Acum patru ani Serghei Loznița a filmat Maidanul de la Kiev, iar în filmul „Donbass” povestește despre ce s-a întâmplat pe teritoriul care a refuzat revoluția și s-a scufundat în războiul inventat la Moscova. În film, militarii ruși se dau cu stângăcie drept locuitori ai satului Gorlovka, trenurile încărcate cu cărbune merg într-o direcție necunoscută, iar noii stăpâni ai vieții, mercenarii, fură de pe unde prind – și de la cele mă sărace bătrâne, și de la înstăriții locului.
Personajele filmului Donbass readuc la viață scene care s-au întâmplat cu adevărat, reconstruind situații pe care autorul le-a găsit pe Internet. „Nici nu e nevoie de regie, atât de grotești sunt situațiile de acolo, este deja un material artistic gata pentru public, atâta farsă și grotesc găsești aici. E uimitor!”, spunea Serghei Loznița în 2015, când a început să lucreze asupra scenariului filmului Donbass.
Producția „Donbass” a fost filmată în orașul ucrainean Krivoi Rog. A lucrat o echipă mare internațională, inclusiv artiști din Rusia. Cum au reacționat locuitorii din Krivoi Rog la drapelele Novorosiei de pe platoul de filmare? La aceasta și alte întrebări Serghei Loznița a răspuns într-un interviu realizat de colegul nostru de la Radio Svoboda, Dmitri Volcek, după premiera de la Cannes.
Radio Svoboda: Serghei, ați lucrat și cu reportaje de presă profesioniste, dar și cu filmări de amator găsite pe Youtube și în baza acestora ați reconstruit scene. Cum au ajuns aceste scene documentare să se transforme în film?
Serghei Loznița: „De la bun început am fost uimit de cât de ambivalente sunt filmările pe care le găseam – pe de o parte e tragedie, pe de altă parte – grotesc. Și am decis să descriu o situație în care totul se transformă într-un coșmar, în decădere și destructurare, într-o descompunere totală a societății. Am ales episoadele și istoriile caracteristice, câte ceva am adaptat, și am făcut reconstruirea acestor scene cu actori. Filmul este o tragicomedie, sunt unele episoade în care nu poți să nu râzi.
De fapt, sunt situații tipice. Cred că în orice teritoriu unde are loc un război începe haosul, societatea aproape că dispare. Războiul semănă în orice cultură, în orice mediu, în orice societate. Situația evoluează după aceleași legi, pentru că așa este natura umană.”
Radio Svoboda: Ați turnat filmul Donbass în țara în care războiul încă mai continuă, la doi pași de regiunea de conflict. Evident că în această situație nimeni pe platoul de filmare nu poate fi indiferent față de acest război. Cum ați lucrat la Krivoi Rog, printre oameni care așa sau altfel sunt implicați în această istorie tragică?
Serghei Loznița: „Este o trăire foarte apropiată pentru mulți dintre cei care locuiesc acolo. Avem mulți actori de ocazie pentru scenele de masă din Krivoi Rog – peste două mii de persoane s-au filmat în această producție. Unii îmi spuneau: „Mă scuzați, dar eu nu pot să joc rolul unui separatist”. Și înțeleg foarte bine acest sentiment. Pentru un om care locuiește acolo sau care, doamne ferește, a pierdut pe cineva
Unii îmi spuneau: „Mă scuzați, nu pot juca rolul unui separatist...
acest lucru este foarte dureros. În scena de la punctul de control unde bărbații erau dezbrăcați ca să se vadă dacă au luptat sau nu au jucat tineri care chiar au trecut prin astfel de controale. Ei au reușit să scape. Am auzit un număr impunător de istorii tragice. Este un proces foarte dureros – empatizezi cu aceste istorii, dar în același timp trebuie să faci filmul și aceste emoții nu trebuie să-ți denatureze lucrarea, trebuie să încerci să fii obiectiv, pe cât se poate.”
Radio Svoboda: În ce mod s-a schimbat felul în care vedeți conflictul din Donbass cât ați lucrat asupra filmului?
Serghei Loznița: „Nu s-a schimbat în niciun fel. Pur și simplu acolo am interacționat direct cu oamenii care au trăit asta și este un sentiment cu totul diferit.”
Radio Svoboda: Esența a ceea ce se întâmplă în zona de conflict este redistribuirea acelor mici averi pe care oamenii încă le mai au. Unui om de afaceri i se ia Jeep-ul, unei bătrâne – bucata de slănină, spunându-se în paralel ceva despre lupta cu fascismul. Iar vagoanele încărcate cu cărbune merg și merg într-o direcție necunoscută…
Serghei Loznița: „Da, e jaf, pur și simplu jaf acoperit cu cuvinte frumoase, cu gesturi, cu drapele. Esența este corupția și jaful, mai mult nimic, plus puterea care folosește și ea la redistribuirea bunurilor.”
Radio Svoboda: Am fost întrebat când va fi proiectat filmul Dvs. în Rusia. Am răspuns că nu-mi pot imagina această lucrare pe ecrane rusești măcar și pentru faptul că personajele vorbesc o limbă care este interzisă de Roskomnadzor. În plus, știm că în cinematografe vin tot felul de oameni dezaxați, cum s-a întâmplat la festivalul Artdocfest și toarnă diverse substanțe pe ecran. Astfel de filme nu sunt proiectate în Rusia din mai multe motive.
Serghei Loznița: „Nu știu – vom trăi și vom vedea. Eu sunt curios cum va fi primit filmul de oameni, de public. Iar în ceea ce privește Roskomnadzor, eu pur și simplu ignor astfel de restricții. Roskomnadzor a încercat să facă ceva cu Telegramul și impresia mea este că nu a reușit. E greu să interzici o limbă, e chiar imposibil – e ca și cum ai interzice aerul proaspăt.”
Radio Svoboda: Dar ei încearcă să facă asta cu tot dinadinsul…
Serghei Loznița: „Este imposibil. La urma urmei, oamenii vor vedea totul pe internet.”
Radio Svoboda: Această dezintegrare despre care vorbiți se va termina vreodată, sau totul este absolut fără speranță?
Serghei Loznița: „În mare este fără speranță, pentru că singurul lucru care poate opri asta este educația, studiile – adică ceea ce acum este trecut pe ultimul plan. Totul depinde nu de economie, ci de starea conștiinței. Și situația la acest capitol nu este prea îmbucurătoare. Ce citesc oamenii care adoptă decizii? Nu citesc nimic. Care sunt lucrurile prioritare pentru ei, ce respectă ei și ce detestă? Din păcate, de aceste aspecte nu se ocupă nimeni și cu cât avansăm în timp, cu atât mai sălbatici, mai needucați, mai inculți sunt oamenii. Aceste lucruri pot fi oprite de familie, școală, cultură.”
Radio Svoboda: În ce mod a participat la pregătirea filmului statul ucrainean? Și cum ați fost tratați de autoritățile din Krivoi Rog?
Serghei Loznița: „Fondul de stat de susținere a filmului, condus de Filip Ilienko, a susținut filmul și îi mulțumim foarte mult pentru asta. Acum în Ucraina sunt turnate anual 30-40 de filme, finanțările au început acum 3-4 ani. Sunt actori fenomenali în Ucraina, echipe minunate de profesioniști, lucrători în platou foarte buni. Finanțarea a fost completată de fonduri din Germania, România, Olanda și Franța. Am avut o echipă excelentă internațională, pe platou aveam zece limbi. Limba de lucru era engleza. Este minunat când într-un film sunt unite experiența și talentul unor profesioniști de excepție din diferite culturi.
Cu autoritățile din Krivoi Rog nu am fost niciun fel de probleme, am reușit să le explicăm tuturor ce facem și cât de important este. Asociația veteranilor luptelor din Donbass ne-a ajutat, la fel și administrația locală, și miliția. Avem scene unde sunt purtate panglicile de colorado și unde trebuia să arborăm drapelul Novorosiei. Co-producătorul ucrainean se temea că locuitorii orașului se vor revolta sau vor împiedica filmările, dar nu, totul a fost bine.
În general ucrainenii sunt un popor foarte artistic, la fel ca italienii sau francezii, mulți dintre ei pot fi filmați fără a le explica prea mult ce trebuie să facă, toată lumea înțelege din prima. În unele scene neprofesioniștii au jucat mai bine decât actorii cu experiență. Au fost și scene foarte complicate pe care le-am repetat mult timp, repetițiile au durat vreo două luni.”
Radio Svoboda: Ce credeți Dvs., autor al filmului „Maidan”, despre ceea ce s-a întâmplat în Ucraina în acești patru ani?
Serghei Loznița: „Eu nu am avut niciodată iluzii prea mari, așa că atitudinea mea față de cele întâmplate nu s-a schimbat. Ucraina, așa
Ucraina, așa cum a fost diferită de Rusia, așa și a rămas…
cum a fost diferită de Rusia, așa și a rămas. Iar schimbările, mișcarea către Occident – sunt procese lungi, de mai multe generații. Nu se va întâmpla nimic din prima, dar anumite schimbări sunt, eu l-am simțit. Este o cale foarte lungă. Cred că este o iluzie să aștepți ceva de la noua putere, de la oamenii care au schimbat retorica dar au rămas într-o anumită măsură neschimbați.”
Radio Svoboda: Ați întâlnit acolo și adepți ai Novorosiei?
Serghei Loznița: „Am întâlnit. Dar mulți au înțeles cu ce se mănâncă asta. Existența acestei enclave i-a trezit la realitate pe mulți. A devenit clar că niciun fel de dezvoltare nu este posibilă în astfel de condiții. Nimeni nu și-ar dori ca locul în care trăiește să ajungă într-o astfel de stare de lâncezeală. Oricare ar fi atitudinea față de puterea actuală de la Kiev, nimeni nu vrea să repete calea Donețkului și a Luhanskului.”
[Traducere și adaptare: Lina Grâu].
