Ministerul Sănătății a propus spre consultări publice un proiect de lege care presupune modificarea Legii FOAM pe anul 2023. Este vorba de majorarea veniturilor și, respectiv, a cheltuielilor FAOAM cu aproape 400 de milioane de lei. Astfel, acestea vor ajunge la 14,5 miliarde de lei, cu 2,8% mai mult decât volumul aprobat inițiat.
Cea mai mare parte a veniturilor suplimentare, 290 de milioane de lei, se datorează faptului că, în primele șapte luni ale anului, s-a majorat suma contribuțiilor procentuale la salarii și alte recompense, ca urmare a creșterii salariilor, se arată în nota informativă a proiectului.
De asemenea, au crescut cu 48,5 milioane de lei veniturile obținute din primele de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă (12.636 de lei, în 2023) achitate de persoanele fizice. În șapte luni, au fost cumpărate cu 29.000 mai multe polițe decât s-a prognozat pentru 2023 și cu 34.000 mai multe comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
- Te-ar putea interesa și: Polița medicală s-a scumpit de trei ori, însă cei care o vor cumpăra în primele luni vor beneficia de facilități
Alți bani s-au adunat din încasările din impozitul unic perceput de la rezidenții parcurilor pentru tehnologia informației sau din donații venite din surse externe pentru servicii medicale acordate refugiaților din Ucraina.
Din resursele adunate, autoritățile vor să majoreze cheltuielile pe mai multe segmente, inclusiv să ridice, începând cu 1 octombrie 2023, cu 15% salariile personalului din instituțiile medical-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală, mai exact pentru angajații din:
- asistența medicală primară;
- asistența medicală specializată de ambulatoriu;
- asistența medicală urgentă prespitalicească;
- asistența medicală spitalicească;
- serviciile medicale de înaltă performanță;
- serviciile medicale comunitare și la domiciliu;
- serviciile de îngrijire paliativă.
În total, pentru majorarea salariilor, din FOAM ar urma să fie alocate peste 312 milioane de lei.
Ultima dată, salariile angajaților din instituțiile medicale publice din R. Moldova au crescut acum un an. Majorările au fost de 10% pentru medici și de 5,5% pentru directorii și vicedirectorii instituțiilor medicale și variau între 300 și 3.000 de lei.