“Victorie incontestabilă” pentru conservatorii spanioli, “serioasă înfrângere” pentru stânga: presa spaniolă, începând cu cotidianul de centru-stânga El Periódico de Catalunya, nu poate decât să constate că alegerile regionale din 28 mai au dus la un “mare viraj spre dreapta” în Spania.
Motiv pentru care premierul socialist Pedro Sánchez a anunțat luni alegeri generale anticipate, în urma rezultatelor dezastruoase ale scrutinelor locale de duminică, în care învingătoare mai peste tot au ieșit dreapta și extrema dreaptă.
Rezultatele finale arată că Partidul Popular (PP, dreapta tradițională), principala formațiune de opoziție, a primit cele mai multe voturi (31,5 %) și “și-a sporit în mod exponențial influența instituțională”, constată El País, cotidian pro-guvernamental, care vorbește despre un «Tsunami azul», un tsunami albastru.
Reacția premierului Sánchez, foarte implicat în campanie, a luat prin surprindere politicienii și observatorii. Confruntat cu dezastrul suferit de partidul său, PSOE (28,1% din voturi), liderul socialist a luat luni, 29 mai, decizia de a dizolva Parlamentul și de a anticipa următoarele alegeri legislative, care vor avea loc pe 23 iulie, în prima lună a președinției spaniole a UE, cum o remarcă site-ul Politico.
Șase regiuni socialiste au fost câștigate de dreapta
Intr-o analiză, Le Monde, în Franța, remarcă faptul că din cele zece regiuni guvernate de socialiștii spanioli în mod direct sau ca parte a unei coaliții puse în joc duminică, Partidul Popular a cucerit șase, inclusiv pe cea din Valencia, una dintre cele mai populate și mai bogate din țară. PP va trebui însă să mizeze pe sprijinul extremei drepte Vox în cinci dintre ele, pentru că acolo nu are majoritatea absolută.
Ca și cum asta n-ar fi fost de ajuns pentru socialiști, un judecător investighează acum suspiciunile că șefa administrației din Maracena, Berta Linares, ar fi putut juca un rol în decizia fostului ei partener de a o răpi pe consiliera municipală Vanessa Romero la începutul acestui an. Biata consilieră a fost încătușată și i s-a pus un căluș, ea reușind însă să scape din portbagajul mașinii în care fusese aruncată. Cotidianul de opoziție (pro-PP) El Mundo are întreaga poveste în detaliu.
Un sfert de secol de Erdoğan
Presa de mai peste tot revine și asupra victoriei “celui mai longeviv lider din istoria politică a Turciei” (La Repubblica), Recep Tayyip Erdoğan, la putere de mai multă vreme decât Kemal Atatürk, părintele fondator al republicii turce. După realegerea lui Erdoğan, opoziţia se teme de o nouă deriva autoritară.
“Am învins!” s-a felicitat de îndată editorialistul cotidianului islamo-naționalist turc Yeni Safak. Ziarul face apoi apel la un control mai strict al lumii culturii, unde „ingrații care profită de banii publici își permit să atace coaliția prezidențială”, dar și un control al internetului și rețelelor sociale, precum și „mass-media de opoziție cu finanțare străină”.
La Londra, The Economist deplânge victoria lui Erdoğan, estimând că asta e de rău augur pentru viitorul democrației în general. Înainte de alegeri, The Economist scrisese că o înfrângere a lui Erdogan ar trimite un mesaj conducătorilor autoritari din alte părți ale lumii. Din păcate, victoria lui Erdogan trimite, de asemenea, un mesaj. Ultranaționalistul Narendra Modi în India, de exemplu, se confruntă a treia oară cu alegeri generale în anul următor. Probabil că el este acum încurajat de știrile din Turcia.
În mod similar, “doamna de fier” din Bangladesh, Sheikh Hasina, care se află în funcție de mai mult timp decât orice altă femeie la putere astăzi, se va confrunta cu alegeri la începutul anului 2024. (The Economist a avut recent un interviu cu ea.) Săptămânalul britanic estimează că și cei numiți vor rămâne în funcție după alegerile de anul viitor.
Deocamdată, lira turcească se prăbușește deja, urmând victoria lui Erdogan, cum o remarcă la Londra The Guardian.
Pe WhatsApp, dreptul de a repara greșelile
Revenind la rețelele sociale, într-un comentariu, Libération, în Franța, salută faptul că de marți încoace, aplicația de mesagerie WhatsApp, deținută de grupul Meta (ex-Facebook) al lui Mark Zuckerberg, permite utilizatorilor să modifice un mesaj până la cincisprezece minute după ce a fost trimis.
Scrie Libération: «de marți încoace, orice control freak al limbii, dintre cei care nu sunt prea obișnuiți cu limbajul SMS, poate să respire. WhatsApp permite de acum celor mai bine de 2 miliarde de utilizatori să-și modifice mesajul trimis încă un sfert de oră după aceea.
Pe scurt, este recunoașterea unui fel de drept de a greși pentru toată lumea, care nu mai presupune ștergerea mesajelor într-un mod suspect.
Inițiativa, care vizează și rețelele de socializare (Facebook, Instagram, Linkedin) unde modificarea postărilor e posibilă de mult timp, pare acum banalizată pentru serviciile de mesagerie. Până în punctul în care ne va face să uităm că eroarea (de sens, vocabular, sintaxă, gramatică, ortografie) este în primul rând consubstanțială cu actul scrisului.
Le Monde lichidează ultima carte a lui Houellebecq
În sfârșit, la rubrica culturală, cotidianul Le Monde oferă, sub titlul Houellebecq propria sa victimă în «Câteva luni din viața mea», o analiză fără fard a ultimei cărți a scriitorului-vedetă francez (« Quelques mois dans ma vie. Octobre 2022-mars 2023 », de Michel Houellebecq, Flammarion, 112 pages, 12,80 euro).
Scriitorul revine (scriind extrem de plictisitor, «fastidieux», cum estimează Le Monde) la cele două controverse care i-au făcut viața un iad în ultima vreme: un interviu cu filozoful de dreapta Michel Onfray, în care Houellebecq a făcut remarci “revoltătoare” despre musulmani și un film pornografic în care el joacă… fără să-și fi dat acordul, potrivit lui.
Scrie Le Monde, cu satisfacție neascunsă: „Pentru cineva atât de rău dispus față de mișcarea #metoo, Michel Houellebecq demonstrează o concepție remarcabil de capricioasă a consimțământului. Cel puțin când vine vorba despre el. E primul lucru care surprinde în noua sa carte Câteva luni din viața mea, o plicticoasă relatare despre perioada în care cel mai citit-scriitor francez pretinde că a traversat „un infern”, ba chiar „un iad multiplu” – adică din octombrie 2022 până în martie 2023. În cauză: un interviu acordat lui Michel Onfray pentru un număr special al revistei Front populaire și un film pornografic filmat cu soția sa, la inițiativa unui regizor olandez, Stefan Ruitenbeek.»
Revista «Front Populaire» este o publicație extremistă lansată de filozoful populist Michel Onfray.
Antieuropeană fără nuanțe, revista se ocupă mai ales de ceea ce consideră a fi «amurgul Occidentului». Fondatorul, Michel Onfray, odinioară gânditor provocator și exeget libertarian al lui Nietzsche, Camus și al „gândirii de amiază“, s-a văzut deja, datorită anti-occidentalismului său absolut, citat aprobator de către Statul Islamic și ideologii acestuia.
Pentru o discuție între el și Michel Houellebecq publicată în revistă, marea moschee din Paris a depus chiar o plângere la tribunal împotriva lui Houellebecq. Scriitorul anticipa, în paginile acestei reviste, un cumplit masacru: — «Când teritorii întregi din Franța se află sub control islamic, cred că vor avea loc acte de rezistență. Vor fi atacuri și împușcături în moschei, în cafenelele frecventate de musulmani, pe scurt ca la atentatele din Paris, însă pe dos.»
Cât despre filmul pornografic, devenit rapid subiect de glume, Houellebecq a sfârșit prin a-l convoca pe regizorul olandez în fața justiției din Franța și Olanda.
Un «viol», potrivit lui Houellebecq
Principala cauză a furiei și indignării lui Houellebecq este contractul între el și regizorul olandez, contract necitit înainte de a fi fost semnat – Houellebecq obișnuit fiind să se bazeze pe un agent care negociază contractele și le examinează în locul său și despre care nu se știe de ce nu l-a avut pe acesta sub ochi.
În timp ce repetă întreaga poveste, pe care el o echivalează cu un „viol”, Houellebecq oferă în noua sa cărțulie digresiuni despre porno, sexul în trei, dificultatea de a scrie scene de sex și aceea de a portretiza în romane răufăcătorii autentici. Un răufăcător fiind pentru el acest regizor Ruitenbeek, care l-a filmat în pat pe scriitor și pe care Houellebecq îl numește Gândacul; femeile din jurul acesteia din urmă sunt Scroafa, Curca și Vipera, fără ca umorul sau relevanța literară a acestor insulte animaliere să îi sară cititorului în ochi.
Pe scurt, conchide Le Monde pe un ton aproape satisfăcut, Houllebecq nu este altceva decât propria sa victimă.
