Linkuri accesibilitate

Premieră în România. Imaginea lui Ceaușescu pe prelata unui camion i-a adus dosar penal unui locuitor din Zalău


Fotografia cu Nicolae Ceaușescu pe camion a fost surprinsă pe Valea Oltului.
Fotografia cu Nicolae Ceaușescu pe camion a fost surprinsă pe Valea Oltului.

În octombrie 2023, o fotografie de pe un camion cu numere de Sălaj împânzea social-media românească. Imaginea lui Nicolae Ceaușescu îmbrăcat în costum și cu cravată acoperea partea din spate a TIR-ului. După zece luni, justiția decide că ce a făcut bărbatul e penal, dar îl iartă.

Fotografia alb-negru de pe camionul surprins pe Valea Oltului era însoțită de textul: „Singurul conducător român cu sânge de dac. A sfidat marile puteri ale vremii și nu a lăsat capul plecat în fața nimănui”.

Nu era prima imagine cu Ceaușescu care agita social-media. Cu doi ani înainte, un camion - de data aceasta cu numere de Suceava - care avea imaginea dictatorului tipărită pe partea din spate, devenea viral după ce fusese filmat pe o autostradă din Italia.

Ambele postări au creat un val de comentarii. Pe de o parte, au fost cei care au susținut mesajul de pe afiș și l-au deplâns pe Nicolae Ceaușescu. De de cealaltă parte, au fost cei care au fost deranjați de apariția unei astfel de manifestări publice.

„Cine uită istoria, va fi condamnat să o repete. Se pare că românii o uită foarte repede”, spune un internaut.

„Să te bucuri de fiabilitatea, confortul și siguranța oferite de un Volvo, dar să-l adori pe Ceaușescu înseamnă să fii... mesajul ăla trebuia pus pe un R.O.M.A.N!”, scrie o altă persoană.

De cealaltă parte, alți comentatori spun că bărbatul a avut curaj: „Măcar se exprimă liber și asumat și nu are nevoie de aprobarea specialului serviciu juridic superior ierarhic”.

O problemă penală

Imaginile și viralizarea lor i-au determinat pe specialiștii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) să facă plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău.

Procurorii au verificat cine se află în spatele imaginii și dacă se face vinovat de încălcarea Legii 217/2015, anume promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

„Nu este doar profund imoral să promovezi, fie și ca persoană particulară, imaginea dictatorului Nicolae Ceaușescu în spațiul public, ci și ilegal”, explică președintele IICMER, profesorul Daniel Șandru.

„Iar publicul trebuie să cunoască această realitate. E, în fond, și un exercițiu de pedagogie a memoriei, mai cu seamă în condițiile în care statul român a condamnat, încă din 2006, prin vocea Președinției României, regimul comunist ca fiind «ilegitim și criminal»”, adaugă el.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău au descoperit că mașina colantată cu Nicolae Ceaușescu era a firmei Nadih Elisav Trans SRL din Zalău, al cărei proprietar era Vasile H.

Anchetatorii au luat legătura cu el și au aflat că șoferul Cristian Cosmin era cel care utiliza mașina și cel care venise cu ideea.

Cristian a recunoscut fapta. Le-a spus procurorilor că se inspirase de la alți transportatori și că a fost mai ieftin să colanteze semiremorca decât să o vopsească.

Bărbatul a spus că regretă fapta, că nu știa că este o infracțiune și că a dat prelata jos de pe mașină.

Acesta este și motivul pentru care procurorii au renunțat la urmărirea penală. Nu pentru că fapta nu există, nu pentru că ea nu este de natură penală, ci pentru că au considerat că autorul s-a îndreptat și a învățat ceva din această experiență.

Nicolae Ceaușescu, de la săpun la insigne

Imaginea lui Nicolae Ceaușescu este tot mai prezentă în spațiul public în ultimii ani, spun experții IICCMER. Fie că a fost turnată sub formă de săpun, fie că apare pe tricouri sau pe insigne, imaginea dictatorului apare în spații publice, pe internet sau la tarabe.

Firma care face în zilele actuale săpun sub licența „Cheia” - o marcă comunistă - are de vânzare un „Pachet cadou Cartea gri a sapunului Cheia”.

Pachetul promoțional conține „1 statueta Omagiu Ceaușescu, 1 sapun pentru rufe, 1 sapun de semitoaletă, 1 sapun de toaleta Santal, 1 sapun de toaleta Lavandă.”

Producătorii spun, în descriere, că pachetul are ca scop tocmai a „rescrie prin sapun acele Vremuri pale, terne, gri, mate”.

„Pentru rescrierea acelor Vremuri, aceste produse contemporane sunt la fel de rudimentare ca atunci, sunt cele mai rudimentare din oferta istorică sau contemporană a noastră. Nu urmăresc plăcerea actului, nici alte funcţii bioactive. Urmăresc EFICACITATEA lor”, mai arată producătorii.

Președintele IICCMER, Daniel Șandru, spune că, deși profitabile din punct de vedere economic - acesta fiind și motivul pentru care folosirea lor este în creștere - simbolurile comuniste și promovarea unor imagini cu dictatorul Nicolaa Ceaușescu au ca efect final cosmetizarea și atenuarea ororilor făcute.

Prof. Daniel Șandru conduce instituția care a reușit să obțină o recunoaștere din partea Justiției că folosirea imaginii lui Nicolae Ceaușescu în spațiile publice este de natură penală.
Prof. Daniel Șandru conduce instituția care a reușit să obțină o recunoaștere din partea Justiției că folosirea imaginii lui Nicolae Ceaușescu în spațiile publice este de natură penală.

„Vom transmite, acolo unde e posibil acest lucru, atenționări cu privire la faptul că promovarea, în orice formă - altele decât cele realizate în scop educațional/de cercetare - a imaginii dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu reprezintă o infracțiune și trebuie să înceteze de îndată”, spune Șandru.

De cele mai multe ori, însă, este extrem de greu de descoperit cine este creatorul imaginii care ajunge în public, pentru că cel care îl vinde susține că nu are nicio vină.

Alte personaje în spațiul public

Nu doar imaginile cu Nicolae Ceaușescu sunt din ce în ce mai prezente în peisajul actual.

În martie, fostul ministru al Culturii, Teodor Paleologu, prezenta un afiș cu Corneliu Zelea Codreanu pe care cineva îl lipise într-una din toaletele de la Aeroportul Otopeni.

Imaginea cu Corneliu Zelea Codreanu în toaleta Aeroportului Otopeni de lângă București.
Imaginea cu Corneliu Zelea Codreanu în toaleta Aeroportului Otopeni de lângă București.

Istoricii familiarizați cu fenomenul spun că, în cele mai multe cazuri, imaginea lui Zelea Codreanu, liderul Mișcării Legionare, apare pe stickere mici lipite în toaletele barurilor/restaurantelor sau pe semnele de circulație din marile orașe.

Majoritatea sunt însoțite de alte însemne legionare oarecum necunoscute publicului larg. Mesajul este țintit către adepți. Mesajele și simbolurile legionare sunt interzise, prin lege.

Cu excepția imaginii lui Nicolae Ceaușescu, niciun alt simbol sau lider comunist nu poate fi interzis din spațiul public. Secera și ciocanul, stema României comuniste sau lideri precum Ana Pauker, Gheorghe Gheorghiu Dej sau Che Guevara pot fi cumpărate de pe internet sau din magazine.

Imaginile cu încărcături simbolice sunt folosite frecvent în confruntarea politică.

O consilieră a Uniunii Salvați România (USR) de la Timișoara a trebuit să dezmintă în mod repetat o imagine cu ea purtând un tricou cu imaginea Anei Pauker însoțită de mesajul „death to chiaburs”. Fotografia fusese realizată după o captură luată dintr-un clip al consilierei și modificată.

Articol preluat de la Europa Liberă România.

XS
SM
MD
LG