Timothy Snyder, profesor de Istorie și Studii Globale la Universitatea Yale din SUA, este unul dintre cei mai influenți cercetători ai istoriei Europei Centrale și de Est. Cu o vastă expertiză în istoria Holocaustului, a Uniunii Sovietice și a regimurilor autoritare, el este autorul a 16 cărți traduse în 40 de limbi, inclusiv Tărâmul morții: Europa între Hitler și Stalin (Bloodlands: Europe Between Hitler and Stalin) și Despre tiranie (On Tyranny), lucrări care conectează trecutul regiunii la provocările politice contemporane.
În acest interviu, Snyder discută despre provocările esențiale pentru democrațiile din Europa de Est, de la combaterea regimurilor autoritare și dezinformării, până la modul în care istoria poate deveni un instrument în apărarea valorilor democratice. În contextul războiului din Ucraina, analiza sa oferă perspective valoroase asupra viitorului regiunii.
Rusia se va opri în Ucraina când nu va mai avea motivație să lupte
Europa Liberă: Războiul din Ucraina a remodelat dramatic geopolitica globală. Care sunt factorii-cheie care ar putea determina dacă războiul se va încheia în 2025 și cum ar putea arăta o soluție pentru Ucraina și regiune? În plus, cum credeți că efortul de apărare al Ucrainei va influența Moldova și alte țări din regiune?
Timothy Snyder: În ceea ce privește prima întrebare, cred că singura modalitate prin care războiul se poate încheia este dacă Ucraina își întărește capacitatea de apărare. Mi se pare nerealist să credem că, prin întărirea poziției Rusiei, războiul s-ar putea încheia, mai ales că Rusia nu a dat niciun semn că ar dori să oprească acest conflict. Din punct de vedere logic, dacă dorești să pui capăt războiului, trebuie să creezi o situație în care Moscova să realizeze că nu mai poate continua războiul sau că este mai avantajos să se oprească. Este foarte simplu. Dacă Trump sau oricine altcineva dorește ca războiul să se încheie, trebuie să întărească Ucraina.
Privind lucrurile dintr-o altă perspectivă: cred că lumea ar fi fost foarte diferită dacă ucrainenii ar fi fost învinși rapid în 2022. Rusia ar fi fost mult mai puternică, iar principiul democrației ar fi fost mult mai slab. Ucrainenii au oferit un exemplu extrem de important. Ei au făcut față unor presiuni și provocări mult mai mari decât majoritatea dintre noi și, cu toate acestea, au rezistat cu determinare. Cred că acest lucru a fost esențial pentru ideea de democrație în ultimii trei ani.
Europa Liberă: Ați scris pe larg despre competiția dintre autoritarism și democrație, precum și despre fragilitatea democrațiilor. Care credeți că sunt cele mai mari amenințări la adresa democrației în Europa de astăzi, în special în Europa de Est?
Timothy Snyder: Există mai multe niveluri la care putem analiza acest lucru. La un nivel foarte înalt, cea mai mare amenințare pentru democrația din Europa de Est este reprezentată de oligarhia și fascismul rusesc. Aceasta este cea mai directă amenințare, nu doar ca o amenințare militară directă, ci și ca un model atractiv pentru liderii est-europeni care vor să scape de constrângerile statului de drept, adică de respectarea legilor, de independența justiției și de limitările impuse puterii absolute. Vladimir Putin oferă un exemplu în acest sens și sprijină într-o anumită măsură liderii est-europeni care doresc să se elibereze de statul de drept. Desigur, când un lider se eliberează de statul de drept, asta înseamnă sfârșitul democrației sau, cel puțin, sfârșitul unei democrații funcționale. Acesta este primul nivel.
Cred că o altă problemă profundă, o problemă importantă pentru democrațiile est-europene, este capacitatea lor de a coopera între ele. Democrațiile din Europa Centrală și de Est au o viziune ușor diferită asupra a ceea ce se întâmplă în lume. Și, desigur, Rusia își dorește ca democrațiile est-europene să eșueze și ca aceste țări să devină, într-un fel, sateliți ai săi. Așadar, statele est-europene trebuie să fie capabile să coopereze între ele. De exemplu, Polonia și Ucraina au anumite neînțelegeri istorice, anumite răni sau dureri reciproce, dar dacă vreuna dintre ele vrea să supraviețuiască pe termen lung, trebuie să fie capabilă să coopereze cu cealaltă.
Și, în cele din urmă, cred că al treilea nivel de amenințare ar veni dinspre Vest, unde, știți, Statele Unite, care au fost un susținător istoric al democrației în Europa de Est, probabil vor deveni altceva. Acestea ar fi, deci, amenințările specifice.
Oligarhi din toate țările...
Europa Liberă: La întrebarea precedentă, ați menționat riscurile reprezentate de oligarhie și fascism. Ați putea explica mai detaliat ce înseamnă acești termeni în acest context și de ce reprezintă amenințări atât de semnificative pentru democrațiile din Europa de Est?
Timothy Snyder: Știm de peste 2.500 de ani, încă de pe vremea grecilor antici, că oligarhia reprezintă un pericol pentru democrație. În primul rând, pentru că, atunci când permiți concentrarea excesivă a bogăției, permiți și concentrarea excesivă a controlului asupra presei și mass-media. Asta înseamnă că un număr foarte mic de oameni ajung să modeleze discursul public. Este un lucru extrem de dificil pentru democrație, deoarece democrația depinde de mii, chiar milioane de voci și idei diferite. Însă un mic grup de oameni va modela discursul, evident, în favoarea lor, promovând doar ideile lor despre viitor. Iar ideile oligarhice despre viitor sunt fie fantastice – cum este ideea lui Putin că va cuceri Ucraina sau ideea lui Musk că va popula planeta Marte – fie pur egoiste, de genul: „Trebuie să păstrăm toți banii pentru noi și pentru copiii noștri.” În aceste viziuni despre viitor nu este loc pentru discuții despre libertate sau pentru viitorul altor oameni.
Un alt aspect este că oligarhii tind să distrugă statele funcționale. Acest lucru se poate întâmpla pe plan intern, cum este cazul lui Putin, unde statul rus devine o organizație de clan, dedicată propriului său cerc de putere, în loc să fie un set de instituții care să permită cetățenilor ruși să ducă vieți normale și decente. Dar acest lucru se poate întâmpla și la nivel internațional. De exemplu, o figură precum Musk poate încerca să slăbească democrația americană, britanică sau germană, deoarece aceste figuri oligarhice văd statul ca pe o instituție care le poate limita puterea, impune reguli stricte, aplica impozite sau împiedica expansiunea economică. Iar modul în care încearcă să distrugă statul este, de multe ori, prin sprijinirea extremei drepte.
Presa locală poate ține oamenii departe de rețele
Asta vedem atât în cazul lui Putin, cât și al lui Musk, deși motivele lor sunt puțin diferite. Putin dorește să elimine orice exemplu de alternativă politică sau de guvernare care ar putea concura cu cel din Rusia și de aceea susține extrema dreaptă internațională, deoarece știe bine că aceasta slăbește statele. Musk, pe de altă parte, susține extrema dreaptă internațională pentru că dorește să slăbească statele, astfel încât el să-și consolideze averea și influența. Astfel, apare această conexiune între oligarhie și fascism, unde este dificil de spus cine pe cine folosește și care dintre acestea apare mai întâi.
Europa Liberă: În răspunsul precedent, ați menționat importanța cooperării între liderii din Europa de Est. Dincolo de această cooperare, ce alte strategii credeți că ar putea adopta liderii și instituțiile democratice din Europa de Est? Mai exact, cum pot combate dezinformarea, mișcările anti-democratice și influența autoritară din regiune?
Timothy Snyder: În primul rând, trebuie să lupte împotriva monopolurilor, în special în domeniul presei, și să asigure existența mai multor surse de informare, chiar dacă asta înseamnă că liderii politici vor fi, uneori, criticați. În al doilea rând, ar trebui să protejeze presa locală și regională, ziarele locale, radiourile locale, pentru că modalitatea de a ține oamenii departe de rețelele de socializare internaționale este să le ofere informații despre viața lor de zi cu zi, lucruri care contează pentru ei și care sunt aproape de ei, din comunitatea lor. Iar modalitatea de a reduce suspiciunile față de presă este să aibă jurnaliști implicați în viața de zi cu zi a comunităților lor. Acest lucru este foarte important.
Apoi, fie la nivelul Uniunii Europene, fie la nivelul fiecărui stat în parte, rețelele sociale trebuie să fie reglementate mult mai strict decât în Statele Unite. Ele trebuie să respecte legi care sunt în concordanță cu menținerea suveranității naționale. Acestea sunt câteva dintre strategiile necesare pentru a menține o anumită pluralitate a informațiilor și pentru a susține activ această pluralitate. De asemenea, trebuie să limitezi monopolurile informației, pentru că monopolurile sunt cele care, în final, devin sursele de dezinformare sau cele care îi îndepărtează pe oameni de propriile lor vieți, ducându-i în aceste narațiuni imaginare de tip ‘noi contra lor’.
Europa Liberă: Ați menționat rolul presei locale și al ziarelor locale. În discursul său de rămas-bun, președintele SUA Joe Biden a subliniat pericolele reprezentate de dezinformare și de informațiile false, în special de pe rețelele sociale, și a criticat „complexul tehnologic-industrial” pentru facilitarea răspândirii informațiilor false în scopul obținerii de putere și profit. Având în vedere cercetările dumneavoastră extinse asupra autoritarismului și fragilității democrațiilor, cum vedeți rolul rețelelor de socializare în modelarea opiniei publice, răspândirea dezinformării și subminarea proceselor democratice? Ce pași ar putea face guvernele, instituțiile sau cetățenii pentru a contracara aceste provocări?
Timothy Snyder: Cred că, în primul rând, trebuie să înțelegem că democrația este despre oameni. În sens literal, democrația înseamnă conducere de către popor. Există o lecție foarte simplă aici: oamenii nu sunt același lucru cu mașinile. De exemplu, dacă vrem să vorbim despre libertate, trebuie să ne asigurăm că ne referim la libertatea oamenilor, nu la libertatea algoritmilor sau a unui grup restrâns de miliardari care controlează acești algoritmi. Nu contează dacă algoritmii pot „călători” în întreaga lume, pentru că ei nu sunt oameni. Ceea ce contează cu adevărat este dacă oamenii sunt speriați. Așadar, dacă vrem să avem democrație, trebuie să ne asigurăm că limbajul nostru este despre oameni și începe cu oamenii, în loc să lăsăm acest limbaj să fie acaparat de idei precum „libertatea de exprimare” în sensul libertății algoritmilor sau miliardarilor. Și cred că, din păcate, această interpretare domină în prezent.
În același timp, trebuie să ne întrebăm mai des: Ce este necesar pentru ca și cel mai sărac și cel mai defavorizat membru al unei societăți să fie suficient de încrezător și curajos pentru a spune adevărul în fața celor de la putere? Pentru că, în fond, despre asta a fost întotdeauna vorba în libertatea de exprimare. Încă din Grecia antică, Euripide a subliniat că scopul libertății de exprimare este să protejeze pe cei slabi de cei puternici, nu invers. Deci, o parte importantă a problemei este să ne reamintim că democrația trebuie să fie despre oameni, nu despre mașini.
Un alt aspect este să recunoaștem modul în care mașinile ne-au dezumanizat. Ele ne-au antrenat să îi vedem pe ceilalți oameni ca pe niște inamici. Ne-au „animalizat,” ne-au transformat în creaturi care văd lumea în termeni de „noi contra lor.” Ne-au accentuat cele mai imature și impulsive părți ale personalității noastre. Iar acest lucru apare chiar înainte de a ajunge la dezinformare. Este despre felul în care sistemul nostru nervos este modelat. Despre ce fel de ființe devenim atunci când petrecem 10 ore pe zi în fața ecranelor, care ne educă fizic, psihologic și neurologic să fim mai nerăbdători, mai intoleranți, mai înclinați să vedem inamici și mai puțin capabili să interacționăm cu oameni reali, în carne și oase.
A treia problemă este să înțelegem – iar asta se leagă de ce vorbeam mai devreme – că adevărurile și realitățile sunt, de asemenea, umane. În sensul că ele pot fi create doar de oameni care își asumă sarcina de a le căuta. Trebuie să creăm o situație în care oamenii sunt plătiți pentru a căuta și raporta fapte, realități și adevăruri. Dar ne îndepărtăm tot mai mult de acest model. Pretindem că avem jurnalism, și da, mai există jurnaliști reali, dar sunt tot mai puțini, iar munca lor este din ce în ce mai diluată. Avem aparența informației, pentru că internetul reciclează constant aceleași lucruri, dar tot mai puțin material original despre lumea din jurul nostru.
Așadar, faptele sunt umane, în sensul că doar oamenii le pot căuta, înțelege și transmite altor oameni. Iar acestea sunt elementele imprevizibile care permit conversații democratice reale. Pentru mine, acest lucru este mai important decât orice altceva, deoarece dezinformarea apare în absența informației, iar neîncrederea se instalează în lipsa încrederii. Trebuie să ne gândim la cum să creăm un mediu în care oamenii să se informeze unii pe alții și, în același timp, să reglementăm rețelele de socializare, să le impozităm și să folosim banii obținuți pentru a sprijini jurnalismul.
Statele Unite vor fi altceva sub Trump
Europa Liberă: Aș dori acum să vă întreb despre politica Statelor Unite. În contextul în care lumea anticipează posibile schimbări în politica externă a SUA sub o nouă administrație sau una care revine la putere, care credeți că vor fi cele mai presante provocări de politică externă pentru Statele Unite în 2025, în special în ceea ce privește Europa de Est și NATO?
Timothy Snyder: Când spuneți „Statele Unite,” la cine vă referiți mai exact?
Europa Liberă: La administrație – președintele SUA și echipa sa. Ce provocări credeți că vor avea de înfruntat în 2025?
Timothy Snyder: Ucraina este, evident, cea mai mare provocare, deoarece ei [președintele Trump și administrația sa] susțin că au o formulă magică prin care pot pune capăt războiului din Ucraina foarte repede, dar nimeni nu are o astfel de formulă. Singura modalitate de a pune capăt războiului, așa cum discutam mai devreme, este să întărești poziția Ucrainei și să slăbești poziția Rusiei. Dar oamenii lui Trump tind să spună contrariul. Ideea lor este să slăbească Ucraina, iar asta nu va duce la sfârșitul războiului. Va duce la succesul Rusiei în război. Dar asta nu înseamnă un sfârșit al războiului și, dacă va duce la un sfârșit, acesta va fi sub forma unei înfrângeri a Ucrainei. Aceasta este o problemă pentru ei.
Deci, când spuneți provocare pentru Statele Unite, problema mea în a răspunde la această întrebare este că nu sunt sigur că administrația Trump are o noțiune clară a interesului național al SUA. Ei au însă o noțiune despre ce înseamnă să fie umiliți sau să se simtă rușinați. Iar acest sentiment poate apărea în contextul Ucrainei, ceea ce este motivul pentru care cred că aceasta reprezintă o provocare pentru ei. În alte cuvinte, problema administrației Trump este că americanii, și anume alegătorii lui Trump, cred că el este puternic, dar nu cunosc niciun lider străin care să creadă același lucru.
Și astfel, aceasta este o problemă fundamentală. Trump are reputația unui lider puternic și intimidant. Dar aceasta se bazează în mare parte pe capacitatea lui de a intimida alți americani, și este, de asemenea, o chestiune de relații publice și de abilitatea sa ca actor. Putin nu îl consideră pe Trump un lider puternic. Și, aș spune, aceasta este o provocare obiectivă. Dacă el chiar ar vrea să aibă o politică externă robustă, ar trebui să treacă de la a fi cineva care, ca să spun așa, joacă rolul unei persoane puternice la televizor, la cineva care folosește cu adevărat puterea americană pentru a consolida poziția SUA pe scena internațională și pentru a-și apăra interesele strategice.
Și cred că asta duce la a treia provocare. Dacă vrei să folosești superioritatea americană, nu poți distruge statul american, iar multe dintre propunerile lui și ale aliaților săi vizează distrugerea statului american. Concedierea funcționarilor publici, epurarea Departamentului Apărării – acestea sunt lucruri care nu fac statul american mai puternic, ci mai slab. Așadar, este cu adevărat o provocare: cum să articulezi o strategie americană la nivel internațional, în timp ce inamicii tăi te privesc cum distrugi statul american din interior. Deci, cred că aceasta ar fi o provocare.
Europa Liberă: Din câte înțeleg, spuneți că strategia administrației Trump, așa cum o descrieți, ar putea slăbi Statele Unite atât pe plan intern, cât și în capacitatea lor de a-și proiecta puterea la nivel internațional. Cum credeți că acest lucru ar afecta locul și rolul general al Statelor Unite în lume?
Timothy Snyder: Cred că, în esență, Statele Unite nu se pot transforma în ceva asemănător cu Rusia sau China în doar câțiva ani. Dar Statele Unite nu vor mai fi nici ceea ce erau pe vremea lui Joe Biden. Cred că, în mare parte, este vorba despre alegerea Statelor Unite de a fi slabe, creând astfel spațiu pentru Rusia și China, spațiu care altfel nu ar fi existat. Așadar, cred eu oare că America este pe cale să invadeze Panama sau Mexic, Danemarca sau Canada? Nu, nu cred că vom face asta. Dar, vorbind despre invadarea acestor țări, facem viața mult mai ușoară pentru Putin și pentru Xi. Pentru că, vorbind astfel, slăbim statul de drept la nivel internațional.
Cred că aceasta este, într-un fel, problema lui Trump: ideea că el ar fi un lider puternic. Ce face Trump în astfel de discursuri? Nu câștigă teritorii pentru America, dar s-ar putea să câștige teritorii pentru China și Rusia.
La ce ne este bună, azi, istoria?
Europa Liberă: Având în vedere că studiați istoria și analizați evenimentele politice actuale, cum credeți că istoria va influența cursul evenimentelor din Europa Centrală și de Est în următorii 3–5 ani?
Timothy Snyder: Punctul meu general despre istorie și democrație este că oamenii au nevoie de trecut pentru a avea o idee despre viitor, iar dacă le iei trecutul, pierd și viitorul, devenind astfel foarte ușor de controlat și manipulat, pentru că nu își mai pot imagina alternative. Și asta, desigur, este ceea ce a făcut Rusia. Rușilor li s-a refuzat istoria. Li s-a oferit un mit foarte simplu despre cum au existat dintotdeauna ca și entitate politică, au avut mereu dreptate și au fost mereu victime. Și, cu toate acestea, cumva, conform narațiunilor promovate, au și câștigat mereu – fie în războaie, fie în diverse conflicte istorice. Iar aceste povești îți fură viitorul, pentru că te închid într-un trecut foarte simplist și într-un rol stabilit de lider.
Așadar, în general, avem nevoie de istorie pentru a putea avea un viitor. Iar cei care încearcă să distrugă democrația încearcă, de asemenea, să creeze aceste povești foarte simple despre cum unii dintre noi au fost întotdeauna inocenți, iar vina a fost mereu a altcuiva. Și Trump face asta. Toți fac asta, într-o oarecare măsură.
În ceea ce privește Europa de Est, cred că, pe de o parte, este foarte important ca est-europenii să încerce să facă cunoscută lumii întregi istoria pe care au avut-o cu Uniunea Sovietică și cu Rusia. În același timp, este la fel de important să înțeleagă această istorie ca parte a unei realități regionale mai largi, și nu doar ca pe o experiență limitată la propria lor națiune. Și poate chiar mai important este să învețe să vorbească despre această istorie într-un mod pe care restul lumii să-l înțeleagă, pentru că ne aflăm într-o situație în care letonii sau polonezii, de exemplu, văd Rusia ca pe o putere colonizatoare, dar o mare parte a lumii vede Rusia ca fiind colonizată, de către Occident, ca fiind victima în această situație.
Astfel, o provocare pentru est-europeni, atunci când vorbesc despre viitorul lor, este să o facă într-un mod care cel puțin creează posibilitatea unui dialog cu oameni de bună credință care reflectează asupra colonialismului. Pentru că o mare parte a problemei globale este că, în timp ce letonii și polonezii se văd pe ei înșiși ca fiind vulnerabili în fața Rusiei, o parte a lumii vede Letonia și Polonia ca făcând parte din avangarda imperialismului occidental. Așa că est-europenii trebuie să asculte și să fie capabili să reflecteze asupra propriei lor istorii și să o reevalueze în lumina contextului regional și internațional, mai degrabă decât să se închidă în culte ale memoriei pe care nimeni altcineva decât ei nu le poate înțelege cu adevărat.
Rușii ne exploatează problemele interne
Europa Liberă: O ultimă întrebare pentru a încheia discuția noastră. Ați vorbit despre modul în care Occidentul și restul lumii văd Europa de Est, dar aș dori să întreb despre o altă provocare: situațiile în care est-europenii înșiși par să adopte narațiuni rusești. De exemplu, succesul surprinzător al unui candidat pro-rus la alegerile prezidențiale recente din România sau evenimentele din Ungaria și Slovacia. Care este părerea dumneavoastră despre acest trend? Cum ar trebui liderii democrați și societățile din regiune să abordeze pericolul intern reprezentat de cei care, poate fără să-și dea seama, susțin lideri sau idei care se aliniază influenței rusești?
Timothy Snyder: Exemplele pot fi multiplicate, și nu sunt limitate doar la Europa de Est. Desigur, alegerea lui Trump în 2016 a fost ceva foarte similar. Nimeni nu se aștepta ca Trump să câștige în 2016, iar o parte din motivul pentru care a câștigat are legătură cu dezinformarea rusească. Și nimeni în America nu era pregătit pentru asta. Dar, dacă se poate întâmpla în America, atunci se poate întâmpla practic oriunde, aș spune.
Și este ironic cum o mare parte din cariera ulterioară a lui Trump este dedicată negării faptului că cineva l-ar fi ajutat vreodată să ajungă președinte, insistând că totul a fost doar meritul lui. Iar oricine vorbește despre Rusia, percepută ca un actor manipulativ care l-ar fi ajutat în alegeri, este catalogat drept trădător sau adept al teoriilor conspirației.
Aceasta s-a întâmplat și în Ucraina, cu Ianukovici, o dată sau de două ori, în funcție de cum numeri.
Așadar, există o problemă generală aici, care poate fi rezumată astfel: în primul rând, avem diviziuni în propriile noastre societăți; iar în al doilea rând, petrecem mai mult timp în fața ecranelor decât în viața reală.
Și există un actor extern inteligent, pregătit să folosească ambele situații pentru a destabiliza societățile democratice, iar asta se va întâmpla mereu. Adică, dacă ești guvernul rus actual, este o strategie foarte rațională să procedezi astfel, pentru că ei cheltuie mult mai mulți bani pe dezinformare decât noi pe apărarea împotriva dezinformării. Dar nu sunt chiar atât de mulți bani, poate câteva miliarde de dolari pe an. Și, pentru aceste câteva miliarde de dolari, obțin recompense imense. Dau peste cap politica peste tot, răstoarnă uneori rezultatele alegerilor și, fără îndoială, fac politica mult mai conflictuală și ostilă decât ar fi fost altfel.
Așadar, există multe niveluri la această problemă. Unul este să recunoaștem că diviziunile din interiorul țărilor sunt reale și uneori pot fi abordate prin politici publice și inițiative concrete, nu prin a da vina pe ruși de la bun început, dar să ne amintim că trebuie să încercăm să răspundem întrebărilor legate de inegalitate, șomaj, accesul limitat la educație sau alte probleme sociale importante, reale și percepute, prin politici și prin apropierea de oameni.
Un alt nivel este să recunoaștem că democrația este, prin definiție, interdependentă la nivel internațional, deoarece depinde de cooperarea și sprijinul dintre state pentru a funcționa și a rezista amenințărilor externe. Vor exista întotdeauna forțe anti-democratice. Rusia și, din ce în ce mai mult, China, vor încerca mereu să se amestece în alegeri. Asta este ceea ce vor face, pentru că trăim într-o lume în care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnologic. Și trebuie să fim mult mai serioși în legătură cu asta. Deoarece democrația depinde de cooperare și sprijin internațional, și opoziția față de democrație se manifestă la nivel global, prin eforturi coordonate ale unor actori externi.
Este esențial să îți împărtășești expertiza, să cooperezi și să menții un dialog deschis cu ceilalți. Dar, de asemenea, trebuie să construiești sisteme la nivel național care să îți permită să te aperi și să iei această amenințare în serios.
Ce mă îngrijorează este că, de fiecare dată când astfel de interferențe externe au loc, tratăm problema ca pe un caz izolat, „Ah, uite ce s-a întâmplat în România!” „Ah, uite ce s-a întâmplat în America!” „Ah, uite ce s-a întâmplat în Ucraina. Ce surpriză!” Dar asta se întâmplă destul de consecvent de câteva decenii. Este o problemă sistemică, și nu cred că Statele Unite, Marea Britanie sau Uniunea Europeană au un plan bine structurat ca să rezolve această problemă.
Trebuie să ne gândim la asta ca la o problemă profundă și complexă. Dar, din nou, trebuie să păstrăm acest echilibru: în timp ce considerăm că este o problemă gravă venită din exterior și trebuie să o abordăm ca atare, trebuie să ne amintim, de asemenea, că problemele interne sunt reale și nu putem da vina pe ruși pentru tot.
Rușii sunt ca un medic rău-intenționat care îți diagnostichează corect problemele și apoi face tot posibilul să le înrăutățească.
Dar diagnosticul este corect, nu? Într-un fel, rușii îți reamintesc că ai probleme acasă pe care trebuie să le rezolvi. Și trebuie să le rezolvi, dar, în același timp, trebuie să te asiguri că acest medic rău-intenționat nu mai face vizite la domiciliu.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
