Linkuri accesibilitate

Peste jumătate de milion de pensionari, în R. Moldova. Cum se calculează pensia pentru limita de vârstă?


În prezent, bărbații se pensionează la vârsta de 63 de ani, iar femeile – la 61 de ani, iar începând cu anul 2028 și bărbații și femeile se vor pensiona la 63 de ani.
În prezent, bărbații se pensionează la vârsta de 63 de ani, iar femeile – la 61 de ani, iar începând cu anul 2028 și bărbații și femeile se vor pensiona la 63 de ani.

La începutul anului 2024, peste 520.000 de persoane din R. Moldova primeau pensie pentru limita de vârstă. Aproape 70% din pensionari sunt femei, iar pensia medie a fost în anul precedent de 3.683 de lei. Peste 24% erau angajați în câmpul muncii în momentul stabilirii pensiei.

Potrivit legii privind sistemul public de pensii, aprobată încă în 1998, pensia pentru limită de vârstă se calculează conform unei formule în care se înmulțesc trei factori:

  • 1,35% (rata de acumulare pentru anii de cotizare, realizați după 1 ianuarie 1999, calculată în procente);
  • stagiul total de cotizare, care nu poate fi mai mic de 15 ani;
  • venitul mediu lunar asigurat din toată perioada de activitate, care se calculează, la fel, după o formulă stabilită în lege.

Pe site-ul Casei Naționale de Asigurări Sociale găsiți un calculator online de pensii.

Stagiul de cotizare este suma tuturor perioadelor în care persoana asigurată a fost angajată oficial și a achitat contribuții de asigurări sociale de stat. Acesta include și perioadele de absență forțată de la muncă (șomaj tehnic, staționare), pentru care s-a plătit și au fost achitate contribuții de asigurări sociale.

Stagiul complet de cotizare constituie 34 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Pentru persoanele care nu au un stagiu complet, se calculează pensia incompletă.

Cei care au o vechime în muncă mai mică de 15 ani nu primesc pensie, ci o alocație pentru persoanele vârstnice, care constituie 50% din mărimea pensiei minime pentru limită de vârstă. Din 1 aprilie 2024, pensia minimă este 2.777 de lei.

Anii de muncă pot fi cumpărați

Angajații care nu au adunat cel puțin 15 ani de vechime în muncă pentru a-și asigura o pensie minimă de stat îi pot cumpăra. În 2024, prețul unui an de stagiu de cotizare este de 17.522 de lei, iar proprietarii de terenuri agricole – 4.463 de lei. Plata se poate face și în rate.

Anul trecut, în afară de proprietarii de terenuri agricole, 257 de persoane au ales să-și completeze stagiul contra cost pentru a beneficia de pensie. Majoritatea solicitanților au lucrat la negru sau în străinătate.

Pensie anticipată pentru carieră lungă

În prezent, bărbații se pensionează la vârsta de 63 de ani, iar femeile – la 61 de ani. Pentru femei, vârsta de pensionare va crește treptat, cu jumătate de an pe an, până o va egala pe cea a bărbaților, în 2028.

Unii angajați se pot pensiona, însă, mai devreme. La 1 ianuarie 2022 a fost instituită „pensia anticipată pentru carieră lungă”, de care pot beneficia persoanele care au muncit o perioadă îndelungată, chiar dacă nu au atins vârsta de pensionare.

Stagiul de cotizare necesar pentru o astfel de pensie diferă în funcție de gen: 39 de ani – pentru bărbați și 37 de ani – pentru femei.

Mărimea pensiei anticipate pentru carieră lungă se calculează în același mod ca și a celei pentru limita de vârstă.

Pensia crește dacă mai muncești

Legislația R. Moldova prevede reexaminarea pensiilor pentru limită de vârstă pentru persoanele care continuă să muncească după ce au ieșit la pensie. Acestea pot depune o cerere pentru recalculare online sau fizic, mergând la Casa Teritorială de Asigurări Sociale și prezentând buletinul de identitate. Cererea poate fi depusă și de o altă persoană, cu procură.

Anul trecut, circa 24% din cei care au ieșit la pensie atingând limita de vârstă erau în acel moment angajați în câmpul muncii.

În total, conform datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, la începutul anului 2024, în R. Moldova era de aproape 680.000 de beneficiari de pensii, dintre care peste 520.000 erau pensionari pentru limită de vârstă. Peste 67% din aceștia erau femei.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în 2023, mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă a constituit 3.683 de lei, în creștere cu 16,4% față de anul precedent și cu 99,9% – comparativ cu începutul anului 2020. În aprilie 2021, pensia minimă era de 1.188 de lei, iar în octombrie 2021, printr-o decizie politică, s-a majorat până la 2.000 de lei.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

  • 16x9 Image

    Eugenia Apostu

    Visul meu a fost să ajung la radio și am ajuns în 2008. Pe parcursul a 15 ani am combinat munca de la radio cu cea de la televiziune, iar în luna mai 2023 am venit la Europa Liberă, unde sunt reporteră pe domeniul drepturilor omului.

XS
SM
MD
LG