Linkuri accesibilitate

Protest antiguvernamental la Comrat | Caisele moldovenești se vând pe piețele UE


„Jos Maia Sandu” „Jos Guvernul Gavrilița” au scandat manifestanții, Comrat, 17 iulie 2022
„Jos Maia Sandu” „Jos Guvernul Gavrilița” au scandat manifestanții, Comrat, 17 iulie 2022

Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme de presă au suscitat cel mai mare interes pe rețele? Aflați dimineața la Europa Liberă.

Ştirile presei moldovene

  • „Protest la Comrat: oamenii, nemulțumiți de creșterea prețurilor”, titrează Newsmaker.md. Publicația preia o înregistrare în direct a manifestației transmisă de media locală și scrie că oamenii care au ieșit în stradă au enumerat produsele și prețurilor lor, menționând că au fost majorate substanțial în ultimul timp. „Jos Maia Sandu” „Jos Guvernul Gavrilița”, „Rusia, Rusia”, au scandat manifestanții, cerând conducerii Moldovei să „revoce guvernul incompetent”, să restabilească relațiile cu țările CSI, să reînnoiască urgent contractul cu Gazprom „în condiții favorabile” și să anuleze taxele vamale și TVA la carburanți.
  • Despre guvernare defectuoasă și riscuri de corupție la întreprinderile de stat scrie portalul mold-street.com. Reporterii citează concluziile unui recent studiu al Centrului „Expert-Grup” în care, bunăoară, Administrația de Stat a Drumurilor este adusă ca exemplu de control intern fragil, chiar și după ce a fost adoptată o nouă organigramă. La capitolul încălcărilor procedurilor de achiziții este menționată Poșta Moldovei, la care în 2020, 39 la sută din tendere au fost efectuate cu nereguli, constată experții. Aceștia atrag atenția că multe din întreprinderile de stat activează cu pierderi și admit acumulări de datorii, dar managerii continuă să primească salarii și prime grase pentru „activitate prodigioasă”.
  • În ciuda nenumăratelor crize cu care se confruntă, în prima jumătate de an, Republica Moldova a obținut valori-record la operațiunile de export, scrie replicamedia.md. Potrivit datelor prezentate de Biroul de statistică, valoarea comerțului exterior aproape că s-a dublat față de aceeași perioadă a anului trecut, România și Uniunea Europeană rămân în continuare partenerii comerciali de bază ai Chișinăului. Expertului economic, Veaceslav Ioniță, citat în material, spune că principalele motive ale acestei creșteri o reprezintă roada foarte bună de anul trecut, dar și faptul că agenții economici din stânga Nistrului sunt obligați să-și exporte mărfurile prin vămile moldovenești, după ce Ucraina a blocat hotarul pe partea sa.

Temele dezbătute pe reţele în ultimele 24 de ore

  • Despre caisele moldovenești, care sunt căutate pe piața Uniunii Europene este postarea TV8.md, care a care a trezit un interes sporit pe Facebook-ul moldovean, în ultimele 24 de ore, potrivit aplicației de monitorizare a rețelelor CrowdTangle. Autorii materialului scriu că tot mai mulți producători moldoveni au învățat că pentru a culege o roadă bogată și de calitate trebuie să țină pasul cu tehnologiile moderne de întreținere a livezilor. Potrivit informațiilor, din totalul de 1200 de tone de caise exportate, la nivel de țară, 300 de tone au ajuns în Uniunea Europeană.
  • Pe Instagramul moldovean, cea mai populară postare este a jurnaliștilor de la portalul Newsmaker.md. Este vorba despre un video în care apare mama unei fetițe de patru ani din orașul ucrainean Vinița, care nu a supraviețuit atacului cu rachete rusești de săptămâna trecută. Femeia este în stare critică la spital și le-a spus jurnaliștilor că ,,toți urmăresc cum este ucisă Ucraina, cum ne ucid copiii...”

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG