La vârsta de 60 de ani, Desanka Mosic a decis în cele din urmă să își părăsească soțul, după patru decenii de abuzuri violente. Petar îi spărsese nasul la o săptămână după nunta lor. Iar acum, în timp ce ea aștepta la Pancevo, din centrul Serbiei, să urce într-un autobuz spre Germania, la 15 zile după ce divorțul lor fusese oficializat, el a urmărit-o și a înjunghiat-o mortal în fața nepotului lor adolescent.
În loc să înceapă o viață nouă în străinătate, Desanka avea să-și adauge inițialele pe o listă în creștere de pe Memorialul Femicide, o platformă digitală dedicată comemorării femeilor victime ale violenței domestice din întreaga țară.
„Nu s-a gândit niciodată să-l părăsească, să-l denunțe sau să divorțeze de el din cauza presiunilor sociale și a influenței familiei lui”, a declarat Dejan, fiul Desankăi, pentru Serviciul Balcanic al RFE/RL.
Desanka și celelalte victime sunt o mărturie vie a suferinței și tăcerii din Serbia, unde femeile mor într-un ritm alarmant, atât în orașe, cât și în gospodării – de multe ori după ce au îndurat decenii de violență neraportată.
Scrisoare de rămas bun
Într-o scrisoare de adio pe care o scrisese înainte de a căuta siguranță într-un adăpost, sperând că un ordin de restricție emis de instanță îl va ține pe Petar departe, Desanka scria: „Am plecat să trăiesc singură, fără tine și fără tortura ta, amenințările de a mă ucide și abuzurile – m-am săturat”.
Organizațiile internaționale sunt de acord că, din punct de vedere statistic, casa este cel mai periculos loc pentru multe femei.
În ultimii 15 ani, 406 femei au fost ucise în Serbia, potrivit Centrului Autonom al Femeilor (AZC) din Belgrad, o organizație nonprofit, majoritatea victimelor având peste 46 de ani. Centrul precizează că, în mai mult de jumătate dintre aceste cazuri, ucigașii au fost „partenerii lor, fie căsătoriți, fie necăsătoriți”.
Dar, deși violența bazată pe gen rămâne o problemă gravă în cea mai populată dintre fostele republici iugoslave, există semne că noile generații de femei și fete sârbe sunt tot mai conștiente de riscurile abuzului domestic.
„Avem un număr semnificativ de femei mai în vârstă care nu au raportat niciodată violența”, spune Vanja Macanovic, șefa Centrului Autonom al Femeilor, care a lansat Memorialul Femicide.
Ea atribuie această subraportare stigmatului din rândul generațiilor mai vechi, care adesea văd raportarea abuzului ca pe ceva rușinos.
Dejan spune că mama sa a crescut într-o familie abuzivă, cu un tată care consuma alcool. Căsătoria părea inițial o formă de protecție, explică el: „Avea 17 ani când a acceptat acest [abuz] ca pe o expresie normală a iubirii”.
Mama sa „nu și-a dat seama că ar putea raporta orice formă de violență, fie din cauza fricii, amenințărilor sau a așteptărilor din partea familiei și surorii lui, care îi ofereau un fel de sprijin și afecțiune, dar și justificau comportamentul său ca fiind complicat, nervos și imprevizibil”.
Psihologul Biljana Slavkovic spune că frica și rușinea sunt printre principalele motive pentru care multe femei suportă violența prelungită. Astfel de victime cred adesea că, într-un fel, au contribuit la comportamentul abuziv și trăiesc un sentiment copleșitor de vinovăție.
„Această vinovăție este întărită de sisteme care normalizează comportamentul abuziv și învață femeile, prin modele transgeneraționale, că este normal să suporte agresiunea și abuzul din partea unui partener sau a unui membru al familiei”, explică Slavkovic.
În societăți patriarhale și conservatoare precum Serbia, spune Slavkovic, normalizarea violenței împiedică victimele să recunoască pe deplin situația în care se află.
Dejan consideră că mediul social a jucat un rol în suferința familiei sale. Oamenii erau curioși despre lucruri precum sursa banilor lor sau de ce mama și tatăl său s-au căsătorit, spune el, dar în cele din urmă nu erau preocupați de bunăstarea lor.
„Erau interesați de orice altceva, în afară de cum să oprească un om ca el”, spune Dejan. „Considerau că nu e treaba lor.”
Lupta pentru siguranță
Sondajele informale realizate de Serviciul Balcanic al RFE/RL în Belgrad sugerează o prevalență ridicată a violenței bazate pe gen. Totuși, Vanja Macanovic, șefa Centrului Autonom al Femeilor, spune că, potrivit statisticilor, generațiile mai tinere de femei sunt mai conștiente și mai informate despre riscurile situațiilor domestice abuzive.
„Spre deosebire de femeile care au suportat 20, 30 sau 40 de ani de violență, femeile mai tinere sunt mai predispuse să recunoască pericolul în care se află”, afirmă ea.
Pentru unele dintre femeile care au vorbit cu RFE/RL, precum Tamara, în vârstă de 21 de ani, acțiunea este obligatorie. După ce a experimentat atingeri nedorite într-un autobuz, Tamara spune că a sunat la poliție când a văzut că același lucru i se întâmpla altcuiva.
„Nu facem nimănui un favor dacă nu raportăm violența”, subliniază Macanovic. „Cei care sunt conștienți de abuz ar trebui să se informeze despre cum să ajute și să sune la poliție când aud că se produce violență.”
Într-un studiu de referință din 2019, Biroul ONU pentru Droguri și Criminalitate (UNODC) a avertizat că „uciderile comise de parteneri intimi sunt rareori spontane sau întâmplătoare și ar trebui analizate ca un act extrem dintr-un continuum al violenței bazate pe gen, care rămâne subraportată și prea des ignorată”.
Dacă cineva a încercat să o ajute pe Desanka, spune fiul ei, a fost mai degrabă prin cuvinte de compasiune și sfaturi să-și părăsească soțul. „Dar nimeni nu știa, nici măcar mama mea, cum să facă asta atunci când nu poți avea încredere în nimeni – nici măcar în poliție, care adesea stătea cu el la cafea în privat.”
„Departe de a fi rezolvat”
Serbia a ratificat convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și violenței domestice, cunoscută sub numele de Convenția de la Istanbul, în 2013, și a introdus Legea pentru prevenirea violenței domestice în 2017.
Comisarul pentru egalitate numit de parlamentul Serbiei, Brankica Jankovic, afirmă că numărul cazurilor de violență a crescut de la implementarea legii. „Dar problema este departe de a fi rezolvată”, adaugă ea. Jankovic subliniază necesitatea unui personal specializat și a unor departamente dedicate pentru a gestiona eficient cazurile de violență domestică.
„Nu este același lucru dacă o victimă este întâmpinată de un anchetator care tocmai a lucrat la un caz de furt sau terorism, față de o persoană special instruită pentru a lucra cu victimele violenței”, spune Jankovic.
Aproape 28.413 cazuri de violență domestică au fost raportate în Serbia în 2023, conform datelor Ministerului de Interne, oferite Centrului Autonom pentru Femei, cel mai mare număr de raportări înregistrat din 2018 până în prezent. Centrul afirmă că a primit 4.095 de apeluri la linia sa SOS pentru sprijin psihosocial în aceeași perioadă, ceea ce reprezintă o creștere de 4% față de anul precedent. Douăzeci și șapte de femei au fost ucise în Serbia în 2023.
„Ele simt că nimeni nu le crede”, spune Macanovic, adăugând că cel mai periculos moment pentru o femeie este „când părăsește agresorul sau îi spune acestuia despre decizia de a pleca”.
Un tribunal a concluzionat în legătură cu uciderea Desankăi – și cu condamnarea ulterioară a lui Petar la 30 de ani de închisoare pentru crimă – că fostul ei soț a ucis-o „când a realizat că fosta lui soție nu se va întoarce la el și că nu mai există nicio șansă de a continua viața de familie împreună”.
Un sfert dintre victimele documentate de Memorialul Femicidului au raportat agresorii lor înainte de a fi ucise.
Dejan spune că nu înțelege de ce oamenii nu realizează că nicio formă de violență nu ar trebui tolerată. Dar, timp de mulți ani, spune el, pe măsură ce tatăl său devenea tot mai bogat și câștiga aliați în instituții, mama sa era ca „un hamster neajutorat care aleargă într-o roată”.
În cazul mamei sale, scopul ei nerealizat era „un mâine mai bun și mai luminos”, spune el. „Spera, dar se scufunda din ce în ce mai adânc fără să-și dea seama.”
La două zile după ce autoritățile au emis un ordin de restricție împotriva lui, Petar Moșic a apărut la adăpostul unde se afla Desanka, determinând centrul local de asistență socială să raporteze infracțiunea la poliție.
Dejan spune că tatăl său avea informații că adăpostul îl denunțase. Dacă ar fi fost arestat, susține Dejan, mama sa ar fi putut fi liberă și în viață astăzi.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
