La 24 august, mai mulţi cetăţeni au marcat participând la un „eliberarea Moldovei de sub ocupația fascistă”. Evenimentul a fost organizat sub egida preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon.
Un interviu în exclusivitate cu prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu.
Premierul Maia Sandu a declarat cu această ocazie că „trebuie să clădim viitorul nostru pe toleranță, reconciliere, pe adevăr și dreptate, pentru a preveni repetarea unor tragedii similare”.
Localnicii din satul Manta, r. Cahul, reveniți din străinătate în sat în vacanță, au sărbătorit în premieră Ziua Diasporei print-o adunare la care au discutat cum pot contribui la dezvoltarea localității de baștină și au sărbătorit revederea printr-un Festival pescăresc.
Președintele Igor Dodon declară Europei Libere că noua guvernare nu are timp nelimitat pentru a răspunde așteptărilor cetățenilor.
Băștinașii din satul Selemet, raionul Cimișlia, reveniși acasă în vacanță, au vizitat proiectele realizate cu susținerea lor de către autoritățile locale și au făcut planuri cum să dezvolte în continuare localitatea în care s-au născut.
Valentina Ursu în dialog cu avocatul poporului.
Încarcă mai mult