Linkuri accesibilitate

R. Moldova și Ucraina se vor deconecta, timp de trei zile, de la sistemul energetic comun cu Rusia


Piloni de electricitate la Cărpineni, raionul Hâncești, 5 decembrie 2021
Piloni de electricitate la Cărpineni, raionul Hâncești, 5 decembrie 2021

R. Moldova și Ucraina se vor deconecta, timp de trei zile, de joi până sâmbătă (24-26 februarie), de la sistemul energetic comun cu Rusia și Belarus, pentru a testa un regim izolat de funcționare, în perspectiva finalizării, deja anul viitor, a sincronizării complete a sistemelor energetice ale celor două țări cu sistemul energetic european, confirmă Constantin Borosan, secretar de stat în domeniul energetic din cadrul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) de la Chișinău.

Vorbind într-un interviu la Europa Liberă, Borosan a spus că testarea a fost planificată din timp și nu are vreo legătură cu tensiunile militare în creștere din jurul Ucrainei.

Interviu cu secretarul de stat de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Constantin Borosan
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:09:32 0:00

Operatorii de sistem din cele două țări, Moldelectrica și Ukrenergo, a spus el, au încheiat încă în anul 2017 un memorandum cu Rețeaua europeană a operatorilor de sistem de transport a energiei electrice a UE (ENTSO-E), prin care s-au angajat să avanseze în direcția conectării sistemelor sale energetice cu sistemul energetic continental:

„Am ajuns acum la etapa în care avem rezultatul unui studiu ce demonstrează că interconectarea sincronă a sistemelor noastre energetice este posibilă, iar înainte de a o realiza propriu-zis, urmează a fi efectuate teste care să demonstreze capacitatea sistemului energetic să funcționeze în comun cu cel al UE”, a explicat secretarul de stat.

În același interviu, Constantin Borosan a descris câteva etape ale exercițiului de testare. „Se deconectează sistemele electro-energetic al Ucrainei și R. Moldova de la cel belarus și rusesc, apoi se simulează situații în care se întâmplă ceva cu una din sursele de generare, și, fiind simulată această activitate, se deconectează una din centralele electrice și imediat se conectează altă sursă, ca să fie restabilită frecvența în sistemul energetic, tensiunea și parametrii de calitate ai energiei electrice”.

Potrivit secretarului de stat, testările au fost planificate să se desfășoare în două etape, pentru un regim de iarnă cu un sistem energetic mai încărcat și separat pentru regimul de vară. Testul va fi repetat, astfel, în iulie-august, a spus el. „Consumatorii practic nu vor fi afectați”, mai dă asigurări secretarul de stat.

Întrebat dacă autoritățile iau în calcul și intervenirea unor situații de force majore, de exemplu, urmare a unui ipotetic refuz al centralei termoelectrice Cucuircan de a livra curent, Constantin Borosan a spus că sistemul energetic ucrainean e suficient de divers din punctul de vedere al capacităților de generare și capabil să genereze surplus de energie, prin urmare nu ar trebui să existe motive de îngrijorări.

XS
SM
MD
LG