe lângă Chișinău, vor avea loc evenimente la Bălți, Soroca, Taraclia, Comrat și Tiraspol, la care vor fi promovate cultura și tradițiile din Statele Unite.
Preşedintele comisiei parlamentare de anchetă a explicat de ce e nevoie stringentă ca contractele de concesionare a aeroportului şi privatizarea AIR Moldova să fie anulate. „Mă voi opune din răsputeri dacă cineva ar dori ca aceste drepturi să fie păstrate după grupurile lui Şor”, spune Munteanu.
Încarcă mai mult