Linkuri accesibilitate

Trump sugerează că poate merge și el la Istanbul, pentru convorbiri Ucraina – Rusia. Kremlinul tace


Președintele SUA, Donald Trump, îmbarcându-se pentru a zbura la Riyadh, pe 12 mai 2025, în primul său turneu internațional de la începerea noului mandat.
Președintele SUA, Donald Trump, îmbarcându-se pentru a zbura la Riyadh, pe 12 mai 2025, în primul său turneu internațional de la începerea noului mandat.

Donald Trump a sugerat că ar putea lua și el parte la convorbirile Ucraina – Rusia așteptate la Istanbul săptămâna aceasta. Sugestia a declanșat o avalanșă de convorbiri diplomatice, în timp ce președintele american călătorește în Orientul Mijlociu în primul său turneu în străinătate în noul mandat.

Într-o nouă întorsătură în procesul de negocieri de pace, Trump a spus că „există o șansă” să zboare și el la Istanbul, după ce președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a spus că el va fi acolo în persoană, joi 15 mai, și îl va aștepta la discuții pe președintele rus, Vladimir Putin.

Zelenski a plusat spunând că merge la Istanbul după ce chiar Putin propusese discuții directe și fără precondiții între Rusia și Ucraina pe 15 mai în Turcia. Putin răspundea la rândul său la o cerere ucraineană și europeană de a accepta mai întâi o încetare a focului pe 30 de zile, cu începere din 12 mai.

Rusia nu a acceptat armistițiul și a continuat să atace Ucraina cu drone. Nu este clar nici cine va veni din partea Rusiei la Istanbul.

Anunțul lui Trump și ce a urmat

„Cred că pot ieși lucruri bune din întâlnirea aceea”, le-a spus Trump jurnaliștilor la Casa Albă, luni. „Mă gândeam serios să zbor până acolo. Există o șansă, cred, dacă simt că se poate face ceva”, a spus președintele american, care se pregătea să meargă în Orientul Mijlociu, marți, în primul său turneu peste hotare în noul mandat.

Anunțul lui Trump a fost urmat de convorbiri imediate între secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, cu omologii săi europeni. Departamentul de Stat a spus că a fost luat în discuție „drumul către un armistițiu” în Ucraina. Au participat miniștrii de externe ai Marii Britanii, Franței, Germaniei, Poloniei, șefa diplomației UE, dar și ministrul de Externe al Ucrainei.

Miniștrii de Externe din șase țări europene din grupul „Weimar+” și șefa politicii externe europene s-au întâlnit la Londra pe 12 mai pentru convorbiri axate pe Ucraina.
Miniștrii de Externe din șase țări europene din grupul „Weimar+” și șefa politicii externe europene s-au întâlnit la Londra pe 12 mai pentru convorbiri axate pe Ucraina.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a discutat între timp, luni seară, cu omologul său turc, Hakan Fidan, despre propunerea rusă a unor convorbiri directe Rusia – Ucraina în Turcia, a anunțat ministerul rus de Externe.

Dar până marți dimineața, Kremlinul nu a răspuns ofertei lui Zelenski de a se întâlni cu Putin la Istanbul și nici nu a comentat propunerea lui Trump de a se alătura negocierilor.

„În general, suntem hotărâți să căutăm în mod serios modalități de a ajunge la o soluție pașnică de durată”, a declarat jurnaliștilor luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, încheind: „Este tot ce avem de spus”.

Dacă Zelenski și Putin s-ar întâlni joi, aceasta ar fi prima lor întâlnire față în față din decembrie 2019 și primele convorbiri de pace directe Rusia – Ucraina după cele eșuate în 2022.

„Nu subestimați ziua de joi în Turcia”, le-a mai spus Trump jurnaliștilor la Casa Albă luni. Programul actual al lui Trump prevede vizite în Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Qatar, începând de marți.

Consecințele unui atac rusesc din 12 mai 2025 asupra unei instalații electrice și mașinii unui lucrător al rețelelor electrice în regiunea ucraineană Sumî.
Consecințele unui atac rusesc din 12 mai 2025 asupra unei instalații electrice și mașinii unui lucrător al rețelelor electrice în regiunea ucraineană Sumî.

Europenii cer armistițiu, dar luptele continuă

Armata ucraineană a spus luni că Rusia a lansat peste 100 de drone Shahed și drone-capcană asupra Ucrainei pe 12 mai, în ciuda propunerii ucrainene și europene ca în acea zi să înceapă un armistiții de o lună pentru a face loc convorbirilor diplomatice.

Luptele de pe anumite segmente ale frontului din estul țării au continuat și ale cu aceeași intensitate ca în lipsa unui armistițiu, au spus ucrainenii.

Liderii a patru mari puteri europene – Germania, Franța, Marea Britanie, Polonia - au cerut armistițiul în timpul unei vizite pe care au făcut-o la Kiev pe 10 mai pentru a-și exprima sprijinul pentru Zelenski.

Noul guvern german a spus luni că Europa va începe să pregătească noi sancțiuni împotriva Rusiei, dacă Kremlinul nu începe să respecte armistițiul până la sfârșitul zilei.

Putin a calificat aceste solicitări de armistițiu drept „ultimatumuri”, iar Kremlinul a declarat luni că acest tip de limbaj este inacceptabil pentru Rusia.

La Kiev, președintele ucrainean a spus luni seara că susține ideea ca Trump să participe la negocieri, la Istanbul. „L-am susținut pe președintele Trump în ideea de discuții directe cu Putin”, a spus Zelenski și a adăugat: „Și, desigur, toți ucrainenii ar aprecia dacă președintele Trump ar fi prezent cu noi la această întâlnire din Turcia”.

În fine, gazda potențialei întâlniri, președintele turc Recep Tayyip Erdogan, a declarat că a discutat despre eforturile de pace ruso-ucrainene în convorbiri separate cu Zelenski, Putin și Trump și că există acum „o nouă fereastră de oportunitate pentru pace”.

După Reuters și AP

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG