Linkuri accesibilitate

Rebecca Harms: „Nu trebuie să pedepsim cetățenii pentru greșelile guvernanților” (VIDEO)


Rebecca Harms
Rebecca Harms

Eurodeputata germană din Grupul Verzilor despre votul din Parlamentul European privind R.Moldova.

Deputații europeni au condamnat astăzi decizia Curții Supreme de Justiție a Moldovei de a invalida rezultatele alegerilor pentru primarul Chișinăului, pe motiv că ambii candidați, au folosit rețelele sociale pentru a încuraja cetățenii să iasă la vot, încălcând astfel legea electorală. Parlamentul European împărtășește astfel solicitările miilor de persoane care protestează pe străzile din Chișinău, ca voința alegătorilor să fie respectată și invită autoritățile moldovenești să reformeze sistemul judiciar, pentru a preveni escaladarea acestei situații.

Rezoluția subliniază că decizia de invalidare a votului nu respectă mecanismele democratice și, prin urmare, solicită Comisiei Europene să suspende acordarea plăților de asistență macrofinanciară pentru Republica Moldova. Cu toate acestea, eurodeputata germană Rebecca Harms (Grupul Verzilor), co-președinta EURONEST, regretă faptul că suspendarea fondurilor ar putea echivala cu pedepsirea „cetățenilor pentru greșelile guvernanților și lipsa de transparență sau arbitrariul unor decizii ale justiției.” Rezoluția a fost adoptată cu 343 de voturi „​pentru”​, 35 ​„​împotrivă”​ și 160 de abțineri.

Rebecca Harms despre rolul UE în soluționarea conflictellor înghețate
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:56 0:00
Link direct

Europa Liberă: Doamnă Harms, înțeleg că UE presează pentru soluții în conflictele înghețate din țările Parteneriatului Estic.

Rebecca Harms: „În cadrul reuniunii EURONEST de acum două săptămâni, de la Bruxelles, am ajuns la concluzia că cea mai mare problemă în țările Parteneriatului Estic o reprezintă teritoriile ocupate, ceea ce unii numesc „conflicte înghețate protejate”. Dintre toate statele, Ucraina suferă cel mai mult din această cauză. Uniunea Europeană se va angaja mai mult în găsirea unei soluții pașnice și eliberarea acestor teritorii de ocupația străină.”

Rebecca Harms: „Nu trebuie să pedepsim cetățenii pentru greșelile guvernanților”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:41 0:00

Europa Liberă: Aceasta înseamnă că UE vrea să aibă un rol mai important în formatul de negociere „​5 plus 2”​?

Rebecca Harms: „UE este interesată în găsirea unor soluții pașnice în statele partenere din Vecinătatea Estică. Stabilitatea este iarăși foarte importantă pentru noi. Aceste regiuni sunt instrumente care pot fi cu ușurință folosite pentru destabilizare și atingerea suveranității celor 6 state din Parteneriatul Estic. Dorim ca UE să se implice mai mult. Uneori pare că lăsăm lucrurile să curgă de la sine și că avem o oarecare toleranță pentru ceea ce se întâmplă și că nu știm cum să schimbăm situația. Dar un lucru este clar: ce se întâmplă acum în aceste teritorii este greșit.”

Europa Liberă: În cadrul APCE, la Consiliul Europei, pare că, cel puțin pentru Transnistria, o soluție a fost identificată: modelul Tirolului de Sud din Italia. Cel puțin asta ne-a declarat fostul președinte al Subcomitetului pentru conflicte înghețate, politicianul austriac Stefan Schennach.

Pentru UE urgența rămâne să nu tolereze încălcarea tratatelor internaționale și a suveranității statelor...

Rebecca Harms: „Austria nu joacă niciun rol în Tirolul de Sud italian. Această regiune este autonomă în Italia. Nu există forțe străine de intervenție care să garanteze pacea în această regiune. Ca atare, este o mare diferență între Transnistria, unde se află trupe rusești, iar Rusia are un cuvânt de spus în tot ce se întâmplă acolo, şi Tirolul de Sud din Italia. Ca atare, atât pentru Transnistria, cât și pentru celelalte state cel mai important este să nu mai aibă trupe străine pe teritoriul lor. Pentru UE urgența rămâne să nu tolereze încălcarea tratatelor internaționale și a suveranității statelor.”

Europa Liberă: Cum apreciați ce s-a întâmplat cu alegerile de la Chișinău?

Rebecca Harms: „Am fost șocată, așa cum au fost mulți dintre moldovenii pe care îi cunosc. Nu s-a mai întâmplat așa ceva vreodată. Nu m-am așteptat ca acestă anulare să fie confirmată chiar de cea mai înaltă instanță judecătorească. Nu sunt foarte sigură ce semnificație are toată această situație pentru noi. Văd că protestele se întețesc. Am discutat în cadrul EURONEST ce s-a întâmplat în Armenia și Georgia, unde după valuri de proteste pașnice, guvernele au demisionat sau s-au produs schimbări, cum a fost în Armenia. În ambele cazuri protestele au fost declanșate de decizii arbitrare ale justiției și, pe cale de consecință, în pierderea încrederii în justiție.

Dl Năstase nu a chemat în ziua votului lumea să voteze pentru el, ci să iasă la vot. A fost un apel la civism, or asta este absolut normal în orice țară, inclusiv în Germania...

Sper că guvernul din Moldova va respecta dreptul oamenilor de a protesta și îi va proteja împotriva oricărui tip de violență, până când țara găsește o soluție. Motivațiile justiției sunt goale de conținut. Din câte știu, dl Năstase nu a chemat în ziua votului lumea să voteze pentru el, ci să iasă la vot. A fost un apel la civism, nu o manipulare electorală. Or asta este absolut normal în orice țară, inclusiv în Germania, țara mea. Cel mai important drept al unui cetățean este dreptul la vot, iar noi trebuie să le reamintim asta cetățenilor în chiar ziua votului.”

Europa Liberă: Asistența macrofinanciară, condițiile UE, scandalul alegerilor de la Chișinău. Există o legătură între acestea?

Rebecca Harms: „Reacțiile tuturor instituțiilor europene la ce s-a întâmplat cu aceste alegeri au fost și sunt foarte negative. Iată, o astfel de reacție este şi această rezoluție, pe care am votat-o astăzi și pe care eu am negociat-o în numele grupului meu. Ceea ce am spus eu în cadrul negocierilor, apropo de asistența macrofinanciară, este că nu consider corect ca cetățenii, mai ales cei ai unei țări atât de sărace ca Moldova, să fie pedepsiți pentru greșelile guvernanților și lipsa de transparență sau arbitrariul unor decizii ale justiției.”

XS
SM
MD
LG