Linkuri accesibilitate

Trump urmează să discute cu Xi despre TikTok și viitorul relațiilor bilaterale


Președintele SUA Donald Trump (stânga), dă mâna cu președintele Chinei, Xi Jinping, la summitul G-20 de la Osaka, Japonia, 29 iunie 2019.
Președintele SUA Donald Trump (stânga), dă mâna cu președintele Chinei, Xi Jinping, la summitul G-20 de la Osaka, Japonia, 29 iunie 2019.

Președintele SUA, Donald Trump, urmează să discute vineri cu liderul chinez Xi Jinping în încercarea de a finaliza un acord care să permită popularei aplicații de socializare TikTok să continue să funcționeze în Statele Unite.

Convorbirea telefonică ar putea oferi indicii cu privire la posibilitatea unei întâlniri între cei doi lideri pentru a ajunge la un acord final care să pună capăt războiului comercial și să clarifice direcția în care se îndreaptă relațiile dintre cele două superputeri mondiale, apreciază Associated Press.

Ar fi a doua convorbire cu Xi de când Trump s-a întors la Casa Albă și a impus tarife extrem de ridicate Chinei, declanșând restricții comerciale reciproce care au tensionat relațiile dintre cele două mari economii. Trump și-a exprimat însă disponibilitatea de a negocia acorduri comerciale cu Beijingul, în special pentru platforma de videoclipuri sociale. TikTok se confruntă cu pericolul interdicției în SUA, dacă firma chineză nu își vinde pachetul majoritar de acțiuni.

Cei doi lideri au discutat și în luna iunie pentru a detensiona situația creată de restricțiile chinezești asupra exportului de elemente din pământuri rare, utilizate în toate domeniile, de la smartphone-uri până la avioane de vânătoare.

„După cum știți, vineri voi discuta cu președintele Xi despre TikTok și comerț”, a declarat Trump joi. „Și suntem foarte aproape de a ajunge la un acord în toate aceste privințe.”

El a afirmat că relația sa cu China este „foarte bună”, dar a apreciat totodată că războiul Rusiei în Ucraina s-ar putea încheia dacă țările europene ar impune tarife mai mari Chinei. Trump nu a precizat dacă intenționează să majoreze tarifele impuse Beijingului pentru achiziționarea petrolului de la Moscova, așa cum a făcut în cazul Indiei.

„Îmi place TikTok”

Aprobarea Beijingului pentru cumpărarea TikTok de către una sau mai multe firme din SUA este unul dintre obstacolele pe care Trump trebuie să le depășească pentru a menține TikTok „deschis”.

Congresul SUA a ordonat închiderea aplicației pentru utilizatorii din SUA în ianuarie 2025, dacă activele sale din SUA nu sunt vândute de proprietarul chinez ByteDance.

Trump a refuzat să aplice legea, în timp ce administrația sa caută un nou proprietar, dar și pentru că se teme că interzicerea aplicației ar supăra imensa bază de utilizatori TikTok și ar perturba comunicarea politică.

Oficial americani și chinezi au discutat la Madrid, pe 15 septembrie, chestiunea viitorului aplicației TikTok în SUA.
Oficial americani și chinezi au discutat la Madrid, pe 15 septembrie, chestiunea viitorului aplicației TikTok în SUA.

„Îmi place TikTok; m-a ajutat să fiu ales”, a declarat Trump joi, în cadrul unei conferințe de presă. „TikTok are o valoare enormă. Statele Unite au această valoare în mâinile lor, deoarece noi suntem cei care trebuie să o aprobe.”

Rămân întrebări cheie cu privire la această tranzacție, scrie Reuters. Nu este clară structura exactă a acționariatului companiei, cât control va păstra China sau dacă Congresul va aproba tranzacția.

Tranzacția ar transfera activele TikTok din SUA de la ByteDance către proprietari americani, amintește Reuters. Dar surse familiarizate cu tranzacția au declarat că TikTok SUA va continua să utilizeze algoritmul ByteDance.

Tocmai acest acord îngrijorează legislatorii din SUA, care se tem că Beijingul ar putea spiona cetățenii americani sau ar putea desfășura operațiuni de influențare prin intermediul aplicației. China a declarat că nu există dovezi care să indice că aplicația ar reprezenta o amenințare la adresa securității naționale.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG