Linkuri accesibilitate

Podcastul Reporterii | Justiția cere salarii europene


Un grup de funcționari ai statului aflat de ani de zile în atenția opiniei publice și supus celei mai grele reforme, judecătorii, s-a adunat pe 19 decembrie și a cerut ... „salarii europene”. În Reporterii, discutăm despre reforma justiției, despre salarii, dar și despre soarta marilor dosare.

Justiția cere salarii europene
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:32:03 0:00

Judecătorii care se bucură deja de salarii printre cele mai mari după majorări repetate au spus că societatea nu poate aștepta de la ei să-și facă meseria – să le facă dreptate repede și bine – dacă nu-i plătește mai mult, cam de trei ori mai mult decât salariul mediu pe economie, așa cum este cazul „în țările europene”.

Au mai cerut judecătorii independență financiară, adică un sistem prin care salariul să li se majoreze sau indexeze automat, an de an, fără ca majorarea să mai depindă de vreo decizie de guvern sau parlament, cu alte cuvinte de politicieni, tot „ca în Europa”, dar și „în America”.

Puterea politică, aleasă de oameni, care se chinuie de mult să-i „curețe” pe judecători și să alunge din rândurile lor oamenii compromiși le-a promis salarii de trei ori cât media pe economie, dar numai după ce trec prin vetting, o reformă prin care integritatea le este verificată de experți din afara sistemului.

Foarte puțini au trecut prin această „evaluare extraordinară externă” pentru că reforma decurge lent. Mulți nici nu vor trece – legea actuală oferă acest „beneficiu” al vettingului doar judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ai instanțelor de apel și judecătorilor din instanțele de fond care au funcții administrative. Dar nu și celorlalți, judecători obișnuiți din instanțele de fond, care sunt cei mai mulți și se presupune că duc tot greul - ei sunt prima verigă cu care se întâlnesc oamenii când au vreun proces.

Așa încât poate fi de înțeles că, din solidaritate, toți judecătorii indiferent dacă au trecut deja prin vetting, dacă nu au trecut, sau dacă nici nu vor trebui să treacă au votat, unanim, la Adunarea lor Generală Extraordinară, pe 19 decembrie, pentru a cere puterii politice „salarii europene”.

Numai că le cereau chiar la câteva zile după ce Uniunea Europeană a reamintit Republicii Moldova că trebuie să arate prin decizii de judecată că luptă într-adevăr cu corupția. Iar aici, lucrurile sunt mai problematice.

Despre cât de problematice sunt lucrurile în justiție și în privința salariilor, și în privința vitezei reformei, și în privința marilor dosare de corupție discutăm la sfârșit de an cu Nadejda Coptu, jurnalista Europei Libere specializată în problemele justiției. Audiție plăcută.

Cu un episod nou în fiecare luni, „Reporterii” este un podcast în care relatăm pentru ascultătorii noștri - cei care ne ascultă în mașină, în căști în transportul public sau acasă, înainte de culcare – la ce proiecte lucrează reporterii Europei Libere pentru site-ul nostru, pentru paginile noastre de Facebook și Instagram, pentru canalul de YouTube. Vă puteți abona la podcast pe platformele Apple Podcast, pe YouTube, iar ascultătorii din străinătate îl pot găsi și pe Spotify.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG