Asta ar duce, a avertizat Joe Biden, la consecințe catastrofale (devastating) pentru Rusia, cum o detaliază, la Londra, Financial Times.
Tot Financial Times, vorbind cu ministrul apărării al Ucrainei, Oleksi Reznikov, îl citează pe acesta ca fiind foarte critic față de Germania, care ține de multă vreme un ton foarte împăciuitorist în chestiunea Rusiei, nedorind, în mod evident, o închidere a conductei Nord Stream 2, construită pentru a aduce gaz direct din Rusia în Germania, ocolind alte țări din UE cum sunt cele baltice, sau Polonia, fără să mai vorbim de Ucraina, până acum țară de tranzit a gazului rusesc.
Cu această ocazie, cotidianul din Bruxelles, „capitala Europei”, Le Soir, a publicat, pe două pagini pline (doar în ediția pe hârtie), ceea ce consideră a fi cele șapte "linii de front" ale lui Putin, principalele șapte teme de preocupări și de stratageme diplomatice, ca la un joc de poker geopolitic, ale omului care stă acum instalat de mai bine de două decenii la Kremlin si care dă toate semnele că vrea cu orice preț să rămână la putere, schimbând chiar constituția Rusiei, iar asta până la moarte. Dacă nu moartea lui, atunci a celorlalți. Cele șapte «linii de front» ale lui Putin identificate de Le Soir sunt:
- Ucraina, în primul rând, miezul principal al confruntării Rusiei cu Occidentul;
- Autoritarismul, dorința lui Putin de a face să fie recunoscută ca legitimă o doctrină iliberală, cum în Europa numai Viktor Orbán al Ungariei spune în mod explicit că dorește să aplice;
- Echilibristica ideologică de acasă: Putin nu este neapărat profund anti-occidental, el e un tehnician care vrea doar să fie lăsat în pace și să fie "respectat";
- Apatia tineretului rus care nu votează si nu e câtuși de puțin interesat de mesajele patriotice ale puterii, în care tinerii nu cred;
- Administrarea gazului, principala armă economică, ba chiar și politică, a Kremlinului;
- China, aliatul ambivalent (dar și inamic istoric) al Rusiei;
- Pandemia de Coronavirus, a cărei gravitate pentru Federația Rusă nu este recunoscută oficial și despre care Putin evită să vorbească.
Șapte sunt la număr aceste mari fronturi pe care Putin trebuie să lupte simultan, ba chiar ar mai fi și altele, însă Putin, care, pe lângă faptul că după ce a făcut vid împrejurul lui, lichidând orice formă de contestație, nu pare a fi gata să desemneze un succesor, dar el mai are în spate și chestiunea demografică. Populația Rusiei nu încetează sa scadă. Cu 145 de milioane de locuitori, populația Rusiei e mai redusă acum decât în anul 2000, anul în care Putin a fost adus la putere de Elțîn... iar criza Covidului nu se arată gata să îndrepte demografia.
Pe de altă parte, presa pare cât se poate de conștientă de aceea că tehnologic și financiar Rusia și Europa sunt mai interdependente ca oricând. Gazprom acoperă o treime din nevoile energetice ale Europei, dar asta înseamnă că, reciproc, Gazprom este la rândul său dependent de comenzile europene.
Acasă la Boris Johnson «miroase a brad»
Libération, la Paris, în timpul acesta, face o glumă de un bun gust îndoielnic în multe culturi, dar care e cu totul în spiritul ironiei franceze: «miroase a brad» («ça sent le sapin») acasă la Boris Johnson, adică ne apropiem de sărbători, dar și pute a coșciug (politic și metaforic) acolo. Asta în urma seriei de scandaluri în care e prins Johnson, ucenicul vrăjitor al Brexitului, acum însă în mod vizibil depășit de creația sa. Ba chiar și în Marea Britanie, cum o anunță cu satisfacție neascunsă The Observer, partidul laburist are acum nouă procente mai mult decât conservatorii, Tories, partidul de guvernământ, artizanul Brexitului, al lui BoJo (Boris Johnson, „BoJo”, cum i se spune pripit-afectuos).
Ultima picătură pentru public, chiar pentru alegătorii lui Boris Johnson, a fost revelația tardivă a petrecerii de Crăciun de anul trecut, 2020, ținută la reședința lui fără nicio măsură sanitară, în vreme ce el le cerea britanicilor să nu facă sărbători în familie. Asta era acum un an, iar lumea era deja atunci teribil de obosită și sătulă de mesaje de la politicieni care nu respectă regulile ei înșiși.
Vine apoi și plata pentru «sleaze», cum numesc britanicii corupția politicienilor. Amatorismul din ce în ce mai vizibil al lui Johnson îi face acum să dispere până și pe politicienii apropiați lui. Pentru prima oară se vorbește despre o rebeliune pe față în partidul lui, Tory, ca el să fie dat jos și înlocuit fără menajamente, așa cum s-a întâmplat acum aproape trei decenii și cu Margaret Thatcher.
Colonia care vrea să fie «Franța»
În Franța, fosta colonie din oceanul Pacific, care acum e considerată simplu „teritoriu național de peste mare” (outre-mer), Noua Caledonie a votat ieri să rămână teritoriu francez în proporție de peste 96%.
A fost al treilea referendum în chestiunea independenței în 30 de ani... Si ultimul, căci așa au prevăzut până acum acordurile între statul francez și această insulă care adăpostește în subsolul său un sfert din rezervele mondiale de nichel.
Este însă mai ales „o victorie pentru Emmanuel Macron”, anunță Bloomberg. Asta deoarce Macron va prelua pentru șase luni președinția Uniunii Europene, începând de la 1 ianuarie. Un eșec în pierderea unei foste colonii ar fi fost o mare înfrângere simbolică pentru un președinte al Franței care caută să se prezinte ca un campion al integrării europene.
În Transnistria, alegeri în umbra unui «Sheriff»
În sfârșit, Le Monde, în această lume a digitalului și a informației presupuse „imediate”, se arată a fi singura publicație occidentală care nu doar că a trimis un ziarist pentru a observa și a scrie despre alegerile din Transnistria, dar care oferă – dincolo de simpla informație și de anunțarea rezultatelor – o întreagă analiză a situației suprarealiste, necorespunzătoare dreptului internațional, a acestui teritoriu, în numărul datat duminică-luni, 12-13 decembrie.
Le Monde constată astfel că alegerile din Transnistria, unde trăiesc peste 400.000 de oameni, au fost practic decise, controlate și duse la capăt de conglomeratul „Sheriff”. Cum o scrie Le Monde, Transnistria este doar „o cută” (un pli) pe harta Europei, un colț uitat al destrămării URSS-ului. Le Monde merge chiar până la vorbi despre Transnistria ca despre un „stat-corporație” unic în Europa. Nimeni nu l-a luat în serios pe presupusul „contracandidat” în alegeri Serghei Pînzari, un necunoscut total, dintr-un sat din raionul Grigoriopol, care nici măcar nu s-a ostenit să-și facă cunoscut programul politic. Dar ce program politic să aibă, întreabă Le Monde (sub semnătura trimisului special în Transnistria Paul Tavignot), când totul e controlat acolo de holdingul «Sheriff», care domnește peste un adevărat paradis fiscal incontrolabil, sau controlat numai de Kremlin?
Sheriff, prin „partidul” Obnovlenie („Reînnoirea”) controlează parlamentul separatist, dar și tot ce altceva este rentabil în regiune: singurul operator de telefonie din Transnistria, benzinăriile, textilele, hotelurile, băncile, sectorul vinicol și al alcoolului, dar mai ales fațada oficială a Transnistriei care e clubul de fotbal FC Sheriff, cel care a stârnit senzație bătând Real Madrid în Liga Campionilor.
Cel care e dat ca fiind câștigătorul „alegerilor” din Transnistria, Vadim Krasnoselski, nu este altceva decât o emanație a grupului tentacular Sheriff, constată Le Monde.
În spate, însă, scrie acest mare cotidian francez, Le Monde, adevăratul patron în Transnistria este Viktor Gușan, un om discret, în vârstă de 58 de ani, protejat de FSB-ul rusesc (fostul KGB, din care a ieșit Putin însuși) și care are și cetățenie ucraineană și posedă mari proprietăți în Kiev și Odesa, potrivit revelațiilor făcute de programul ucrainean Shemî.
Conform revistei din SUA Foreign Affairs, holdingul lui Gușan, Sheriff, „monopolizează și controlează aproape toate aspectele vieții din Transnistria.”
Sheriff e acuzat că ar controla traficul ilegal cu țigări, alcool și produse alimentare de primă necesitate, din care bună parte tranzitează prin portul Odesa, situat la doar 80 km.
Sheriff este astfel cel mai mare patron din zonă, oferind de lucru în supermarketuri, stațiile de benzină și altele, precum o fabrică de coniac, săli de fitness, o rețea de telefonie mobile și unul din cele două canale de televiziune. Apoi, într-o regiune sinistrată economic cum e Transnistria, mulți tineri capătă pașaport rusesc și intră apoi în una sau alta din structurile rusești militare, sau de securitate, sau de informații.
Concluzia din Le Monde este că după ce s-a văzut foarte repede că Maia Sandu și guvernul de la Chișinău nu au nici cea mai mică intenție să discute cu Tiraspolul ca de la egal la egal, Rusia a amenințat de îndată că va tăia gazul pentru Republica Moldova, a cărei datorie de 7 miliarde de dolari reprezintă în bună parte și ceea ce cheltuiește și arde Tiraspolul. O altă interpretare a expresiei „a arde gazul”.
