Pentru că în Turkmenistan, unde presa liberă este complet interzisă, publicațiile de stat abundă în osanale închinate președintelui Serdar Berdîmuhamedov și tatălui său, fostul președinte Gurbangulî Berdîmuhamedov, oamenii nu prea au ce citi, așa că le folosesc ca hârtie igienică, de împachetat diverse obiecte sau pentru a aprinde focul cu ele.
Din acest motiv, autoritățile îi obligă pe angajații de stat să semneze un angajament scris prin care promit „să protejeze paginile de ziar sau de revistă care prezintă fotografii” ale familiei conducătoare, potrivit mai multor angajați de stat care au semnat un astfel de document.
Mai mult, angajații publici și studenții sunt forțați să-și facă abonamente la ziarele de stat, deși Turkmenistanul este o țară foarte săracă din Asia Centrală, condusă însă de un autocrat care a primit puterea în familie, moștenire de la tatăl său.
Un funcționar public din provincia Balcanilor de Vest a declarat sub protecția anonimatului pentru Serviciul Turkmen al RFE/RL că angajații de la stat din orașul său au primit de Anul Nou ordin să nu „murdărească” ziarele de stat.
Un alt funcționar public a declarat că, pentru a verifica dacă oamenii se conformează ordinului, autoritățile intenționează să tipărească coduri de QR pe fiecare pagină a ziarelor, astfel încât să poată fi identificat posesorul abonamentului care încalcă ordinul de a păstra neîntinat de cele zilnice chipul conducătorului iubit.
„Acum chiar ne este frică să-i mai lăsăm și pe copii să atingă ziarele acasă. Dacă un copil mic rupe sau strică fotografia președintelui și o aruncă undeva pe stradă, riscăm să ne pierdem locurile de muncă”, a declarat funcționarul sub protecția anonimatului.
Puțini angajați de stat citesc ziarele la care sunt forțați să se aboneze, așa că le folosesc în gospodărie sau la serviciu.
Utilizarea ziarelor pentru a căptuși pantofii vechi este populară în lunile mai umede.
Având în vedere puterea scăzută de cumpărare a populației, ziarele sunt folosite în mod regulat și la toaletă.
Serdar Berdymukhammedov în fața unui portret al tatălui său, Gurbanguly Berdymukhammedov. (imagine de arhivă)
Turkmenistanul este mereu în topul negativ al încălcării libertății de exprimare a presei, făcut de Reporteri fără frontiere, una din cele mai dure țări privind încălcarea libertății presei.
Situația nu s-a îmbunătățit de când Gurbangulî Berdîmuhamedov, în vârstă de 67 de ani, i-a predat în 2022 președinția fiului său, Serdar, acum în vârstă de 43 de ani.
Berdîmuhamedov senior este și acum considerat un factor de decizie al țării.
Articol scris de Serviciul Turkmen al RFE/RL, singura publicație de presă internațională în limba turkmenă care relatează independent despre problemele politice, economice, culturale și de securitate din una dintre cele mai izolate țări din lume. Traducere: Europa Liberă România.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te