De ce au loc aceste alegeri acum?
Franța a avut alegeri parlamentare în 2022, la câteva luni după alegerile prezidențiale, care l-au readus pe Emmanuel Macron la Palatul Elysee pentru încă cinci ani.
Și, da, aceste alegeri anticipate, care vor avea loc în două tururi, pe 30 iunie și 7 iulie, au mult de-a face cu Macron, întrucât el este cel care le-a convocat după o înfrângere umilitoare la alegerile europarlamentare de la începutul lunii iunie. La acel scrutin, coaliția sa de centru a obținut puțin sub 15% din voturi, în timp ce Nemesisul său electoral, populista de extremă dreapta Marine Le Pen și partidul ei „Reuniunea Națională” au ieșit primii la alegeri, cu peste 30%.
Mulți au văzut această mișcare ca pe un joc de noroc, Macron întrebându-i, în esență, pe francezi dacă aceasta este direcția pe care o doresc sau dacă acel rezultat de la începutul lunii iunie a fost doar un eveniment izolat.
Dă oare pariul roade?
Judecând după sondaje - deloc. De fapt, este de așteptat că „Adunarea Națională” va obține undeva între 30-34% din voturi, iar alianța politică a lui Macron „Împreună pentru Republică” pare să se apropie de 20%. Cu asemenea calcule, Macron nu ar ajunge nici pe locul doi în alegerile parlamentare. Noul Front Popular (NFP) recent creat – o coaliție greoaie formată din verzi, social-democrați, comuniști și „Franța nesupusă” (LFI) a lui Jean-Luc Melenchon – este cotată cu aproape 30% și este astfel o provocare pentru „Adunarea Națională”.
Ei nu au încă un candidat la funcția de prim-ministru pe care să-l prezinte în cazul în care vor câștiga alegerile, iar perioada de dinaintea votării a fost dominată de insulte aproape zilnice între partidele componente.
Dar asta este nimic în comparație cu haosul care vine din partea Republicanilor, partid de centru-dreapta, dominant în trecut, al foștilor președinți francezi Jacques Chirac și Nicolas Sarkozy. După ce Macron a convocat alegerile parlamentare, liderul republican, Eric Ciotti, a încheiat un pact cu „Adunarea Națională” pe la spatele partidului, ceea ce a făcut ca alți membri de partid să încerce să-l înlăture, prin scene demne de o bună comedie franceză de odinioară. Deloc surprinzător, ei se află în prezent pe locul patru în sondaje, cu 7%.
Și cum se va încheia totul?
Se poate numai ghici. Colac peste pupăză, procentele de mai sus nu contează prea mult, deoarece cele 577 de locuri din Adunarea Națională a Franței nu sunt repartizate proporțional. Candidații să bat în 577 de circumscripții uninominale. Deci, chiar dacă sunt alegeri naționale, personalitățile la nivel local și probleme locale sunt cele care contează.
Dacă niciun candidat nu obține 50% din voturi în primul tur într-o circumscripție, primii doi candidați se confruntă în al doilea tur, pe 7 iulie. Pentru a complica lucrurile și mai mult, orice candidat care este susținut de 12,5% dintre alegători în primul tur, obține șansa să meargă și la următorul tur al alegerilor. În 2022, au fost doar șapte curse cu trei candidați în runda a doua, dar ne putem aștepta să vedem mult mai multe în această vară.
Așadar, este de așteptat să se încheie o mulțime de înțelegeri între partide înainte de 7 iulie în vederea unui vot tactic, pentru a preveni sau promova candidatul unuia sau altui partid. Și, în timp ce partidul lui Macron este probabil să fie înfrânt în multe locuri, alegătorii săi pot fi în cele din urmă cei care influențează rezultatele, mergând fie spre stânga, fie spre dreapta politică.
Va obține cineva majoritatea?
În ciuda dificultăților de a prezice rezultatul a ceea ce, de fapt, sunt 577 de alegeri locale în două tururi, au fost făcute totuși unele previziuni. Pentru a avea majoritate în parlamentul francez, un partid are nevoie de 289 de locuri.
Partidul „Adunarea Națională” care are în prezent 88 de locuri, va câștiga probabil peste 200, iar Noul Front Popular va obține cam tot atâtea sau puțin peste 200 de locuri. Pe de altă parte, centriștii lui Macron ar putea scădea de la cele 250 de locuri pe care le au astăzi la mai puțin de 100.
În timp ce coabitările, adică situațiile în care partidul președintelui nu este majoritar în parlament într-o Franță cu sistem prezidențial de guvernare, s-au întâmplat de trei ori de când s-a instaurat, în anii 1950, cea de-a cincea republică franceză, de data aceasta am putea vedea ceva complet nou - un parlament în care nimeni nu are o majoritate viabilă. Acesta ar putea fi scenariul probabil, deoarece niciunul dintre cele trei blocuri principale n-au ochi să se vadă, făcând orice coaliție aproape imposibilă.
Ce se va întâmpla în cazul unui parlament fără o majoritate clară?
Va fi paralizie. Jordan Bardella, protejatul în vârstă de 28 de ani al lui Marine Le Pen și candidatul la funcția de prim-ministru din partea „Adunării Naționale”, a declarat public că el poate guverna doar dacă are majoritate.
Macron poate încerca să coaguleze un fel de „coaliție națională a doritorilor” cu un prim-ministru tehnocrat. Unii au spus că actuala președintă a Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, poate fi acea persoană. Constituția îi interzice lui Macron să convoace noi alegeri pentru încă un an. Un fel de guvern interimar poate rezista o vreme, dar nu poate adopta legi, ci doar bugete.
Au existat și zvonuri conform cărora Macron însuși ar putea demisiona, aruncând Franța într-o dezordine și mai mare, dar acest lucru este puțin probabil. În tot cazul, un vot de neîncredere împotriva sa nu se poate ține în parlament din punct de vedere legal.
Macron are nevoie disperată de puțin vânt în pânze și spirit sportiv, dar Jocurile Olimpice de vară, găzduite de Paris începând din 26 iulie vin prea târziu...
Poate obține extrema dreapta o victorie totală?
Desigur că poate. Le Pen și Bardella au reușit să facă „Adunarea Națională” mai „acceptabilă” pentru un spectru mai larg al electoratului. Mulți speră că aceștia vor deveni din ce în ce mai moderați dacă vor fi la putere, cum s-a întâmplat cu prim-ministra italiană Giorgia Meloni și partidul ei, „Frații Italiei”, ajuns la putere în 2022.
Dar Le Pen este mult mai de dreapta. A luat bani cu împrumut de la o bancă rusă, și-a exprimat anterior admirația pentru Vladimir Putin și este instinctiv atât împotriva UE, cât și împotriva NATO. Dacă ar fi la putere, „Adunarea Națională” ar depune eforturi pentru a obține politici mai stricte de imigrare, ar scădea vârsta de pensionare la 62 de ani, ar scădea TVA-ul din facturile la energie, ar contesta contribuția Franței la bugetul UE și ar desființa dreptul automat la cetățenie franceză pentru cei născuți în Franța din părinți străini.
Ce ar însemna acest lucru pentru UE?
Ei bine, toate aceste reforme costă bani. Piețele ar putea deveni nervoase, deoarece instabilitatea financiară din a doua cea mai mare economie a zonei euro va avea un impact dincolo de granițele Franței.
Au existat estimări conform cărora programul partidului „Adunarea Națională” ar putea duce cu ușurință deficitul bugetar deja mare, care se situează în prezent la 5 % din PIB, la mult peste 6 %. Acest lucru este important deoarece, la începutul lunii iunie, Comisia Europeană a plasat Franța în ceea ce se numește procedura de deficit excesiv pentru depășirea plafonului UE de deficit fiscal de 3% din PIB. Recomandări mai clare din partea Bruxelles-ului sunt așteptate în noiembrie, dar UE va face presiuni pentru strângerea curelei.
Acesta nu este singurul domeniu de potențial conflict cu Bruxelles-ul. Un guvern de extremă dreapta ar putea intra rapid în vizorul UE pentru subvenționarea întreprinderilor și încălcarea normelor privind piața internă, privind piața de energie electrică și pentru discriminarea altor cetățeni ai UE.
Cum rămâne cu politica externă?
Trebuie remarcat din nou faptul că Franța este un sistem prezidențial în care politica externă și cea de securitate se află, în mare parte, în mâinile președintelui Macron.
El este cel care încă reprezintă țara la summiturile cruciale din UE, NATO și G7, de exemplu. Astfel, sprijinul politic pentru Ucraina și extinderea UE, de exemplu, va continua. Dar Macron poate avea dificultăți în ceea ce privește finanțarea diferitelor tipuri de eforturi externe în viitor, cum ar fi ajutorul militar și financiar pentru Kiev, deoarece acest lucru necesită aprobarea Parlamentului.
Apoi, există și ceea ce am putea numi un „efectul de descurajare”. Cu un parlament care nu este deosebit de dornic să sprijine efortul de război sau să primească noi membri în organizații precum UE și NATO, marja de manevră a lui Macron se poate micșora. Într-un fel, el riscă să devină un președinte de tip „rață șchioapă”, adică fără nicio putere, în ultimii doi ani ai mandatului său, incapabil să promoveze vreunul dintre marile sale planuri, cum ar fi o integrare mai profundă a UE sau o intervenție franceză pe teren în Ucraina.
(În traducerea Cristinei Popușoi)
