Zelenski a făcut anunțul pe X sâmbătă, după ce a discutat la telefon cu Trump despre summitul pe care liderul american l-a avut în ziua precedentă la Anchorage, în Alaska, cu președintele rus Vladimir Putin.
În drum spre summit, Trump spusese că dacă discuțiile se vor încununa cu succes, atunci îl va chema în Alaska și pe Zelenski.
Dar Trump a recunoscut după summit că nu a ajuns la vreun acord cu Putin.
„Ucraina își reafirmă disponibilitatea de a depune toate eforturile pentru a ajunge la pace” - a scris a doua zi Zelenski, adăugând că sprijină ideea președintelui Trump pentru o întâlnire trilaterală (SUA-Ucraina-Rusia) pentru încheierea războiului.
„Luni, mă voi întâlni cu președintele Trump la Washington, D.C., pentru a discuta toate detaliile privind încetarea uciderilor și a războiului. Sunt recunoscător pentru invitație... Este important ca europenii să fie implicați în fiecare etapă pentru a asigura garanții de securitate fiabile împreună cu America”, a scris liderul ucrainean.
Întâlnirea a fost confirmată de Trump, care a spus că dacă va avea succes, „vom avea o nouă întânire cu Putin” - dar nu era limpede imediat în ce format.
Liderii europeni, după ce au vorbit la telefon cu Trump, au elaborat o declarație comună pentru a-și exprima solidaritatea cu Ucraina, recunoștința pentru efortul american și convingerea că demersurile în favoarea unei păci juste trebuie să continue. Este salutată dorința președintelui Trump de a oferi garanții de securitate americane Ucrainei și se proclamă că Rusia nu poate avea drept de veto asupra primirii Ucrainei în UE și NATO. Declarația a fost anunțată presei de premierul polonez Donald Tusk, fiind contrasemnată de liderii Franței, Marii Britanii, Germaniei și Italiei.
Bucuria rușilor (și a lui Viktor Orban)
În primele ore ale dimineții de sâmbătă, după summitul din Alaska între liderii Rusiei și Statelor Unite, politicieni de rang înalt din Moscova s-au grăbit să prezinte întâlnirea ca o victorie pentru Rusia și pentru versiunea sa asupra războiului din Ucraina.
„Întâlnirea din Alaska a confirmat dorința Rusiei pentru pace, pe termen lung și echitabilă”, a declarat Andrei Klișas, un deputat influent din partidul Rusia Unită al președintelui Vladimir Putin.
El a descris summitul ca o victorie pentru Rusia și o înfrângere pentru Ucraina și aliații săi europeni, care au insistat pentru un armistițiu necondiționat.
Dmitri Medvedev, fost președinte rus cunoscut pentru opiniile sale radicale, a declarat că summitul a demonstrat că este posibil să se poarte negocieri fără condiții - așa cum a insistat Moscova - în timp ce luptele din Ucraina continuă cu intensitate.
Buletinul de știri matinal al postului de televiziune rus Pervîi Kanal a subliniat sâmbătă fastul summitului, profilul său global și primirea călduroasă rezervată lui Putin, care a fost ostracizat de liderii occidentali de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022.
Dintre liderii țărilor din NATO și UE, singurul entuziasmat, de-a dreptul, de rezultatul summmitului din Alaska a fost principalul aliat al Kremlinului în cele două blocuri occidentale: premierul ungur Viktor Orban.
„Lumea este un loc mai sigur” după întâlnirea dintre președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin, a declarat sâmbătă Orban.
„Ani de zile, am asistat la eliminarea cadrului de cooperare dintre cele două mari puteri nucleare și a comunicării dintre acestea”, a scris Orban pe Facebook. „Acum s-a terminat. Lumea este astăzi un loc mai sigur decât era ieri.”
Presa occidentală a prezentat summitul sâmbătă ca pe un eșec pentru cei care doresc pacea în Ucraina și ca o ocazie pentru Putin de a ieși din izolarea internațională în care s-a regăsit după ce a decis să invadeze Ucraina.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te