De ce americanii nu protestează față de majorarea vârstei de pensionare spre deosebire de ruși? Poate un american de rând să conteze pe așa zisa „odihnă bine meritată”? A devenit oare pensia timpurie un soi de victimă a mândriei naționale a rușilor? Creșterea vârstei de pensionare este oare un proces inevitabil în Rusia? De ce sunt lipsiți rușii de dreptul de a determina viitorul sistemului lor de pensionare? Cum stau lucrurile și care sunt diferențele celor două sisteme de pensionare a încercat să afle colegul nostru Iuri Jigalkin, corespondentul Radio Svoboda la New-York, în cadrul unei discuții cu economistul Richard Erickson, profesor la East Carolina University, și Yuri Yarim-Agaev, șeful Centrului pentru Studiul Ideologiilor Totalitare.
Radio Svoboda: Legea privind majorarea vârstei de pensionare, adoptată recent, în prima lectură, de Duma rusă de Stat, a fost întâmpinată extrem de negativ de majoritatea rușilor. Anume acest fapt este, în opinia sociologilor, principalul motiv care a determinat căderea bruscă a popularității lui Vladimir Putin, iar, potrivit sondajelor, și factorul determinant, care i-ar putea scoate pe oameni la proteste. Este interesant faptul că, atunci când Congresul SUA a decis, pentru prima dată în ultimele șase decenii, să ridice vârsta de pensionare de la 65 la 67 de ani, americanii au reacționat relativ calm, deși au o pensie relativ mică, plățile din fondul asigurărilor sociale de stat fiind principala lor sursă de venituri după pensionare. Domnule Erickson, se știe că, în mod tradițional, americanii se bazează nu atât pe stat, cât pe propriilor lor puteri. Acest lucru este valabil și în cazul pensiilor de stat, care au apărut abia în perioada Marii Crize Economice din SUA (The Great Depression), cu scopul de a-i sprijini pe șomeri. De facto, câți americani se bizuie, astăzi, pe pensia oferită de stat?
Venitul mediu lunar al unui pensionar în SUA constituie circa 1.440 de dolari...
Richard Erickson: „Pentru o treime din populația SUA, pensia de stat constituie principala sursă de existență, reprezentând 90% din resursele de care dispun după pensionare. Pensii de stat primesc circa 60% dintre americani, alte 40% beneficiind de pensii din surse private. Venitul mediu lunar al unui pensionar în SUA constituie circa 1.440 de dolari.”
Radio Svoboda: Așadar, de pensii de stat – sau altfel spus de plăți din fondul de asigurărilor sociale - beneficiază relativ puțini americani, doar o treime?
Richard Erickson: „Așa este. În cazul altor 17-20% - mai bine de jumătate din veniturile pe care le au provin din asigurări sociale, ceilalți 40% câștigă bani muncind. În ultimii ani, aproximativ 36% dintre bărbați lucrează până la 70 de ani, în timp ce 28% dintre femei și 6% dintre bărbați continuă să lucreze și după 70 de ani. Cei care au venituri de categorie superioară au și pensii mult mai mari, care provin însă din fonduri pe care tot ei le-au creat, adică din fonduri personale de pensii.”
Radio Svoboda: Vă referiți la acei americani care, pe parcursul vieții lor, și-au investit o parte din câștiguri în acțiuni, iar acum trăiesc, în general, din dividende. Cu toate acestea, 40% din populație continuă să lucreze până șaptezeci de ani, ba chiar și mai mult. Înseamnă oare acest lucru că, pentru americanul de rând, vârsta de pensionare nu constituie deloc așa-zisa perioadă de „odihnă bine meritată”, cum i se spune în Rusia, ci este ceva mult mai puțin „plăcut”, mai curând - o perioadă „de luptă”?
Richard Erickson: „O perioadă „de luptă” aceasta ar putea fi, aș spune, cam pentru 40% dintre americani. Restul populației trăiește mai mult sau mai puțin „normal”, ba chiar „pe picior mare”. Așa se întâmplă în cazul acelor persoane care au reușit să adune, să zicem, o jumătate de milion de dolari și care câștigă, respectiv, cam 100-130 de mii de dolari pe an, dacă îi învește în mod corespunzător, bineînțeles. Cu acești bani se poate trăi foarte bine.”
Radio Svoboda: Apare, atunci, întrebarea: cât la sută din populația SUA reușește să adune pe conturile sale de pensionare câte un milion - un milion și jumătate de dolari. Este un număr semnificativ?
Richard Erickson: „Semnificativ, da, dar nu cunosc cifrele exacte.”
Radio Svoboda: Yuri Yarim-Agaev, cum rămâne cu sistemul american de asigurări de stat, le oferă oare acesta americanilor (majorității, dacă nu chiar tuturor) un nivel normal de viață, după pensionare?
Yuri Yarim-Agaev: „În primul rând, acest sistem nici nu a fost conceput în acest scop. De la bun început acesta a fost anume un sistemul de asigurare și întreținere a persoanelor aflate într-o situație critică. SUA este o lume a societății private, oamenii au renunțat doar la o parte din veniturile lor în anii precedenți. De facto, fiecare își crea propriul său fond de pensii. În plus, să nu uităm că, încă relativ nu demult, majoritatea marilor companii private, și nu doar companiile mari, plăteau pensii destul de generoase, mult mai mari decât cele plătite de stat. Până și astăzi, o bună parte a americanilor, ce-i drept, deja destul de înaintați în vârstă, ridică asemenea pensii.
Un profesor american, care a lucrat 33 de ani, ridică o pensie egală cu salariul pe care l-a avut în ultimul său an de muncă...
În plus, există și funcționarii publici, și membrii sindicali care se bucură de pensii cât se poate de mari. De exemplu, un profesor/învățător american, care a lucrat 33 de ani, ridică o pensie egală cu salariul pe care l-a avut în ultimul său an de muncă. Dacă vorbim despre statul New Jersey, de exemplu, vorbim, respectiv, despre 130 de mii de dolari pe an. Profesorii de aici se pot bucura de acești bani deja după 33 de ani de muncă, adică pensionându-se relativ devreme.
Trebuie să vă dau, respectiv, dreptate atunci când vorbiți despre importanța pensiei de stat în viața modernă. Rolul acestea a crescut dramatic din cauza globalizării. Companiile americane, pentru a rămâne competitive la scară globală, s-au văzut nevoite să-și lipsească angajații de o serie de beneficii, în special, când e vorba de pensii. Aș numi respectiva situație „socializare”, atunci când angajații din sectorul public se bucură de mult mai multe beneficii decât angajații din sectorul privat. Prin urmare, majoritatea americanilor care lucrează în sectorul privat se bazează tot mai mult pe aceste pensii.”
Radio Svoboda: În America se poartă, astăzi, discuții destul de aprinse cu privire la creșterea vârstei de pensionare. Se vorbește, inclusiv, despre faptul că sistemul de asigurări sociale va da faliment în următorii douăzeci de ani. Cu toate acestea, eu, de exemplu, voi avea ocazia să mă pensionez deja la 62 de ani, dar, în acest caz, voi ridica doar jumătate din suma de care aș putea beneficia dacă m-aș pensiona 67 de ani. Deci, despre ce vârstă de pensionare vorbim? La ce vârstă se pensionează americanii?
Yuri Yarim-Agaev: „Când vorbim despre vârsta de pensionare, vorbim despre așa-numita „pensie completă” pe care o primește o persoană. Inițial, a fost stabilită vârsta de 65 de ani. În anii '60 însă, a fost introdusă o alternativă, oamenii putând să aleagă oarecum vârsta la care se pensionează. Este vorba de un interval între 62 și 72 de ani, care vă permite să vă retrageți mai devreme, dar cu cât mai devreme plecați, începând cu vârsta de 62 de ani, cu atât veți primi o pensie mai mică și dimpotrivă, cu cât mai târziu vă pensionați cu atât mai mare va fi pensia care o veți ridica. Prin urmare, este mai ușor să faci calcule în baza vârstei la care poți ridica o pensie integrală, adică 66 de ani, la ora actuală. Acest prag va fi ridicat însă în curând până la 67 de ani – aceiași vârstă pentru bărbați și femei, așa cum a fost încă de la începuturi în SUA.”
Radio Svoboda: Cu alte cuvinte, în tot acest răstimp, vârsta de pensionare s-a majorat cu numai un an în Statele Unite?
Yuri Yarim-Agaev: „Da, în toată această perioadă, vârsta de pensionare a crescut cu un singur an.”
Radio Svoboda: Acest lucru ar putea explica oarecum lipsa protestelor în legătură cu creșterea vârstei de pensionare în SUA? Americanii par să nu acorde prea multă atenție acestui fapt sau e doar o aparență, domnule profesor Erickson?
Richard Erickson: „Americanii acordă, în schimb, destulă atenție dezbaterilor politice, întrucât s-a calculat că fondurile se vor epuiza deja în 2034. Respectiv, se poartă discuții și despre faptul că ar fi necesară reducerea pensiilor sau creșterea mai mare a vârstei de pensionare.
Există însă și o a treia opțiune, cea care presupune ridicarea impozitelor până la nivelul plăților. Poate fi ridicată vârsta de pensionare, dar poate fi redusă și mărimea pensiilor. Americanii, spre deosebire de cetățenii altor state, înțeleg acest lucru și știu să socotească foarte bine. Ei înțeleg că nu există o a patra varianta și vor trebui să aleagă una din cele trei opțiuni. Creșterea vârstei de pensionare este pentru cei mai mulți dintre americanii care votează, și, deci, au astăzi putere de decizie, cea mai nedureroasa dintre opțiuni, deoarece nu afectează deocamdată un număr prea mare de persoane. Nu vor fi afectați, de exemplu, cei care primesc deja o pensie, precum și cei se vor pensiona în următorii 6-8 ani. Tinerii nu reacționează foarte activ la aceste noutăți, deoarece este o problemă care ține de un viitor destul de îndepărtat pentru ei. În schimb, creșterea taxelor ar fi o problemă sesizată instantaneu de toți cei care muncesc.”
Radio Svoboda: Domnule profesor Erickson, tocmai ați spus că, până în 2034, Statele Unite, una din cele mai bogate țări din lume nu va avea destui bani pentru a menține un fond de pensii, pentru a plăti bani? Cum se poate întâmpla un asemenea lucru și de ce?
Richard Erickson: „Pentru că există prea mulți pensionari sau prea puțini angajați care plătesc contribuții la fondul de pensii. Există o soluție de mijloc între aceste trei, cea care îi vizează pe cei bogați, cărora le pot fi ridicate impozitele sau cărora le pot fi reduse pensiile, deoarece nu au nevoie de ele. Desigur, forțele de stânga își doresc acest lucru, astfel ne mai fiind nevoie să fie schimbată vârsta de pensionare. Cei de dreaptă însă cred că ar fi o decizie injustă, întrucât un sistem de securitate socială presupune că toată lumea trebuie să-și aducă contribuția, proporțional, în funcție de venituri (așa cum se și întâmplă, în general, la ora actuală) și, respectiv, să ridice o pensie conform aceluiași principiu.”
Radio Svoboda: Domnule Erickson, ce credeți dumneavoastră despre aceste proteste demarate în Rusia drept urmare a deciziei autorităților de a majora vârsta de pensionare, cu toate că, din câte știm, nici în Europa, nici în Statele Unite oamenii nu-și pot permite luxul unei pensionări atât de precoce?
Richard Erickson: „E o problemă complexă. Îi compătimesc, cu siguranță, pe acești oameni, întrucât întreaga lor economie, sistemul lor social și cel politic sunt construite astfel încât aproape totul depinde de stat. Acest sistem este alcătuit în așa mod încât orice măsură ar fi luată în această țară, aceasta pare a fi îndreptată împotriva oamenilor și are scopul de a-i jefui. Bineînțeles că este neplăcut, viața va fi mai grea, cel puțin, în perioada imediat următoare.”
Guvernul lui Putin ar trebui să le explice cetățenilor de ce există un deficit atât de mare la fondul de pensii...
Radio Svoboda: Domnule Yuri Yarim-Agaev, dacă ar fi să facem o comparație între situația din Rusia și cea din SUA sau alte țări (deși, bineînțeles, e greu să faci o asemenea comparație), am putea afirma oare că rușii sunt, grosso modo, niște alintați, cerând o vârstă de pensionare mai mică față de restul lumii, care iese la pensie mult mai târziu? Sau, poate, totuși, rușii au anumite condiții speciale, iar protestul este perfect motivat?
Yuri Yarim-Agaev: „Să pornim de la faptul că la baza acestor proteste stau două motive total diferite. Primul rezidă în reticența rușilor de a schimba vârsta de pensionare, iar cea de-a doua se referă la neîncrederea, explicită sau implicită, în guvernul lui Putin. În legătură cu primul motiv pot spune că, evident, nu pot fi măsurați toți cu aceeași măsură, sunt țări diferite, culturi diferite, cu priorități diferite. Unii preferă să muncească mai mult și să primească mai mult, alții preferă să se odihnească mai mult și să câștige mai puțin. Prin urmare, nu se poate spune că de vreme ce americanii și germanii (cărora le place să muncească și, respectiv, să câștige bine) au o vârstă de pensionare de 67 de ani, respectiv, și toate celelalte țări trebuie să le urmeze exemplul întocmai. Dacă acești oameni doresc să trăiască mai modest și să muncească mai puțin, până la urmă, aceasta este alegerea lor. Este un soi de conflict asemănător celui pe care l-am observat și între Germania și Grecia, când UE încearcă să introducă standarde unice pentru toți, la fel face și Fondul Monetar Internațional. Țările sunt însă diferite - dacă cineva dorește să lucreze mai puțin nu e nicio problemă, el trebuie să înțeleagă însă că și câștigul său va fi, în consecință, unul mai mic. Fapt de care nu prea a dorit să țină cont Grecia, de exemplu, obișnuită deja să primească pensii și prestații de invaliditate ca în Germania, dar nu să și lucreze la fel de mult. Acesta este primul punct important.
Nu vă puteți baza deci doar pe experiența SUA, care este cea mai muncitoare țară din lume, care are: cea mai mare vârsta de pensionare, cea mai lungă săptămână de lucru, cel mai mic număr de sărbători și cele mai scurte concedii. Toate acestea sunt însă alegerea făcută în mod conștient de americani, care preferă să lucreze mai mult și, respectiv, să câștige mai mulți bani. Alte state, din aceeași UE, de exemplu, au săptămâna de lucru mai scurtă, mai multe sărbători în calendar și adesea și o vârstă de pensionare mai mică. Dar acesta este doar primul punct.
Există însă și un al doilea punct, unul foarte important care spune: oricare ar fi fost alegerea, scopurile trebuie să corespundă, în cele din urmă, mijloacelor. De vreme ce, la ora actuală, nu există suficienți bani în fondul de pensii, atunci cu siguranță trebuie făcut ceva în legătură cu acest lucru. Dacă e să fiu sincer până la capăt, cred că această pensionare timpurie (în special, în cazul femeilor, doar 55 de ani) reprezintă un atavism al sistemului comunist. Nu este deci de mirare că primul care s-a opus reformei sistemului de pensii a fost anume Partidul Comunist din Rusia, care este categoric împotriva acestor schimbări.
În ce mă privește, cred că reformele sistemului de pensii din Rusia sunt absolut necesare, dar sunt de acord și cu cei care protestează față de implementarea acestor reforme de către guvernul lui Putin. Și nu este vorba aici de un paradox, întrucât aritmetica, cerințele economiei și bugetul sunt doar unul din aspecte. Cu totul alt aspect este însă cel ce se referă la întrebarea: cât de multă încredere pot avea cetățenii în guvernul lui Putin și realizarea acestor reforme de către respectiva putere?
Din câte văd, există trei motive principale. În primul rând, cred că guvernul Putin a provocat deja destul rău Rusiei și va continua să o facă. Sunt lucruri mult mai importante decât fondurile de pensii. Dacă lupta împotriva creșterii vârstei de pensionare va contribui într-un fel sau altul la schimbarea acestui guvern, acest lucru este deja un fapt important.
În al doilea rând, și acest moment este foarte important: problema pensiilor, fondurile de pensii, dezbaterea acestor probleme la care ne-am referit - toate acestea trebuie discutate în cele din urmă în mod deschis, la scară largă - fapt imposibil în timpul unui regim de tipul celui putinist. Libera alegere și libera discutarea a acestor probleme (fapt ce presupune și o explicație clară și completă a situației și a consecințelor ce le presupune aceasta) - iată un scenariu mult mai potrivit pentru acest popor, scenariu care este însă imposibil de realizat în condițiile unui regim ca cel al lui Putin.
Și, în sfârșit, cea de a treia problemă, ce ține de neîncrederea populației de bază în guvernarea putinistă, pe care o consideră coruptă. Oamenii nu au încredere nici măcar în faptul că, în cazul de vor fi economisiți totuși niște mijloace, acești bani vor merge la plata pensiilor și nu va fi furați sau cheltuiți în orice alte scopuri. Guvernul lui Putin ar trebui, în primul rând, să le explice cetățenilor de ce, în cazul în care există un deficit atât de mare la fondul de pensii, sunt organizate acele fastuoase Cupe Mondiale FIFA sau Jocuri Olimpice de iarnă; de ce, în acest caz, banii sunt cheltuiți pentru războiul din Siria; de ce, în aceste condiții, este anexată Crimeea și ocupat Donbasul, unde se cheltuiesc enorm de mulți bani, inclusiv, pentru achitarea pensiilor localnicilor? Toți locuitorii din Donbasul ocupat primesc pensii rusești, același lucru se întâmplă și în Crimeea. Prima întrebare care apare în mod natural în mintea cetățeanului rus este: „Stați așa, păi, dacă nu ne ajung bani, îi puteam economisi, în primul rând, în toate aceste cazuri, ne mai fiind nevoie de vreo reformă.”
Radio Svoboda: Sunteți convins că oamenii de rând își pun asemenea întrebări în Rusia? S-ar putea să vorbim despre aceleași persoane care tocmai strigau recent: "Крым наш!", „Crimeea este a noastră!”, nebănuind că vor trebui să și plătească pentru asta?
Yuri Yarim-Agaev: „Mă tem că ai dreptate. Cred că mulți nu-și pun această întrebare. Obișnuiți cu vechie tradiții sovietice, foarte mulți ruși habar nu au de unde provin banii, considerând că guvernul îi poate lua „de undeva” pentru ca să le dea lor. Spre deosebire de americani, ei nu înțeleg până la urmă că toți banii de care dispune guvernul sunt chiar banii lor, că nu mai există „alți bani”, și toate cheltuielile sunt plătite chiar din buzunarele lor.
Dacă pentru acești oameni acțiunile Rusei în Siria sau Crimeea, fie Jocurile Olimpice sau campionatele de fotbal și sentimentul de mândrie care se naște în sufletele lor în legătură cu toate acestea este mai important ca orice altceva, singurul lucru pe care trebuie să-l înțeleagă acești oameni este că această mândrie costă și că vor trebui să plătească din plin pentru ea. Prin urmare, ei nu ar trebui să fie surprinși de faptul că nu au suficienți bani pentru pensii, deoarece anume din banii lor au fost plătite toate acele evenimente de care sunt atât de mândri și că, în cele din urmă, a fost chiar alegerea lor. Bineînțeles, ne referim doar la acea mândrie care nu afectează și integritatea altor alte state sau persoane. De aici încolo nu mai au de ales. În interiorul țării lor însă își pot cheltui bani așa cum doresc, doar că nu trebuie să-i mire faptul că nu le mai ajung fonduri pentru pensii sau pentru altceva.”
Radio Svoboda: Domnule Erickson, am auzit și voci din Rusia care au criticat decizia de majorare a vârstei de pensionare, dar care spun că autoritățile rusești au suficiente mijloace pentru a susține pensionarii, dar că aceste venituri sunt cheltuite în programe militare secrete sau pentru a sprijini anumite firme de stat. Cu alte cuvinte, nu poți avea încredere în autoritățile ruse, spun ei.
În cazul Rusiei însă, de unde anume vin banii și unde se îndreaptă aceste venituri nu este clar deloc...
Richard Erickson: „Bineînțeles că nu poți avea încredere. Sunt perfect de acord cu cele trei puncte la care s-a referit Yarim-Agaev. Cred că cel mai important lucru este majorarea vârstei de pensionare. Orice schimbare în sistemul de pensii ar trebui să fie însoțită de discuții deschise, care, din păcate, nu pot avea loc în Rusia lui Putin.
Exist, fără îndoială, și alte surse. Știm cu toții că, atât în America, cât și în Rusia, pensiile sunt plătite din veniturile statului. În cazul Rusiei însă, de unde anume vin banii și unde se îndreaptă aceste venituri nu este clar deloc. Bineînțeles, corupția joacă un rol important în felul în care oamenii percep realitățile. Există cheltuieli complet incomprehensibile, cum sunt, de exemplu, cele secrete, din bugetul militar. În plus, într-o situație în care totul depinde de hotărârea arbitrară a unor lideri situați undeva foarte sus și care, în realitate, nu-i prezintă electoratului rapoarte reale, într-o asemenea situație - tot ce se face este îndoielnic. În consecință, oamenii se tem, pe bună dreptate, de posibile planuri insidioase, căci asta este și o metodă de jefuire a populației.”
Radio Svoboda: Păi, cum le-ați răspunde atunci celor care afirmă (dacă e să rezumăm, poate mai puțin politically correct) că în condițiile în care productivitatea muncii este foarte scăzută în Rusia, la fel ca și dorința de a munci, oamenii nu ar trebui să conteze pe o pensie precoce prea consistentă, pe care, de facto, nici nu o merită?
Richard Erickson: „Până la urmă, ceea ce câștigă oamenii depinde la modul direct de performanța lor. Dacă aceștia (n.r. cetățenii ruși) preferă o viață mai liniștită și sunt gata să câștige mai puțin ca în alte țări, atunci este o alegere publică care poate fi adoptată. Există diferite moduri de a vedea lucrurile. Pe de o parte, speranța de viață este mai mică în Rusia decât în alte țări din Europa de Vest sau Statele Unite, astfel încât este posibil ca ei să-și ridice pensia mai devreme ca în alte state, tocmai pentru a lua înapoi ceea ce nu li s-a oferit la timpul potrivit. Este o chestiune de injustiție, ca să nu folosesc termeni ca „bine” sau „rău”.”
Radio Svoboda: Yuri Yarim-Agaev, cum credeți, cine are dreptate: cei care spun că pensionarii plătesc pentru jocurile de noroc ale celor de la Kremlin, iar statul rus are destui bani pentru a asigura pensionarilor un nivel de viață decent sau cei care afirmă că, să zicem, rușii își doresc prea multe?
Yuri Yarim-Agaev: „Nici unii, nici ceilalți nu au dreptate. Adevărul este că, pentru ca să dispună de un minim de încredere pentru a demara reformele necesare, orice guvern trebuie să elimine sau să reducă, cel puțin, orice cheltuieli nejustificate.
În primul rând, încetați să mai susțineți regiunea Donbas și să plătiți pensii acolo, cedați-o Ucrainei, care le plătește pensionarilor săi; dați Crimeea înapoi, nu mai achitați pensii în Crimeea; reduceți bugetul militar, de care nimeni nu are nevoie. Acestea sunt, cred eu, niște cerințe absolut necesare și firești. Trebuie să recunosc însă că până și în aceste condiții, din punct de vedere economic, o astfel de reformă va fi absolut necesară.
Dacă e să ne referim la speranța de viață și aceasta a crescut destul de mult în Rusia în ultima vreme. În cele din urmă, problema vârstei de pensionare este determinată de raportul dintre persoanele care muncesc și pensionari. Dacă urmăriți cum stau lucrurile la acest capitol în diverse țări, veți vedea că cel mai mare dezechilibru în acest sens este înregistrat tocmai în Rusia și Ucraina, în cazul femeilor, deoarece vârsta medie a pensionării este în cazul lor de numai 55 de ani. De fapt, se pare că numărul salariaților a devenit mai mic decât numărul pensionarilor.”
Radio Svoboda: Să nu uităm totuși că pensiile în Rusa sunt extrem de mici.
Yuri Yarim-Agaev: „Ce vor alege oamenii e, până la urmă, o chestiune de prioritate. Singura certitudine pe care o avem cu toții este că - minuni nu se întâmplă.” (...)
De îndată ce își va pierde popularitatea, Putin va pierde și baza puterii sale, care, evident, nu va mai putea să o mențină cu baioneta...
Radio Svoboda: Domnule Erickson, creșterea vârstei de pensionare i-a surprins pe mulți în Rusia, provocând o scădere bruscă a rating-ului lui Vladimir Putin, ba chiar proteste, de mici proporții, ce-i drept. Cum credeți, în ce măsură pot reprezenta aceste atitudini un pericol pentru Kremlin?
Richard Erickson: „Mă îndoiesc că poate submina în vreun fel actuala guvernare, care are mult prea multe pârghii de putere și nu va permite, pur și simplu, acest lucru. Dar dacă situația escaladează, să zicem, în următorii doi - cinci ani, acest factor ar putea alimenta și alte nemulțumiri, devenind astfel cu adevărat periculos. Mă îndoiesc însă că, în viitorii un an – doi, problema respectivă va comporta vreun pericol pentru autorități”.
Radio Svoboda: Domnule Yarim-Agaev, dumneavoastră cum credeți?
Yuri Yarim-Agaev: „De îndată ce își va pierde popularitatea, Putin va pierde și baza puterii sale, care, evident, nu va mai putea să o mențină cu baioneta. Pe de altă parte, se pare că este pentru prima oară în Rusia, de la instalarea lui Putin la putere, când majoritatea populației este împotriva politicii sale. De facto, Putin a dus întotdeauna o politică foarte prudentă, după cum știm, orientată spre „binele oamenilor”. Până acum, nu s-a mai întâmplat ca el să nu să se bucure de sprijinul majorității, nici măcar când a fost vorba de aventurile sale militare, actele agresiune și altele. De această dată însă, majoritatea este împotriva sa, iar această situație poate lua amploare. Va fi aceasta singura cauză care va duce la înlocuirea puterii în Rusia, vor apărea și alți factori? Vor apărea și ei, sau, cel puțin, pot apărea. În acest context, va reuși oare Putin să își mențină puterea? Nu cred. Imediat cum își va pierde popularitatea, își va pierde și puterea, pe care nu o va poate menține cu baioneta.”
(Traducere: Diana Benea)
