Linkuri accesibilitate

Viitorul coridor Grecia - România ar putea fi extins până în R. Moldova


„Podul Prieteniei” care leagă orașele Giurgiu din România și Ruse din Bulgaria
„Podul Prieteniei” care leagă orașele Giurgiu din România și Ruse din Bulgaria

Bulgaria va găzdui în octombrie o discuție importantă despre proiectul unui coridor cu infrastructură modernă pentru transport, comunicații și energie, care va lega Grecia și Bulgaria de România. În proiect ar putea fi inclusă și R. Moldova, potrivit unui comunicat de pe site-ul guvernului bulgar.

Prim-miniștrii celor trei țări se vor întâlni la Varna, pe 9 octombrie. La aceste discuții au fost invitate și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președinta R. Moldova, Maia Sandu.

Potrivit Guvernului Bulgariei, coridorul va începe la Salonic de unde va continua prin Kavala, Alexandroupolis, Burgas și Varna până la Constanța, iar de acolo, posibil și spre R. Moldova.

Proiectul presupune construirea unei infrastructuri moderne de transport, comunicații și energie de-a lungul traseului, ceea ce va intensifica legăturile economice, dar și politice dintre statele incluse.

„Viitorul coridor va funcționa și mai eficient atunci când toate țările de pe traseu vor deveni membre ale spațiului Schengen, iar frontierele dintre ele vor fi desființate”, se arată în comunicatul executivului din Sofia.

  • 16x9 Image

    Denis Dermenji

    Scriu pentru versiunea de limbă rusă și română a site-ului Europa Liberă Moldova, despre conflictul transnistrean și procesul de reglementare, dar și despre temele de actualitate din R. Moldova. Din 2018 până în 2021 am lucrat la Moldova 1 și Jurnal TV. În 2022,  fiind jurnalist la newsmaker.md, am scris și am filmat reportaje din regiunea Kiev, în timpul invaziei Rusiei în Ucraina.

XS
SM
MD
LG