Dramaturgul norvegian Jon Fosse a primit Premiul Nobel pentru Literatură pentru anul 2023.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) obligă România să recunoască și să protejeze din punct de vedere legal familiile gay, după ce a respins contestația Guvernului în cazul Buhuceanu și alții vs statul român.
Comisia Europeană a decis vineri să ridice restricţiile impuse importurilor de cereale ucrainene, valabile în cinci ţări, între care România, dar a cerut Kievului să elaboreze un plan de măsuri eficiente pentru controlul transporturilor. Trei țări din grupul celor cinci au anunțat măsuri contrarii.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) din România a adoptat vineri măsuri de protecţie pentru românii din localitățile aflate în apropierea zonelor de conflict din Ucraina.
Sâmbătă seara au avut loc mai multe explozii la o stație GPL din Crevedia, județul Dâmbovița, de pe DN1A, la 30 de km de București. Stația era închisă în urma controalelor, dar funcționa și avea 6 cisterne de 10 mii de litri, dintre care două pline.
Președintele Chinei, Xi Jinping , i-a spus lui Vladimir Putin că Moscova și Beijingul „împart obiective similare” și l-a numit pe liderul rus „prietenul său drag” în timpul unei întâlniri informale la Kremlin.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit la București despre intențiile Rusiei de a instaura la Chișinău „un guvern marionetă”. Ea a spus că Republica Moldova îi este recunoscătoare României pentru ajutorul său „sincer și dezinteresat”.
Unitatea aliaților este absolut esențială și reprezintă „arma noastră secretă” împotriva Rusiei care a readus războiul în Europa, a spus președintele român Klaus Iohannis, miercuri, după debutul reuniunii B9 de la Varșovia, într-o conferință de presă susținută cu presa românească la Varșovia.
Președintele Letoniei - Egils Levits, al Lituaniei - Gitanas Nausėda, al Poloniei - Andrzej Duda și președintele României, Klaus Iohannis, au semnat vineri o declarație comună privind securitatea europeană în Estul Europei și susținerea Ucrainei în fața invaziei rusești.
Statele Unite au aflat primele rezultate preliminare ale alegerilor intermediare. În Senat, democrații conduc cu 48 la 47, în timp ce în Camera Reprezentanților situația este în favoarea republicanilor: 197 la 172.
Pe 9 mai, Ziua Victoriei în Rusia, Vladimir Putin va trebui să livreze publicului propriu o festivitate în stilul deja consacrat, cu fast maxim, ca și cum ar fi câștigat războiul și și-ar fi îndeplinit toate obiectivele propuse în „operațiunea specială” din Ucraina.
Vicepreședinta SUA le-a mulțumit cetățenilor români în numele SUA, pentru „generozitate și curajul extraordinar” arătate față de refugiații ucraineni. Kamala Harris și președintele român Klaus Iohannis au discutat și despre sprijinul care trebuie acordat Republicii Moldova.
Actorul Ion Caramitru a murit duminică la Spitalul Elias din București. Avea 79 de ani.
Încarcă mai mult